Papalitatea

[IonelS]

CRIZA CATOLICISMULUI


Prin poticniri provenite din afara si dinauntru, Biserica Catolica strabate astazi cea mai sumbra perioada din istoria sa. Aceasta criza, care s-a tot accentuat din deceniile trecute, este determinata acum de tendinte moderniste si de insubordonarea unei însemnate parti a clerului, de apatia religioasa a multor credinciosi ai sai, de practici religioase dubioase, însusite în unele cazuri de autoritatile eclesiastice, de manifestari si compromisuri ale unor ierarhi fala de Masonerie si de iudaism, ca si de alte actiuni condamnabile.
În anii din urma mii de preoti au parasit clerul catolic pentru a se casatori, iar altii refuza sa mai asculte de autoritatea ierarhica[1]. Cu deosebire în tarile nordice, un numar din ce în ce mai mare de slujitori ai altarului se agita în favoarea reformei care le-ar permite, în acelasi timp, sa ramîna în cler ca preoti deserventi si sa se casatoreasca, ceea ce contravine principiului de a nu se administra taina cununiei dupa hirotonia preotilor. Pe de alta parte, din lipsa de vocatie a credinciosilor pentru consacrarea lor în clerul de mir si din ordinele monahale, s-a ajuns la o situatie alarmanta în majoritatea tarilor catolice din Occident. Din cauza necredintei si a indiferentismului religios care s-au abatut peste lumea occidentala, Biserica catolica recurge la tot felul de initiative si actiuni rau inspirate care, în loc sa combata fara crutare raul care o macina, o povîrnesc tot mai mult pe panta compromisurilor.
S-a recurs astfel la introducerea muzicii de jazz în unele biserici din Olanda si din America Latina, pentru a atrage lumea. De asemenea, dupa modelul cinematografelor americane în aer liber, drive-in-movies, pentru automobilistii care vor sa vizioneze filme fara sa-si paraseasca volanul si canapeaua confortabila, s-a initiat în Buffalo, în suburbia orasului New York, tinerea unor liturghii drive-in. O fotografie din revista National Catholic Reporter, din septembrie 1969, prezinta o asemenea imagine. Pe o estrada, apare, dintr-un grup de turisme, un fel de baraca purtînd inscriptia: Altar exterior al Parohiei Sfîntului Leon. Liturghie duminicala. Îndaratul unei vitrine care protejeaza o încapere transportabila, un preot în odajdii slujeste sfînta liturghie, care se amplifica prin megafoane. Potrivit relatarii din revista catolica mentionata, participantii la aceste liturghii de consumatie stau relaxati în interiorul turismelor, iar cînd preotul exclama Go in peace! (Mergeti în pace!), ei întorc cheile în contact si pacea este salvata în huruitul tuturor motoarelor! Pe aceeasi linie înnoitoare de atitudini eclesiastice, cardinalul Suenens, primatul Belgiei, a declarat, într-un interviu la Ottawa, ca admiterea femeilor în clerul catolic - idee care se vîntura în multe cercuri si care s-a admis de o parte a Bisericii anglicane - ar trebui sa faca obiectul unui studiu serios[2].
Vaticanul a dezlegat lumea credinciosilor de tinerea posturilor de peste an, considerînd ca asemenea acte de înfrînare reprezinta constrîngeri care din cauza mentalitati veacului nostru, îi îndeparteaza pe oameni de la credinta. În actuala criza a Bisericii catolice, un fapt semnificativ îl constituie si tendinta multor credinciosi de a se disocia de autoritatea bisericeasca. Exista azi - spunea reverendul Thomas Stansky, membru în Secretariatul pentru Unitatea Crestinilor din Roma - o schisma tacita a unor rebeli care ramîn catolici doar cu numele, dar care, în realitate, se îndeparteaza din ce în ce mai mult de Biserica constitutionala. Iar un episcop american declara: În ultima vreme, s-au conturat doua biserici catolice: o biserica oficiala, a papei si a ierarhiei, si o biserica libera, care atrage un numar tot mai mare de laici si preoti. În acest sens, ziarul Time (22 noiembrie 1968) mentiona: În ajunul conferintei semestriale din Washington, din anul 1968, a celor 238 de episcopi catolici din Statele Unite, 3500 de credinciosi s-au pronuntat în sprijinul celor 40 de preoti locali, sanctionati de cardinalul Patrick O'Boyle pentru ca au criticat enciclica papei Paul a1 VI-lea "Humane Vitae". A doua zi însa, un grup de I50 de preoti au navalit în sala unde se tinea conferinta episcopilor si si-au manifestat solidaritatea cu preotii sanctionati. Catolici proeminenti din Washington au acordat apoi sprijin unui nou centru bisericesc, grupat în jurul unor preoti sanctionati, unde s-a organizat un fel de cartier general al protestatarilor catolici.
Un alt fapt neasteptat s-a petrecut în Franta, sub pontificatul !ui Paul al VI-lea, prin aparitia unui antipapa, Clement al XV-lea, care a grupat în jurul lui zeci de mii de credinciosi de pretutindeni - din Germania, Elvetia si chiar din Canada - veniti sa i se prosterneze. Prin mistificarile lui, acest caz scandalos a provocat o noua schisma în Biserica Romei. Astfel, uzurpatorul papei Paul al VI-lea, Michel Cotten, fost preot în congregatia Sacré-Cœur, în urma unei viziuni pe care pretinde ca a avut-o în Biserica din Sarrebourg, la 7 octombrie 1950, s-a vazut încoronat ca papa de însusi Hristos (?), cu numele de Clement al XV-lea! În 1960 s-a instalat la Clemery (Meurthe-et-Moselle), unde si-a alcatuit un mic Vatican, cu cincizeci de cardinali si episcopi de ambele sexe si cu o grupare de calugarite, excomunicîndu-1 chiar pe Paul al VI-lea, sub învinuirea de imoralitate[3]. Desi unui asemenea caz nu i se poate acorda o importanta prea mare, el urmînd se stinga de la sine, acest fapt a provocat tulburare printre atîtia credinciosi, marind si mai mult confuzia din sînul Bisericii Catolice.
O alta schisma, de alta natura, s-a produs tot sub pontificatul lui Paul al VI-lea, din partea episcopului Marcel Lefébre, fost arhiepiscop de Dakar si fondator al Fraternitatii Sacerdotale Sfîntul Pius al X-lea, care l-a acuzat pe Paul al VI-lea de împaciuitorism cu comunistii si de concesii vinovate fata de Traditia Bisericii Catolice, intervenite prin hotarîrile Conciliului Vatican II. Episcopului rebel i s-au alaturat traditionalistii catolici, benedictinii disidenti, precum si o fractiune a Ordinului Carmelit.