O lume a departelui nostru

[Doriana]

Mi se pare aceeasi idee, spusa putin altfel. O singura obiectie asa avea: Cand iubesti, desi raul dispare din tine, nu dispare perceptia raului, ba e chiar foarte accentuata, caci raul contrasteaza puternic cu binele care este rezultatul iubirii din tine. Hristos, care era insasi intruparea iubirii lui Dumnezeu, percepea raul foarte clar si chiar il demasca; insa nu se amesteca nici un moment cu el si nu facea lucrarea lui.
Sufletul tau va deveni intr-adevar parte a Iubirii, astfel incat pana si sufletul tau va dori ce doreste Dumnezeu, inima ta va simti ce simte El si chiar mintea ta va gandi gandurile lui. Ceva de genul Galateni 2: 20:

"M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine."

Cu alte cuvinte, vointa, dorintele si simtirile mele vechi s-au suit pe cruce in unde au murit impreuna cu Hristos. Iar cand Hristos a inviat a inviat si in mine, nascandu-ma din nou din El, un om nou , cu dorinte si simtaminte noi, duhovnicesti. Hristos, Domnul iubirii, a nascut in inima mea iubirea lui Dumnezeu si iubirea aceasta nu mai poate face raul, ci in fiecare clipa ma conduce pe urmele pasilor Lui, facand numai voia Lui. Doamne ajuta-ne!