sotul vs familia de origine

[Daniel777]

În prealabil postat de irinelu

Buna seara,
Citesc cu drag subiectele de pe acest forum. Dar daca am si eu un subiect sensibil?

Ne-am casatorit de curand.Toate bune pana la relatia lui cu familia mea. Vrea contacte cat mai rare cu ei (eu as zice deloc). S-au opus la inceput casatoriei noastre. Dar asta n-a durat mult. Ni s-au alaturat in scurta vreme si mai ales, in afara sfaturilor in bucatarie, nu s-au amestecat.Se supara crunt cand eu merg pentru o ora la ai mei. La un interval de 3-4 sapt.Imi reproseaza totul la ei. Patologic mi se pare ca nu-l suporta nici pe cel mai mic membru al familiei, de cativa anisori. Si eu...care sunt atat de legata de familie. Care am atata admiratie pentru ei, cand ma simt atat de indatorata. Sufar mult iar negocierile esueaza. Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa. Nu cedeaza iar eu ma gandesc serios ca asa nu voi putea trai. Si desigur, inainte de casatorie nu era asa...

Va multumesc!

Dupa casatorie,femeia va lasa pe ai sai si se va lipi de sotul ei si vor deveni un trup.
Sfatul meu este sa asculti de barbatul tau,si in timp,lucrurile se vor rezolva si cu ai tai.
Te vei ruga la Dumnezeu ca sotul sa se impace cu ai tai,si dupa un timp totul va fi ca inainte.
Dar indiferent ce se va intampla,de. acum inainte trebuie sa formezi cu sotul tau o familie unita.

[andreicozia]

În prealabil postat de Daniel777

Dupa casatorie,femeia va lasa pe ai sai si se va lipi de sotul ei si vor deveni un trup.
Sfatul meu este sa asculti de barbatul tau,si in timp,lucrurile se vor rezolva si cu ai tai.
Te vei ruga la Dumnezeu ca sotul sa se impace cu ai tai,si dupa un timp totul va fi ca inainte.
Dar indiferent ce se va intampla,de. acum inainte trebuie sa formezi cu sotul tau o familie unita.

Astea Daniel, vin de pe vremea cind femeia avea o valoare de jumatate de om, si una doua era azvirlita cit colo daca nu se conforma.
Daca sotul/sotia nu este respectuos/oasa cu familia ei/lui, ESTE UN MARE SEMNAL DE ALARMA! si trebuie facut ceva rapid!

[ap2010]

Din puctul meu de vedere ar fi doua cauze:fie sotul tau este o fire extrem de posesiva, cand te intorci de la ai tai banuiesc ca ii povestesti ce ai facut acolo si ce ai mai vorbit,iar el se simte teribil de neglijat;fie inca nu a putut trece peste faptul ca nu a fost acceptat la inceput.E o chestiune de orgoliu de care trebuie sa tii seama,si care ii va trece in timp,cu siguranta.

[IonelS]

În prealabil postat de Daniel777

Dupa casatorie,femeia va lasa pe ai sai si se va lipi de sotul ei si vor deveni un trup.
Sfatul meu este sa asculti de barbatul tau,si in timp,lucrurile se vor rezolva si cu ai tai.
Te vei ruga la Dumnezeu ca sotul sa se impace cu ai tai,si dupa un timp totul va fi ca inainte.
Dar indiferent ce se va intampla,de. acum inainte trebuie sa formezi cu sotul tau o familie unita.

De acord cu aceste randuri, nu si cu interpretarea. Femeia nu-i sclavul barbatului si nu este obligata sa se execute in rau.. Pai daca smintitul ii spune sa se sinucida, ea trebuie sa se sinucida ?
Sa nu renunti la familia ta..., mama, tata, ..Nici nu poti sa divortezi din acest motiv, insa nu-i oferi atributii in plus.


Ce spune Arsenie Papcioc despre rolul femeii in viata barbatului !

„Femeia care e bună, nimic nu-i mai bun!”

Am cununat odată pe cineva, şi când am ajuns la citirea din apostol unde citeţul spune: “iar femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpânit ceremonia, pentru că fetiţa aceea a fost înjosită în cel mai mare moment din viaţa ei. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la cuvânt, şi i-am spus: “Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească nevasta. Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculti!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligaţii, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început, când poţi să judeci - pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci - nişte lucruri pentru viitor, până la sfârşitul vieţii. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii.

Credeţi dumneavoastră că acest mare meşter, Dumnezeu, când a creat omul, şi pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo sentimente şi posibilităţi extraordinare?! Femeia, ţineţi seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbeşti la începutul începuturilor.

Există un instinct în noi. Odată, mă găseam la Timişoara. Nu eram călugăr, nici la mânăstire nu eram, dar mă gândeam la asta. Un student la politehnică se îndrăgostise de o studentă foarte urâtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. N-o cunoşteam, că nu putea să pătrundă oricine până la mine, dar el o iubea… Am cunoscut-o apoi. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urâtă. Dar nu există femeie urâtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia - adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiti, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii.

Cum vi se pare, preacuvioase, după experienţa aceasta foarte lungă atitudinea faţă de femeie, în general, sau în relaţia dintre bărbat şi femeie, a evoluat înspre pozitiv sau înspre negativ?

În general, a evoluat spre înflorire, spre pozitiv. Dar, spre îndurerarea momentului istoric în care ne aflăm, există şi foarte multe cazuri când femeile abia îşi mai suferă bărbaţii: sunt beţivi, chiar necredincioşi. Au rămas în ateismul anilor trecuţi şi femeile se luptă din răsputeri să-i aducă şi pe ei la credinţă, dar e foarte greu. Cu unii se poate, dar alţii spun: “Iar te rogi, iar te închini? Ce, te-ai pocăit?” Sunt şi cazuri din acestea, dar sunt şi foarte multe familii în care există întelegere duhovnicească. Însă te fură şi treburile. De aceea noi, ca duhovnici şi preoţi, în general, îi sfătuim pe cei care nu au timp pentru rugăciunea de tipic, pentru că se scoală de noapte cu treburi, să aibă o stare de rugăciune acolo unde se găsesc. Dacă tu te duci cu inima deschisă la treburile tale gospodăresti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreşte să ai în gând: “Doamne miluieşte”? Să poţi să intri apoi în casă cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu.

Nu există „jumătatea mea”

Credeti că fiecare om are o jumătate a lui?

Asta este o expresie care mie nu mi-a plăcut. Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una. Dumneavoastră ati văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a făcut pe om întâi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există “jumătatea mea”. E o expresie spusă la un pahar de vin; la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar.

„Să preţuiţi femeia”

Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Şi apoi, voi trebuie mai întâi de toate să ştiti să preţuiti femeia foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă. Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de o iubire desăvârşită îl face să muncească, să câştige războaiele, să-şi rezolve problemele.

Să ştiti că femeia nu gândeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decât un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional.

[anna21]

Pe acest thread se observa cu usurinta cine este casatorit si cine nu.

Subscriu mesajelor lui Calin.

Oricat de bine intentionati ar fi parintii, prezenta lor (si sfaturile lor) in tanara familie cauzeaza discutii aprinse intre soti.

Daca este nevoie de sfaturi, cred ca cel mai bine este sa se ceara sfatul duhovnicului, atunci nu mai exista discutii.

[andrei25]

În prealabil postat de anna21

Pe acest thread se observa cu usurinta cine este casatorit si cine nu.

Subscriu mesajelor lui Calin.

Oricat de bine intentionati ar fi parintii, prezenta lor (si sfaturile lor) in tanara familie cauzeaza discutii aprinse intre soti.

Daca este nevoie de sfaturi, cred ca cel mai bine este sa se ceara sfatul duhovnicului, atunci nu mai exista discutii.

Buna Irina! Nu sunt de acord cu ce spui. Totul pleaca de la credinta in Dumnezeu. Discutiile aprinse dintre soti, nu se datoreaza bunei intentii a parintilor, a prezentei lor, sau a sfaturilor lor, chiar daca uneori nu sunt asa bune, ci se datoreaza PUTINEI LOR (tinerilor casatoriti) CREDINTE si lipsei DRAGOSTEI. Daca tinerii casatoriti ar avea credinta si dragoste, ar putea discerne si alege ce e bine si ce e rau, din ale parintilor lor, ca si eu mai gresesc. Dar sa nu uitam, ca Proorocul David spune sa tinem cont de sfatul celui batran, bineinteles, atunci cand nu ne desparte de Dumnezeu, pentru are o experineta de viata, pe care noi, cei tineri, nu o avem. De cate ori nu ne-au zis parintii: "lasa, ca ai sa ai si tu copii, si-ai sa vezi". Asta e problema de astazi. Vad foarte multi tineri (gineri si nurori, mai ales la nurori, Doamne fereste, nici pe dracul nu-l urasc asa de tare), care nu vor sa aiba nicio legatura cu socrii. Trebuie sa intelegem ca cea mai simpla cale sa ne mearga bine in familie si in viata noastra, este sa ne iubim unii pe altii. Sfantul Apostol Ioan, a carui adormire abia am praznuit-o ( 26 sept), spre sfarsitul vietii sale, in predicile sale nu mai vorbea mult despre una, despre alta, ci spunea numai atat: "Fratii mei, iubiti-va unii pe altii". Numai bine si Doamne ajuta!

[I.Calin]

În prealabil postat de andrei25

Totul pleaca de la credinta in Dumnezeu. Discutiile aprinse dintre soti, nu se datoreaza bunei intentii a parintilor, a prezentei lor, sau a sfaturilor lor, chiar daca uneori nu sunt asa bune, ci se datoreaza PUTINEI LOR (tinerilor casatoriti) CREDINTE si lipsei DRAGOSTEI. Daca tinerii casatoriti ar avea credinta si dragoste, ar putea discerne si alege ce e bine si ce e rau, din ale parintilor lor, ca si eu mai gresesc.

Deși avem cu toții (părinți sau copii) intenții bune, uneori, e dificil să discernem ce e bine și ce e rău printre sfaturile părinților sau manifestările copiilor. Dragostea presupune multă răbdare și din partea copiilor și din partea părinților. Atitudinea protecționistă a unor părinți tinde să degenereze în implicarea exagerată în viața tinerilor. S-a spus de multe ori că nimeni nu știe ce se întâmplă între soț și soție și că nu putem interveni între aceștia. Avem informații deja "prelucrate", trecute prin filtrul personalității și felului fiecăruia de a fi și până ajung la noi anumite aspecte ale vieții conjugale, sunt susceptibile deja de interpretare. Chiar și cei cu tendința de a se victimiza (dintr-un complex superficial de inferioritate sau din dorința de-a recâștiga ceva pierdut) pot să denatureze realitatea. Iar, părinții, deja subiectivi, vor accepta cu greu că responsabilitatea pentru un rău anume revine propriului copil. Așadar, din start, "validitatea" intervențiilor lor sunt puse sub semnul întrebării. Iată de ce cred eu că, oricare ar fi părinții în cauză, trebuie să admită că ei nu mai au ce căuta în viața tinerilor căsătoriți cu recomandări și sfaturi legate de căsnicia lor. Și câte lucruri bune poate face TĂCEREA! Trebuie să privească familia acestora ca o familie distinctă de a lor și să o aibă o relație firească ca orice familie prietenă familiei copiilor lor, fără a interveni în relațiile lor conjugale. (A propos, socrul meu, un om simplu fără școli "înalte", și-a câștigat un respect nețărmurit în fața mea în momentul în care și-a numit propria fiică "femeia ta" și așa vorbește de fiecare dată când vine vorba de soția mea. Nu-și iubește, oare, fata? Ba, poate mai mult decât orice pe lume. Dar a știut să accepte, chiar dacă a fost ceva mai greu la început, că a devenit a mea și de un deceniu și jumătate, este a lui "numai dacă îmi dau și eu acordul" fiindcă este "femeia mea". Iar când vorbește cu soția mea are grijă să spună: dar el (adică, spunându-mi numele) ce părere are? Asta este foarte important. Iar cu părinții mei, am avut grijă să mă asigur că se manifestă la fel. Sper că am fost înțeles cum se cuvine în ceea ce am vrut să spun.) Însă, dacă părinții vor interveni vreodată, să o facă prin acceptarea necondiționată a ginerelui sau nurorii ca pe propriul copil. În acest caz, "adopția" partenereului de viață al copilului lor este imperios necesară. Când soacra și socrul vor înceta să fie părinții unuia dintre cei doi și să fie părinți pentru amândoi, se va putea vorbi de dragoste filială. Până atunci discutăm discuții.

În prealabil postat de andrei25

Dar sa nu uitam, ca Proorocul David spune sa tinem cont de sfatul celui batran, bineinteles, atunci cand nu ne desparte de Dumnezeu, pentru are o experineta de viata, pe care noi, cei tineri, nu o avem. De cate ori nu ne-au zis parintii: "lasa, ca ai sa ai si tu copii, si-ai sa vezi". Asta e problema de astazi. Vad foarte multi tineri (gineri si nurori, mai ales la nurori, Doamne fereste, nici pe dracul nu-l urasc asa de tare), care nu vor sa aiba nicio legatura cu socrii. Trebuie sa intelegem ca cea mai simpla cale sa ne mearga bine in familie si in viata noastra, este sa ne iubim unii pe altii. Sfantul Apostol Ioan, a carui adormire abia am praznuit-o ( 26 sept), spre sfarsitul vietii sale, in predicile sale nu mai vorbea mult despre una, despre alta, ci spunea numai atat: "Fratii mei, iubiti-va unii pe altii". Numai bine si Doamne ajuta!

Sfatul celui bătrân, da! Dar fără imixtiuni gratuite în viața tinerilor. Cât despre faptul că nu vor să aibă nici o legătură cu socrii, nu o să mă facă nimeni să cred că este o opțiune neîntemeiată. Am mai spus: singura datorie este a părinților față de copii și nu invers. Copii nu au cerut să se nască, s-au născut din iubirea celor doi. N-ai decât să le dai educația cuvenită și dragoste, care dragoste adevărată nu cere nimic pentru sine. Este gratuită, fiindcă dragostea autentică este divină. Dacă copii vor alege să-i iubească și să-i respecte mai târziu e și meritul părinților că au știut să le insufle anumite valori. Dar pentru asta nu trebuie să ceară vreo recompensă sufletească. Să dea Dumnezeu să existe cât mai mulți copii care să-și iubească și să-și cinstească părinții și mai ales, părinții - socrii.

[andrei25]

În prealabil postat de I.Calin

Sfatul celui bătrân, da! Dar fără imixtiuni gratuite în viața tinerilor. Cât despre faptul că nu vor să aibă nici o legătură cu socrii, nu o să mă facă nimeni să cred că este o opțiune neîntemeiată. Am mai spus: singura datorie este a părinților față de copii și nu invers. Copii nu au cerut să se nască, s-au născut din iubirea celor doi. N-ai decât să le dai educația cuvenită și dragoste, care dragoste adevărată nu cere nimic pentru sine. Este gratuită, fiindcă dragostea autentică este divină. Dacă copii vor alege să-i iubească și să-i respecte mai târziu e și meritul părinților că au știut să le insufle anumite valori. Dar pentru asta nu trebuie să ceară vreo recompensă sufletească. Să dea Dumnezeu să existe cât mai mulți copii care să-și iubească și să-și cinstească părinții și mai ales, părinții - socrii.

Nu sunt de acord cu afirmatia ca "singura datorie este doar a parintilor fata de copii si nu invers".
Din exemplul dumneavoastra cu sotia, cred ca sunteti un pic gelos si mandru. Dar o sa aveti si dumneavoastra copii, daca nu, aveti deja, si o sa se casatoreasca si ei, si o sa vedeti. Sa stiti ca, cu moneda cu care platiti, cu aceia veti fi platit. Doamne ajuta!

[I.Calin]

În prealabil postat de andrei25

Nu sunt de acord cu afirmatia ca "singura datorie este doar a parintilor fata de copii si nu invers".
Din exemplul dumneavoastra cu sotia, cred ca sunteti un pic gelos si mandru. Dar o sa aveti si dumneavoastra copii, daca nu, aveti deja, si o sa se casatoreasca si ei, si o sa vedeti. Sa stiti ca, cu moneda cu care platiti, cu aceia veti fi platit. Doamne ajuta!

Nu știu dacă din ce am afirmat eu reiese că sunt un "pic gelos si mandru". S-ar putea, deși nu mă simt.
Cât despre copii, am și eu și am vorbit până acum în calitate de părinte și nu de copil. Îmi mențin afirmațiile: singura datorie este a mea în calitate de părinte și nu a lor. Și într-adevăr, mă rog la Dumnezeu să mi se plătească cu moneda cu care am plătit și eu. Sunt convins că voi avea parte de multe bucurii. Dacă nu voi avea, în mod cert, eu voi fi cel care am greșit, așa cum, de altfel, văd și acum greșelile copiilor mei.
Copiii, dacă îmi vor greși, îmi vor greși datorită mie și nu datorită lor. Înseamnă că eu nu am fost capabil să le ofer educația potrivită, fiindcă ei sunt în mare parte rezultatul "muncii mele" și al mamei lor și mai apoi, a altor medii educogene. Îmi place să cred că singurul vinovat de ce mi se întâmplă sunt eu și nimeni altcineva. Așa - zisele "rele" sau "bune" pe care mi le vor provoca copii mei vor fi consecințele faptelor mele asupra lor. Și pentru viitor, încerc să mă pregătesc de pe acum și să accept deciziile lor ca fiind bune chiar dacă nu sunt de acord cu ele.
Educația veritabilă constă și în "manipularea" pozitivă a educabilului determinându-l pe acesta să creadă că unele decizii îi aparțin lui și numai lui, evitând satisfacerea orgoliului meu de om "care le știe pe toate". Nu știu dacă mă înțelegi ce vreau să spun, dar nu o să arunc niciodată în cârca progeniturilor mele defectele educației, educație pe care nu o să fiu capabil să le-o dau. Adică, să spun ceva, de pildă, "Eu, bine i-am spus, dar el nu m-a ascultat". Este o scuză superficială a unora care nu au răbdarea necesară să se implice în viața copiilor lor ("Nu am timp", "Nu știu" etc.). Un copil nu te ascultă fiindcă nu i-ai dat motive suficiente să o facă. Nu spun că este ușor să educi, iar pedagogia este o artă și mai puțin o știință. Nu înveți să iubești, o faci pur și simplu. Dacă nu simți copilul și toate problemele sale așa zis naive, nu-l vei simți nici mai târziu, adult fiind. Problemele unui copil sunt foarte importante dpsv și noi trebuie să le acordăm creditul necesar. Dar noi, adesea nu! Noi știm mai bine, noi trasăm direcții, noi facem bine și el trebuie să asculte etc. Haida de!

De ce spun acestea? În educarea lor, nu suntem singuri: Dumnezeu care ne iubește pe noi, îi iubește și pe ei. Dacă copiii mei mă vor iubi, va fi rezultatul îndurării lui Dumnezeu față de mine și nu în urma unor merite - surogat pe care mi le atribui. Dar până să "cer" cinstirea copiilor mei, n-am decât să îmi fac datoria față de ei și nu până la vârsta maturității lor, ci toată viața după puterea pe care o s-o am. Repet: i-am adus pe lume, ei n-au cerșit să se nască, trebuie să le dau tot ceea ce pot și îndrăznesc să sper că Dumnezeu îmi va oferi ajutorul să o fac.

[anna21]

În prealabil postat de andrei25

Buna Irina! Nu sunt de acord cu ce spui. Totul pleaca de la credinta in Dumnezeu. Discutiile aprinse dintre soti, nu se datoreaza bunei intentii a parintilor, a prezentei lor, sau a sfaturilor lor, chiar daca uneori nu sunt asa bune, ci se datoreaza PUTINEI LOR (tinerilor casatoriti) CREDINTE si lipsei DRAGOSTEI. Daca tinerii casatoriti ar avea credinta si dragoste, ar putea discerne si alege ce e bine si ce e rau, din ale parintilor lor, ca si eu mai gresesc. Dar sa nu uitam, ca Proorocul David spune sa tinem cont de sfatul celui batran, bineinteles, atunci cand nu ne desparte de Dumnezeu, pentru are o experineta de viata, pe care noi, cei tineri, nu o avem. De cate ori nu ne-au zis parintii: "lasa, ca ai sa ai si tu copii, si-ai sa vezi". Asta e problema de astazi. Vad foarte multi tineri (gineri si nurori, mai ales la nurori, Doamne fereste, nici pe dracul nu-l urasc asa de tare), care nu vor sa aiba nicio legatura cu socrii. Trebuie sa intelegem ca cea mai simpla cale sa ne mearga bine in familie si in viata noastra, este sa ne iubim unii pe altii. Sfantul Apostol Ioan, a carui adormire abia am praznuit-o ( 26 sept), spre sfarsitul vietii sale, in predicile sale nu mai vorbea mult despre una, despre alta, ci spunea numai atat: "Fratii mei, iubiti-va unii pe altii". Numai bine si Doamne ajuta!

Eu nu zic ca parintii gresesc. Ci pur si simplu interventia lor creeaza probleme.
Parintii mei mi-au dat de multe ori sfaturi bune, excelente chiar, pe care nu le-am pus in aplicare deoarece sotul meu avea alte idei.. Si chiar daca stiam ca rezultatul actiunilor noastre va fi prost, in general am evitat sa insist sa se faca cum stiu eu ca e bine (si cum m-au sfatuit parintii) ci accept solutia sotului ca sa avem pace in casa. Si cred ca sotul meu este suficient de inteligent incat sa acepte in sinea lui ca greseste si sa capete intelepciune in timp. Asta este calea cea mai grea, zic eu: sa inveti din propriile greseli.


Cat priveste intelepciunea celor batrani, cred ca toti sunt de acord ca uneori varsta NU aduce un plus de intelepciune.
Sunt unii oameni care se straduiesc toata viata sa obtina ceva (lucruri, faima, stiinta etc..) si la vremea batranetii, in loc sa concluzioneze ca NU acesta este scopul vietii noastre, isi imping copii sa faca mai departe ceea ce au inceput ei.

Tu, Andrei, nu ai copii si de aceea nu stii ceea ce este un lucru de mirare si pt mine: cat de modelabili sunt copiii!
Efectiv poti sa le modelezi felul in care vad lumea. Si acest lucru se intampla oricum: voluntar sau involuntar.
Copilul meu de doi ani ne imita pana si in cele mai mici detalii: ne imita uneori si expresia faciala. Daca eu stau pe scaun, isi aduce si el un scaun mic si sta langa mine, daca eu gatesc, se preface ca gateste, etc.. (de aceea stau mai putin pe net, nu vreau sa invete copiii ca aceasta este o activitate normala sau placuta) Asta este ocupatia lui: observa si imita. Imita timbrul vocal al celui mare (desi ei au voci diferite) astfel incat eu nu recunosc cine a vorbit. Etc.

Copilul cel mare preia deja ideile noastre. Vrea sa stie ce credem despre un lucru sau altul si le preia drept adevaruri absolute. Si aici este partea cea mai dureroasa deoarece sotul meu este ateu (cred ca este cel putin a treia generatie de ateism in familia lui). Acum este mic si pot sa-i pun bine in minte ideea a Dumnezeu exista, ca ne iubeste si vegheaza asupra noastra, ca ne asculta rugaciunile si se bucura cand facem bine etc.. Dar inevitabil va sosi momentul cand tatal lui ii va expune propriile pareri. Sau va afla teoria evolutionista la scoala.
De aceea cresterea unui copil in ziua de azi o vad ca o batalie cu timpul.. incerc sa folosesc cat mai bine acest scurt timp pe care il am si in care am ocazia sa-i insamantez niste idei in minte de care sa nu se indoiasca multa vreme de acum inainte.

Ateismul sotului meu a fost invatat de la parintii lui (care de fapt zic ca sunt crestini, dar nu merg niciodata la biserica si cred vorbele lui Marx ca religia este opiumul popoarelor). Nu poti sa te nasti ateu. Ateismul este doar un set de idei care se invata. El a fost invatat de mic ca viata a aparut din combinatii intamplatoare ale elementelor etc.. (ceea ce am aflat si eu in copilarie), dar sotul meu a fost invatat si concluziile darwinismului: omul este in evolutie (deci exista oameni mai evoluati si oameni mai aproape de maimute.. unii avand mai multe drepturi in virtutea legilor supravietuirii celui mai bun/evoluat), morala, binele si raul sunt relative (evident). Acestea sunt ideile care stau la baza conceptiei despre lume a sotului meu, idei pe care NU le pune sub semnul intrebarii deoarece sunt de prea multa vreme in mintea lui.
Si in astfel de conditii eu nu pot deculpabiliza parintii!
Faptul ca X nu s-a casatorit este vina educatiei (a parintilor), nu o intamplare! Nu stiu daca ma fac inteleasa.
Si consider ca in general cand omul este ateu, vina o poarta parintii.
Cunosc multi atei si cunosc multi parintii care si-au pregatit copiii doar pentru a "reusi" social, pentru a avea acces la bunuri materiale, la satisfactii intelectuale etc...
Si atunci ma intreb ce sfaturi pot da astfel de oameni?
Poate ca tocmai greul vietii familiale (fara interventii externe) este sansa tinerilor de a se maturiza, de a-si pune intrebari existentiale.