![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Nu există limbi îngerești, cum pot spune sectarii penticostali această aberație? 1. Corinteni 13: 1. De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. 2. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Iată dovada clară că nici Sfinții Aostoli nu au avut acest dar de a vorbi în lmbile îngerești! Sau voi sunteți mai sus decât Apostolii Domnului? Cu ce chip veți merge la Judecata Domnului Iisus Hristos? Faptele Apostolilor 2 4. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. 5. Și erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbați cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. 6. Și iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulțimea și s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. 7. Și erau uimiți toți și se minunau zicând: Iată, nu sunt aceștia care vorbesc toți galileieni? 8. Și cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? 9. Parți și mezi și elamiți și cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea și în Capadocia, în Pont și în Asia, 10. În Frigia și în Pamfilia, în Egipt și în părțile Libiei cea de lângă Cirene, și romani în treacăt, iudei și prozeliți, 11. Cretani și arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! Iată dovada clară că este vorbirea în limbi străine PĂMÂNTEȘTI!!! Deoarece în acele vremuri erau foarte puțini învățați! Nici Apostolii Domnului nu au avut toți carte! Sfântul Apostol Luca care a fost doctor și aveea știința zugrăvitului, si așa s-au pictat Bisericiile din acele vremuri, ca cei prezenți să audă și să vadă ce vrea să transmită Apostolii Domnului. Doar după pogorârea Duhului Sfânt au început să scrie și restul Apostolilor! Revin la limbile în care vorbea Apostolii: 1 Corinteni 14: 9. Așa și voi: Dacă prin limbă nu veți da cuvânt lesne de înțeles, cum se va cunoaște ce ați grăit? Veți fi niște oameni care vorbesc în vânt. 10. Sunt așa de multe feluri de limbi în lume, dar nici una din ele nu este fără înțelesul ei. 11. Deci dacă nu voi ști înțelesul cuvintelor, voi fi barbar pentru cel care vorbește, și cel care vorbește barbar pentru mine. Iată altă dovadă clară că au vorbit in limbi străine PĂMÂNTEȘTI! Last edited by Clau44; 06.08.2010 at 09:08:11. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Despre vorbirea cu mortii | strajeru | Secte si culte | 2 | 09.04.2018 22:32:16 |
Vorbirea in limbi - ajutor | Archangel | Reguli generale de utilizare a forumului | 37 | 03.01.2013 12:16:48 |
Vorbirea in limbi la penticostali... | lacrimi | Secte si culte | 2217 | 03.04.2012 13:35:20 |
Vorbirea despre Dumnezeu | George.m | Spiritualitatea ortodoxa | 28 | 02.02.2011 13:01:53 |
DESPRE VORBIREA IN LIMBI | Ioan_Ciobota | Generalitati | 4 | 24.03.2010 17:09:10 |
|