scrie undeva in biblie de reincarnare?

[voxdei55]

În prealabil postat de adrian010155

Poate ar fi bine sa citesti tu insati Biblia. Ai gasi acolo raspunsuri la muuuulte intrebari, inclusiv privind reincarnarea. Asa, cu titlu informativ, din Biblie rezulta ca nu exista raincarnare.

Te contrazic categoric,toate amanuntele despre reancarnare se gasesc in Biblie..si in scrierile gnostice..care e mai putin important daca sant sau nu recunoscute de biserica.Reancarnarea a existat si in crestinism recunoscuta pana la Justinian si Teodora...(imi scapa anul)..care au scoso din motive personale.Considerand lucrarea Domnului fundamentata pe logica...atunci sa-mi spuneti unde vedeti logica cu teologia ortodoxa..Unul se naste handicapat,altul rege,unul se naste in pustiu..altul are de toate toata viata fara sa faca nimic!!Unde e dreptatea...Nu vei sti sa pretuiesti binele daca nu vei cunoaste si raul..saracia si bogatia,..dispretul si pretuirea.

[Marius22]

Speculatia potrivit careia scrierile Sfintei Scripturi ar fi "masluite", devenind rodul unei inalte conspiratii impotriva dovezilor certe cu privire le reincarnare este una gratuita.

Scrierile gnostice reflecta un amalgam de credinte, de curente spirituale ale vremii, si foarte probabil impartaseau si aceasta credinta a transmigratiei sufletului. Dar nu exista termen de comparatie intre acestea si Scriptura.

Nici macar Origen, combatut pentru teoria preexistentei sufletului (legata in mod direct de reincarnare) si pentru apocatastaza, nu a sustinut in scrierile sale doctrina reincarnarii.

[costel]

Biblia a fost scrisa sub inspiratia divina. Cel care nu mai interpreteaza cuvintele Scripturii in Duhul in care ea a fost scrisa, ajunge la tot felul de interpretari care nu au nimic in comun cu adevarul din ea. Ca si in cazul de fata - ajungem sa spunem ca Scriptura afirma reincarnarea, total gresit.

[teodorg]

În prealabil postat de costel

Biblia a fost scrisa sub inspiratia divina. Cel care nu mai interpreteaza cuvintele Scripturii in Duhul in care ea a fost scrisa, ajunge la tot felul de interpretari care nu au nimic in comun cu adevarul din ea. Ca si in cazul de fata - ajungem sa spunem ca Scriptura afirma reincarnarea, total gresit.

Iarta-mi intrebarea, dar ai si un argument in sustinerea afirmatiei tale? "Total gresit"... ar putea spune Mantuitorul poate. Noi... am putea recunoaste ca nu stim tot.

[anita]

În prealabil postat de voxdei55

Te contrazic categoric,toate amanuntele despre reancarnare se gasesc in Biblie..si in scrierile gnostice..care e mai putin important daca sant sau nu recunoscute de biserica.Reancarnarea a existat si in crestinism recunoscuta pana la Justinian si Teodora...(imi scapa anul)..care au scoso din motive personale.Considerand lucrarea Domnului fundamentata pe logica...atunci sa-mi spuneti unde vedeti logica cu teologia ortodoxa..Unul se naste handicapat,altul rege,unul se naste in pustiu..altul are de toate toata viata fara sa faca nimic!!Unde e dreptatea...Nu vei sti sa pretuiesti binele daca nu vei cunoaste si raul..saracia si bogatia,..dispretul si pretuirea.

As vrea sa stiu si eu unde a scris in Biblie despre reincarnare chiar daca s-a sters de acolo.
Eu am citit in Biblie ca "Parintii maninca agurida iar la copii li se strepezesc dintii"
Mai scrie "Eu sunt un Dumnezeu gelos care binecuvantez pe cel drept ..."
Deci pentru faptele noastre si ale stramosilor nostri patimim sau suntem binecuvantati ,noi si copiii nostri.
Pe de alta parte Hristos ne-a dat posibilitatea sa ne imbunatatim pe noi si greselile neamului sa le rascumparam .
Prin reincarnare dam vina pe existente anterioare de care nu suntem raspunzatori.
Pe de alta parte omenirea nu a progresat de loc desi ar fi trebuit sa se intample asta daca ne raportam la teoria reincarnarii.
Dar crestinismul a dus la schimbarea in bine a societatii cel putin la inceputuri.
Nu inteleg de ce ar fi fost necesara reincarnarea .
Sfantul Pavel spune clar la Evrei deci orice urma de suspiciune a fost indepartata.

[gabriela8]

Nu pot sa inteleg de ce va trebuie argumente si iar argumente... Cine crede in Hristos si in Inviere nu crede in reincarnare! Sa fim seriosi, ce credeti ca sunteti in viata viitoare? Animale sau plante? Mi se pare o jignire fatisa la adresa lui Dumnezeu!

În prealabil postat de voxdei55

Considerand lucrarea Domnului fundamentata pe logica...atunci sa-mi spuneti unde vedeti logica cu teologia ortodoxa..Unul se naste handicapat,altul rege,unul se naste in pustiu..altul are de toate toata viata fara sa faca nimic!!Unde e dreptatea...

“Dar nu numai patima desfrânării omoară grauncioara nervoasă, ci toate patimile. Mânia aprinsă, durerea peste măsură pentru o dragoste pământească. Dărâmarea cea mai cumplită însă vine din patima beţiei. Otrava băuturii pe lângă amorţirea şi arderea tuturor nervilor, îi strică şi sămânţa toată într-un chip nemaivăzut, după cum mărturiseşte ştiinţa. Iar dacă cineva cheamă copiii la viaţă în starea aceasta, peste bietul copil atârnă necaz mare, necaz greu, boala îndrăcirii. Aşa se face că vedem nefârşitul şir de urmaşi nenorociţi: orbi, şchiopi, uscaţi sau putrezind de vii, alţii strâmbi în fel şi chip şi mai greu ca toate chinuiţi de draci. Iar alţii în ce priveşte mintea, porniţi de mici spre rele, şi când vor fi mai mari azvârlind în părinţi şi în Dumnezeu şi sfârşind năprasnic. Mare dărâmare în firea omenească. Acestea sunt fărădelegile în chip de om, ce plângând strigă vinovăţiile părinţilor şi aduc doar durere mare în toate părţile”.

“Plata păcatelor părinţilor izbeşte şi-n urmaşi”.
“Iată cei cu rele: ele vin pe capul oamenilor – şi uneori chiar pe cap – de pe urma păcatelor, ca plată, ca ispăşire şi ca hotar al păcatelor. Dar durerea cea mai mare, pedeapsa cea mai grea, e că plata păcatelor izbeşte şi-n urmaşi, până la al treilea şi al patrulea neam”... „Pedepsesc păcatele părinţilor în copii, până la treilea şi până la al patrulea neam, al celor ce Mă urăsc pe Mine. Şi fac milă până la al miilea neam celor ce mă iubesc pe Mine, şi păzesc poruncile Mele” (Tinerii, Familia si copiii crescuti in lanturi" - Parintele Arsenie Boca)

ps pana stiinta explica nasterea orbilor (vezi putina ereditate)

Pentru ce suferă copiii nevinovaţi?
"Vai, bietul copil, de ce l-o fi pedepsit Dumnezeu aşa, că doar el nu e vinovat cu nimic?!... Ce păcate grele or fi având mama şi tatăl lui?" Omenirea a avut şi are încă de la începuturile ei această nelămurire: de ce suferă copiii? Înainte de creştinism exista concepţia că pentru anumite greşeli şi păcate ale părinţilor erau pedepsiţi copiii lor cu diferite boli, iar uneori cu moartea.
Ştim din Vechiul Testament că "părinţii mănâncă aguridă, iar copiilor li se strepezesc dinţii". Dar noi, creştinii, care ştim şi că Domnul Iisus a adus dezlegarea de păcatul strămoşesc, ne punem întrebarea: aceasta nu înseamnă că nu mai plătim pentru păcatele părinţilor? Există printre noi oameni măcinaţi de durere interioară pe care noi, cei care nu o trăim, cu greu ne-o imaginăm. Oameni care au copii cu malformaţii, care au dat naştere unor prunci cu defecte majore, care suferă de autism, cu sindromul Down, copii care fac cancere la vârste fragede, care se topesc de pe picioare şi medicina nu poate face nimic pentru a le mai amâna moartea cu o zi. Şi mai puţin de înţeles este când sunt oameni curaţi la suflet, corecţi şi credincioşi, care au o casă plină de copii, dar unul dintre ei are, de exemplu, retard mintal sau o altă boală gravă. Grea încercare pentru astfel de familii. Cum poţi trăi asemenea necaz fără să cârteşti împotriva lui Dumnezeu, fără să Îl întrebi cu disperare: "Dar de ce, Doamne?" Mai ales că o astfel de mamă, trecând prin parc cu copilul ei suferind, a auzit adesea şuşoteli de genul: "Păcatele părinţilor!..." Ce să mai spunem de părinţii cărora un copil le-a murit?
Cauzele duhovniceşti

Pentru a înţelege însă astfel de suferinţe, trebuie să cunoaştem cauzele duhovniceşti ale acestora. Sfinţii Părinţi rezumă la trei aceste cauze: păcatul strămoşesc, lucrările Proniei dumnezeieşti şi păcatele părinţilor.

Suferinţa pentru păcatul strămoşesc trebuie înţeleasă astfel: chiar dacă este iertat prin Botez, păcatul originar trimite în fiecare om consecinţele căderii omului din starea iniţială, din prima clipă a vieţii de după pactul adamic moartea lucrează câte puţin în fiecare din noi.

În ceea ce priveşte Pronia lui Dumnezeu, aici este cel mai greu de înţeles de mintea omenească. Dar, prin diferite întâmplări pe care le aflăm, fie consemnate în Scriptură, fie care circulă în tradiţia bisericească, ştim că nici o suferinţă a omului nu este zadarnică şi întâmplătoare. Creştinul adevărat trebuie să aibă mereu în minte faptul că prin boală sufletul i se curăţeşte, boala îl căleşte, îi este cale de mântuire. Mai ales că ştim ce a spus Mântuitorul: "Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui".

Există un exemplu foarte grăitor despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu, manifestată într-un caz real, celebru la sfârşitul secolului al XVIII-lea în Rusia. O mamă cu un copil aflat pe moarte s-a rugat foarte mult pentru vindecarea copilului ei, iar Dumnezeu s-a înduplecat de durerea ei şi i s-a arătat în vis, descoperindu-i viitorul pe care l-ar fi avut fiul ei dacă ar fi trăit. Mama îndurerată vedea ca într-un film imagini cu fiul ei care creştea, devenea adult, urma cariera militară, apoi participa la o revoltă socială şi în final murea spânzurat. Femeia a fost întrebată dacă în aceste condiţii mai vrea să trăiască fiul ei sau să moară atunci, copil. Ea a cerşit cu îndârjire viaţa lui. Şi i-a fost dată. Acel copil a trăit exact ceea ce văzuse mama lui în descoperirea dumnezeiască, inclusiv moartea prin spânzurare. Prin urmare, dacă ar fi murit de mic, Dumnezeu n-ar fi făcut o nedreptate cu el, ci l-ar fi luat în ceruri, căci era neprihănit.

"Copiii primesc asupra lor nevoinţa muceniciei pentru ca Dumnezeu să miluiască întreaga lume". Dumnezeu nu se bucură de suferinţele lor, dar prin acestea adulţii se pocăiesc mai uşor, se întorc cu inima spre credinţă. Uneori, însă, nici măcar suferinţa unui copil nevinovat nu poate să înmoaie o inimă împietrită. Dacă părerea sfinţilor ne este îndeobşte cunoscută în privinţa bolii, care este privită ca o şcoală a smereniei şi răbdării, au existat şi scriitori care au înţeles şi ei profunzimea suferinţei. De pildă, N.V. Gogol, care era un om bolnăvicios, scria: "Cât de mult avem nevoie de boli! Dacă nu ar fi existat suferinţele provocate de boli, nici vreau să-mi închipui ce-aş fi devenit eu! Ce om însemnat mi-aş fi închipuit că sunt!"

În privinţa păcatelor părinţilor, opinia este următoarea: "Copiii nu plătesc pentru păcatele părinţilor cu preţul sănătăţii lor, dar pot suferi în virtutea urmărilor acestor păcate. Nefiind răspunzători pentru fărădelegile neamului lor, urmaşii sunt legaţi de strămoşii lor genetic, psihologic, social, cultural, duhovniceşte. Ambele generaţii (atât cea tânără, cât şi cea în vârstă) se influenţează reciproc, negativ şi pozitiv. Aceasta nu este karma, nu este răzbunarea oarbă a sorţii pentru anumite fapte săvârşite în timpul "vieţilor anterioare", ci este rezultatul unirii fizice, sufleteşti şi duhovniceşti dintre părinţi şi copii".

Pocăinţa părinţilor, sănătatea copiilor

Cum să procedeze cel care este conştient că pricina bolilor copilului se află în el însuşi? Cu cât părinţii păcătuiesc mai mult şi se pocăiesc mai puţin, cu atât mai mare este probabilitatea îmbolnăvirii copiilor lor. Invers, dacă păcătuiesc mai puţin şi duc o viaţă de pocăinţă şi practică a virtuţilor creştine, în strânsă legătură cu biserica şi duhovnicul, cu atât mai mult există posibilitatea ca fiii lor să fie sănătoşi trupeşte şi sufleteşte. Omul însă nu a fost creat de Dumnezeu ca să sufere şi să moară, despre ce se spune în Sfânta Scriptură: "De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el."

Bagajul genetic şi duhovnicesc

"Întrebările omului asupra suferinţei sunt inevitabile, nu scapă nimeni de ele. De fapt, toate întrebările se reduc la aceasta: "De ce"?, şi mai ales: "De ce este lumea plină de suferinţă, în special de suferinţa celor nevinovaţi, a copiilor?" Un posibil răspuns ar putea fi acesta. Dacă biologic părinţii transmit copiilor un bagaj genetic, de ce nu putem înţelege că aceiaşi părinţi transmit copiilor lor şi bagajul lor spiritual. Acestea două pot deveni binecuvântare sau blestem pentru copii, pot fi sursa de viaţă fericită, ori cauză a suferinţelor de tot felul". Să ne aducem aminte că nu putem face orice cu trupurile noastre. Sunt hotărâtoare pentru viaţa urmaşilor dacă părinţii au avut relaţii trupeşti nebinecuvântate de căsătorie, dacă şi-au făcut din trupul lor o adunătură de patimi, precum consumarea alcoolului în exces, fumatul, consumarea drogurilor, a mâncărurilor super-prelucrate etc. "Alteori, suferinţa este şi o lucrare de învederare a Slavei nemăsurate a lui Dumnezeu, astfel El îl vindecă pe orbul din naştere, iar la întrebarea cine a păcătuit, el sau părinţii lui, Iisus a răspuns: "Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu". "Orice creştin trebuie să fie conştient că suferinţa din viaţa aceasta este o pregătire pentru moarte şi pentru viaţa viitoare, însă nu în singurătate şi părăsire, ci totdeauna în Hristos, care a răstignit pe cruce suferinţele tuturor, care în fiecare clipă este alături de orice om care suferă. Concluzionând, nimeni nu e scutit de boală, nici bătrân, nici copil-nevinovat fiind. Important este să nu deznădăjduim, să nu căutăm explicaţii şi soluţii raţionale. Să ne asumăm suferinţa gândind la Crucea şi la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Iar părinţii care au copii cu suferinţe mari au aceeaşi cale de urmat, ducându-şi crucea cu răbdare, rugându-se pentru iertarea păcatelor personale, pentru sănătatea copiilor şi mai ales pentru mântuirea lor.