Despre Post

[anna21]

Am aflat astazi urmatoarele linkuri in care se vorbeste despre cumpatarea in mancare (materiale audio).

Ascultand aceste linkuri aflam ca un crestin trebuie sa se desprinda de "dorinta" de (anumita) mancare si sa manance doar pentru trebuinta trupului, dar nu pentru satisfacerea poftelor/dorintelor.
Eu sunt departe de acest lucru, dar ma bucur ca am aflat cum ar trebui sa ne raportam la mancare in calitate de crestini.

http://www.crestinortodox.ro/predici...hia-99518.html

http://www.crestinortodox.ro/predici...iei-99517.html

Nu ocoliti aceste linkuri. Sunt de mare folos.

[anna21]

În prealabil postat de anna21

Am aflat astazi urmatoarele linkuri in care se vorbeste despre cumpatarea in mancare (materiale audio).

Ascultand aceste linkuri aflam ca un crestin trebuie sa se desprinda de "dorinta" de (anumita) mancare si sa manance doar pentru trebuinta trupului, dar nu pentru satisfacerea poftelor/dorintelor.
Eu sunt departe de acest lucru, dar ma bucur ca am aflat cum ar trebui sa ne raportam la mancare in calitate de crestini.

http://www.crestinortodox.ro/predici...hia-99518.html

http://www.crestinortodox.ro/predici...iei-99517.html

Nu ocoliti aceste linkuri. Sunt de mare folos.

Textul citit in linkurile de mai sus (selectii - Jean Claude Larchet "Terapeutica bolilor spirituale"):
Gastrimarghia poate fi definită ca o căutare a plăcerii de a mânca, altfel spus ca dorinţa de a mânca de dragul plăcerii sau, definită în chip negativ, prin raportare la virtutea pe care o neagă, ca neînfrânarea gurii şi a pântecelui.
Această patimă are două forme principale: se poate îndrepta spre o anume calitate a mâncării, si atunci înseamnă căutarea unor feluri de mâncare gus*toase, fine, delicate, şi dorinţa ca mâncărurile să fie gătite cu multă grijă; poate, de asemenea, să aibă în vedere în principal cantitatea mâncării, fiind atunci dorinţă de a mânca mult. în primul caz, ceea ce se caută mai înainte de orice este plăcerea gurii, a gustului; în cel de-al doilea, plăcerea pântece*lui. în ambele situaţii este vorba despre căutarea unei plăceri de natură tru*pească, de aceea gastrimarghia poate fi trecută printre „patimile trupeşti".

Dar cu toate că trupul este direct implicat în această patimă, gastrimarghia nu se naşte direct din necesităţile acestuia, dovadă fiind faptul că dorinţa de*păşeşte adesea nevoia reală, uneori chiar foarte mult, mai ales în cazul bulimiei. Aceasta face să poată fi privită si ca o patimă a sufletului. Evagrie o numeşte, de altfel, „gând" rău, pătimaş, ca şi Sfântul Maxim. Intr-adevăr, trupul nu intervine decât ca unealtă a lucrării acestei patimi. Astfel, Evagrie scrie: „Cei care, în chip nesănătos, îşi hrănesc peste măsură carnea (...) să se judece pe ei înşişi, nu carnea pe care o hrănesc".
.............................................

Gastrimarghia nu constă deci în dorinţa de hrană, firească, ci în dorirea plăcerii dobândite prin mâncare. De aceea, abuzul - care constituie patima -nu înseamnă numai a mânca mai mult decât îi este de trebuinţă trupului, ci şi a căuta plăcerea chiar în puţinul necesar.
Prin patima gastrimarghiei, omul păcătuieşte pentru că, dorind să se desfăteze cu mâncarea, pune dorinţa de hrană si plăcerea de a o avea înaintea doririi lui Dumnezeu şi, predându-se acestei plăceri trupeşti, se depărtează si se lipseşte desfătarea de cele duhovniceşti, care sunt cu totul mai înalte.

Lăcomia este în fond idolatrie, căci lacomii şi-au făcut din „pântece dumnezeul lor", spune Apostolul Pavel (Fii. 3, 19). Urmând învăţăturii acestuia, Sfântul Grigorie Palama scrie că: „pentru robii stomacului pântecele este dumnezeu sensibil". Intr-adevăr, prin lăcomie omul aduce jertfă pântecelui şi gurii sale, în loc să aducă jertfa curată lui Dumnezeu.

.................................................. .........

Pe de altă parte, prin patima lăcomiei hrana capătă o valoare în sine şi slujeşte plăcerii trupeşti, în loc să fie privită ca dar al lui Dumnezeu şi prin ea să I se aducă slavă Dăruitorului. Iar prin aceasta, de asemenea, omul se abate de la rostul ei firesc, acela de a da slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Hristos însuşi ne descoperă aceasta şi ne dă pildă de purtare cuvenită, atunci când, dând hrană mulţimilor care-L înconjurau, îi mulţumeşte Tatălui pentru ea (M. 15, 36; Mc 8, 6; In 6, 11, 23). Iar Sfântul Apostol Pavel spune limpede că Dumnezeu a făcut „bucatele... spre gustare cu mulţumire" (l Tim 4, 3), sfătuind prin urmare ca, „ori de mâncaţi, ori de beţi..., toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi" (l Cor 10, 31). Mai ales această menire esenţială a hranei: de a fi consumată în chip euharistic, este pervertită prin lăcomie. Căci, cuprins de această patimă, în loc să se bucure de hrană mulţumindu-I lui Dumnezeu, care i-a dat-o, si prin ea să se bucure de Dumnezeu, omul voieşte să se desfete cu bucatele, uitând de Dumnezeu; şi în loc de a se folosi de mâncare pentru a se înălţa la El, face din ea stavilă între el şi Dumnezeu.

[anna21]

La acest nivel originar, se vede limpede faptul că lăcomia operează o ruptură, o se*parare a omului de Dumnezeu, că ea înseamnă pentru om, şi prin el pentru întregul cosmos, pierderea comuniunii cu Acesta. Gravitatea acestei patimi se descoperă în faptul că ea a fost una dintre cele trei ispite pe care Satana I le-a pus înainte lui Hristos în pustie (Mt 4, 3). Rezistându-i, Hristos, Noul Adam, restabileşte comuniunea dintre Dumnezeu şi umanitate şi, prin ea, între întregul cosmos şi Dumnezeire, comuniune pe care Adam cel dintâi o rupsese. Răspunzându-i diavolului că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu", Hristos îi redă omului adevă*ratul centru de gravitaţie. lisus nu spune că omul nu se hrăneşte cu pâine, ci arată legătura pe care acesta trebuie s-o menţină cu El însuşi, Cuvântul lui Dumnezeu. El face vădite înstrăinarea şi idolatria înstăpânite prin păcat şi vindecă firea omenească care le căzuse pradă. El eliberează în sfârşit umani*tatea din robia în care, prin mijlocirea acestei patimi, o ţinea diavolul după căderea protopărinţilor.
.......................................

Ca urmare a unei asemenea stări, toate puterile sufletului sunt folosite în chip josnic, îndreptându-şi dorinţele mai întâi spre cele trupeşti. Toate patimile, ne spune Sfântul Maxim - şi dintre ele mai ales aceasta, - „leagă mintea de lucrurile materiale si o ţin la pământ, stând cu toate deasupra ei, asemenea unui bolovan foarte greu, ea fiind prin fire mai uşoară si mai sprintenă ca focul".33 Sfântul Grigorie de Nyssa, la rândul său, vorbeşte despre „omul a cărui cugetare îngroşată îl face să privească cele de jos", şi care „trăind numai pentru pântece si cele care vin după pântece, este depărtat cu totul de vieţuirea după Dumnezeu".
.........................................

Multa mâncare si băutura multă, spun Sfinţii Părinţi, duc la „tulburarea minţii", care întinează sufletul. O mulţime de gânduri pătimaşe se iscă în suflet aducând „valuri de intinăciuni şi adânc de necuraţii neştiute si negrăite".
Sfântul Isaac Şirul arată si el efectele lăcomiei „neruşinate a pântecelui", spunând că ea face „mintea nestăpânită si împrăştiată peste tot pământul" si aduce „închipuiri necurate în timpul nopţii, pricinuite de năluciri spurcate şi de chipuri necuvenite care stârnesc o poftă ce trece în suflet şi-si împlineşte în suflet voile ei în chip necurat". „Stomacul plin şi sătul" face din inimă „un loc al vedeniilor şi un balcon al nălucirilor necuvenite". De aceea, spune el: „să nu-ţi îngreuiezi pântecele, ca să nu se zăpăcească cugetul tău şi să fii tulburat de împrăstiere (...), ba şi sufletul să-ţi fie întunecat şi gândurile tulburi". La rândul său, Sfântul Grigorie de Nyssa arată că „pofta de mâncăruri şi băutură, care duce la îmbuibare, naşte în trup, prin lipsa de măsură, rele pe care voinţa noastră nu le mai poate stăpâni, căci mai ales saturarea îl face pe om rob patimilor ruşinoase. Dacă vrem ca trupul să ne rămână liniştit şi netulburat de mişcările pătimaşe pe care le aduce umplerea pântecelui, trebuie să veghem ca nu dorinţa de plăcere, ci nevoia trupului să fie măsura purtării noastre cumpătate".
Gastrimarghia lasă cale liberă unei mulţimi de patimi pe care le şi sporeşte; de aceea Sfinţii Părinţi o privesc ca pe maica tuturor patimilor şi pricină a tuturor răutăţilor.
Sfântul loan Scărarul ne dă o listă a patimilor odrăslite de ea, punând-o, prin personificare, chiar pe ea să le arate: „fiul meu cel întâi născut este slujitorul curviei; al doilea după el este cel al învârtosării inimii; al treilea e somnul. Apoi din ei porneşte o mare de gânduri: valuri de mtinăciuni, adânc de necuraţii neştiute si negrăite. Fiicele mele: lenea, vorba multă, îndrăzneala, născocirea râsului, glumele, împotrivirea în cuvânt, grumazul ţeapăn, neauzirea, nesimţirea, robia, fala, cutezanţa, iubirea de podoabe, cărora le urmează rugăciunea întinată şi gândurile împrăştiate, dar adeseori şi nenorociri deznădăjduite şi neaşteptate, cărora le urmează iarăşi deznădejdea, cea mai cumplită dintre toate". Tot el spune în altă parte că această patimă secătuieşte izvorul lacrimilor de pocăinţă, a căror importanţă o vom vedea mai jos. Dar patima gastrimarghiei aduce mai ales şi de îndată desfrânarea, cum s-a putut deja vedea din textele citate.

[anna21]

Voi continua cu partea despre tamaduirea gastrimarghiei.
Sper ca nu plictisesc.
Acest text mi-a raspuns multor intrebari stranse de-a lungul timpului.. de la "este bautul cafelei un pacat?".. dar placerea de a cumpara lucruri exclusiviste (branzeturi frantuzesti, patiserie daneza, ciocolata belgiana..)? Dar sa ne umplem burtile in sarbatori? Cat timp si migala este firesc sa investim in prepararea mancarurilor? etc..

Tamaduirea gastrimarghiei

Sfântul Vasile scrie: „Aşa se păzeşte scopul înfrânării, folosind atât cât avem de trebuinţă, cele ce sunt mai ieftine şi neapărat trebuincioase pentru viaţă, ferindu-ne totodată de urmările păgubitoare ale saturării peste măsură, iar de la cele care dispun spre plăcere abţinându-ne cu desăvârşire".
La întrebarea: „Cum veştejeşte înfrânarea pofta (trupească) ?", Sfântul Maxim răspunde la fel: „întrucât te face să te opreşti de la toate care nu îm*plinesc o trebuinţă, ci aduc o plăcere, şi te îndeamnă să nu te împărtăşeşti din nimic, decât de cele trebuincioase vieţii, nici să urmăreşti cele dulci, ci cele de folos, şi să masori cu trebuinţa mâncările si băuturile".

Tămăduirea lăcomiei şi practicarea înfrânării nu constau deci în lipsirea de hrană, căci - aşa cum spune Sfântul Vasile în această privinţă - „toate câte le-a făcut Domnul sunt bune" şi nu trebuie lepădate, ci în primirea lor fără patimă. Tot aşa, nu trebuie să dispreţuim hrana, ci poftele pătimaşe gate de ea. Sfântul Diadoh al Foticeei spune limpede: „Cei ce se nevoiesc trebuie să urască toate patimile neraţionale în aşa fel încât să le ajungă ura faţă de ele o adevărată obişnuinţă. Dar înfrânarea de la mâncări trebuie s-o păzească în aşa fel ca să nu câştige careva vreo scârbă faţă de vreuna dintre ele. Aceasta ar fi un lucru vrednic de osândă şi cu totul drăcesc".
Lupta împotriva patimii, în esenţă, se duce prin renunţarea la plăcerea sensibilă care o iscă şi o hrăneşte. La început, renunţarea aceasta se face prin ferirea de întâlnirile care o prilejuiesc şi prin necăutarea unor feluri anume, plăcute la gust. Dar mai rămâne de învins o dificultate, anume faptul că plăcerea este în chip firesc legată de funcţia nutritivă. Trebuie atunci să ne străduim, după cum ne sfătuieşte Sfântul Grigore cel Mare, să despărţim plăcerea de trebuinţă şi s-o lepădăm pe cea dintâi. Sfântul Grigorie de Nyssa scrie în acest sens: „Omul cumpătat trebuie să se folosească de această regulă de viaţă: să nu-şi alipească niciodată sufletul de vreun lucru în care se află ispita desfătării şi mai ales să se ferească de plăcerea gurii.

.................................................. ....

Pentru că lăcomia nu se îndreaptă numai spre calitatea mâncărurilor, ci si spre mulţimea lor, Sfinţii Părinţi îndeamnă la ferirea de orice exces si dau ca regulă practică să nu se mănânce şi să nu se bea până la saturare, adică să se oprească omul înainte ca să se fi stins pofta. Astfel, Sfântul loan Casian scrie: „în general, aceasta este măsura cumpătării, ca fiecare (...) să mănânce cât îi cere menţinerea corpului, iar nu (până la a-i împlini) dorinţa de saţiu". Iar în altă parte spune: „Sentinţa Părinţilor este foarte adevărată şi mult probată, că măsura... înfrânării constă numai în limitarea hranei (...). Şi desăvârşirea virtuţii, la care trebuie omul să ajungă, tocmai acest hotar îl im-pune în comun tuturor: să pună capăt mâncării trebuincioase trupului atunci când pofta încă nu s-a stins". Tot aşa învaţă şi Sfântul loan de Gaza: „Părinţii spun despre măsura înfrânării că ea stă în a te opri puţin înainte de saturare, fie de la mâncare, fie de la băutură, adică înainte de a avea stomacul plin".A nu mânca pe săturate este de folos pentru a îndepărta plăcerea, a cărei căutare îl împinge pe om să depăşească măsura.

.................................................. ...

Am văzut, examinând patima lăcomiei, că ea duce la îmbolnăvirea omului nu numai pentru că este o pervertire, o folosire nefirească a funcţiei nutritive, ci mai ales pentru că-l îndepărtează de Dumnezeu. Am văzut că ea este în fond o atitudine idolatră, omul făcând din pântece centrul fiinţei sale, iar din desfătarea lui o grijă neîncetată si adesea chiar ţelul vieţii lui, dându-i locul care, în chip firesc, este al lui Dumnezeu.
Tămăduirea lăcomiei se face şi în acest caz numai printr-o convertire, printr-o schimbare de atitudine, care să-l facă pe om să pună pe primul loc dorirea lui Dumnezeu şi numai spre El să se îndrepte; să înţeleagă că Dumnezeu este singurul desăvârşit, adevăratul ţel al existenţei sale, că a Lui este „toată slava, cinstea şi închinăciunea" si că bunătăţile duhovniceşti dăruite de El sunt cu adevărat cele care se cuvin naturii omului, singurele desăvârşit bune. Astfel, Sfântul loan Casian spune că prin „dorinţa desăvârşirii" trebuie omul să se străduiască „să stingă pofta pântecelui" şi „îndreptându-si văzul minţii spre cele neschimbătoare şi veşnice" se poate elibera din robia cărnii şi poate birui patima.

.................................................. ....


De asemenea, patima poate fi biruită dacă, primind hrană, omul îi mulţumeşte Iui Dumnezeu pentru ea, arătând astfel că toată luarea sa aminte şi iubirea lui se îndreaptă numai spre El. Am văzut într-adevăr că în patima lăcomiei omul se desfată cu bucatele în afara lui Dumnezeu, pe ele iubindu-le şi folosindu-se de ele numai şi numai pentru plăcerea sa. Or, hrana este - direct sau indirect - o creaţie a lui Dumnezeu şi un dar al Lui făcut oamenilor, de aceea ea nu are preţ în sine, ci pentru că vine de la El, şi are menirea de a fi consumată în chip euharistic.
Astfel, Sfântul Apostol Pavel spune că Dum-nezeu a făcut bucatele „spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi si pentru cei ce au cunoscut adevărul" (l Tim. 4, 3). Omul se vindecă de patimă şi-şi redobândeşte starea virtuoasă atunci când încetează de a mai privi hrana ca scop în sine şi nu se mai slujeşte de ea pentru propria lui desfătare, ci, dimpotrivă, o priveşte ca primită de la Dumnezeu şi-I mulţumeşte Lui pentru ea. Aşa învaţă Sfântul Apostol Pavel: „ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi" (l Cor. 10, 31).35 Dacă aşa primeşte hrana, atunci omul o sfinţeşte (cf. l Tim. 4, 5) şi, prin ea, sfinţeşte întregul cosmos creat de Dumnezeu, din care ea este o parte si pe care-l reprezintă, în acelaşi timp, omul se sfinţeşte mai ales pe sine, doborând stavila pe care lăcomia o pune între el şi Dumnezeu, iar cu fiecare rugăciune de mulţumire pe care i-o aduce se uneşte si mai mult cu El.

Textul intreg se gaseste in Jean Claude Larchet: "Terapeutica bolilor spirituale"

[carmina]

În prealabil postat de anna21

Astfel, Sfântul Apostol Pavel spune că Dum-nezeu a făcut bucatele „spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi si pentru cei ce au cunoscut adevărul" (l Tim. 4, 3).

Omul se vindecă de patimă şi-şi redobândeşte starea virtuoasă atunci când încetează de a mai privi hrana ca scop în sine şi nu se mai slujeşte de ea pentru propria lui desfătare, ci, dimpotrivă, o priveşte ca primită de la Dumnezeu şi-I mulţumeşte Lui pentru ea.

Aşa învaţă Sfântul Apostol Pavel: „ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi" (l Cor. 10, 31).35

Dacă aşa primeşte hrana, atunci omul o sfinţeşte (cf. l Tim. 4, 5) şi, prin ea, sfinţeşte întregul cosmos creat de Dumnezeu, din care ea este o parte si pe care-l reprezintă, în acelaşi timp, omul se sfinţeşte mai ales pe sine, doborând stavila pe care lăcomia o pune între el şi Dumnezeu, iar cu fiecare rugăciune de mulţumire pe care i-o aduce se uneşte si mai mult cu El.
Textul intreg se gaseste in Jean Claude Larchet: "Terapeutica bolilor spirituale"

Multumesc, Anna. Inteleg de aici ca pot sa ma bucur de toate bunataturile pe care le vad dar cu masura si cu multumire adusa Lui pentru toate.

Ca in felul acesta se sfinteste hrana si intregul cosmos creat de El, nu stiam, si pentru asta iti multumesc.

[anna21]

În prealabil postat de carmina

Multumesc, Anna. Inteleg de aici ca pot sa ma bucur de toate bunataturile pe care le vad dar cu masura si cu multumire adusa Lui pentru toate.

Da bucuriei, dar nu cautarii placerii.

Nu stiu daca ma fac inteleasa, de aceea voi mai da un citat:

„Mâncările s-au făcut pentru două pricini: pentru hrană şi pentru tămăduire. Prin urmare, cei ce se împărtăşesc de ele în afară de aceste pricini se vor osândi ca unii ce s-au dedat desfătărilor, folosind rău cele date de Dumnezeu spre trebuinţă", spune Sfântul Maxim Mărturisito*rul. Omul, deci, respectă scopul firesc al alimentelor şi al hrănirii atunci când o face din nevoie, pentru a întreţine şi păstra viaţa trupului său, pentru a păstra sau a-şi recăpăta sănătatea, şi se foloseşte rău de ele atunci când le transformă într-un mijloc de desfătare."


Eu inteleg ca dupa un post indelungat, cum este cel al Nasterii Domnului.. NU mai simti dorinta sa mananci anumite lucruri, o masa imbelsugata de Craciun te lasa indiferent.
Cred ca aceasta este atitudinea sanatoasa fata de mancare: lipsa poftei/dorintei de a manca anumite lucruri.

Abia atunci esti capabil sa te bucuri si sa aduci multumire si pentru o bucata de paine.. ca de la Dumnezeu este.

Asta inteleg eu.

(ca sa fie f clar.. daca eu trec pe langa cafeneaua din colt si mirosul de cafea ma indeamna sa intru si sa iau un cappuccino, atunci eu slujesc idolului pofta gurii. Chiar daca spun "Doamne-ti multumesc!", tot satisfacerea unei pofte si slujire a trupului este! Foarte simplu. Daca este pacat sau nu.. depinde de nivelul de intelegere al fiecaruia. Eu cred ca pacat este tot ceea ce indeparteaza harul dumnezeiesc de la noi! Atunci pacat devine orice act egoist/egocentric, indiferent cat de subtil ar fi!)

În prealabil postat de anna21

Cred ca aceasta este atitudinea sanatoasa fata de mancare: lipsa poftei/dorintei de a manca anumite lucruri.

nu cred. pofta si dorinta de a manca sunt acte instinctuale. controlul acestora inseamna atitudine sanatoasa.