Iertarea de aproape contradictorie Matei 18 cu 15-17

[Laur28]

Stai putin, dar cine e Hristos si cine suntem noi. Hristos e Dumnezeu. Avea tot dreptul sa fie cu biciul in mana. Si acea bataie nu este una razbunatoare, ci indreptatoare. Ar fi culmea ca un parinte sa nu-si bata niciodata copilul cand intrece masura. In acel pasaj este surprinsa o manifestare a firii dumnezeiesti din Hristos, nu a celei omenesti. Dintre cate stiu la actiune nu participa niciun apostol. Deci oricate portite am incerca noi sa gasim, Radule, tot calea mai grea trebuie s-o urmam: sa intoarcem si celalalt obraz.

[Radu32]

inteleg schema voastra mentala de gandire,insa nu mi se pare corecta !
voi va araportati la Cristos mai degraba ca fata de Dumnezeu,imaginandu-l dupa modelul patern,investit cu autoritate de necontestat !

Eu il vad,concep, mai degraba ca pe un frate, ca pe un camarad de front,care ne insoteste mereu in lupta,inclestarea numita viata,oferindu-ne un model de urmat,si un brat de ajutor in timp de nevoie !

Recitind dupa multi ani, cuvantul sau, in evanghelii, mi-am dat seama, ca exista unele noutati, care aduc o nota de echilibru mesajului clasic al bisericii !

Citatele postate si explicate mai sus, sustin, prin viul cuvant al domenului, ca nu trebuie in toate cazurile sa intoarcem obrazul, cand seamanul nostru este un nesimtit si nu vrea sa isi recunoasca gresala,din mandrie diavoleasca !

Iar, in imaginea cristica a intrarii in templu, ni se arata ca uneori ,cand situatia speciala o cere, nu trebuie sa stam cu mainile in san, ci sa actionam eficient ,pentru apararea binelui !

Nu e usor deloc sa actionam asa, ne trebuie mult curraj, in unele situatii,multa daruire si sacrificiu de sine !

Eu chiar nu sunt adeptul violentei,si totdeuana mi-a placut buna intelegere intre oameni,insa toate au si limita lor.

Imaginea lui cristos cu mana pe bici, ne arata ca toate au o limita,chiar si pentru Dumnezeu, si e bine ca e asa !

Ce rezolvam cu un om indracit ,daca il iertam mereu,si-i plangem mereu de mila, nimica, decat ca prinde curaj dracul din el, si devine mai tare indracit !

[Radu32]

intrebarea logica care mai ramane de pus este :
-Cum trebuie sa ne comportam cu dusmanul nostru ?

[Laur28]

Il ierti. Toti parintii arata ca Hristos cu mana pe bici este manifestarea firii dumnezeiesti, nicidecum a celei omenesti. De ce nu i-a invitat si pe Apostoli daca e cum crezi? Pentru ca noi nu avem dreptul sa il pedepsim pe celalalt. De ce nu-i lasa pe ceilalti sa arunce cu pietre in femeia desfranata sau il avertizeaza pe Apostol ca cel ce scoate sabia, de sabie va muri?

Mai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele, decat a-l mustra pentru tot lucrul. (Marcu Ascetul)11

ˇ Dovada iubirii nefatarite e iertarea nedreptatilor. (Marcu Ascetul)11
Mare virtute e a rabda cele ce vin asupra noastra si a iubi pe cei ce ne urasc, dupa cuvantul Domnului. (Marcu Ascetul)11

ˇ Definitia iubirii: sporirea prieteniei fata de cei ce ne ocarasc. (Diadoh al Foticeii)11

[delia31]

În prealabil postat de Radu32

intrebarea logica care mai ramane de pus este :
-Cum trebuie sa ne comportam cu dusmanul nostru ?

draga Radu

intrebarea e cum de ai ajuns sa ai dusmani?
relatii in care nu rezonam cu ceilalti cam toti avem, dar de noi depinde sa nu le transformam in dusmanie si razboi de uzura psihica.

Daca un om pe care il consideri rau, te face sa suferi, tu nu-i raspunde tot cu rau ca sa nu fie doi oameni rai: si el si tu.

Cel care iti face tie rau, pe tine doar te zgarie dar de fapt se sfasie pe el.
Daca tu, credincios fiind, vezi in el chipul Celui care te-a creat si pe tine, de ce sa-i raspunzi cu aceeasi moneda?
Ca sa sfasii de fapt chipul lui Hristos?
Roaga-L pe Hristos sa te ajute sa reactionezi cum ar face-o El.
cum de fapt a si facut pe Cruce si cum de fapt scrie in Evanghelie.

ideea e ca intr-o relatie degradata, conflictul se agraveaza tocmai pt. ca atitudinea celui care a inceput genereaza o reactie in lant .
Odata ce s-a pornit, e ca si un bulgare de zapada pornit la vale de pe varful dealului care initial sperie doar vreo vrabie, dar ajuns in vale, poate darama o casa.

Exista un rau de pornire si un rau de reactie (citeste cartea lui Gabriel Liiceanu, Despre ura). Reactia la rau cere alta reactie si tot asa.


Un crestin adevarat resimte si cea mai mica neintelegere cu cineva ca o atitudine prin care il raneste pe Dumnezeu si va face el primul pas spre impacare.
Daca insa celalalt are cu totul alte valori morale, iar relatia e ciobita rau, cam greu sa se impace.

N-ar strica, cred eu, sa nu confundam iertarea cu impacarea pt. ca nu sunt sinonime.

Pt. a-l ierta pe celalalt e nevoie doar de tine, nici nu e nevoie sa-si ceara el iertare.
Dar pt. impacare e nevoie de amandoi.

Ca sa fii iertat, iti ceri iertare, indiferent care e ,,contributia,, ta la degradarea situatiei. Daca vei fi iertat, bine. Daca nu, nu te lasa tulburat.


Cel care vrea sa ierte isi asuma liber alegerea de a ierta, fara a pretinde ceva de la cel pe care il iarta.
Il iarta de dragul lui Hristos. Sau mai bine zis, daca Il avem pe Hristos, El e cel ce iarta din launtrul inimii.

Daca cel iertat raspunde in acelasi duh, atunci impacarea e o urmare fireasca, dar daca nu, se prea poate sa nu aiba loc.

Si atunci daca simtim ca situatia nu se imbunatateste, cred, ca de dragul pacii ar fi mai bine sa renuntam pur si simplu la ea.

Nu in sensul de a fi indiferent, ci de a ramane deschis pana la vremea cand si celalalt simte la fel. In timpul asta, te rogi sa glasuiasca Hristos in inima lui.

Unii oameni se impaca doar formal dar fara sa-si ceara iertare unii altora, asa, ,, ca sa nu mai dezgroape mortii,, dar genul asta de situatii recidiveaza, daca raul pe care l-am facut sau pe care l-am avut de suferit nu e recunoscut de ambele parti.

[Radu32]

În prealabil postat de delia31

draga Radu

intrebarea e cum de ai ajuns sa ai dusmani?
relatii in care nu rezonam cu ceilalti cam toti avem, dar de noi depinde sa nu le transformam in dusmanie si razboi de uzura psihica.

Daca un om pe care il consideri rau, te face sa suferi, tu nu-i raspunde tot cu rau ca sa nu fie doi oameni rai: si el si tu.

Cel care iti face tie rau, pe tine doar te zgarie dar de fapt se sfasie pe el.
Daca tu, credincios fiind, vezi in el chipul Celui care te-a creat si pe tine, de ce sa-i raspunzi cu aceeasi moneda?
Ca sa sfasii de fapt chipul lui Hristos?
Roaga-L pe Hristos sa te ajute sa reactionezi cum ar face-o El.
cum de fapt a si facut pe Cruce si cum de fapt scrie in Evanghelie.

ideea e ca intr-o relatie degradata, conflictul se agraveaza tocmai pt. ca atitudinea celui care a inceput genereaza o reactie in lant .
Odata ce s-a pornit, e ca si un bulgare de zapada pornit la vale de pe varful dealului care initial sperie doar vreo vrabie, dar ajuns in vale, poate darama o casa.

Exista un rau de pornire si un rau de reactie (citeste cartea lui Gabriel Liiceanu, Despre ura). Reactia la rau cere alta reactie si tot asa.


Un crestin adevarat resimte si cea mai mica neintelegere cu cineva ca o atitudine prin care il raneste pe Dumnezeu si va face el primul pas spre impacare.
Daca insa celalalt are cu totul alte valori morale, iar relatia e ciobita rau, cam greu sa se impace.

N-ar strica, cred eu, sa nu confundam iertarea cu impacarea pt. ca nu sunt sinonime.

Pt. a-l ierta pe celalalt e nevoie doar de tine, nici nu e nevoie sa-si ceara el iertare.
Dar pt. impacare e nevoie de amandoi.

Ca sa fii iertat, iti ceri iertare, indiferent care e ,,contributia,, ta la degradarea situatiei. Daca vei fi iertat, bine. Daca nu, nu te lasa tulburat.


Cel care vrea sa ierte isi asuma liber alegerea de a ierta, fara a pretinde ceva de la cel pe care il iarta.
Il iarta de dragul lui Hristos. Sau mai bine zis, daca Il avem pe Hristos, El e cel ce iarta din launtrul inimii.

Daca cel iertat raspunde in acelasi duh, atunci impacarea e o urmare fireasca, dar daca nu, se prea poate sa nu aiba loc.

Si atunci daca simtim ca situatia nu se imbunatateste, cred, ca de dragul pacii ar fi mai bine sa renuntam pur si simplu la ea.

Nu in sensul de a fi indiferent, ci de a ramane deschis pana la vremea cand si celalalt simte la fel. In timpul asta, te rogi sa glasuiasca Hristos in inima lui.

Unii oameni se impaca doar formal dar fara sa-si ceara iertare unii altora, asa, ,, ca sa nu mai dezgroape mortii,, dar genul asta de situatii recidiveaza, daca raul pe care l-am facut sau pe care l-am avut de suferit nu e recunoscut de ambele parti.

foarte frumos ai spus, totul,si multe idei sunt valabile, si utile !
mai ales cea cu escaladarea conflictului, uneori e foarte ultil sa opresti un conflict la timp,ca sa nu degenereze in ceva foarte grav, cu urmari foarte rele pentru tine sau pentru altul !
insa nici nu poti sa nu spui direct cuiva ,daca te deranjeaza ceva legat de comportamentul sau, hai ca prima oara mai treci cu vederea, dar a doua oara,daca gresete, trebuie sa-i zici, cateva,ca sa se invete minte !
mie nu-mi plac oamenii ascunsi,sau ipocriti, care una gandesc in sinea lor si alta zic !
mi se pare chiar un pacat, sa fii asa !
Si cristos a fost sincer, si a gandit cu voce tare, chiar daca i-a scandalizat pe farisei si pe caiafe,adica traditia timpului !

Iata ce ne spune Sf. Apostol Pavel:
9.V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii;
10.Dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume.
11.Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă.
12.Căci ce am eu ca să judec şi pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi?
13.Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateţi afară dintre voi pe cel rău.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Radu32

intrebarea logica care mai ramane de pus este :
-Cum trebuie sa ne comportam cu dusmanul nostru ?

Foarte logica si pusa sincer intrebarea ta ! De nu putem avea intelegere , dragoste fata de cei ce ne urasc , ne vrajmasesc , sa avem indiferenta , dar foarte important sa nu avem ura si gand de razbunare ! Post binecuvantat !

APROÁPE adv., s. m. art. I. Adv. 1. La o distanță mică în spațiu de cineva sau de ceva; în preajmă, în vecinătate. Gara este aproape. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) de aproape = A cunoaște (pe cineva) foarte bine. 2. La un interval mic de timp (în viitor sau în trecut) față de prezent. Vara este aproape. ◊ Aproape de... = cu puțin timp înainte de... Aproape de sfârșitul anului. 3. Cam, mai, aproximativ. N-a mâncat aproape nimic. ♦ Gata, mai-mai, cât pe ce. Aproape să-l prindă.

II. S. m. art. Orice om (în raport cu altul, considerat apropiat); semen1. Aproapele nostru. – Lat. ad-prope

Dupa cum se poate remarca, este vorba de aproapele, substantiv masculin articulat,nu de aproape, care este adverb.
Deci. "Iubirea de aproapele", "Iertarea de aproapele",
nu "Iubirea de aproape" sau "Iertarea de aproape", spre deosebire de cea de la distanta...

[Rodica50]

Mult ierti, mult ti se va ierta...