![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Despre eficacitatea rugaciunii
Necesitatea rugaciunii se datoreste tocmai eficacitatii ei, altfel ea n-ar mai fi necesara. Rugaciunea este impacarea omului cu Dumnezeu, ea implora mila si sprijinul Lui. Dumnezeu se milostiveste in fata unei staruitoare rugaciuni. Sfintii care se roaga pentru intreaga omenire pacatoasa, linistesc furia si revolta Cerului. Niciodata nu este invocat in desert numele si ajutorul lui Dumnezeu. El asculta ruga celui umil si nu va dispretui cererea sa. El nu ramane surd la rugaciunile celui ce crede in El si Il iubeste. “Cereti, bateti, cautati” cu curaj si energie, cu incredere, cu perseverenta, cu indarjire, mereu. “Cine este acela care va da fiului sau un sarpe in loc de paine la cererea acestuia?” Chiar un om rau, supus pacatului, nu va face aceasta. Dar Dumnezeu Tatal, cum nu ne va da oare ceea ce-I cerem cu credinta si cu perseverenta? Nimic nu vom pierde, dimpotriva, daca ne vom adresa Lui cerandu-I ajutorul. Daca El nu ne acorda ceea ce dorim noi, inseamna ca nu I-am cerut ceva bun, ceva care sa contribuie la sfintirea si mantuirea noastra. “Nu stiti ce cereti”. Cat de pacatos ar fi omul, daca revine la Dumnezeu si isi recunoaste greselile, totul i se iarta. Iisus ne-o spune prin parabola fiului risipitor. Tot El ne invata sa cerem lui Dumnezeu orice, dar in numele Lui: “Tot ce veti cere in numele Meu, va va fi dat voua”. Dar ce inseamna aceasta? Inseamna a fi demni de un astfel de interpret, de reprezentant, de intermediar ca Iisus. Caci cum vom avea curajul sa cerem in numele Lui cand noi nici nu-L cunoastem, nici nu ascultam de sfaturile Lui si nu-L iubim deloc? In aceasta sta eficacitatea rugaciunii noastre. Pentru ca Iisus sa ne reprezinte in fata Tatalui si sa primeasca de la El ceea ce noi dorim, trebuie ca noi sa-I semanam, sa fim frati cu El, cu Cel ce-si pune obrazul pentru noi. Toti cei ce seamana cu sublimul model al omului perfect, toti acestia nu se roaga in zadar. Iisus ne asigura ca vom primi tot ce vom cere in numele Lui, adica trecut prin prisma dorintelor Lui. Nu vom primi inca ceea ce vom cere prin propria noastra dorinta, indemnati de egoismul nostru. Intotdeauna inainte de a ne ruga, sa ne intrebam ce-ar face Iisus in locul nostru: ar cere ceea ce noi dorim atat? Numai astfel vom sti ceea ce trebuie sa cerem. Vor cadea atatea si atatea dorinte desarte de la sine. Caci Iisus ne lamurste ca nu trebuie sa punem pret pe trupul nostru si pe trebuintele lui, ci numai pe suflet. Deci tot ceea ce vom cere lui Dumnezeu in legatura numai si numai cu buna stare materiala, nu va fi luat in seama decat numai daca aceasta ne va ajuta la propasirea spirituala. De aceea multe rugaciuni par a nu fi ascultate si noi de multe ori suntem dezamagiti si aceasta pentru ca nu stim ce cerem. Dumnezeu are planurile Lui ascunse cu fiecare din noi si ceea ce ni se pare bun si fericit la altii, pentru noi nu ar fi fost bun si nu ne-ar fi ajutat la mantuire. Iisus ne fagaduieste prin juramant ca vom primi tot ceea ce cerem in numele Lui. El nu ne inseala, dar sa devenim demni de El. Rugaciunea este un leac care vindeca orice fel de rana, opreste orice lacrima, linisteste orice durere, ea subjuga orice pasiune. Prin rugaciune nemultumirile si resentimentele noastre se potolesc, ingrijorarile dispar, nelinistea si nerabdarea inceteaza, iar evlavia si credinta se mareste. Iisus ne invata sa ne rugam unii pentru altii, iar acolo unde sunt adunati mai multi si se roaga in numele Lui, Dumnezeu coboara in mijlocul lor. Ceea ce unuia ii lipseste, implineste si complecteaza celalalt, ca niste membri infratiti ai aceleiasi unitati. Asa ne doreste Dumnezeu: Pace si armonie intre oameni. Rugaciunea celui drept este ascultata de Dumnezeu, chiar daca ea este facuta pentru un pacatos. Sa priveghem si sa ne rugam caci nu stim ceasul cand vom fi despartiti de acest trup muritor. Oricand acest lucrui este posibil, sa fim deci gata oricand. Sa nu ne temem de moarte, caci rugaciunea continua este arma sigura impotriva ei. Fagaduiala lui Dumnezeu este sincera, adevarata, este insusi testamentul lui Iisus in clipa mortii pe cruce in fata ucenicilor Lui. Iisus a ramas acelasi, constant in toate timpurile: “Cerul si pamantul vor pieri, dar cuvintele Mele nu vor pieri”. Deci sunt promisiunile Lui facute tuturor oamenilor: orice om are dreptul sa ceara si sa fie ascultat, si orice va cere, daca va fi spre mantuirea lui, i se va da lui. Rugaciunea este un arc cu care tintim inima lui Dumnezeu, spune Sfantul Efrem. Si adauga el, ca tot prin rugaciune strapungem pe dusmanii nostrii pe care ii dezarmam astfel. In Vechiul Testament sunt foarte multe exemple despre eficacitatea rugaciunii: Elizeu, care a orbit o armata intreaga numai prin puterea rugaciunii; Iona, care striga pe Dumnezeu din pantecele balenei; Ieremia in inchisoare; Daniel in mijlocul leilor; Iov, care multumeste lui Dumnezeu pentru toate, etc. etc. Rugaciunea este un sacrificiu, o mortificare placuta lui Dumnezeu. Ea purifica inima si o face capabila sa primeasca harul lui Dumnezeu si lumina spirituala. Ea este o convorbire sfanta, o dulce unire intre om si Dumnezeu, o reimpacare intre Creator si opera Lui. Ea vindeca in special bolile spirituale. Ea alunga pe demoni ca si un bici. Ea dezvaluie omului tainele lui Dumnezeu mai mult decat toata stiinta si cultura. Ea aduce pace inimii. Cel ce inceteaza sa se roage se pierde pe el. Viata este o permanenta lupta si pentru a invinge trebuie sa luptam cu arme eficace. Impotriva puterilor infernului numai rugaciunea este eficace. Trebuie sa strigam neincetat spre Dumnezeu, chiar daca ni se pare ca El nu ne asculta rugaciunea noastra in nici un caz nu este zadarnica si vine ceasul cand ea va da roade. Cu ochii trupului nu putem vedea efectele rugaciunii decat in ceasuri urgente si speciale. Iisus proclama pedeapa infernului impotriva celor ce nu au mila fata de cei ce implora si nici el nu va avea mila de noi atunci cand i-o vom implora. La ce pericol vesnic se expun cei ce nu se roaga. Viata lor este un infern insuportabil, o vesnica nemultumire, o permanenta grija, o revolta continua impotriva fatalitatii. Cand Iisus spune: “Tot ce veti cere in numele Meu, Tatalui, veti primi”. El se refera in primul rand la lucrurile spirituale, la viata sufletului pentru care de fapt a venit in mijlocul oamenilor. Si tot El spune cu alt prilej: “Cautati Imparatia lui Dumnezeu”. Deci aceasta trebuie sa cerem in rugaciunea noastra. Cat priveste lucrurile si bunurile materiale, le putem cere atat timp cat ele nu ne impiedica la cucerirea Imparatiei. Dar oamenii incep intotdeauna prin a cere lui Dumnezeu fel de fel de binefaceri pamantesti si se mira apoi ca nu li se implinesc rugaciunile in care-si exprima dorintele lor. Dar ei nu se gandesc niciodata a cere lui Dumnezeu mantuirea sufletului lor si sa accepte deci orice suferinta, daca aceasta contribuie la mantuirea lor, la readucerea lor pe drumul cel drept. Ei ar trebui sa multumeasca lui Dumnezeu pentru orice si pentru toate, fie durere si boala, fie binefacere si prosperitate si tot ceea ce primesc sa puna in slujba Domnului, sa spuna ca Iov: “Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Lui binecuvantat!” “Si toate celelalte se vor adauga voua…celor ce cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu”, ne incredinteaza Iisus. |
#2
|
|||
|
|||
![]()
De ce deci sa ne mai ingrijoram de micul nostru destin, sa-L cautam pe Dumnezeu, sa-L iubim cu ardoare si sa-L facem iubit altora, iata datoria noastra. Accesoriile vietii acesteia - ca: sanatatea, averea, stiinta, talentele - nu pot fi decat mijloace pentru a castiga lumina spirituala si fericirea vesnica, iar nu scopuri in sine. Sa cerem deci bunurile spirituale, intelepciunea, ca Solomon, harul sfintilor care pastreaza inocenta, inspiratia divina in orice actiune a noastra in timpul milei, caci fara Dumnezeu nimic nu se face. Sa cerem curajul si taria de a pune capat oricarui obicei prost si vicios. Sa cerem remuscarea si lacrmile pocaintei, parerea de rau a tot ce am facut contra vointei lui Dumnezeu. Sa cerem ca Dumnezeu sa inmoaie inimile impietrite si sa ne inspire mijloace ingenioase de a imblanzi pe cei viciosi si corupti. Sa cerem ca inima noastra sa fie mereu flamanda si insetata de Iisus, de painea cea divina si datatoare de viata si de sangele cel sfintitor.
"Eu sunt painea vietii, cine va manca din painea aceasta in veci nu va flamanzi".Pentru ce deci sa ne mai ingrijoram atat de painea cea materiala care satura doar trupul, iar sufletul il lasa flamand? Caci omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice cuvant iesit din gura lui Dumnezeu. Sa cerem ca prima noastra grija sa fie de a obtine aceasta “paine divina”, iar martirajul nostru zilnic sa fie o pregatire pentru acest ospat. Desigur sa nu ispitim pe Dumnezeu si sa nu ne mai interesam de treburile pamantesti, bizuindu-ne pe promisiunea lui Dumnezeu, ca toate ni se vor da. In primul rand sa cautam dreptatea lui Dumnezeu, Imparatia Cerurilor si apoi interesele pamantesti. Sa nu dam prioritate celor de pe urma, dar nici sa le neglijam complet, adica sa nu devenim de fapt niste interesati in fond, sa-L iubim si sa-L slujim pe Dumnezeu in scopul de a ne da si a ne asigura ceea ce este necesar trupului nostru. Daca toate celelalte ne sunt date, sa multumim cu recunostinta lui Dumnezeu, sa nu punem pret pe ele, sa nu ne deprimam si sa nu ne departam de Dumnezeu. Ce rusinoasa si meschina ar fi dragostea noastra atunci. Sa rabdam ca Iov, sa ne resemnam ca el - aceasta este mantuirea noastra. Sa cerem deci darul de a ne lepada de noi insine, de amorul propriu de orgoliul care este cauza tuturor suferintelor omului. Sa cerem curatenia, nevinovatia, mila de orice cuvant spurcat. Sa cerem rabdarea si pacea impotriva contrarietatilor. Sa cerem bunatatea si blandetea, amabilitatea si ingaduinta fata de cei ce ne provoaca. Dupa ce vom cere toate aceste bunuri spirituale putem cere in rugaciunile noastre si ceea ce este necesar trupului nostru, care de fapt este Templul Duhului Sfant. Deci vom cere sanatate acestui templu pentru ca Dumnezeu sa locuiasca in pace in el. Sa cerem o viata lunga, nu pentru a ne inmulti greselile, ci pentru a lucra si a adauga inzecit talantii incredintati de Dumnezeu fiecarui om la crearea lui. Sa cerem bogatia, nu pentru a ne satisface pasiunile si dorintele noastre egoiste, ci pentru a ajuta pe cei suferinzi, a fi pentru ei o bimefacere trimisa de Dumnezeu la cererile lor. Sa cerem stiinta, nu pentru a ne ingamfa cu ea si a ne socoti superiori altora, ci pentru a descoperi adevarata lumina si pentu a o impartasi si altora, pentru binele tuturor. Sa cerem prieteni adevarati, care constituie cea de a doua jumatate a noastra. Ei ne completeaza atunci cand sunt sinceri, credinciosi iar nu lingusitori, exploatatori ai pasiunilor noastre. Sa cerem copii. Ei sunt binecuvantarea familiilor si comoara parintilor, dar ei trebuie sa fie mai mult copii lui Dumnezeu decat ai parintilor. Daca acesti copii tradeaza pe Dumnezeu din dragoste pentru parinti, mai bine nu s-ar fi nascut. Sa ne rugam pentru altii. Este o datorie impusa din mila crestina. Aceasta rugaciune este cea mai placuta lui Dumnezeu, ea este lipsita de interes propriu, constituie deci o lepadare de sine o mortificare. Aceasta rugaciune constituie unirea intre suflete, pacea si armonia pe pamant. Ultimul cuvant in lumea aceasta va ramane celor ce se roaga si portile infernului nu-i vor birui. Prin rugaciune dezarmam iadul, dar sa ne rugam cum trebuie, sa ne pastram inocenta, sa fugim de divertismentele lumii si de tot ceea ce ne indeparteaza de Dumnezeu. Sa-I vorbim Lui cu simplicitate, ca un copil catre Tatal Sau, incredintandu-I temerile si amaraciunile vietii noastre. Chiar cand parem parasiti de El, sa ne incredem totusi impotriva oricarei aparente, in grija ce ne-o poarta. Last edited by Scotianul; 11.07.2010 at 02:07:06. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa.jpg | Abell | Stiri, actualitati, anunturi | 7 | 18.01.2014 00:08:41 |
Parintele Gheorghe Mihoc a trecut la cele vesnice printr-un accident rutier! | florina_drossu | Stiri, actualitati, anunturi | 19 | 29.12.2010 12:47:14 |
Parintele pustnic Proclu (Gheorghe Nicau) din loca | razvan_m | Stiri, actualitati, anunturi | 14 | 04.01.2009 18:10:23 |
Parintele Gheorghe Anitulesei | MARIUS_DANIEL | Mari Duhovnici si predicile lor | 10 | 29.11.2008 14:22:49 |
Parintele Lavrentie de la Frasinei | Laurentiu | Generalitati | 8 | 16.03.2007 09:18:13 |
|