preotul in ziua de azi

[heaven]

În prealabil postat de padrevicentiu

Voi ce parere aveti despre preotul din ziua de astazi?Eu unul cred ca preotul de azi nu trebuie sa asculte de toat canoanele Sfintilor Parinti pentru ca lumea asta este foarte vicleana si isi intorc repede spatele cand nu le convine ceva.De exemplu era odata un baiat care a facut pacatul desfranarii si s-a dus sa se spovedeasca la duhovnicul lui,ei bine acesta i-a dat canon 3 ani oprire de la impartasanie,el s-a suparat pentru ca tatal lui vine mai rar ca el si totusi este impartasit.Un alt exemplu este chiar duhovnicul meu care este unul din putinii preoti cu puterea harica de ascultare fiind foarte iubit de multi enoriasi cam in numar de 1000 si stiti de ce?pentru ca el are grija de ei ca sa nu cada in pacat sau sa se manie fara sa le dea canoane.Voi ce preferati?sa dati canon cuiva si apoi sa il pierdeti sau sa il spovediti cum se cuvine si apoi sa ramana cu Hristos?

Sunt convinsa ca si canonul are rostul sau,insa unii preoti dau ani de zile oprire de la impartasanie si nu pentru lucruri extrem de grave.Cand ajungi sa dai pentru niste pacate minore 7 ani oprire de la impartasanie,asa cum se da pentru un avort,de exemplu...eu cred ca este o problema.
Si va rog sa nu imi spuneti ca nu exista pacat mic si pacat mare,pentru ca nu cred.Nu mi se pare tot una sa spui o minciuna,sa te manii pe cineva sau sa barfesti cu a ucide un om.
Daca ar fi asa,cred ca toti crestinii aproape,cu cateva exceptii de sa le numeri pe degetele de la o mana,nu s-ar mai impartasi.
Sunt preoti care fac exces de zel in acest sens,mai ales printre preotii calugari am observat si unii enoriasi ajung sa se indeparteze de biserica,iar altii sa stea cu anii neimpartasiti,pentru ca dupa terminarea respectivului canon,evident in anii aceia mai faci si alte pacate,deci vei primi un altul cu oprire eu stiu cati alti ani si o tii asa pana cand?
Impartasania este foarte importanta din punctul meu de vedere si cred ca si al vostru,iar canonul trebuie sa aiba drept scop pocainta celui in cauza,nu alungarea lui din mijlocul celor sfinte.Prioritar ar trebui sa fie pentru un preot in primul rand salvarea pacatosului si apoi respectarea unor canoane.
Cand canoanele ajung mai importante decat omul,iarasi...avem o problema!
Se spune si este o realitate ca nu exista boli,ci bolnavi,iar pentru aceasi suferinta nu poti aplica la toata lumea un tratament identic,iar ca analogie,un preot cred ca ar trebui sa asculte foarte atent la spovedanie persoana in cauza si sa ia o decizie avand in vedere absolut toti factorii care implica omul din fata lui si pacatul savarsit.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de heaven

Sunt convinsa ca si canonul are rostul sau,insa unii preoti dau ani de zile oprire de la impartasanie si nu pentru lucruri extrem de grave.Cand ajungi sa dai pentru niste pacate minore 7 ani oprire de la impartasanie,asa cum se da pentru un avort,de exemplu...eu cred ca este o problema.
Si va rog sa nu imi spuneti ca nu exista pacat mic si pacat mare,pentru ca nu cred.Nu mi se pare tot una sa spui o minciuna,sa te manii pe cineva sau sa barfesti cu a ucide un om.
Daca ar fi asa,cred ca toti crestinii aproape,cu cateva exceptii de sa le numeri pe degetele de la o mana,s-ar mai impartasi.
Sunt preoti care fac exces de zel in acest sens,mai ales printre preotii calugari am observat si unii enoriasi ajung sa se indeparteze de biserica,iar altii sa stea cu anii neimpartasiti,pentru ca dupa terminarea respectivului canon,evident in anii aceia mai faci si alte pacate,deci vei primi un altul cu oprire eu stiu cati alti ani si o tii asa pana cand?
Impartasania este foarte importanta din punctul meu de vedere si cred ca si al vostru,iar canonul trebuie sa aiba drept scop pocainta celui in cauza,nu alungarea lui din mijlocul celor sfinte.Prioritar ar trebui sa fie pentru un preot in primul rand salvarea pacatosului si apoi respectarea unor canoane.
Cand canoanele ajung mai importante decat omul,iarasi...avem o problema!
Se spune si este o realitate ca nu exista boli,ci bolnavi,iar pentru aceasi suferinta nu poti aplica la toata lumea un tratament identic,iar ca analogie,un preot cred ca ar trebui sa asculte foarte atent la spovedanie persoana in cauza si sa ia o decizie avand in vedere absolut toti factorii care implica omul din fata lui si pacatul savarsit.

Problema ridicată este serioasă, interesantă, actuală şi merită dezvoltată pe un topic dedicat. Eventual nu la "Generalităţi", unde subiectele se pierd repede, ci la "preoţi". Permiteţi două observaţii la cele ce aţi spus.

1. "Prioritar ar trebui sa fie pentru un preot in primul rand salvarea pacatosului si apoi respectarea unor canoane."
Noi credem că spovada bine făcută duce la restaurarea stării de graţie de după botez. Prin urmare, dacă un credincios s-ar spovedi, ar primi 7 ani de interdicţie de la împărtăşanie, şi apoi nu ar mai face nici un păcat grav, murind în această stare, va fi în mod sigur mântuit mai devreme sau mai târziu, după un răstimp pe care îl putem scurta prin faptele noastre de credinţă, prin rugăciunile noastre şi ale întregii Biserici şi pe care unii îl numim "vămile văzduhului", alţii îl numim "suferinţele purgatoriale".

2. Scopul acestor amânări de la împărtăşanie nu este ca omul să trăiască despărţit de Cristos, ci ca, prin nevoinţă, să înţeleagă darul gratuit care i s-a făcut. Sunt de acord că, pe alocuri, se exagerează cu acest timp de penitenţă. Pe de altă parte, există şi un pericol contrar, pe care eu îl întâlnesc des în Biserica mea. La noi se dă excomunicare numai pentru păcate de extremă gravitate, aşa cum este sacrilegiul sau avortul. În rest, chiar dacă ar fi să fi omorât pe cineva, crediniosul se poate împărtăşi imediat după ce s-a spovedit. Acesta este spre binele unora, dar spre răul altora, care ajung să ia Sf Împărtăşanie cam ca pe agheasmă, dacă nu cumva ca pe guma de mestecat. În planul ideilor, consecinţa este convingerea falsă că nu este necesară nevoinţa ca să te mântuieşti, precum şi diminuarea a ceea ce am putea numi "conştiinţa păcatului", adică a durerii şi părerii de rău înlăcrimate faţă de teribila palmă pe obrazul lui Cristos care se produce în urma păcatului nostru. În plan spiritual, se ajunge adesea la scăderea sentimentului sacrului, adică la scăderea convingerii că cele ale lui Dumnezeu sunt prea curate şi trebuie tratate ca atare, la scăderea convingerii că cele văzute sunt mlădiţe ale unei viţe de vie cu rădăcina într-un loc nevăzut deocamdată, dar cât se poate de real şi, în final, la diminuarea credinţei.

La urma urmi, problema ridicată de dv este reductibilă la dilema de tip "ce fel de profesor este mai bun: profesorul sever sau profesorul îngăduitor ?". Este o problemă cu soluţie mediană: răspunsul nu poate fi decât calea de mijloc, care este Calea Împărătească. Dar nu e întotdeauna uşor de găsit. Şi nu e uşor de găsit în primul rând fiindcă depinde mult de elev. Dar, să nu uităm, elevii rareori doresc profesori mai severi, ci mai des doresc profesori mai îngăduitori, ceea ce nu este neapărat spre zidirea şi viitorul lor.

[heaven]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Problema ridicată este serioasă, interesantă, actuală şi merită dezvoltată pe un topic dedicat. Eventual nu la "Generalităţi", unde subiectele se pierd repede, ci la "preoţi". Permiteţi două observaţii la cele ce aţi spus.

1. "Prioritar ar trebui sa fie pentru un preot in primul rand salvarea pacatosului si apoi respectarea unor canoane."
Noi credem că spovada bine făcută duce la restaurarea stării de graţie de după botez. Prin urmare, dacă un credincios s-ar spovedi, ar primi 7 ani de interdicţie de la împărtăşanie, şi apoi nu ar mai face nici un păcat grav, murind în această stare, va fi în mod sigur mântuit mai devreme sau mai târziu, după un răstimp pe care îl putem scurta prin faptele noastre de credinţă, prin rugăciunile noastre şi ale întregii Biserici şi pe care unii îl numim "vămile văzduhului", alţii îl numim "suferinţele purgatoriale".

2. Scopul acestor amânări de la împărtăşanie nu este ca omul să trăiască despărţit de Cristos, ci ca, prin nevoinţă, să înţeleagă darul gratuit care i s-a făcut. Sunt de acord că, pe alocuri, se exagerează cu acest timp de penitenţă. Pe de altă parte, există şi un pericol contrar, pe care eu îl întâlnesc des în Biserica mea. La noi se dă excomunicare numai pentru păcate de extremă gravitate, aşa cum este sacrilegiul sau avortul. În rest, chiar dacă ar fi să fi omorât pe cineva, crediniosul se poate împărtăşi imediat după ce s-a spovedit. Acesta este spre binele unora, dar spre răul altora, care ajung să ia Sf Împărtăşanie cam ca pe agheasmă, dacă nu cumva ca pe guma de mestecat. În planul ideilor, consecinţa este convingerea falsă că nu este necesară nevoinţa ca să te mântuieşti, precum şi diminuarea a ceea ce am putea numi "conştiinţa păcatului", adică a durerii şi părerii de rău înlăcrimate faţă de teribila palmă pe obrazul lui Cristos care se produce în urma păcatului nostru. În plan spiritual, se ajunge adesea la scăderea sentimentului sacrului, adică la scăderea convingerii că cele ale lui Dumnezeu sunt prea curate şi trebuie tratate ca atare, la scăderea convingerii că cele văzute sunt mlădiţe ale unei viţe de vie cu rădăcina într-un loc nevăzut deocamdată, dar cât se poate de real şi, în final, la diminuarea credinţei.

La urma urmi, problema ridicată de dv este reductibilă la dilema de tip "ce fel de profesor este mai bun: profesorul sever sau profesorul îngăduitor ?". Este o problemă cu soluţie mediană: răspunsul nu poate fi decât calea de mijloc, care este Calea Împărătească. Dar nu e întotdeauna uşor de găsit. Şi nu e uşor de găsit în primul rând fiindcă depinde mult de elev. Dar, să nu uităm, elevii rareori doresc profesori mai severi, ci mai des doresc profesori mai îngăduitori, ceea ce nu este neapărat spre zidirea şi viitorul lor.

Incercand sa raspund pe rand:

1.Vorbeam despre preotii care dau ani buni de zile oprire la impartasanie pentru pacate nu atat de grave.Este utopic sa te gandesti ca in 7 ani de zile omul nu mai pacatuieste deloc.
A,sa nu mai repeti un pacat deosebit de grav (avort,crima,abuz sexual,magie neagra etc) pentru care ai fost oprit de la impartasanie,da,de acord,insa depaseste sfera unei viziuni realiste sa crezi ca persoana aceea nu va mai cadea si din alte puncte de vedere in decurs de ani.O facem in fiecare zi,daramite ani!
Calea asta spirituala nu este una lina si lipsita de obstacole:cadem,ne ridicam,cadem iarasi si tot iarasi ne ridicam.Dumnezeu ne cunoaste natura umana si vrea sa vada in primul rand ca nu ne complacem in a sta cazuti,ci ca ne luptam sa evoluam,invatam din greseli si ne ridicam indiferent ce obstacole si ispite intalnim.

2.Am spus-o si o repet:sunt de acord cu rostul canonului,insa nu la modul exagerat si nu in orice conditii.
Canoanele ar trebui bine gandite si dramuite dpdv al efectului care l-ar avea asupra celui in cauza.
Nu cred ca e cel mai potrivit sa comparam aceasta situatie cu un profesor sever versus unul indulgent,ci mai curand cu un medic care daca nu isi dramuieste bine reteta risca ori sa nu aiba efect ori sa piarda pacientul din cauza dozei prea mari.
Cainta omului este cea mai importanta,iar daca acesta se caieste cu amar timp de un an,doi la modul cel mai sincer si din adancul sufletului,de ce sa il tii departe de Sfanta Impartasanie 7 ani?Asta mi se pare cea mai drastica parte a canonului si cred ca ar trebui data doar in cazuri foarte grave,mai ales ani de zile!
In acelasi timp,mi se pare foarte corect sa prelungesti canonul unei persoane care vezi ca persevereaza in greseala respectiva si ca nu se caieste.
Iisus l-a iertat pe talhar pe cruce pe loc si asta doar pentru faptul ca acela s-a cait sincer in inima lui pentru greselile sale!
Stiu ca noi judecam cu mintea noastra de profani,insa repet: nu mi se pare firesc sa pui canonul inaintea omului,pentru ca primul a fost creat pentru cel de al doilea si nu invers!

[Membru]

Odata, eu u m -am spovedit cu multa rusine si frica si preotul mi-a dat canon sa nu ma impartasesc o perioada de timp (scurta) si apoi si-a pus mainile pe capul meu si mi-a dat iertarea In aceeasi zi am primit un semn ca n-am fost iertat si acolo SUS ...!!!!!!!! asa ca nu conteaza doar preotul

[Rodica50]

În prealabil postat de Membru

Odata, eu u m -am spovedit cu multa rusine si frica si preotul mi-a dat canon sa nu ma impartasesc o perioada de timp (scurta) si apoi si-a pus mainile pe capul meu si mi-a dat iertarea In aceeasi zi am primit un semn ca n-am fost iertat si acolo SUS ...!!!!!!!! asa ca nu conteaza doar preotul

Poate te-ai indoit de iertarea primita!

[Membru]

În prealabil postat de Rodica50

Poate te-ai indoit de iertarea primita!

Nu ci pur si simplu nu o merit ....


Cred ca daca D-zeu ne-ar ierta pacatele doar prin spovedanie , atunci noi nu ne-am mai regreta pacatele comise , ele fiind iertate asa usor... si am gresi din nou .....

[Elesya]

În prealabil postat de Membru

Nu ci pur si simplu nu o merit ....

Dragul meu suflet de OM...TOTI meritam sa fim iertati DACA regretam sincer cele ce le-am gresit!

[GheronIosifIsihastul]

În prealabil postat de Membru

Nu ci pur si simplu nu o merit ....


Cred ca daca D-zeu ne-ar ierta pacatele doar prin spovedanie , atunci noi nu ne-am mai regreta pacatele comise , ele fiind iertate asa usor... si am gresi din nou .....

ai mare nevoie frate sa citesti in domeniu ca sa te intaresti ca esti trestie batuta de vant si de propiile pareri.. asa este e nevoie de ambele pocainta si spovedanie, dar daca te-ai spovedit si te-ai cait sa stii ca este mandrie sa continui sa zici ca nu meriti iertarea.. adica se pune problema ca vreodata ai putea sa o meriti?! multi cad in plasa asta si fac o pocainta stramba si se mir de ce cad mereu.. pentru ca nu stau acolo unde ne este locul.. niciodata nu vom fi vrednici de iertare, ea este un dar pentru ca Dumnezeu este Milostiv nu are legatura cu ce fac eu.. dar daca pocainta mea este de fapt orgoliul meu ranit, adica ma oftic in mandria mea ca nu sunt bun si vrea sa nu mai fiu asa ,aia e mandria.. smerenia este sa acceti ca esti pacatos si ca asa vei fi mereu si ca Domnul este milostiv.. este o lucrare fina dar asa este mantuirea este -smerenia pana la urma.. apoi crestere sentimentului de vinovatie si nu scaderea lui este semnul vindecarii sufletului.. adica din ce in ce mai bolnav sa te vezi si nu mai sanatos cum iarasi fac multi ca isi inchipuie si reusesc sa se minta ca au ani de cand merg la biserica si ca sunt mai buni ca la inceput.. teapa si inchipuire.. sufletele acestea nu inainteaza.. coborarea la iad, cresterea sentimentului de pacatosenie din care se naste si pocainta sincera care este acceptarea a ceea ce sunt si iertarea mea.. daca nu ne iertam pe noi insine nu avem pocainta curata.. mult timp am bolit si eu de boala asta pana cand Maica Siluana mi-adeschis ochii.. nici pe ceilalti nu-i putem ierta daca pe noi ne acuzam..acuzatorul este diavolul, ii facem jocul lui cand cadem in extrema asta a vinovatiei.. da sunt vinovat! dar ce altceva sa fiu eu pamant lipsit de har?dau enter si continui ca e prea lung

[GheronIosifIsihastul]

În prealabil postat de Membru

Odata, eu u m -am spovedit cu multa rusine si frica si preotul mi-a dat canon sa nu ma impartasesc o perioada de timp (scurta) si apoi si-a pus mainile pe capul meu si mi-a dat iertarea In aceeasi zi am primit un semn ca n-am fost iertat si acolo SUS ...!!!!!!!! asa ca nu conteaza doar preotul

da, are dreptate Rodica, daca te indoiesti nu poti fi iertat.. la fel si daca nu te caiesti, daca te consideri bun sau nevinovat.. "ca daca ziceti ca pacat nu aveti pacatul vostru ramane" zice Mantuitorul.. Sfantul Silua, blandul si dulcele Sfant Siluan spune ca a fost chemat la capataiul unui muribund, monah, care nu putea sa-si dea duhul.. se spovedise dar nu credea ca a fost iertat si ii era frica sa plece .. si Sf Siluan spune ca nu lucreaza spovedania daca nu crezi in mila Sa.. este chiar pacat impotriva Duhului Sfant.. de asta deznadejdea e cel mai mare pacat.. e prea Milostiv si Bun Domnul nostru ca sa nu ne ierte inainte sa terminam fraza.. Dumnezeu nu tine minte raul, nu e nevoie ,dar e sanatos sa te caiesti pana la moarte pentru pacat fie si numai pentru ca am intristat o asemenea iubire atat de mare si de pura.. Iubire neconditionata.. ar prinde bine multora sa stie cat de Milostiv este Domnul.. influenta catolica se simte si la noi in ortodoxie din pacate, cu acel Dumnezeu al lor rece, distant, razbunator, intangibil.. eu ma cutremur cand ma intalnesc cu gandirea catolica.. e groaznic..are legatura cu topicul ceea ce spun caci daca am trai in pocainta ortodoxa si am simti duhul ei si iarasi revin la Sfantul Siluan si chiar la Sfantul Gheron Iosif.. ce exempleavem! cum se lupta Cuviosul Gheron cu patimile?! se batea cu batul, se ruga neancetat postea cum nu ne imaginam, ca sa il dobandeasca pe Hristos.. eu nu inteleg ,vorba vine ca nu inteleg, ca inteleg ..este un moft deloc ortodox chestia asta cu canonul.. ar trebui sa ne osandim singuri si atunci sa fiti siguri ca de ne vede Parintele cu acea cainta nu ne mai da atata canon.. caci scopul canonului este sa-l trezeasca pe om la pocainta.. cel ce murmura ca a luat 3 ani canon si de va lua numai o luna canon sa zic asa, nu-l va trai nici pe acela si impartasirea nu va lucra ba chiar poate atrage osanda.. osanda in sensul de trezire iarasi caci aceiasi Sfinti Parinti ne spun ca bolile sunt o milostivire a lui Dumnezeu.. ca si moartea dealtfel.. in facere dupa caderea protoparintilor sfatull Sfintei Treimi zice ca sa nu fie omul vesnic viu in pacat si i-a daruit moartea ca un capat, un sfarsit al acestei suferinte cumplite pe care apropo noi asa de bolnavi suntem ca o numim fericire
ma iertati, Doamne ajuta!