penticostalii sunt sectari?

[I.Calin]

În prealabil postat de codana

cultul penticostal:ne spune ca dumnezeu are dragoste
cultul catolic:ne spune ca dumnezeu are dragoste
cultul ortodox:ne spune ca dumnezeu are dragoste,
dragul de om, face cum vrea el,durandu-l la doseni de ce-i spune dumnezeu.teoria este superba dar,faptele sunt cele ce vorbesc despre credinciosia omului.in legatura cu persoana in cauza cred ca demonstradu-i ca dumnezeu este dragoste prin faptele tale poate vei reusi sa o intorci la dumnezeu.de ce spun acest lucru;toate padurile au uscaturile lor,mai multe sau mai putine.

„Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.” (Întâia epistolă a Sf. Ioan, 4, 8)
„Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.”(Întâia epistolă a Sf. Ioan, 4, 16)

Așadar, ca să fim total corecți, Dumnezeu este iubire și astfel, ne putem împărtăși de iubire.

Veșnica noastră problemă: a fi și a avea.

Una e să fii un om bun și alta e să ai bunătate. Posesia este efemeră și de aceea, oameni care "sunt" buni (să aibă bunătate), la un moment dat, pot să devină răi (să nu mai aibă bunătate) în urma unor evenimente conjuncturale care le pot schimba viața.
Așa și cu iubirea...
Modelul desăvârșirii noastre, Iisus Hristos, este iubire și apoi, într-adevăr, are iubire față de noi.
Deci, Dumnezeu este iubire și din acest motiv, are iubire față de noi. Și noi, la rândul nostru, vom fi pe calea desăvârșirii când vom deveni (vom fi) iubire și din acest motiv, vom avea iubire față de aproapele nostru.

Probabil că veți spune, referitor la aceste precizări, că sunt „filosofie” sau sunt nuanțe care nu ating fondul problemei. Dar e un aspect ce diferențiază pe cei tari în credință de cei „căldicei”. Și risc să spun că diferențiază ortodoxia de cultele neoprotestante (cel penticostal, de pildă, la care ai făcut referire). Mistica comuniunii cu Dumnezeu este orientată în această direcție, adică spre „a fi” iubire, care, pe acest temei, va deveni și „a avea” iubire.

Și ca să mă înțelegi și mai bine: iubirea autentică nu are condiționări, fiindcă, fiind tu însuți iubire, vei iubi fără doar și poate orice om, aproapele tău. Dar când este restrânsă la a avea iubire, îți vei iubi aproapele, e drept, dar până când?, dar de ce?, dar cum?, fiindcă raporturile de posesie trebuie reglementate oarecum, în timp ce cele ființiale sunt sau nu.

Și toate acestea se probează prin faptele tale care, iubire fiind tu însuți, nu pot fi rele. (E calea desăvârșirii... Din acest punct de vedere, aș pune și eu o întrebare: câți mai suntem pe cale? Mai suntem 144000?)