Catolicismul vazut de Dostoievski

[Daniel777]

În prealabil postat de Erethorn

Primul pas in apropierea dintre cele doua Biserici, cu un bogat trecut istoric, s-a facut intre 4-6 ianuarie 1964, la Ierusalim, cand a avut loc intalnirea dintre Sanctitatea Sa Athenagoras (1949-1972), Patriarhul ecumenic al Constantinopolului si Papa Paul al VI-lea (1963-1978).
A urmat actul istoric deosebit de semnificativ care a schimbat reluarea relatiilor dintre cele doua Biserici : ridicarea in mod oficial a anatemelor aruncate in 1054, de catre cei doi Intaistatatori de Biserici, in 7 decembrie 1965. De atunci, cele doua Biserici nu s-au mai considerat schismatice (cu toate ca urmele schismei nu pot sa dispara de la sine) cu toate ca Bisericile au ramas separate.
Pe parcurs, reprezentantii celor doua Biserici, in diferite ocazii, au afirmat ca ortodocsii si catolicii nu mai au motive sa se dusmaneasca sau sa se respinga, ci trebuie sa-si concentreze eforturile in refacerea unitatii pierdute.
Asa s-a ajuns la concluzia ca doar dialogul este singura cale in pregatirea refacerii unitatii crestine, dar dialogul trebuie sa presupuna dragoste si adevar, pentru a duce la o unitate vizibila si viabila.

(de pe siteul Patriarhiei, cu sublinierile mele)

În toată această perioadă de declin a Bisericii Sfântului Sava în toate privinţele, singurul glas care se putea auzi era cel al părintelui Iustin din Celie, care a fost şi rămâne conştiinţa veghetoare şi statornică a Bisericii Ortodoxe Sârbe. Simţind cu adâncime şi trăind liturgic duhul Adevărului apostolic şi patristic, el a scris în ce priveşte „lucrarea” ecumenică a Patriarhului Athenagoras: „Şi Patriarhul Constantinopolului? Cu purtarea sa neo-papală, prin vorbele şi faptele sale, a smintit conştiinţele ortodoxe timp de decenii, părăsind Adevărul unic şi atot-mântuitor al Bisericii şi Credinţei Ortodoxe, recunoscându-l pe Pontifex Maximus de la Roma cu mândrie diavolească...”

Aceste cuvinte exprimă o poziţie matură, sinceră şi patristică despre un patriarh eretic şi un diagnostic precis al intenţiilor de căpătâi ale Constantinopolului, care sunt exprimate până în ziua de astăzi de urmaşii Patriarhului Athenagoras sub ochii şi cu consimţământul tacit al oficialilor celorlalte biserici ortodoxe.