CELIBATUL preotilor catolici

[Sfanta Ichizitie]

Canonul 48 dispune ca soţia episcopului care s-a despărţit prin liber consimţământ să intre în mănăstire după hirotonirea bărbatului şi să fie întreţinută de bărbatul devenit episcop. Totodată ea poate fi ridicată la treapta de diaconesă.

Din hotărârile care s-au luat la Conciliul din Trullo rezultă că Orientul cunoştea bine practica celibatară a Occidentului. Pentru a-şi justifica practica sa diferită, face apel, ca şi Occidentul, la tradiţia apostolilor observată încă de la începutul Bisericii. De fapt Conciliul din Trullo validează două tradiţii apostolice: una celibatară pentru episcopi, alta anticelibatară pentru preoţi şi diaconi.

Părinţii Conciliului din Trullo nu găseau în documentele lor bisericeşti o justificare a practicii diferite faţă de Occident. Nu puteau să facă apel la autoritatea Vechiului Testament, întrucât nu era adecvată preoţiei Noului Testament, deşi Conciliul din Trullo, acceptând înfrânarea slujitorilor altarelor numai în timpul slujbelor, s-a întors la practica Vechiului Testament. Cu atât mai puţin erau dispuşi să apeleze la legislaţia imperială care, cum am văzut, anticipase deja decizia bisericească în faţa situaţiei de nerespectare generală a obligaţiei celibatului preoţesc. De falsitatea legendei lui Pafnuţie erau conştienţi, de aceea nici nu pomenesc de ea. Şi atunci, recurg la autoritatea unei Biserici Occidentale, mai exact a Bisericii din Africa de Nord, ale cărei canoane disciplinare fuseseră acceptate în Codul de legi al Bisericii Bizantine. În ce fel recurg? Părinţii Conciliului din Trullo manipulează textele canoanelor Bisericii din Africa, le falsifică, dându-le un înţeles tocmai contrar.

Textul canonului 13 al Conciliului din Trullo e o combinaţie şi o mistificare a canoanelor 25 şi 3 ale Conciliului din Cartagina. Textul canonului 25 de la Cartagina: "subdiaconii care ating tainele sfinte, diaconii, preoţii şi episcopii trebuie, potrivit normelor în vigoare pentru ei, să se abţină chiar de la propriile lor soţii" la care se adaugă textul canonului 3 "ca astfel să punem şi noi în practică ceea ce au învăţat apostolii şi ceea ce a păstrat tot trecutul" este mistificat în canonul 13 de la Trullo după cum urmează: "Ştim însă că şi cei care se îngrijesc de viaţa slujitorilor (altarelor) adunându-se la Cartagina au spus: Ťca subdiaconii care ating tainele sfinte, diaconii, preoţii ("episcopii" care apareau in textul de la Cartagina, aici sunt lasati deoparte) potrivit normelor în vigoare pentru ei să se abţină de la soţiile lor... cât timp slujesc la altar şi săvârşesc sfintele taine ...ca astfel să punem şi noi în practică ceea ce au învăţat apostolii şi ceea ce a păstrat tot trecutulť". După care urmează sancţiunile: "Cine, aşadar, îndrăzneşte, încălcând canoanele apostolilor, să-i lipsească pe slujitorii..." ş.a.m.d. În felul acesta, aceeaşi tradiţie apostolică observată din cele mai vechi timpuri care stă la temelia celibatului clerului în Occident, devine la Conciliul din Trullo temelia obligaţiei de a se căsători (cu excepţia episcopilor) pentru clerul din Orient. Menţionând celibatul pentru episcopi, Conciliul din Trullo a salvat ce s-a mai putut salva din practica celibatului preoţesc în vigoare mai înainte în întreaga Biserică. Dacă părinţii conciliari din Trullo ar fi uzat, în hotărârea luată, de autonomia juridică pe care o revendicau în domeniul administrativ şi disciplinar, ar mai fi fost de înţeles. Dar a recurge la falsificarea de texte pentru a da o bază juridică unei tradiţii noi şi definitive în istoria celibatului preoţesc în Orient, evident, nu este o metodă corectă.

Părinţii conciliari de la Trullo au mizat probabil pe faptul că puţini cunosc limba latină în care e scris textul canoanelor de la Cartagina sperând că mistificarea nu va fi depistată. De fapt chiar canoniştii bizantini, începând cu secolul al XIV-lea, de pildă Matei Blastares, au remarcat folosirea inexactă la Trullo a textelor africane. De asemenea în Occident, cel puţin din secolul al XVI-lea, istoriografia a semnalat manipularea textelor africane la Conciliul din Trullo, manipulare pe care istoricul Baronius o numea "impostură".
Cu toate acestea, se poate constata o ignoranţă generală cu privire la formarea celor două tradiţii diferite referitoare la celibatul preoţesc - Traditia Occidentala (Catolicismul) si Traditia Orientala (Ortodoxia).
Conciliul II Vatican afirmă că "înfrânarea desăvârşită şi perpetuă pentru împărăţia cerurilor... nu este pretinsă de însăşi natura preoţiei", nici nu intenţionează să schimbe disciplina care este în vigoare în Bisericile Orientale (PO 16). Roma nu a impus celibatul preoţilor Bisericilor Orientale unite, deşi aceştia, acceptând celebrarea zilnică a Liturghiei, se află într-o serioasă dilemă. Ce fac? Revin la viaţa de înfrânare totală ca în primele veacuri ale Bisericii sau renunţă şi la acel celibat preoţesc minim observat în Vechiul Testament? Cu tot respectul faţă de disciplina celibatară diferită în Orient, Biserica Romei, nu va aboli, aşa cum nu a făcut-o în trecut, legea generală a celibatului preoţesc întemeiată pe tradiţia apostolică.

[georgeval]

Eu cred ca autoritatea unui sinod ecumenic este mult mai mare de cat a unor sinoade locale, pentru ca in sinoadele ecumenice au fost preluate anumite canoane a unor sinoade locale, dar s-a si renuntat la anumite canoane. In prezentarile de mai sus nu regasesc hotarari ale sinoadelor ecumenice.

[andreicozia]

Asa cum bine a mentionat IonelS pe alt topic, de multe ori familia le schimba preotilor ortodocsi PRIORITATILE si deseori devin ahtiati sa acumuleze avut, zestre, masini si case pentru a-si aranja progeniturile astfel uitind de vocatia pentru care sunt in acele pozitii. Este o realitate adusa de lipsa celibatului.

In acelasi timp nu stiu care ar fi calea de mijloc aici deoarece ea nu prea exista, sau esti familist sau nu iar celibatul vine cu alte probleme grave dupa cum stim....

Continuind ideea in occident pina nu demult invatatoarele de scoala erau alese pe criterii tot de celibat pentru a se dedica TOTAL educatiei copiiilor si a nu se consuma pe probleme personale, de aceea de regula in invatamint erau alese maicute( pina prin anii '50-'60)

[Mihnea Dragomir]

Cardinalul Mauro Piacenza, care răspunde în Curia centrală de presbiterii din întreaga lume, a întărit, printr-o recentă alocuţiune, vechile canoane ale celibatului sacerdotal din Biserica de rit apusean. Întreaga alocuţiune a Eminenţei Sale poate fi citită aici: http://www.zenit.org/article-31587?l=english

[Hartford]

În prealabil postat de Sfanta Ichizitie

Canonul 48 dispune ca soţia episcopului care s-a despărţit prin liber consimţământ să intre în mănăstire după hirotonirea bărbatului şi să fie întreţinută de bărbatul devenit episcop. Totodată ea poate fi ridicată la treapta de diaconesă.

Din hotărârile care s-au luat la Conciliul din Trullo rezultă că Orientul cunoştea bine practica celibatară a Occidentului. Pentru a-şi justifica practica sa diferită, face apel, ca şi Occidentul, la tradiţia apostolilor observată încă de la începutul Bisericii. De fapt Conciliul din Trullo validează două tradiţii apostolice: una celibatară pentru episcopi, alta anticelibatară pentru preoţi şi diaconi.

Părinţii Conciliului din Trullo nu găseau în documentele lor bisericeşti o justificare a practicii diferite faţă de Occident. Nu puteau să facă apel la autoritatea Vechiului Testament, întrucât nu era adecvată preoţiei Noului Testament, deşi Conciliul din Trullo, acceptând înfrânarea slujitorilor altarelor numai în timpul slujbelor, s-a întors la practica Vechiului Testament. Cu atât mai puţin erau dispuşi să apeleze la legislaţia imperială care, cum am văzut, anticipase deja decizia bisericească în faţa situaţiei de nerespectare generală a obligaţiei celibatului preoţesc. De falsitatea legendei lui Pafnuţie erau conştienţi, de aceea nici nu pomenesc de ea. Şi atunci, recurg la autoritatea unei Biserici Occidentale, mai exact a Bisericii din Africa de Nord, ale cărei canoane disciplinare fuseseră acceptate în Codul de legi al Bisericii Bizantine. În ce fel recurg? Părinţii Conciliului din Trullo manipulează textele canoanelor Bisericii din Africa, le falsifică, dându-le un înţeles tocmai contrar.

Textul canonului 13 al Conciliului din Trullo e o combinaţie şi o mistificare a canoanelor 25 şi 3 ale Conciliului din Cartagina. Textul canonului 25 de la Cartagina: "subdiaconii care ating tainele sfinte, diaconii, preoţii şi episcopii trebuie, potrivit normelor în vigoare pentru ei, să se abţină chiar de la propriile lor soţii" la care se adaugă textul canonului 3 "ca astfel să punem şi noi în practică ceea ce au învăţat apostolii şi ceea ce a păstrat tot trecutul" este mistificat în canonul 13 de la Trullo după cum urmează: "Ştim însă că şi cei care se îngrijesc de viaţa slujitorilor (altarelor) adunându-se la Cartagina au spus: Ťca subdiaconii care ating tainele sfinte, diaconii, preoţii ("episcopii" care apareau in textul de la Cartagina, aici sunt lasati deoparte) potrivit normelor în vigoare pentru ei să se abţină de la soţiile lor... cât timp slujesc la altar şi săvârşesc sfintele taine ...ca astfel să punem şi noi în practică ceea ce au învăţat apostolii şi ceea ce a păstrat tot trecutulť". După care urmează sancţiunile: "Cine, aşadar, îndrăzneşte, încălcând canoanele apostolilor, să-i lipsească pe slujitorii..." ş.a.m.d. În felul acesta, aceeaşi tradiţie apostolică observată din cele mai vechi timpuri care stă la temelia celibatului clerului în Occident, devine la Conciliul din Trullo temelia obligaţiei de a se căsători (cu excepţia episcopilor) pentru clerul din Orient. Menţionând celibatul pentru episcopi, Conciliul din Trullo a salvat ce s-a mai putut salva din practica celibatului preoţesc în vigoare mai înainte în întreaga Biserică. Dacă părinţii conciliari din Trullo ar fi uzat, în hotărârea luată, de autonomia juridică pe care o revendicau în domeniul administrativ şi disciplinar, ar mai fi fost de înţeles. Dar a recurge la falsificarea de texte pentru a da o bază juridică unei tradiţii noi şi definitive în istoria celibatului preoţesc în Orient, evident, nu este o metodă corectă.

Părinţii conciliari de la Trullo au mizat probabil pe faptul că puţini cunosc limba latină în care e scris textul canoanelor de la Cartagina sperând că mistificarea nu va fi depistată. De fapt chiar canoniştii bizantini, începând cu secolul al XIV-lea, de pildă Matei Blastares, au remarcat folosirea inexactă la Trullo a textelor africane. De asemenea în Occident, cel puţin din secolul al XVI-lea, istoriografia a semnalat manipularea textelor africane la Conciliul din Trullo, manipulare pe care istoricul Baronius o numea "impostură".
Cu toate acestea, se poate constata o ignoranţă generală cu privire la formarea celor două tradiţii diferite referitoare la celibatul preoţesc - Traditia Occidentala (Catolicismul) si Traditia Orientala (Ortodoxia).
Conciliul II Vatican afirmă că "înfrânarea desăvârşită şi perpetuă pentru împărăţia cerurilor... nu este pretinsă de însăşi natura preoţiei", nici nu intenţionează să schimbe disciplina care este în vigoare în Bisericile Orientale (PO 16). Roma nu a impus celibatul preoţilor Bisericilor Orientale unite, deşi aceştia, acceptând celebrarea zilnică a Liturghiei, se află într-o serioasă dilemă. Ce fac? Revin la viaţa de înfrânare totală ca în primele veacuri ale Bisericii sau renunţă şi la acel celibat preoţesc minim observat în Vechiul Testament? Cu tot respectul faţă de disciplina celibatară diferită în Orient, Biserica Romei, nu va aboli, aşa cum nu a făcut-o în trecut, legea generală a celibatului preoţesc întemeiată pe tradiţia apostolică.

Da cine are timp sa citeasca atita lectura aici pe calculator? eu nu

În prealabil postat de Hartford

Da cine are timp sa citeasca atita lectura aici pe calculator? eu nu

Nici eu nu am timp, dar mi le scot pe hartie pentru atunci cand voi avea timp. M-am obisnuit sa procedez asa, caci am regretat de cateva ori ca nu am mai gasit cate un text de interes.
Zic, sa nu ii certam pe cei, care isi sacrifica din timpul lor, pentru a ne aduce informatii folositoare.

[Hartford]

În prealabil postat de Miha-anca

Nici eu nu am timp, dar mi le scot pe hartie pentru atunci cand voi avea timp. M-am obisnuit sa procedez asa, caci am regretat de cateva ori ca nu am mai gasit cate un text de interes.
Zic, sa nu ii certam pe cei, care isi sacrifica din timpul lor, pentru a ne aduce informatii folositoare.

Nu am certat pe nimeni Anca,am spus un adevar stii eu nu stau prea mult la caculatorul de acasa face rau la spate.

În prealabil postat de Hartford

Nu am certat pe nimeni Anca,am spus un adevar stii eu nu stau prea mult la caculatorul de acasa face rau la spate.

E in ordine, Vasi. Dealtfel nici eu nu citesc chiar tot ce se scrie; doar ce ma intereseaza.

[cristiboss56]

sursa: cathnews.com

Unul dintre cei mai avizaţi profesori universitari catolici a chemat la o schimbare urgentă a politicilor Vaticanului în ceea ce priveşte celibatul preoţilor.
Profesorul John Haldane, titularul catedrei de filosofie la Universitatea Saint Andrews şi consilier al Consiliului Pontifical pentru Cultură, a spus că Biserica Catolică trebuie să revizuie interzicerea căsătoriei preoţilor şi să relaţioneze mai bine cu credincioşii, relatează The Tablet.
Haldane a spus că deja este foarte târziu pentru a permite preoţilor să fie căsătoriţi. El a arătat că celibatul obligatoriu al preoţilor nu este menţionat în Sfânta Scriptură, nu este practicat de Biserica primară, şi poate duce la o scădere drastică a vocaţiei preoţeşti în societate, sau duce la abuzuri şi anomalii. El a spus că „e o prostie să nu chemi oameni cu pasiune şi vocaţie pentru Biserică, doar pentru că sunt căsătoriţi”.
El a menţionat că preoţii nu ar trebui să se căsătorească după hirotonie, iar episcopii ar trebui să fie celibi.