Ce se intampla cu animalele dupa moarte?

[Laur28]

-Fratele meu voia să plece într-o excursie şi avea un câine pe care voia să mi-l lase mie. Eu i-am spus părintelui, iar părintele [Lavrentie Sovre] mi-a spus: “Ce vrei, să-ţi iei câine ca să te apere de draci? Fiule, ţi-ai luat câine, ţi-ai luat idol! Mâncarea pe care o dai la un câine mai bine o dai la un cerşetor.

Am fost surprins la auzul acestor cuvinte, dar dupa un timp de gandire mi-am dat seama ca parintele are dreptate. Nu se inchina nimeni cainelui (dintre crestini) facand metanii in fata lui, dar se inchina atunci cand cheltuie milioane ca sa-l duca la un coafor sa-l aranjeze, cand il duce la inot, cand il rasfata cu mancare speciala pentru caini, cand il iubeste precum un om. De altfel, ultima parte este si cea mai mare greseala pe care un om o poate face in raport cu un animal (din ea izvorasc toate celelalte). Daca iubesc un caine, il iubesc pentru ca Dumnezeu l-a creat, nu pentru ca exista. Si omul e creatie a lui Dumnezeu, dar e special, deci i se cuvine un sentiment la fel de special, iar despre el pot spune ca-l iubesc pentru ca exista si mi se pare nepotrivit sa impartasesc aceasta dragoste unui animal, punand semn de egalitate intre el si om. Nu stiu daca un caine nutreste vreun sentiment , dar sunt sigur ca daca o face nu e la fel de profund ca cel din inima omului. Si tocmai aceasta nestiinta ne conduce catre pacat, caci nestiind ne imaginam, dar empatia se bazeaza doar pe sentimentele cunoscute de om si atunci ne imaginam ca pisica sau catelul ne iubeste cu aceeasi dragostea de care noi suntem in stare. Dar dragostea de care noi suntem in stare nu cunoaste limite, trecand dincolo de ratiune pentru ca Dumnezeu e dragoste si noi am fost facuti dupa chipul si asemanarea Sa. Si asa ajungem sa ne iubim animalele, crezand ca si ele ne iubesc la fel de mult. Insa sentimentele lor nu trec dincolo de instict (nici macar ratiune). Daca un leopard isi apara puiul, il apara din instinct. Dovada o reprezinta faptul ca dupa trei ani (nu stiu exact) puiul e nevoit sa plece. Chiar mama il alunga. Deci "dragostea" a disparut.

Sunt convins ca daca as face un sondaj de opinie cu intrebarea: "Ce animal iubiti cel mai mult?" locul intai l-ar ocupa cainele, iar al doilea, pisica. De ce nu iubim calul la fel de mult? Sau o testoasa sau o soparla? Din cauza comportamentului primei specii foarte simpatic (ochii mari, urechile date peste cap, guduratul, limbile date peste fata) despre care consideram ca e manifestare a iubirii animalului fata de noi. Dar toate aceste fapte stau inscrise in codul lor genetic si nu sunt decat niste atitudini fixe pe care le manifesta ori de cate ori e nevoie si in haita, in salbaticie. Cainele cu un rang inferior, la intoarcerea masculului alfa va pleca capul si urechile (facand ochii sa para mai mari), se va guduri pe langa el, ii va linge botul etc. Mai spunem despre ei ca sunt simpatici cand se aseaza pe spate cu burta la noi si credem ca cer scarpinati. De fapt asta este unul dintre cele mai mari gesturi de supunere pentru ca ei nu-si arata burta, ci organele genitale. Cu alte cuvinte pentru cainele nostru noi suntem masculul alfa, nu omul care-l iubeste. Daca sta langa noi, o face pentru ca in afara haitei nu poate supravietui si ne e devotat pentru ca masculul alfa oricand il poate alunga. Nu pentru ca ne iubeste. Un comportament frumos, insa inselator.

Iar in intamplarile in care cainele isi salveaza stapanul poate fi mai mult decat "dragostea" lui:
A doua zi s-a sculat Valaam, şi-a pus samarul pe asina sa şi s-a dus cu căpeteniile Moabului.
Dar se aprinsese mânia lui Dumnezeu pentru că s-a dus, iar îngerul Domnului s-a sculat, ca să-l mustre pe cale.
Cum şedea el pe asina sa, însoţit de două slugi ale sale, a văzut asina pe îngerul Domnului, care stătea în drum cu sabia ridicată în mână, şi s-a abătut din drum pe câmp; iar Valaam a bătut asina cu toiagul său, ca să o întoarcă la drum.
Dar îngerul Domnului a stat în drumul îngust între vii, unde de o parte şi de alta era zid;
Şi asina, văzând îngerul Domnului, s-a tras către zid şi a strâns piciorul lui Valaam în zid, şi acesta iar a început s-o bată.
Îngerul Domnului însă a trecut iar şi a stat la loc strâmt, unde nu era chip să te abaţi nici la dreapta, nici la stânga.
Iar asina, văzând pe îngerul Domnului, s-a culcat sub Valaam. Atunci s-a mâniat Valaam şi a început să bată asina cu toiagul.
Dar Domnul a deschis gura asinei şi aceasta a zis către Valaam: „Ce ţi-am făcut eu, de mă baţi acum pentru a treia oară?”
Şi Valaam a zis către asină: „Pentru că ţi-ai râs de mine; de aş fi avut în mână o sabie, te-aş fi ucis aici pe loc”.
Răspuns-a asina lui Valaam: „Au nu sunt eu asina ta, pe care ai umblat din tinereţile tale şi până în ziua aceasta? Avut-am oare deprinderea de a mă purta aşa cu tine?” Şi el a zis: „Nu!”
Atunci a deschis Domnul ochii lui Valaam şi acesta a văzut pe îngerul Domnului, care stătea în mijlocul drumului cu sabia ridicată în mână, şi s-a închinat şi a căzut cu faţa la pământ.
Iar îngerul Domnului i-a zis: „De ce ai bătut asina ta de trei ori? Eu am ieşit să te împiedic, deoarece calea ta nu este dreaptă înaintea mea;
Şi asina, văzându-mă pe mine, s-a întors de la mine de trei ori până acum; dacă ea nu s-ar fi întors de Ia mine, eu te-aş fi ucis pe tine, iar pe ea aş fi lăsat-o vie”.

La fel si cu calul care isi omoara stapanul: de unde stim ca nu este vorba despre un duh necurat? In porci au putut intra atatea duhuri necurate.

Si iar ii dau dreptate parintelui care spunea ca ne construim idoli din caine cand imi amintesc de o vedeta care a murit si i-a lasat testament cainelui ei averea de 11 milioane de dolari. Multi ar putea crede ca fac o fapta buna ca au grija de o faptura a lui Dumnezeu, dar cine le-a cerut asta? Cati nu au refuzat niciodata sa ii dea un ban vreunui cersetor si au trecut fara sa se uite la el? S-ar putea ca la Judecata sa nu fie considerat pacat, dar nici fapta buna, pentru ca cainele trebuie sa-i slujeasca omului si nu invers. Imi iau caine ca sa-mi apere casa, nu ca sa-mi tina companie, pisica sa manance soarecii din porumbar, nu s-o hranesc cu Wyskas. Si dragostea noastra ar trebui sa fie pe masura: ca de la stapan la sluga credincioasa, nu ca de la mama la copil. Hristos pentru om s-a rastignit, nu pentru animale. Deci de oameni sa ne ingrijim si noi, nu daca animalele ajung in rai sau dispar cu totul dupa moarte. Daca ajung, totusi, in rai si tu nu, ce te faci atunci?

[heaven]

Extremele nu trebuie luate drept etalon.Aici este vorba de echilibrul interior al persoanei respective si te asigur ca in cazurile mentionate mai sus nu este vorba de o iubire reala de animale,ci acestea ajung sa fie un refugiu pentru persoana in cauza.
Asa,oameni de acest fel isi gasesc idoli pretutindeni si in orice pentru ca asa inteleg ei sa fuga de viata decat sa o infrunte.
Este real ca animalul se supune unor reguli foarte bine definite,asa cum l-a lasat Tatal,insa te asigur ca nu se opreste totul la instinct.Nu stiu ce relatie ai tu cu animalele,insa eu ma ocup de ele de peste 10 ani si am interactionat inclusiv cu cele salbatice,iar lumea lor este fascinanta pentru cei care ajung sa le inteleaga.
Noi discutam despre o relatie frumoasa,armonioasa cu Creatia Tatalui Ceresc si nu gresesc cand spun ca omul are de invatat de aici daca stie sa simta si sa isi deschida ochii sufletului.

[Laur28]

În prealabil postat de heaven

Extremele nu trebuie luate drept etalon.Aici este vorba de echilibrul interior al persoanei respective si te asigur ca in cazurile mentionate mai sus nu este vorba de o iubire reala de animale,ci acestea ajung sa fie un refugiu pentru persoana in cauza.
Asa,oameni de acest fel isi gasesc idoli pretutindeni si in orice pentru ca asa inteleg ei sa fuga de viata decat sa o infrunte.
Este real ca animalul se supune unor reguli foarte bine definite,asa cum l-a lasat Tatal,insa te asigur ca nu se opreste totul la instinct.Nu stiu ce relatie ai tu cu animalele,insa eu ma ocup de ele de peste 10 ani si am interactionat inclusiv cu cele salbatice,iar lumea lor este fascinanta pentru cei care ajung sa le inteleaga.
Noi discutam despre o relatie frumoasa,armonioasa cu Creatia Tatalui Ceresc si nu gresesc cand spun ca omul are de invatat de aici daca stie sa simta si sa isi deschida ochii sufletului.

Ba totul se reduce la instinct. Sa ajungi sa vezi in caine mai mult decat un paznic, sa-l cocolosesti precum un mic copil e deja o extrema. Baga mana in mancarea unui caine pe care l-ai crescut 10 ani, dar nu l-ai dresat corespunzator in privinta asta sa vezi atunci cata dragoste se va aprinde intre voi doi. Animalul nu vede in tine omul care-l iubeste, ci masculul alfa care-l hraneste. Toate speciile care traiesc in haita au un comportament standard in raport cu fiecare membru al acesteia. Daca iei si cresti 3 lei, la maturitate cand te vor vedea se vor comporta precum se comporta orice leu cand apare "regele", pentru a-ti arata ca iti este subordonat, nu ca te iubeste. Si daca ai lucrat 10 ani cu tot soiul de animale stii foarte bine ca asa e. O alta dovada ca "dragostea" lor nu trece de instinct o reprezinta un documentar vazut pe NatGeo Wild cu ceva vreme in urma, Omul Lup parca, in care un barbat a trait cativa ani printre lupi. Avea trei pui pe care-i crescuse, se comporta ca un lup, le aducea mancare, deci era liderul haitei. Cand puii ajung la maturitate se izoleaza de ei cateva luni, timp in care membrul cel mai agresiv al haitei se lupta cu ceilalti doi pentru suprematie. Inainte sa se intoarca, barbatul isi face griji ca s-ar putea sa nu-l mai recunoasca si ca ar putea sa-l atace, asa ca se imbraca cu hainele care deja ii miroseau a lup si cand ajunge in preajma lor isi da seama de ce s-a intamplat din privirile ostile ale doi dintre lupi (noul alfa si beta - cel care se ingrijeste de bunastarea grupului si aparatorul acestuia) si ca sa fie primit trebuie sa adopte o atitudine submisiva: sa schelalaie precum un caine ranit, sa stea culcat la pamant cu burta la ei. Unde a disparut dragostea? Sau nici n-a existat?

Nu avem nimic de invatat din lumea animalelor in ceea ce priveste strict sentimentele si viata sociala, in primul rand pentru ca le suntem superiori, in al doilea rand pentru ca in lumea salbaticiunilor totul este o lupta pentru supravietuire si pentru suprematie. Aceasta idee, cum ca am avea ceva de invatat, a dat nastere panteismului. Hristos e calea, nu comportamentul de haita al leilor sau cainilor. Leii omoara de placere, isi omoara si semenii mai mici daca nu-s puii lor, iepurii si scroafele isi mananca puii din cand in cand si toate animalele se lupta intre ele cand vine vorba de mancare. Nu vad ce-am avea de invatat din asta. Ca unii oameni sunt mai rai ca animalele e adevarat, dar sa nu ridicam animalul la un statut care nu i se cuvine. Si mie imi plac cainii foarte mult (si ceva mai putin pisicile) in primul rand pentru ca sunt fiinte vii pe care daca le tai, le doare, dar mereu sunt constient ca comportamentul lor este unul standard prin care isi exprima pozitia lor in raport cu mine pentru a intari legaturile dintre noi, ca asa au fost invatat cainii sa traiasca, in grup. Si pentru ca totul sa mearga bine trebuia sa existe un lider si niste supusi si era nevoie de un limbaj. Comportamentul cainelui e doar un cod prin care-mi spune: "esti stapanul meu", nu "te iubesc".

[heaven]

Cei care inteleg animalele stiu ca ele functioneaza pe baza instinctului,insa nu se rezuma la ele.
Dupa cum explicam anterior,doar cei care gasesc un refugiu,paravan in compania animalelor pot da dovada de astfel de exagerari precum cele mentionate de tine mai sus.
O relatie armonioasa cu Creatia se bazeaza pe firesc si pe IUBIRE!
Nu ma astept sa intelegi rational aceste lucruri,pentru ca aceste comori pot fi descoperite doar cu inima,prin urmare,orice discutie in contradictoriu ar fi lipsita de sens.

[heaven]

"Omul care vorbea cu caii

Un tânăr fermier american din Ohio, John Salomon Rarey, susţinea că poate înţelege şi vorbi limba cailor. El obişnuia să se închidă în staulul unui cal, oricât de periculos sau rău ar fi fost acesta şi îi vorbea timp de o oră sau două, după care animalul devenea la fel de blând ca un miel. Faptul se petrecea în anul 1850, într-o epocă în care calul era încă principalul mijloc de tracţiune şi de locomoţie. La vârsta de 12 ani, John S. Rarey îmblânzise deja, în mai puţin de o jumătate de oră, un mânz superb pe care însă chiar şi cei mai duri dintre antrenorii sau îmblânzitorii de cai încercaseră în van să-l domesticească şi care tocmai îi rupsese piciorul tatălui său. Reputaţia tânărului John s-a extins rapid şi crescătorii de cai din toate colţurile statului au început să îi ceară ajutorul sau să-i aducă animalele ce nu puteau fi îmblânzite altfel. John se închidea cu calul în grajd şi, cel mai adesea, ieşea de acolo o oră mai târziu, călare pe calul devenit blând şi înţelegător.

La vârsta de 19 ani, el a plecat în Texas. Fermierii şi cowboy-ii doreau acum să-l vadă acţionând în acelaşi fel asupra unor autentici cai sălbatici. Dotat doar cu un sac de dormit şi cu un binoclu, John şi-a instalat tabăra în regiunile prin care se mai deplasau încă hergheliile sălbatice şi, timp de aproape 3 luni, el a studiat ce atenţie aceste animale. Întors în oraş el s-a declarat gata să facă faţă oricăuia dintre aceşti cai sălbatici.

Texanii i-au pregătit cinci cai feroce consideraţi de neîmblânzit. Patru dintre aceşti cai îşi uciseseră deja stăpânul, iar al cincilea rănise vreo trei sau patru oameni.
Reputaţia lui John S. Rarey era atât de mare încât toate ziarele din regiune îşi trimiseseră reporterii, iar o mulţime de 5.000 de persoane se strânsese pentru a-l vedea pe îndrăzneţul îmblânzitor.

Departe de a fi aplaudat, atunci când a apărut, John a fost huiduit copios, căci, în loc să se îmbrace în cowboy, el îşi pusese cel mai frumos costum al său. Surâzător, el s-a îndreptat către grajdul acoperit şi perfect închis, condiţie pe care o impusese şi în care fusese introdus, nu fără mari dificultăţi, primul dintre cei 5 cai. El a cerut cheia, căci solicitase de asemenea condiţia de a se putea închide în grajd împreună cu calul. Zidurile grajdului răsunau precum un tun de campanie sub loviturile teribile ale copitelor „bestiei”. John a întredeschis uşa şi a riscat o privire în interior, a aşteptat un moment, apoi, brusc s-a strecurat în grajd şi a închis la loc uşa.

Timp de câteva minute nu s-a mai auzit niciun zgomot.
- Este mort, a declarat fermierul căruia îi aparţinea calul sălbatic. Trebuie să-i scoatem corpul şi să-l înmormântăm.
Judecătorii au refuzat să acţioneze. Ei îi promiseseră lui John să nu încerce să intre în grajd înainte de mai puţin de 5 ore. Pariurile au înflorit o vreme, apoi, cum timpul trecea, au devenit din ce în ce mai rare. Nimeni nu mai dorea să parieze pe John Rarey, considerat deja mort. Aşteptarea a continuat. La cererea mulţimii, unul dintre organizatori a bătut la poarta grajdului din interiorul căruia nu se mai auzea acum niciun zgomot, dar nu a aprimit niciun răspuns. Fermierii şi îndeosebi femeile s-au supărat, cerând să fie deschis grajdul în care sărmanul tânăr fără arme şi fără niciun mijloc de apărare se afla, mort sau viu la discreţia unei brute sălbatice! Nemaiştiind ce să facă şi neprimind niciun răspuns la loviturile lor, cawboy-ii au decis să smulgă uşa grajdului din ţâţâni, căci John ţinea la el singura cheie. Dar uşa s-a deschis ca prin minune. Într-o tăcere de moarte, fără să fie înşeuat şi fără frâie, calul a ieşit avându-l în spinare pe John Rarey cât se poate de surâzător. A urmat apoi un urlet şi un veritabil delir. Rarey a condus calul până în mijlocul ţarcului şi a ridicat o mână pentru a cere să se facă tăcere.

Atunci, fără cravaşă, fără pinteni, cu mâna goală, el a mângâiat gâtul calului care s-a pus în genunchi, iar apoi a alunecat pe pământ. John şi-a scos atunci pălăria şi a salutat mulţimea. A urmat un nou delir şi începutul unei cariere unice. Într-o cabrioletă condusă de doi elani pe care îi îmblânzise, John a călătorit pretutindeni în Statele Unite, ţinând conferinţe asupra dresajului prin blândeţe şi făcând nenumărate demonstraţii de îmblânzire prin forţa iubirii.

Reputaţia sa a traversat oceanul şi crescătorii de cai englezi, cât se poate de sceptici, au pus mână de la mână pentru a-l invita şi a vedea cu proprii lor ochi ce putea să facă acesta. Primind acceptul lui John Rarey, ei au întreprins o cercetare febrilă pentru a descoperi animalul cel mai furios ce exista în întreg ţinutul britanic. Alegerea s-a fixat asupra unui armăsar de curse, pe care lordul Dorchester îl cumpărase cu 4.000 de lire în anul 1853. Cruiser era un animal superb, ce atingea o viteză fantastică la finalul oricărei curse, dar care devenise subit un nebun furios. Orice grajd din lemn era făcut bucăţi în numai câteva minute atunci când Cruiser era apucat de una din crizele sale de furie, în timpul cărora ajungea, nu de puţine ori, chiar să se muşte pe el însuşi! Refuzând să-l omoare, lord Dorchester preferase să-i construiască un grajd din cărămizi şi piatră, închis cu o uşă de fier.

John Rarey a cerut să vadă mai întâi calul. Apoi, el a explicat că problema era puţin mai diferită, căci animalul nu era sălbatic, ci înnebunise. Iar cum specialiştii începuseră deja să zâmbească, el a dăugat simplu: „Totuşi, cred că pot să-l readuc la normal.”

A doua zi el a revenit împreună cu o serie de accesorii. Ca şi cum ar fi ştiut ce-l aştepta, Cruise a intrat într-una din mâniile sale teribile, dând lovituri de copite ce zgâlţâiau întreaga construcţie. Surâzând, John s-a strecurat în grajd, nu înainte de a-şi fi agăţat frumoasa pălărie într-un cui. El i-a pus calului un căpăstru şi apoi a ieşit imediat. După numai câteva minute, extenuat, calul nu mai făcea niciun zgomot. De data aceasta, John a intrat cu o curea lungă de piele, dotată cu inele, cu ajutorul căreia a legat animalul ce părea terorizat. El a trecut prin inele alte curele pe care le-a legat de copitele lu Cruiser, construind astfel un mecanism foarte simplu prin care îl putea îngenunchea în orice moment.

John a rămas astfel timp de 3 ore împreună cu armăsarul, vorbindu-i, mângâindu-l, îngenunchindu-l îndată ce acesta începea să se agite. La data de 22 aprilie 1858, la 24 de ore după intrarea sa în boxă, John Rarey a parcurs străzile călare pe Cruiser, devenit cel mai docil şi mai blând dintre cai. Mulţimea îl ovaţiona pretutindeni.

Câteva zile mai târziu, auzind vorbindu-se despre această remarcabilă ispravă, regina Victoria şi-a manifestat dorinţa de a-l cunoaşte pe tânărul american şi de a-l vedea la lucru cu proprii ei ochi. John Rarey a fost invitat astfel la castelul Windsor, acolo unde se aflau grajdurile principale ale Majestăţii Sale.

Aflată în caleaşca uşoară care urma să fie botezată cu numele acestui om neobişnuit, regina Victoria s-a pregătit să asiste la spectacol. Rândaşii au adus atunci un armăsar viguros, de care nu îndrăznea nimeni să se apropie şi care azvârlea din copite în dreapta şi în stânga, ţinut cu greu în frâu de patru bărbaţi care-l legaseră cu frângii.

John Rarey a salutat, s-a scuzat şi a rugat-o pe regină să-i permită să intre cu calul într-un grajd. După numai 10 minute, nerăbdătoarea regină a ordonat să fie deschis grajdul, căci nu se mai auzea nici cel mai mic zgomot.

Prin uşa deschisă ea a putu vedea armăsarul lungit pe paie şi între picioarele sale, cu capul pe umerii calului, pe John Rarey care zâmbea. El s-a ridicat atunci, a salutat din nou, s-a scuzat pentru timpul pe care i-l răpise Majestăţii Sale, iar apoi, ţinând calul de frâie, el l-a condus şi l-a determinat să o salute pe regină coborând în genunchi!

Tânărul american a plecat apoi într-un turneu european, nerefuzând niciun cal şi neîntâmpinând nici cel mai mic eşec! Nimeni nu a ştiut vreodată în ce consta cu exactitate magia lui John S. Rarey, dar au înţeles cu toţii că ea se baza pe forţa iubirii."

[IonelS]

Si animalele au suflet, insa unul mai putin pretios ca al omului. Denumirea de animal vine din latinescul "anima", care inseamna sufletel.
Nu exista informatii care sa ne spuna ce se intampla cu animalele dupa moarte, insa eu NU cred ca Dumnezeu creaza ceva fara un scop pe termen lung. Eu cred ca animalele sunt importante in creatia Domnului.

[heaven]

O teribila tragedie s-a petrecut ieri in Brasov:

http://stirileprotv.ro/stiri/evenime...comunitar.html

Au ajuns oamenii sufletisti sa ajunga sa moara pentru a apara un animal maltratat,pentru ca autoritatile refuza sa respecte si sa aplice o lege care ar sanctiona astfel de indivizi.
Nu exista decat o granitza pentru cei care ar face asta unui animal care sa ii impiedice sa faca la fel si cu un om:teama de pedeapsa!
Dumnezeu sa il odihneasca pe bietul om si sa il rasplateasca pentru sufletul sau marinimos si nobil!

[WhiteChakra]

În prealabil postat de IonelS

Si animalele au suflet, insa unul mai putin pretios ca al omului. Denumirea de animal vine din latinescul "anima", care inseamna sufletel.
Nu exista informatii care sa ne spuna ce se intampla cu animalele dupa moarte, insa eu NU cred ca Dumnezeu creaza ceva fara un scop pe termen lung. Eu cred ca animalele sunt importante in creatia Domnului.

Exact, oamenii se pot atasa de animale precum si animalele de oameni, daca acestea sunt tratate cu iubire, desigur. Un exemplu perfect este cainele, care la un moment dat, isi poate da chiar si propria viata pentru a o salva pe a stapanului (am citit cateva povestiri pe internet). Cum explicati un astfel de gest ? E pur si simplu.. intamplator ?? Vorbind de ratiune, mai e un caine in fata blocului meu care, spre deosebire de unii oameni, nu l-am vazut niciodata mergand pe o anume carare, intodeauna ocoleste cararea si merge pe trotuar. Foarte civilizat catelul. Cred ca orice animal salbatic poate fi domesticit daca este tratat cu iubire si respect (desigur, in unele cazuri poate fi prea tarziu daca animalul respectiv s-a adaptat deja mediului salbatic).

Orice fiinta creata de Dumnezeu are in ea o particica din duhul lui Dumnezeu, nu cred ca le va lasa la voia intamplarii si a neantului.Am avut mereu animale si am vazut cat ce ascultatoare sunt fata de Creatorul lor si fata de noi oamenii,cat de resemnate sunt in fata mortii si cum ne lasa sa facem ce vrem cu ele.

În prealabil postat de heaven

"Omul care vorbea cu caii

Multumim heaven.
de luat seama.. blandetea face multe.
animalele simt omul, am constatat asta de multe ori, am avut o catelusa Collie deosebita....
A trebuit sa fie eutanasiata, si nu am fost in stare sa iau aceasta decizie... l-am intrebat pe medic ce ar face daca ar fi a lui... si doar atunci am acceptat cand a zis ca asa ar face. A fost foarte greu.