Minunile Sfantului ARSENIE BOCA

[SIZE=2] Prislop: mormîntul Părintelui Ieromonah Arsenie Boca
[/SIZE]

[COLOR=#990000]În toamna aceasta se împlinesc 20 de ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie Boca, pe care evlavia populară îl numeşte deja “Sfîntul Ardealului” şi care se află şi în atenţia Comisiei de Canonizare a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Altădată l-am evocat mai pe larg, chiar [/COLOR]pe acest blog[COLOR=#990000]. De data aceasta mă rezum la un scurt secvenţial biografic, spre dreapta pomenire a unei vieţi exemplare întru Hristos, poate fără egal în monahismul românesc al secolului XX.[/COLOR]

[COLOR=#990000]“Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu.
Cînd îşi urmează destinul, au apărarea lui Dum­nezeu.
Cînd şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă!”
(Părintele Arsenie Boca)[/COLOR]

[SIZE=5][COLOR=#38761d]O VIAŢĂ DE SFÎNT[/COLOR]
[/SIZE]

1910: Se naşte la 29 septembrie, la Vaţa de Sus, jud. Hunedoara, Zian, fiul lui Iosif Boca şi al soţiei sale Cristina.
1929: La 10 mai, în curtea Liceului “Avram Iancu” din Brad, şeful de promoţie al absolvenţilor din acel an, Zian Boca, planta, în cadru festiv, un gorun ce avea să se numească, prin hotărîrea tuturor celor de faţă, “Gorunul lui Zian”. Cel ce se născuse în inima Ardealului, aproape de Ţebea, unde veghează “Gorunul lui Horea”, săvîrşea un gest simbolic, pe care abia astăzi îl putem cîntări în toată semnificaţia lui: nu departe de gorunul marelui mucenic al istoriei neamului nostru se sădea gorunul celui ce avea să fie, sub numele călugăresc de Arsenie (în gr.: “cel plin de bărbăţie”), marele mărturisitor harismatic al credinţei strămoşeşti şi marele înnoitor în duh al monahismului românesc.
1933: După absolvirea Institutului Teologic din Sibiu, Mitropolitul Nicolae Bălan îl trimite cu bursă la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, unde va urma şi studii de Medicină.
1935: Este hirotonit, pe 29 septembrie, diacon celib.
1939-1940: După terminarea Academiei de Arte Frumoase, îşi începe ucenicia în monahism, petrecînd trei luni în Sfîntul Munte Athos. Se spune că acolo ar fi dat de un duhovnic aspru, care i-a zis: “Mă, tu nu eşti în stare de nimic! Nici la măturat nu eşti bun!”, la care tînărul şi-a spus în sinea lui: “Aici e de mine, la ăsta stau!”. Încă din prima tinereţe se simte la el vocaţia asumată a celui ce mai tîrziu avea să proclame: „Măi, nu toţi cei din lume se prăpădesc, nici toţi cei din mănăstire se mîntuiesc... Unii din­tre călugări nu sînt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti... De vrei să te faci călugăr, fă-te ca focul!”. În acelaşi an este închinoviat la Sîmbăta de Sus, pentru ca în anul următor să fie tuns în monahism şi să înceapă ceea ce s-a numit “mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sîmbăta”.
1942: Este hirotonit preot, pe 10 aprilie. De Rusalii, vor descinde la Sîmbăta de Sus Ion şi Maria Antonescu, cu dorinţa expresă de a-l cunoaşte pe Părintele Arsenie.
1944-1947: Îl leagă o frumoasă prietenie spirituală de Principesa Ileana a României (viitoarea Maică Alexandra), pe care o vizitează la Bran şi care-l vizitează la Sîmbăta.
1945-1948: Este în mai multe rînduri anchetat de Securitatea comunistă (la Rîmnicu Vîlcea, Braşov, Făgăraş), fiind acuzat de legături cu liderul legionar Nicolae Petraşcu (originar chiar din Sîmbăta de Sus) şi de promovarea unui aşa-zis "legionarism religios" (într-un document al Securităţii figurează şi sintagma "legionarism rustic"!).
1948: În 25 noiembrie este adus la Prislop de către Mitropolitul Nicolae Bălan.
1949: În 14 septembrie, ziua Înălţării Sfintei Cruci, este hirotesit protosinghel.
1950: Se încheie activitatea sa ca stareţ, Prislopul devenind mănăstire de maici. Rămîne la Prislop ca duhovnic (stareţă fiind Maica Zamfira Julieta Constantinescu, cu care mai tîrziu va fi pe nedrept bănuit că s-ar fi căsătorit).
1951-1952: Ridicat în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951, este dus la Canal, dîndu-i-se drumul abia în anul următor, cînd se întoarce la Prislop.
1955-1956: Este din nou anchetat de Securitate (Timişoara) şi face 6 luni de detenţie.
1959: Prin actul Episcopiei Aradului nr. 2407/1959, este îndepărtat din mănăstire, iar maicile sînt obligate "să intre în lume". Fără a fi caterisit, i se interzice să mai slujească şi chiar să mai poarte haina monahală. Este angajat la Biserica “Sfîntul Elefterie” din Bucureşti, ca pictor secund pe lîngă meşterul Vasile Rudeanu.
1961: Este angajat la Atelierul de Pictură al Patriarhiei, de la Schitul Maicilor.
1968: Iese la pensie, neîncovoiat de vremuri. Începe pictura bisericii parohiale de la Drăgănescu, nu departe de Bucureşti.
1969-1989: După izgonirea de la Prislop, obştea de maici se reorganizează la Sinaia, unde Părintele Arsenie şi-a avut şi el, pînă la moarte, chilia şi atelierul de pictură, în care se retrăgea la răstimpuri. Securitatea nu renunţă să-l urmărească în mod constant, pînă la 7 octombrie 1989, cînd este scos oficial de sub "supravegherea informativă".
1988: După ce mai înainte suferise un preinfarct, face şi o paralizie parţială (faţa şi piciorul stîng), fiind în mai multe rînduri internat în spital, la Bucureşti.
1989: Se mută la Domnul pe 28 noiembrie şi este înmormîntat, pe 4 decembrie, în cimitirul Mănăstirii Prislop, în prezenţa unei impresionante mulţimi de credincioşi.

Principalele scrieri rămase de la Părintele Arsenie (care multă vreme circulaseră “pe sub mînă”, în dactilograme, uneori fără semnătura sa) s-au editat după 1990, de la Că­ra­rea Împărăţiei sau Cuvinte vii şi pînă la volumul antologic Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din secolul XX. O sinteză a gîndirii Părintelui Arsenie în 800 de capete, realizat de Ioan Gânscă (cu sprijinul vrednicului de pomenire Părinte Arhimandrit Teofil Părăian), sau la Seminţe duhovniceşti. Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, editat recent sub egida revistei Lumea credinţei. Cuvîntul lui ne petrece peste vămile vremilor şi ne descoperă poarta de lumină a Împărăţiei, amintindu-ne mereu că “Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Cînd îşi urmează destinul, au apărarea lui Dum­nezeu. Cînd şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă!”.