Poezii preferate...

[Mihnea Dragomir]

Când văd cum mâna Timpului sfărâmă
Bogaţii, mândrii secoli ce-au apus
Cum falnicele turnuri le dărâmă
Şi bronzul veşnic, sclav îi e, supus,

Când văd cum, flămânzit, oceanul sapă
Împărăţiei stâncilor hotarul
Şi cum uscatul năvăleşte peste apă
Şi pierderea-i câştig, cum cade zarul,

Când văd materia preschimbând cu rândul
Viaţa-n gunoi şi-n viaţă gunoirea
Ruina tuturor mi-aduce gândul
Că Timpul vrea să-mi ia cu el iubirea

Şi ca o moarte-i presimţirea, vai,
Că numai ce se pierde poţi să ai.

(Shakespeare)


Nu-i marmură. Nu-s lespezi de morminte regeşti
Mai mult ca versul meu să ţină.
Va să-ţi păstrez lumina prin cuvinte,
Că-n piatră, zgura vremii ţi-o întină.

Când în război cu timpul cad statui
Şi ard cetăţi, şi se prăvăl palate,
Doar ţie, Mars, prin fier şi focul lui
Să-ţi treacă amintirea nu mai poate

Tu calci, deci, peste moarte şi uitare.
Iar preţul tău la fel va fi, şi-atunci,
În ochii viitorului, prin care
Spre tristul capăt erele-şi dau brânci.

Şi, până când toate acestea or să fie
Trăieşti, ca-n ochii mei, şi-n poezie.

(Shakespeare)