![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Citat:
|
|
#2
|
|||
|
|||
|
Citat:
ce inseamna ca cel botezat se afla intr-o moarte sufleteasca? |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Noi știm că sufletul este indestructibil. ("Noi" adică toți care își spun creștini, în afară de adventiști). Vom trăi veșnic, dar starea în care vom trăi este foarte diferită: raiul sau iadul. Cei din iad, spunem că "trăiesc" în sensul că există, simt și gândesc, dar de principiul vieții lor, care este Harul Sfințitor, ei sunt lipsiți. Harul este necesar pentru suflet așa cum este aerul pentru trup. Așa cum un trup care nu are aer moare, continuând să existe în stare despărțită de trupurile în lumea cărora trăia, și sufletele lipsite de Har continuă să existe despărțite de Cel care le-a dat viață. Această existență în stare despărțită de Dumnezeu se mai numește "moartea sufletului".
Nimeni nu se poate mântui decât cu ajutorul Harului (=Grației) lui Dumnezeu. După Căderea protopăriților noștri, ei ai pierdut acest Har. Printr-un mecanism pe care nu îl putem înțelege (este mister) efectul acestui păcat se transmite tuturor urmașilor lor. Toți descendenții lui Adam ar urma să fie damnați prin căderea lor, așa cum ar fi urmat să fie mutați cu trupul la Cer dacă ei nu ar fi căzut. Prin urmare, destinația "by default" a tuturor celor care se nasc este iadul. Prin Botez se dobândește Harul, fără de care mântuirea nu este cu putință. Din acel moment, destinația "by default" devine raiul. Sunt mântuiți cei care mor în stare de Har. Acesta este principalul efect al Sf Botez: restaurarea Harului Sfințitor. Iată și fraza din Catehismul Ortodox care exprimă, pe scurt, toate aceste lucruri: Prin Botez, spalandu-ni-se pacatele, ne facem astfel partasi mortii si invierii lui Hristos, intram intr-o viata noua, suntem morti pentru pacat si viem pentru Dumnezeu Sursa: http://www.patriarhia.ro/ro/documente/catehism17.html
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 04.08.2010 at 01:24:05. |
|
#4
|
|||
|
|||
|
"Prin Botez se dobândește Harul, fără de care mântuirea nu este cu putință. Din acel moment, destinația "by default" devine raiul. Sunt mântuiți cei care mor în stare de Har."
In ce situatie Dumnezeu isi poate retrage de la mine harul sau? Multumesc |
|
#5
|
|||
|
|||
|
Citat:
Faptul ca ne simtim parasiti de Dumnezeu nu este semnul ca Dumnezeu isi retrage harul. Exista in spiritualitatea rasariteana expresia "cadere din har". Ea exprima tocmai faptul ca omul actioneaza, nu Dumnezeu. Omul este cel care nu mai simte tainic prezenta harului dumnezeiesc si nu mai conlucreaza cu acesta. Relatia omului cu Dumnezeu poate fi afectata numai de pacat. Pacatuind, omul insusi ii intoarce spatele in mod liber lui Dumnezeu, se inchide relatiei cu El. Moartea nu trebuie sa ne gaseasca in pacat, adica in starea de ignorare a harului lui Dumnezeu. |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Eu cred ca isi retrage Harul sau cel putin se diminueaza atunci cand suntem indiferenti si nu conlucram cu El.
|
|
#7
|
|||
|
|||
|
Gabriela, nu te inteleg, ce vrei sa zici cu a conlucra cu Dumnezeu? sa facem lucrarile pe care le face EL? In cazul asta tre' sa cautam ce ne-a lasat scris in Scriptura sau in Traditie? 16. "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțire".poti spune acelasi lucru despre Traditie?
|
|
#8
|
|||
|
|||
|
Pentru a fi botezat conform Scripturilor,trebuie mai intii sa auzi si sa crezi Evanghelia lui Isus Hristos(Marcu 16:15,16;Faptele Apostolilor 2:41). si astfel sa fie convins de pacat(Faptele Apostolilor 2:36,37) si apoi sa te caiesti si sa te intorci de la pacat(Faptele Apostolilor 2:38) si sa marturisesti credinta in Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu(Faptele 8:37;Romani 10:9,10).:"Pocaiti-va si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Hristos,spre iertarea pacatelor voastre"(Faptele apostolilor 2:38).i
Biblia nu spune ca nou nascutii au fost botezati.Botezul,pt increstinare presupune anumite conditii pe care copiii nu le pot indeplini. |
|
#9
|
||||
|
||||
|
Citat:
Din cauză că Sf Botez și Sf Spovadă sunt administrate celor aflați în stare de moarte spirituală, se mai numesc și "Tainele (Sacramentele) celor morți". Toate celelalte Taine se administrează celor vii, adică celor care au fost mai întâi botezați, ori dacă, după Botez, au căzut din starea de grație, celor care s-au spovedit.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|
#10
|
||||
|
||||
|
Harul nu este o stare a sufetului. El este conform invataturii ortodoxe o energie necreata care izvoraste din fiinta lui Dumnezeu. Prin har suntem indumnezeiti, prin el ajungem sa-l cunoastem pe Dumnezeu.
Harul nu trebuie redus doar la suflet, ci si la trup, caci omul este om trup si suflet, iar mantuirea se adreseaza acestui om intreg, nu partial. |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Crestin sau Ortodox | catehumen | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 109 | 20.01.2014 13:21:02 |
| pomelnice pe crestin ortodox | steliana-steli | Generalitati | 1 | 22.12.2011 19:49:45 |
| Catehismul ortodox - audio | strajeru | Generalitati | 0 | 03.08.2011 04:48:32 |
| Reactia familiei adventiste la botezul ortodox al sotului | elenavioletacocos | Secte si culte | 0 | 27.10.2009 10:24:06 |
|
|