Apel la bun simt

[I.Calin]

În prealabil postat de Bast-et

Intr-adevar, nici un ateu adevarat nu ar face ceva imoral. Nu insinuez ca un crestin omoara pentru ca va fi iertat, dar totusi, din punctul meu de vedere, este mai confortant sa ai pe cineva cui sa-i ceri iertare dupa ce ai incalcat o lege.

Nu știu cât este de reconfortant să ai pe cineva căruia să-i ceri iertare când ai greșit, dar sigur e dureros să vezi că iarăși ai greșit, creștin sau ateu.

În prealabil postat de Bast-et

Nu stiu de care limite vorbesti, dar stiind ca pentru mine Dumnezeu nu exista, vad oarecum aceasta iubire catre Lui o iluzie. Si nu cred ca voi iubiti pe cei diversi ca pe parinti vostri.

Limitele impuse de persoanele care le iubim și care vor sau nu vor să ne bage în seamă, depindem și de iubirea lor față de noi și când aceasta dispare ne trezim cu angoase, depresii sau și mai rău, dorință de sinucidere. Și dacă nimeni și nimic nu e dincolo, mă pot duce și eu că oricum nu (mi) se întâmplă nimic. Aceasta este reconfortant!

Iubirea nu este aceeași: într-un fel îmi iubesc părinții, altfel soția și în altfel copii și altfel "pe cei diverși". O singură permanență pentru toți: "Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte." (1 Corinteni, XIII, 4)

În prealabil postat de Bast-et

Cred ca ai facut confuzie, atei sunt siguri ca orice divinitate (Dumnezeu, Yahwew, Zeus, Visnu... etc) NU exista, desi poate vreo mica indoiala pot sa aiba (eu de exemplu) dar nu ma gandesc la acea problema 24 pe 24 astfel sa-mi influenteze ziua/viata si sa ma faca nefericita. Poate te referi la agnostici, ei intr-adevar sunt plini de indoieli.

Corect, pe mine nu mă intereasează numele pe care le poartă Dumnezeul meu și chiar sunt străin de dumnezeii inventați din nostalgia omului către singurul Dumnezeu existent, Dumnezeul iubirii.
Nefericirea nu vine din faptul că te gândești sau nu te gândești la această problemă, nefericirea vine din faptul că noi oamenii suntem creați să dorim motivații, explicații și justificări pentru faptele noastre.
Oamenii nu sunt buni de la natură (Homo homini lupus), trebuie să-i dai argumente să fie bun cu ceilalți și ca ateu cum îl convingi, care-i rostul pentru care trebuie să fie bun sau rău? Numai așa pentru că îmi spune un gânditor ateu, dar cu ce este el mai deștept ca mine? Cine-i dă lui dreptul să mă oblige să fac ceva? Care lege mă obligă să vreau să fiu bun? Pentru că s-a instituit un sistem al pușcăriilor securizate? Ei, atunci mă voi teme de penele de curent electric și de sfârșitul lumii când toți criminalii vor da năvală peste cei care au construit etici cu faptă - răsplată / recompensă lumească. Mă îngrozește o lume fără Dumnezeu. O lume în care reușesc perverșii, iar onestitatea este hulită. Uitați-vă la România și astăzi există mentalitatea că de unde lucrezi de acolo să trăiești. Este firesc să îți "ajuți" neamurile dacă ai ajuns într-o funcție publică. Nu mai insist: aceasta este doar o parte a unei moralități fără Dumnezeu.

Domnul să ne aibe în pază! Nu te supăra că te includ, e credința mea și chiar aș dori să fie și a ta. Nu trebuie să urâm pe alții fiindcă au alte convingeri. Iubirea creștină ne îndeamnă să ne iubim aproapele cu o iubire care îndelung rabdă, deoarece dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.