Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

Pe aici nu se trece!

[andreicozia]

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

Pe aici nu se trece!

Asta-i cea mai hazlie :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) ))

[TINERI PENTRU ROMANIA]

În prealabil postat de andreicozia

Asta-i cea mai hazlie :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) ))

D-le andreicozia riscaţi să deveniţi ţinta glumelor care se fac pe seama celor care râd fără motiv.
O spun fără nicio urmă de ironie.

Tomescu Ionuţ

[TINERI PENTRU ROMANIA]

CITATE

„Cei mai pesimişti dintre oameni sunt întotdeauna depăşiţi de realitate.” - Robert Brasillach

„Totul e bun pentru apărare, cu excepţia laşităţii.” - Robert Brasillach

„Istoria e scrisă de învingători.” - Robert Brasillach

„Dumnezeu a spus oamenilor să se descurce şi asta numesc profesorii de filozofie libertate.” - Robert Brasillach

Culese de Mareş Bogdan

[TINERI PENTRU ROMANIA]

"ELOGIU PATRIEI

2. Oricine se mândreşte că e cetăţeanul unei ţări puternice şi bogate nu ştie, după părerea mea, cum să-şi cinstească patria; arată că nu i-ar fi plăcut să se nască într-un loc mai puţin cunoscut. Cred, în ce mă priveşte, că trebuie să cinstim numele chiar al patriei noastre. Dacă se vrea să compare o ţară cu alta, se va examina întinderea lor, frumuseţea lor, bogăţia de care se bucură, dar dacă trebuie făcută o alegere nimeni nu va prefera ţara cea mai strălucită patriei sale. Va dori ca ea să egaleze în opulenţă ţările cele mai bogate, dar aşa cum este ea, ea va fi întotdeauna obiectul afecţiunii sale.

3. Aşa sunt sentimentele copiilor cuminţi şi ale părinţilor buni. Un tânăr virtuos nu preferă pe nimeni părintelui său, un părinte bun nu-şi părăseşte fiul pentru un străin. Toţi părinţii au atât de multă dragoste părintească că-şi consideră copii mai frumoşi, mai bine clădiţi, mai dotaţi decât ceilalţi. Cine nu gândeşte astfel despre ai săi, n-are, după părerea mea, suflet de părinte.

4. Numele patriei este deci primul care ne răsună în urechi, acela care le devine cel mai familiar, căci nimic nu-i mai familiar ca numele unui părinte. Or, să dai dovadă de respect faţă de un părinte, înseamnă să-i acorzi patriei cinstirea cuvenită; un părinte este, într-adevăr, o parte a patriei ca şi părintele acelui părinte şi ca tot şirul strămoşilor până la începuturi.

8. Nu s-a văzut niciodată un om care să-şi uite patria atât de mult încât să nu se mai sinchisească de ea când este într-o altă ţară. Dimpotrivă, călătorii îşi amintesc întotdeauna că patria este cel mai mare bine. Aceia pe care soarta îi favorizează, deşi fericiţi, simt că le lipseşte tocmai ceea ce face fericirea, nelocuind în patrie ci pe pământ străin: acest cuvânt chiar de străin este o insultă. Pe toţi aceia care s-au ilustrat în timpul călătoriilor lor, dobândind bogăţii, obţinând onoruri glorioase, creându-şi o reputaţie literară, făcându-se admiraţi pentru curajul lor îi vedem dornici să se întoarcă în patria lor ca şi când n-ar fi prin alte părţi ochi demni să le admire realizările; ei sunt cu atât mai dornici să revină în ţara lor cu cât au cucerit mai multă stimă la străini

9. Patria este bună pentru tineri, dar bătrânii, a căror minte este mai aşezată decât aceea a tineretului o doresc cu şi mai multă ardoare. Fiecare dintre ei vrea să moară în patria unde s-a născut dorind să-şi încredinţeze rămăşiţele pământeşti acelui pământ care l-a hrănit şi să împartă mormântul cu strămoşii. Într-adevăr este o teribilă nenorocire pentru orice om să fie surprins de moarte şi să odihnească în pământ străin.

10. Cei fără patrie, ca nişte copii nelegitimi, îşi schimbă uşor locul de şedere; cuvântul patrie, departe de a le fi drag, le este necunoscut. Ei se duc acolo unde pot câştiga mai mult şi-şi găsesc fericirea în satisfacerea poftelor. Dar aceia pentru care patria este o mamă o îndrăgesc chiar dacă-i mică, cu climă aspră şi cu sol neroditor. Dacă nu-i pot lăuda fertilitatea solului găsesc întotdeauna altceva pentru care s-o elogieze.

11. Da, orice om vrea să se întoarcă în patria sa. Fumul din patrie încălzeşte mai bine decât focul din altă ţară.

12. Patria este deci pentru toţi oamenii un bun atât de preţios că peste tot legislatorii au stabilit exilul drept cea mai mare pedeapsă pentru cele mai mari crime. Comandanţii de armate care vor să-şi îndemne trupele la luptă nu au nimic mai bun să le spună decât aceste cuvinte: „Luptaţi pentru ţara voastră!”. Nu-i nimeni care, auzindu-le, să se arate laş; chiar şi soldatul temător prinde curaj la auzirea cuvântului patrie." – Lucian din Samosate

Text cules de Mareş Bogdan

[TINERI PENTRU ROMANIA]

CÂNTEC OSTĂŞESC
de maior (r) Vasile Tomescu

Frumoaso, dă iute cep la butoi
Şi toarnă-n pahare,
Mergem pe front, drumu-i plin de noroi
Şi graba e mare.

Dă-mi mâna, fată cu părul bălai,
Rămâi cu bine!
Când vei auzi tunul departe pe plai,
Adu-ţi aminte de mine.

Haideţi prieteni, să ne-aşternem pe cale.
La hotar duşmanul atacă.
Nu-i timp de odihnă, nu-i loc de jale,
Şi nu-i de joacă.

[TINERI PENTRU ROMANIA]

PATRIE ŞI RELIGIE LA ANTICI

„Cuvântul patrie la antici însemna pământul strămoşilor Terra patria. Patria fiecărui om era partea de pământ pe care religia sa îl sfinţise; pământul unde odihneau înaintaşii săi şi pe care-l ocupau sufletele lor. Patria cea mică era ograda familiei, cu mormântul şi vatra sa. Patria cea mare era cetatea, cu pritaneul său şi eroii săi, cu incinta sa sacră şi cu teritoriul său marcat de religie.

„Pământul sfânt al patriei”, spuneau grecii. Nu era doar o vorbă. Acest pământ era cu adevărat sfânt pentru om, căci era locuit de zeii săi. Statul, Cetatea, Patria aceste cuvinte nu erau abstracţiuni ca la moderni; ele reprezentau realmente un întreg ansamblu de divinităţi locale cu un cult al fiecărei zile şi nişte credinţe cu putere asupra sufletului.

Ne explicăm prin aceasta patriotismul anticilor, sentiment energic care era pentru ei virtutea supremă către care tindeau toate celelalte virtuţi. Tot ce omul putea avea mai scump se confunda cu patria. În ea îşi găsea binele, siguranţa, dreptatea, credinţa, zeul. Pierzând-o, pierdea totul, era aproape imposibil ca interesul personal să fie în dezacord cu interesul public. Platon a spus: Patria ne-a dat naştere, ne hrăneşte, ne creşte. Şi Sofocle: Patria ne ocroteşte.

Patria nu e pentru om doar un domiciliu. Dacă-i părăseşte zidurile sfinte, dacă-i trece hotarele sacre ale teritoriului, el nu mai găseşte religie şi legături sociale de niciun fel. Peste tot în altă parte decât în patria sa el este în afara vieţii fireşti şi a dreptului; peste tot în altă parte el este lipsit de zeu şi în afara vieţii morale. Numai în patrie el îşi are demnitatea sa de om şi îndatoririle sale. El nu poate fi om decât acolo.

Patria ţine omul ataşat printr-o legătură sacră. Trebuie s-o iubim cu (...) credinţă, să i ne supunem (...). „Trebuie să i te dăruieşti întreg, să pui totul în ea, să-i hărăzeşti totul.” Trebuie s-o iubim glorioasă sau obscură, prosperă sau săracă. Trebuie s-o iubim pentru binefacerile sale şi s-o iubim şi-n asprimile sale. Socrate condamnat de ea la moarte fără motiv continuă s-o iubească.

(...) Trebuie mai ales să ştim să murim pentru ea. Grecul sau Romanul nu moare din devotament pentru un om sau pentru onoare ci pentru patria căreia îi datorează viaţa. Căci, dacă patria este atacată, este atacată religia. El luptă pentru altarele sale, pentru vetrele sale, pro aria et focis ; pentru că, dacă duşmanul cucereşte patria, altarele sale sunt pângărite, vetrele sale stinse, mormintele sale profanate, zeii săi distruşi, cultul său desfiinţat. Dragostea de patrie e evlavia anticilor.

Patria trebuie să fi fost foarte preţioasă fiindcă anticii nu-şi imaginau pedeapsă mai cruda ca lipsirea omului de ea. Pedeapsa obişnuită pentru marile crime era exilul. Exilul nu era doar interzicerea şederii în patrie şi îndepărtarea de pământul ei, el presupunea în acelaşi timp interzicerea cultului, el conţinea ceea ce modernii au numit excomunicare. Să exilezi un om, însemna, după formula folosită de romani, să-i interzici focul şi apa. Prin acest foc trebuie înţeles focul sacrificiilor, prin această apă, apa purificatoare. Exilul punea deci un om în afara religiei. (...)

Zeii fiecărui om erau aceia care locuiau în casa sa, în satul său, în oraşul său. Exilatul lăsându-şi patria în urma lui, îşi lăsa şi zeii. El nu mai vedea nicăieri nicio religie care să-l poată mângâia şi ocroti, el nu mai simţea nicio providenţă care să vegheze asupra lui; fericirea de se putea ruga îi era luată. Tot ce-i putea satisface nevoile sufletului era îndepărtat de el.” - Fustel de Coulanges

Text cules de Mareş Bogdan