A divorta sau a nu divorta?

[MariS_]

În prealabil postat de o copila

Multumesc de sfat!
M-a distrat ideea, si chiar nu e rea, poate asa reusim si noi sa mai punem un ban deoparte. Dar mi-e ca apoi vom cauta intentionat momente d ecearta ca sa se mareasca suma.....

Ei, cand ajungeti acolo sa stii ca si impacarea devine frumoasa!
Ba chiar foarte frumoasa si o sa cautati cearta de dragul impacarii!
Domnul fie cu voi.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[o copila]

Multumesc tuturor pentru raspunsurile primite, astept si altele. Stiam ca daca ma destainui unei persoane care nu ma cunoaste, va fi franca, nu va tine cu mine si imi va spune parerea sa.
Dupa citirea mesajelor am hotarat urmatoarele:
1. post si spovedanie - sunt urgente si imperios necesare. adevarul e ca ne-am cam departat amandoi de Biserica si de Dumnezeu, mai ales dupa ce am nascut. cred ca a fost o provocare foarte mare pentru noi nasterea fetitei, si chiar daca ne-o doream nu erm pregatiti. Sper sa nu esuam.
2. sa avem acelasi duhovnic - in prezent mergem la duhovnici diferiti, adica mergeam. Se poate sa trec la alt duhovnic? (nu stiu daca exprimarea este cea mai bine aleasa) Cred ca un duhovnic care ne stie pe amandoi, adica ne stie destainuirile, ne va da sfaturi bune.
3. sa ma detasez de situatie si sa privesc putin din afara - nu stiu cum sa o fac dar gasesc eu o cale. Nu sunt nici eu o sfanta, am si eu "piticii" mei. poate trebuie sa schimb si eu cate ceva.
4. sa petrecem mai mult timp impreuna - nici nu imi mai aduc aminte cand am iesit, doar noi doi, in oras. Mereu pe fuga, hai la plimbare cu a mica, hai la cumparaturi, hai la baie, fa-i mancare, schimb-o, vezi ca plange, etc etc.
5. sa ne facem un program saptamanal, scris, cu sarcini si indatoriri - ca sa nu zica nici unul ca nu e treaba lui asta
Si nu in ultimul rand pusculita. Care greseste, plateste.

Eu m-am oprit la 5, pentru ca astea imi vin acum in minte. Daca mai aveti propuneri si sugestii, va rog.....

Doamne-ajuta!

[MariS_]

În prealabil postat de o copila

Multumesc tuturor pentru raspunsurile primite, astept si altele. Stiam ca daca ma destainui unei persoane care nu ma cunoaste, va fi franca, nu va tine cu mine si imi va spune parerea sa.
Dupa citirea mesajelor am hotarat urmatoarele:
1. post si spovedanie - sunt urgente si imperios necesare. adevarul e ca ne-am cam departat amandoi de Biserica si de Dumnezeu, mai ales dupa ce am nascut. cred ca a fost o provocare foarte mare pentru noi nasterea fetitei, si chiar daca ne-o doream nu erm pregatiti. Sper sa nu esuam.
2. sa avem acelasi duhovnic - in prezent mergem la duhovnici diferiti, adica mergeam. Se poate sa trec la alt duhovnic? (nu stiu daca exprimarea este cea mai bine aleasa) Cred ca un duhovnic care ne stie pe amandoi, adica ne stie destainuirile, ne va da sfaturi bune.
3. sa ma detasez de situatie si sa privesc putin din afara - nu stiu cum sa o fac dar gasesc eu o cale. Nu sunt nici eu o sfanta, am si eu "piticii" mei. poate trebuie sa schimb si eu cate ceva.
4. sa petrecem mai mult timp impreuna - nici nu imi mai aduc aminte cand am iesit, doar noi doi, in oras. Mereu pe fuga, hai la plimbare cu a mica, hai la cumparaturi, hai la baie, fa-i mancare, schimb-o, vezi ca plange, etc etc.
5. sa ne facem un program saptamanal, scris, cu sarcini si indatoriri - ca sa nu zica nici unul ca nu e treaba lui asta
Si nu in ultimul rand pusculita. Care greseste, plateste.

Eu m-am oprit la 5, pentru ca astea imi vin acum in minte. Daca mai aveti propuneri si sugestii, va rog.....

Doamne-ajuta!

6. sa nu uit sa le mai scriu din cand in cand la prietenii forumisti. (asta e porunca!)

[mihele_m]

În prealabil postat de o copila

Pana acum citeam doar newsletter-ul de la crestinortodox ptimit pe mail dar, simt nevoia sa vorbesc cu un prieten si m-am gandit ca aici imi pot gasi asa ceva.
Am 29 ani, sunt casatorita de 1 an si jumatate, si avem o fetita de 11 luni.
Pe sotul meu l-am cunoscut prin intermediul internetului, intr-o perioada in care amandoi eram "in aer" cu viata sentimentala. Am gasit repede puncte comune si multe multe asemanri intre noi, si mai ales dorinta de a ne intemeia o familie si de a avea copii. Pot spune ca asta a fost motivul pentru care am ramas impreuna. Iubire...? Nu stiu, am ajuns sa cred ca nu stiu ce e iubirea. Mama mea, de la bun inceput, nu l-a placut pe alesul meu. Eu am inceredere in ea, este o femeie rationala care a trecut prin multe in viata si care s-a chinuit, alaturi de tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, sa ne creasca. Nu am ascultat de mama, eu stiam mai bine.Soacra mea.........soacra soacra, poama acra! Dupa un an de la casatorie am realizat ca eu pentru ea sunt femeia in plus din viata lor. Sotul ei a murit, fiica ei locuieste in Germania, asa ca fiul era langa ea. Am stat la ea o perioada, dar.........sotul meu nu isi indeplinea indeletnicirile in casa, pentru ca era mama lui, eu cu copil, cu curatenie noastra (cei 2 +copil), cu mancarea (la fel), si ce mai trebuia. Sotul....la lucru, si din cand in cand mai taia lemne. Nu am mai putut, copila avea de suferit, nu aveam timp pentru ea, nu mai aveam timp de mine. Am rabufnit, bineinteles, eu cu soacra. Sotul....."nu ma bag, va rezolvati problemele". Am pus conditia ori ne mutam de aici, ori ne despartim...si asa am plecat de acolo. De 5 luni stam in gazda, aproape de familia mea, mama si fratele cu sotia.
Treburile in casa le-am impartit, cu copila stau mai mult eu. Il vad ca incearca sa faca ceva dar nu ii iese. Adica, el nu a fost invatat de mama lui sa faca nimic, l-am invatat eu, dupa lungi si exasperante certuri, pentru ca...."astea sunt treburi de femeie"......dar, ca sa fiu eu multumita (zice el) face si asta. Si totusi, ceva nu merge. Nu mai comunicam aproape deloc, simt ca nu ne mai leaga nimic, seara, la culcare, fiecare se introarce pe partea lui de pat si asa adormim, aproape ca nici nu ne atingem. Nu stie sa se comporte.....cu mama mea e certat, daca eu m-am certat cu mama lui, sa fie si el cu a mea. Desi.....ai mei ne-au ajhutat foarte mult, inclusiv cu bani. Ai lui......mai putin, ca n-au de unde, dar si mama mea e pensionara cu 1000 roni pensie. Spuneam ca nu stie sa se comporte, ragaie in public, trage aere (scuzati explicitatea), vorbeste cu mine cu "ma" si "ba", simt ca nu ma respecta. Cu toate cunostintele din partea mea se poarta urat, astfel ca lumea incepe sa ne ocoleasca. El nu prea are prieteni......oare de ce?
O sa ziceti...bun, n-ai vazut astea de la inceput? raspuns: nu, am fost prea naiva, n-am stiut la ce sa ma uit la un barbat, ce sa caut la el. Acum as stii.....dar e prea tarziu. Ne certam des, cateodata uitam ca e si copila de fata, oare cum va creste ea? este si gelos, desi nu i-am dat nicioadat nici un motiv. Si este si foarte dificil, orice discutie o intoarce in favoarea lui. Tipa, ne aud toti vecinii.
Nu va cer sa imi rezolvati voi dilema, vreau doar pareri, impresii asupra celor scrise, poate din afara se vede altfel, poate voi vedeti ceva ce eu nu-mi dau seama. Am incercat sa va prezint cat se poate de exact situatia. Vina mea (pt ca trebuie sa am si eu una, nu?) este ca sunt prea cicalitoare si cer prea mult......Asa o fi, dar cand nu esti obisnuit sa faci nimic orice lucru ti se pare enorm.

Nu vreau sa para patetic, dar aproape ca am ajuns sa nu ma mai bucur de viata, fiecare zi e inca una in care probabil iar ne vom certa, iar grija treburiloe casnice, a banilor......nu mai am rabdare nici cu fetita care acum are multa nevoie de mine.

Incotro ma indrept?

Ti-am citit durerea si sincer imi pare rau de tine ,eu am trecut print-ro situatie similara acum 30 ani dar eu aveam 2 fete ,pina la urma am divortat fiindca el ne-a parasit deoarece si-a gasit o dragoste mai mare ca el cu 11 ani .Nu-ti dau sfat nici sa divortezi fiindca cel mai mult va suferi copila ,dar nici sa stai si sa va certati si sa cresteti copilita intr-un stres continu,fiindca draga mea este un proverb din batrini care cu permisiunea ta am sa incerc sa ti-l redau "Pe unde merge roata din-nainte pe acolo trece si roata din-napoi " Daca divortezi esti tinara si va trebui sa-ti refaci viata si va merge bine pina la un moment dat dar pe urma fetita ta ii va sta in cale si nu ai sa poti sa suporti ca cineva "strain " sa-i faca morala sa o certe ,si atunci te intreb o ei de la capat ,iarasi si iarasi ?eu cred ca nu . Cel mai bine pentru voi e sa mergeti impreuna sa cadeti de comun acord si sa incepeti o consiiliere la un centru pentru tineri casatoriti sunt multe cupluri aflate in dificultate cu relatia lor care au facut acest lucru si la final a dat rezultate .Este bine sa mergeti si la biserica sa participati Dumineca la Sf. liturghi este de mare ajutor si partea spirituala si pot sa spun cu mina pe inima de un real ajutor .Ce pot sa-ti spun ca imi pare tare rau de tine si va doresc din toata inima sa alegeti solutia cea mai buna pentru voi si in mod special pentru fetita .Esti mama si sunt convinsa ca esti o mamica deosebita si ca ai sa faci tot posibilul sa faci ce este mai bun pentru fetita ta sa ai mare grija si sa nu-i ingreunezi sufletelul cu certurile voastre . Dumnezeu sa-ti ajute sa ei decizia cea mai buna pentru tine si fetita ta .

[o copila]

În prealabil postat de mihele_m

Ti-am citit durerea si sincer imi pare rau de tine ,eu am trecut print-ro situatie similara acum 30 ani dar eu aveam 2 fete ,pina la urma am divortat fiindca el ne-a parasit deoarece si-a gasit o dragoste mai mare ca el cu 11 ani .Nu-ti dau sfat nici sa divortezi fiindca cel mai mult va suferi copila ,dar nici sa stai si sa va certati si sa cresteti copilita intr-un stres continu,fiindca draga mea este un proverb din batrini care cu permisiunea ta am sa incerc sa ti-l redau "Pe unde merge roata din-nainte pe acolo trece si roata din-napoi " Daca divortezi esti tinara si va trebui sa-ti refaci viata si va merge bine pina la un moment dat dar pe urma fetita ta ii va sta in cale si nu ai sa poti sa suporti ca cineva "strain " sa-i faca morala sa o certe ,si atunci te intreb o ei de la capat ,iarasi si iarasi ?eu cred ca nu . Cel mai bine pentru voi e sa mergeti impreuna sa cadeti de comun acord si sa incepeti o consiiliere la un centru pentru tineri casatoriti sunt multe cupluri aflate in dificultate cu relatia lor care au facut acest lucru si la final a dat rezultate .Este bine sa mergeti si la biserica sa participati Dumineca la Sf. liturghi este de mare ajutor si partea spirituala si pot sa spun cu mina pe inima de un real ajutor .Ce pot sa-ti spun ca imi pare tare rau de tine si va doresc din toata inima sa alegeti solutia cea mai buna pentru voi si in mod special pentru fetita .Esti mama si sunt convinsa ca esti o mamica deosebita si ca ai sa faci tot posibilul sa faci ce este mai bun pentru fetita ta sa ai mare grija si sa nu-i ingreunezi sufletelul cu certurile voastre . Dumnezeu sa-ti ajute sa ei decizia cea mai buna pentru tine si fetita ta .

Stiti de existenta unui astfel de centru la Timisoara?
Multumesc!

[o copila]

În prealabil postat de MariS_

6. sa nu uit sa le mai scriu din cand in cand la prietenii forumisti. (asta e porunca!)

Am inteles, sa traiti!

De fapt, ma gandeam sa va impartasesc pe parcurs cum evolueaza lucrurile.

[Pandion]

În prealabil postat de o copila

De fapt, ma gandeam sa va impartasesc pe parcurs cum evolueaza lucrurile.

Asteptam! Speram sa evolueze in bine

[Radu32]

În prealabil postat de o copila

Cum sa nu fie puternic? Doar merge la sala si trage de fiare.....chiar daca e obosit......

ori esti o persoana cam glumeata, ori un pic naiva !
cand ziceam om puternic, ma refeream la nivelul psihic, si nu la forta fizica de-a ridica haltere !
Exista oameni cu o forta interioara, si cu o privire dominatoare care impun in jurul lor un anumit respect !
Napoleon,de ex, avea 1,58 inaltime, sau asa ceva,si era adorat de un imperiu,soldatii dorind sa moara pentru el; pentru imparat !
Stalin avea 1,62, si baga groaza in supusi, numai cu privirea !
Maresalul Antonescu avea 1,66, si era comandantul suprem al intregii Romanii interbelice, impunand respect pana si lui Hitler ,la care i-a zis,la o intalnire ca sa aiba grija cum vorbeste cu el, ca are in spate 2 milioane de soldati romani !
am dar exeplele asta ca sa vdem ca uneori in oameni f mici zace o putere mare de dominare a celorlalti !

[o copila]

În prealabil postat de Radu32

ori esti o persoana cam glumeata, ori un pic naiva !
cand ziceam om puternic, ma refeream la nivelul psihic, si nu la forta fizica de-a ridica haltere !
Exista oameni cu o forta interioara, si cu o privire dominatoare care impun in jurul lor un anumit respect !
Napoleon,de ex, avea 1,58 inaltime, sau asa ceva,si era adorat de un imperiu,soldatii dorind sa moara pentru el; pentru imparat !
Stalin avea 1,62, si baga groaza in supusi, numai cu privirea !
Maresalul Antonescu avea 1,66, si era comandantul suprem al intregii Romanii interbelice, impunand respect pana si lui Hitler ,la care i-a zis,la o intalnire ca sa aiba grija cum vorbeste cu el, ca are in spate 2 milioane de soldati romani !
am dar exeplele asta ca sa vdem ca uneori in oameni f mici zace o putere mare de dominare a celorlalti !

Sa zicem ca sunt si una si alta.
Am inteles nuanta la care te-ai referit, doar ca eu vroaim sa nuantez altceva. N-o fi el puternic (psihic) sa ma domine (ma rog, daca chiar e nevoie de dominare intr-o familie....), dar cred ca nici nu vrea sa faca asta. Mi se pare prea captivat de persoana lui.

[o copila]

Azi am incercat sa avem o conversatie normala, si l-am intrebat daca e de acord sa postim si sa ne spovedim. A spus ca este, a recunoscut ca ne-am departat de Dumnezeu si ca nu e bine. Nu am insistat prea mult pe tema ca sa nu devin cicalitoare.....am vrut doar sa vad care e pozitia lui.
Am incercat sa-mi musc limba de cate ori ma tenta un comentariu si l-am lasat sa faca ce vrea el, fara sa ii spun eu. Sa vedem zilele urmatoare cum vor decurge lucrurile.
Va intrebam ieri daca este posibil sa imi schimb duhovnicul. Al meu, mie mi se pare prea ingaduitor, am fost plecati in pelerinaje cu el si am reusit sa il cunoastem mai bine, el are o parere putin mai libertina despre firea omului. Duhovnicul sotului meu este o persoana mai sobra, mai putin ingaduitoare, care atunci cand te mustra chiar te rusinezi (stiu asta de la sotul, de pe vremea cand mergea la el). Cred ca ar fi bine sa mergem amandoi la acesta.
Stiu ca schimbarea duhovnicului necesita un motiv intemeiat. Oare acesta e suficient?