Istorii cu talc

Sursa: ,,Patericul sau Apoftegmele Parintilor din Pustiu"(pag.228-231)

http://www.karte.ro/cumpara/patericu...lor-din-pustiu

,,Avva Moise este deopotriva un personaj pitoresc,dramatic si sociabil.Intr-o apoftegma cineva il opune,ca temperament,lui Arsenie.Era un om simplu,necultivat,cu un trup zdravan,urias,de culoare neagra,plin de viata si bucuros oricand de oaspeti.Etiopian de origine,s-a nascut in 332.Palladius l-a cunoscut si l-a descris in capitolul 19 al ,,Istoriei lausiace".
Avva Moise fusese sclav si stapinul sau l-a alungat din pricina desfraului si a hotiei.Se spunea ca ar fi savirsit si crime.A haiducit prin pustiurile egiptene devenind un personaj de temut.Impresiona prin statura sa uriasa.Intr-o seara s-a dus sa ucida un cioban,dar negasindu-l a insfacat patru oi din turma,le-a trecut inot peste Nil,le-a gatit si le-a mancat singur pe toate.S-a convertit intr-un moment de cumpana,intr-o manastire atragand dupa sine si pe alti banditi.Pentru a-si infringe tentatiile si-a impus un regim de o asceza radicala.Timp de sase ani n-a dormit noaptea rugandu-se iar cand tentatiile deveneau de nesuportat iesea din chilie si umplea cu apa vasele mai multor batrini,care locuiau foarte departe unii de altii.
In ,,Convorbiri" 4,5 Casian povesteste ca Moise a cazut prada unui demon teribil dat fiind ca odata i-a vorbit urat Avvei Macarie.S-a vindecat insa datorita rugaciunilor celui jignit.Tot Casian il numeste,in ,,Institutii" 10,25,nici mai mult nici mai putin decat ,,cel mai mare dintre toti sfintii".A devenit preot lasaind la moartea lui 70 de ucenici,exact numarul de tilhari pe care-i condusese inainte de calugarie.Pimen ii cerea adesea sfatul si lui ii sunt adresate 7 ,,capete"grupate separat".

,,Odata un frate de la Sketis a gresit.S-a intrunit adunarea batrinilor si l-au chemat pe avva Moise,dar el nu vroia sa vina.Preotul a trimis dupa el zicandu-i ,,Vino,oamenii te asteapta".El s-a sculat si a venit carand in spate un cos gaurit,plin de nisip.Uimiti de aparitia lui fratii l-au intrebat:,,Ce inseamna acesta parinte?"Batrinul le-a raspuns: ,,Pacatele mele curg in spatele meu,eu nu le vad dar vin astazi sa judec pacatele altuia".Auzind acestea nu i-au mai spus nimic fratelui pacatos ci i-au cerut iertare"

A murit in 407,ucis de barbari,la prima pustiire a comunitatii de la Sketis.

,,Odata le-a spus fratilor care stateau cu el:,,Astazi vin barbarii la Sketis.Sculati-va si fugiti." Ei il intreaba:,,Dar tu nu fugi avva?".El a raspuns:,,Eu astept ziua acesta de atatia ani,ca sa se implineasca cuvantul stapinului Hristos care zice:,,toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.".Ei zic:,,Atunci nu fugim nici noi,vrem sa murim cu tine".El zice: ,,Nu-i treaba mea.Fiecare sa vada cum sta".Erau sapte frati si el le zice:,,Sunt barbarii la usa".Au intrat si i-au omorat.Doar unul singur a scapat ascunzandu-se in spatele unei gramezi de funii si a vazut 7 coroane coborandu-se din cer si asezandu-se peste capetele lor".

In loc de final un citat din prefata cartii: ,,O carte este importanta in masura in care ne pregateste pentru moarte; el este in acelasi timp un manual de dezvatare a lucrurilor nesemnificative, a fleacurilor, a dogmatismului uscat, care inchircesc sufletul si fac aerul din jurul nostru irespirabil. Dar mai presus de toate, Patericul este un minunat insotitor al sufletului catre moarte. Curajul, bunatatea, delicatetea, iubirea si smerenia personajelor din Pateric fac din ele mai mult decit niste simple modele ascetice, mai mult decit niste campioni maniaci ai postului si rugaciunii. Cu ei, de fapt, o imensa armata de cavaleri desavirsiti reinvie pentru o clipa, din faldurile blonde ale pustiului, pentru a ne reaminti ca Dumnezeu ne-a facut, pe toti, la origine, ,,oameni cu aripi de foc" dupa chipul si asemanarea Sa."

[MariS_]

În prealabil postat de scotianul

sursa: ,,patericul sau apoftegmele parintilor din pustiu"(pag.228-231)

http://www.karte.ro/cumpara/patericu...lor-din-pustiu

,,in loc de final un citat din prefata cartii: ,,o carte este importanta in masura in care ne pregateste pentru moarte; el este in acelasi timp un manual de dezvatare a lucrurilor nesemnificative, a fleacurilor, a dogmatismului uscat, care inchircesc sufletul si fac aerul din jurul nostru irespirabil. Dar mai presus de toate, patericul este un minunat insotitor al sufletului catre moarte. Curajul, bunatatea, delicatetea, iubirea si smerenia personajelor din pateric fac din ele mai mult decit niste simple modele ascetice, mai mult decit niste campioni maniaci ai postului si rugaciunii. Cu ei, de fapt, o imensa armata de cavaleri desavirsiti reinvie pentru o clipa, din faldurile blonde ale pustiului, pentru a ne reaminti ca dumnezeu ne-a facut, pe toti, la origine, ,,oameni cu aripi de foc" dupa chipul si asemanarea sa."

de luat aminte...

În prealabil postat de Scotianul

Sursa: ,,Patericul sau Apoftegmele Parintilor din Pustiu"(pag.228-231)

din aceeasi sursa, pag.269

Un frate a venit la avva Pimen si-i zice: "Imi seman ogorul si dau din el de pomana". Batranul ii zice: "Bine faci". Fratele s-a dus cu mare osardie si a sporit in facerea de bine. Avva Anub a auzit povestea si-l intreaba pe avva Pimen: "Nu te temi de Dumnezeu sa spui asemenea vorbe fratelui?". Batranul a tacut, iar dupa doua zile trimite dupa frate si-i zice de fata cu Anub: "Ce mi-ai spus mai deunazi, ca aveam gandul la altceva?". Fratele ii zice: "Am spus ca imi seman ogorul si dau din el pomana". Avva Pimen i-a zis: "Eu am crezut ca vorbesti despre fratele tau mirean. Daca tu faci asta, afla ca nu este treaba de calugar". Auzind fratele s-a intristat si a zis: "Dar nu stiu sa fac altceva si nu pot sa raman cu ogorul nesemanat". Dupa ce a plecat, avva Anub s-a plecat inaintea avvei Pimen si i-a zis: "Iarta-ma!". Avva Pimen i-a raspuns: "Am stiut de la inceput ca nu e treaba de calugar, dar am vorbit dupa cugetul lui, imboldindu-l sa se osteneasca intru milostenie. Acum va face acelasi lucru, dar plin de suparare".

[Rodica50]

La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:


- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?


- Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine!


L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:


- Vezi acest vlastar, stii ce este ?


- Da, parinte, un puiet de brad.


- Smulge-l!


Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.



- Acum, scoate-l pe acesta.


S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:


- Smulge-l acum pe acela.


- Dar e destul de mare, nu pot singur.


- Du-te si mai cheama pe cineva.


Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.


- Acum scoateti bradul falnic de acolo.


- Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.



- Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.


"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou."

[Rodica50]

Un crestin l-a intrebat pe duhovnicul sau:

- Parinte, as vrea sa fiu un bun crestin, sa am o viata fara pacate. Ce trebuie sa fac mai intai, ce este cel mai important ?

- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, daca ai o gradina in care plantezi tot felul de flori frumoase, astepti sa creasca ? Asa, fara sa faci nimic, or sa rasara ele ?


- Nu, parinte, trebuie sa le ud ...


- Dar daca le uzi si atat, vor creaste ele mari si frumoase ?


- Nu, parinte, trebuie si sa muncesc, sa am grija de ele, sa nu fie distruse de buruieni ...


- Dar daca le dai toate acestea, si nu vor avea lumina, pot ele sa creasca ?


- In nici un caz, parinte, atunci toata munca mea nu-si are rostul, florile nu vor creste niciodata.


- Acum ai inteles, fiule ?! Sufletul nostru este asemenea unei gradini, in care sunt semanate cele mai frumoase flori: dragostea, credinta, bunatatea, cumpatarea, omenia ... Noi, insa, trebuie sa avem grija de aceasta gradina din sufletul nostru, ca tot ce este acolo sa infloreasca. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusete.


Ce trebuie sa facem pentru toate acestea ? Sa avem grija ca buruienile pacatelor sa nu prinda radacini in suflet, sa veghem mereu ca raul sa nu se cuibareasca in noi, fiindca, odata intrat, este foarte greu sa-l mai scoti. Si ce mai trebuie sa facem pentru gradina sufletului ? Sa o udam mereu cu apa datatoare de viata, care este rugaciunea.


Dar ele tot n-ar creste, daca nu le-ar incalzi pe toate lumina binefacatoare a dragostei dumnezeiesti. Si unde ar putea gasi sufletele noastre mai multa caldura si lumina dumnezeiasca, daca nu in Biserica ?!


E, poti tu sa-mi spui, fiule, ce este mai important ? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tau, ai grija de el, fiindca atunci si Dumnezeu te va ajuta.


Doar asa, prin munca noastra si cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adica dragostea, credinta si toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a daruit, vor creste nestingherite, iar viata ni se va umple de fericire.




"Toate lucrurile ne-au fost incredintate noua si noi acestora."

[Rodica50]

Cele patru piersici
Odata, un taran a vrut sa-i incerce pe cei patru fii ai sai. I-a chemat dimineata la el si i-a dat fiecaruia cate o piersica. A plecat apoi la camp, lasandu-i sa-si vada de treburi si sa-si imparta ziua cum cred ei de cuviinta. Seara insa, cand s-a intors, i-a chemat pe toti patru in tinda si l-a intrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai facut cu piersica ta ?
- Ce sa fac, tatuca, am mancat-o si-ti multumesc. A fost tare buna. Am luat, apoi, samburele, l-am plantat in spatele casei, am udat locul si nadajduiesc sa creasca acolo un piersic frumos si roditor.
- Bine ai facut, baiatul tatii, sunt sigur ca tu o sa ajungi un bun gospodar. Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce-ai facut cu piersica ta ?
- Am mancat-o. A fost atat de buna, coapta si frageda ...
- Si apoi ?
- Pai, am aruncat samburele si m-am dus la mama sa-i mai cer cateva, ca tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu intristare in glas, ai grija sa nu ajungi un om lacom ca "lacomul mai mult pierde si lenesul mai mult alearga". Dar tie ti-a placut piersica, a fost buna? - l-a intrebat taranul si pe cel de-al treilea fiu al sau.
- Nu stiu.
- Cum nu stii, da' ce-ai facut cu ea ?
- Am vandut-o. M-am dus cu ea in targ si am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o sa ajungi mare negustor, dar ai grija ca nu toate sunt de vanzare in viata; mai ales, nu ceea ce ai primit de la parinti.
In sfarsit, taranul l-a intrebat si pe ultimul baiat, cel mai mic dintre toti.
- Dar tie ti-a placut piersica ?
- Nici eu nu stiu, tatuca.
- Cum, si tu ai vandut-o ?
- Nu, tata. Eu m-am dus in vizita la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, si i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea si mi-a multumit din suflet.
Cu lacrimi in ochi, tatal si-a luat copilasul pe genunchi si i-a spus:
- Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar stiu ca, indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun crestin si asta e tot ce conteaza.
"Lasati copiii sa vina la Mine!”

[Rodica50]

Puterea Sfintei Cruci

Un tanar ravnitor de aleasa invatatura s-a dus odata la o manastire, sa ceara sfat unui calugar albit intru Domnul:

- Parinte, dati-mi, va rog, o carte din care sa pot invata cel mai bine cum trebuie sa fie un crestin... cum trebuie sa gandeasca, ce trebuie sa faca... O carte care sa-mi explice toate aceste lucruri!
Calugarul i-a spus ca are o asemenea carte in chilia sa, si s-a dus sa i-o aduca. Insa, dupa cateva clipe, s-a intors tinand in mana o cruce, pe care i-a intins-o tanarului cu parinteasca bunatate. Vazandu-l pe aceasta mirat foarte, n-a zabovit a-i zice:

-Fiule, crucea este cea mai de seama invatatura pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi Mantuitorul S-a jertfit pe cruce, aratandu-ne astfel ce inseamna sa iubesti, fiindca a facut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea inseamna tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adica la Dumnezeu. Cel ce stie sa-si poarte crucea, poarta cu el, in acelasi timp, harul si iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povara, ci o bucurie; cand te daruiesti celui drag, nu o faci cu tristete si cu retinere, ci cu bucurie si entuziasm. Crucea inseamna, deci, curaj, rabdare, dar, mai ales, dragoste.
Doreai o carte pe care sa o citesti cu ochii si a carei invatatura sa iti lumineze mintea. Iata, in schimb, crucea - o carte pe care o vei citi cu ochii sufletului tau si a carei invatatura mai presus de slove toata viata ti-o va lumina!!

[Rodica50]

A doua sansa
Dupa ce a trait o viata plina de egoism, in care nu s-a gandit decat la el, nepasandu-i de cei din jur, un om a ajuns in iad. Cat de mult s-a cait atunci pentru tot ce facuse! Dar era prea tarziu. Chinuindu-se zi si noapte in flacarile iadului, se ruga incontinuu:

- Iarta-ma Doamne, am gresit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajuta-ma Doamne ca m-am schimbat si nu mai am pic de rautate in mine!

In timp ce se ruga el, a aparut deodata un inger, care i-a spus:


- Bucura-te omule! Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii in rai, dar oare te-ai schimbat cu adevarat ?


- Sigur ca da - zise omul cu nerabdare - sigur ca m-am schimbat!


- Bine! - a mai spus ingerul. Vez firul care coboara acum spre tine ? Daca te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de chinurile de aici.


Nespus de bucuros, omul a inceput sa se catare pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce se urca, a bagat de seama ca firul se subtia din ce in ce mai tare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi pacatosi se atarnasera de firul sau, incercand cu disperare sa scape din flacarile iadului.


- Ce faceti ?! - striga omul speriat. Dati-va imediat jos, o sa se rupa firul si o sa cad iarasi. Dati-va jos, n-auziti ?! - tipa omul cu disperare si incepu sa-i loveasca cu picioarele . In clipa aceea, firul s-a rupt si au cazut cu totii.


- Of, ingerule, uite ce mi-au facut ceilalti! Spune-i lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa scap odata de aici!


- Nu se poate! - i-a raspuns ingerul.


- Cum asa ? Doar n-am nici o vina, firul s-a rupt din cauza lor!


- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta si a invidiei tale. Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ai spus ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat. Fiind la fel de pacatos si rau, firul nu te-a tinut; de aceea s-a rupt.


In viata nu va reusi cel rau, cel zgarcit si interesat doar de propria persoana. Poate ca va strange averi, dar in sufletul sau cu ce se va alege ?


Dar cel ce ii ajuta mereu si cu dragoste pe ceilalti, acela strange in inima comori ceresti, devenind om cu adevarat, caci om este doar cel ce traieste pentru oameni.



"Nu fi iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu!


Nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti!”"