Tragedie la Maternitatea din Giulesti

[Mihnea Dragomir]

Potrivit învăţăturii catolice tradiţionale, sufletele copiilor care mor fără a fi botezaţi merg într-un loc (limbus infantum sau limbus puerorum) în care sunt lipsiţi de viziunea beatifică. Pe de altă parte, acolo nu există chinurile iadului şi este posibilă fericirea, cu observaţia că este vorba de o fericire naturală, asemănătoare întrucâtva fericirii de pe pământ şi nu de fericirea supranaturală specifică paradisului.

Aceasta este o învăţătură de nivelul al treilea, adică non-dogmatică. Avem învăţături dogmatice pe care le ştim direct de la Dumnezeu (de fide divina), sau care au fost revelate apostolilor (de fide apostholica). Această categorie de învăţături se numeşte de fide definita şi nu rezultă din revelaţie, ci din raţionamentul unor oameni înaintaţi în credinţă, confirmată ca atare de Magisteriu. Baza ei este ceea ce ştim din Revelaţie, şi anume:
-Botezul este necesar mântuirii.
-Dumnezeu este o Fiinţă infinit de bună şi infinit de dreaptă.
-Copiii care mor nebotezaţi au păcat ancestral, dar nu au păcate personale grave.

[horatiu.miron]

Moartea prin ardere e una din cele mai nenorocite. Copiii aia au venit pe lume doar ca sa cunoasca niste chinuri groaznice si ca apoi sa moara. Fara a se putea opune, fara sa fi putut striga "mama" sau "tata", fara sa fi inteles de fapt ce inseamna sa traiesti.

Si cica Dumnezeu e bun, numai lapte, miere si milostenie. Cica daca nu gasim explictie logica in astfel de situatii, e de vina mintea noastra limitata.

Pai daca suntem prea mici sa intelegem cum functioneaza milostenia divina, inseamna ca suntem prea mici sa intelegem cum functioneaza divinitatea in sine. Nu stim de fapt absolut nimic.

Cum mai putem spune ca Dumnezeu e bun, cand noi nu intelegem aceste concepte? De ce n-ar fi mai usor sa spunem ca Dumnezeu pur si simplu "este", fara a fi bun sau rau, si sa ne lasam in voia lui ca tot suntem niste pigmei afoni. Ce-o fi, o fi.

Mi se pare ipocrizie sa spunem tot timpul ca Dumnezeu e bun, iar cand apar astfel de cazuri sa spunem in continuare ca e bun, dar de data asta bunatatea lui ne eludeaza. Poate ca Dumnezeu ne eludeaza cu totul, dragi forumisti.

[Erethorn]

Si mie mi se pare o imensa ipocrizie ca atunci cand apar asemenea cazuri, in care nenorocirea unor copii ni se datoreaza noua, oamenilor care i-am lasat de izbeliste, care toleram un stat si un sistem medical corupt, ineficient si nefunctional, cazuri in care este limpede ca lumina zilei ca un electrician a lucrat de mantuiala, ca o asistenta nu si-a facut datoria, ca o conducere de spital nu a condus spitalul asa cum trebuie, noi dam vina pe Dumnezeu...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Erethorn

noi dam vina pe Dumnezeu...

Eu nu cred că cineva raţional "dă vina" pe Dumnezeu. Pe de altă parte, mă gândesc eu, din moment ce credem că Dumnezeu este Atoatele, că este omniprezent, că până şi de mişcările unei şuviţe de păr nu este străin, atunci înseamnă că nu este străin nici de tragedia de la Maternitatea din Giuleşti. Desigur, teologii, cu gândirea şi limbajul lor complicat, deosebesc între "voinţa comisivă" şi "voinţa permisivă" a lui Dumnezeu, dar asta nu schimbă foarte mult lucrurile. Puţin mă interesează că incendiul este opera lui Dumnezeu sau că Dumnezeu doar a ştiut dintotdeauna de el şi a preferat să nu intervină.
Eroarea pe care o facem noi, oamenii (şi cu precădere noi, medicii) este să credem că viaţa în trup are o valoare absolută. O deformare umană, cu precădere o deformare profesională. Poate că până şi viaţa în limbo puerorum este mai frumoasă decât viaţa în această vale a lacrimilor. Poate că acei micuţi sunt mai bucuroşi în starea lor actuală decât ar fi fost ma întâi în incubatoarele patrei, mai apoi în şcolile vieţii şi ca martori, dacă nu actori, a cine ştie căror surprize ne mai rezervă viitorul.
Când moare cineva drag, cu mintea noastră care nu se poate ridica mai sus de lumea noastră strâmtă spunem: "ce nenorocire !". Dar nu aceasta e concepţia creştină, şi concepţia metafizică în general. Nenorocire nu este decât să fii departe de Dumnezeu, iar cea mai mare nenorocire este să fii o eternitate astfel. Eu nu cred că acei copii vor fi o eternitate astfel, ci că deja se află, precum Avraam ori săracul Lazăr, "la sânul lui Dumnezeu".