Pilda semanatorului

[vsovivi]

Pilda semanatorului
Si adunandu-se multime multa si venind de prin cetati la El, a zis in pilda:

"Iesit-a semanatorul sa semene samanta sa. Si, semanand el, una a cazut langa drum si a fost calcata cu picioarele si pasarile cerului au mancat-o. Alta a cazut pe piatra si, rasarind, s-a uscat, pentru ca nu avea umezeala. Alta a cazut intre spini si, spinii, crescand cu ea, au inabusit-o. Si alta a cazut pe pamant bun si, crescand, a facut rod insutit".

Acestea zicand, striga: "Cine are urechi de auzit sa auda". Si ucenicii Lui Il intrebau: "Ce inseamna pilda aceasta?" El a zis: "Voua va este dat sa cunoasteti tainele imparatiei lui Dumnezeu, iar celorlalti in pilde, ca, vazand, sa nu vada si, auzind, sa nu inteleaga.

Iar pilda aceasta inseamna:
Samanta este cuvantul lui Dumnezeu. Samanta de langa drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul si ia cuvantul din inima lor, ca nu cumva, crezand, sa se mantuiasca. Cea de pe piatra sunt aceia care, auzind cuvantul, il primesc cu bucurie, dar acestia nu au radacina; ei cred pana la o vreme, iar la vreme de incercare se leapada. Cea cazuta intre spini sunt cei ce aud cuvantul, dar umbland cu grijile si cu bogatiile si cu placerile vietii, se inabusa si nu rodesc. Iar cea de pe pamant bun sunt cei ce, cu inima curata si buna, aud cuvantul, il pastreaza si rodesc intru rabdare" (Lc. 8, 4-15).


După cum se observă, sămânţă este socotit acela care are urechi ca să audă... Cuvântul lui Dumnezeu.

1.Prima sunt cei ce simt, pricep, pare că înţeleg dar ei nu prea cred şi atunci vine diavolul şi fură, deci drumul e credinţa... dar vulpile şi lupii şi ereţii şi şerpii fură pentru că nu aveau credinţă şi ea a fost călcată în picioare, şi ai trecut peste ea cu nonşalanţă fiindcă nu ai crezut deloc sau prea puţin.

2.A doua nu avea pământ adânc, umezeală, şi nu rămânea dragostea şi bucuria la rădăcină ci era o plantă prea de suprafaţă, superficială, făţarnică, de ochii gLumii şi s-a uscat, căci ei cred până la o vreme, deci sunt pe drumul cel bun doar o vreme, scurtă, un minut, o oră, o zi, o săptămână, cât au priceput, cât au visat, cât le-a plăcut... până vine încercarea: arşiţa soarelui... şi când vine încercarea se leapădă de frică.

3.A treia sunt cei ce aud, au credinţă suficientă, dar grijile deşarte ale vieţii le sunt mai importante şi nu ajung să rodească ci credinţa le rămâne pitică duhovniceşte, se înăbuşe, e strivită, uitată, neimportantă, pipernicită, lâncezită, atrofiată, balonată, stearpă, bolnavă, urâtă, disperată, tulburată, plictisită, de second hand, pusă la borcan, la păstrat pentru altădată, nefolosită la nimic... căci păcatele sunt mai plăcute şi averea gLumească mai utilă şi grijile pentru pensie şi pentru a fi în rând cu gLumea sunt mult mai folositoare încântării orgoliului masculin şi sadico-maţochist... râvna deşartă a treburilor ''vrednice''.

4. Cea căzută în pământ bun, în credinţă până la sfârşit, pe drumul bun al dreptei credinţe, ea după ce a fost bine auzită e păstrată în pământ adânc, cu rădăcină la loc cu umezeală unde nu o mai sperie arşiţa îndoielilor, nu o mai biruie ispispitele, e la loc umed ajunsă, loc plin de dragoste curată şi tainică, rodind cinstit mai înainte de vremea roadelor, şi iată că rodeşte însutit întru răbdare, aşteptând sămânţa această bună căzută în pământ bun, cu multă răbdare şi fără aprinderile pismaşe ale întietăţii, ca să fie şi ceilalţi contaminaţi cu bucurie şi veselie sfântă... şi la timpul potrivit pregustarii roadelor să trăiască fericirea Împărăţiei Cerurilor, împreună cu aproapele, veselindu-se cu duioşie şi compasiune şi compătimire şi empatie şi căldură a prieteniei şi încrederii nevremelnice.

Problema deci e drumul şi taina şi pământul, care este credinţa din inima celui ce are urechi ca să audă... iar scopul este răbdarea apariţiei roadelor... având credinţa existenţei lor, credinţa rodirii... duhovniceşti.

Deci ni se explică clar rostul urechilor şi ai ochilor lăuntrici ai inimii credinciosului: ca auzind să nu înţeleagă şi văzând să nu vadă ci în pilde să cunoască taina Împărăţiei Cerurilor, căci ei nu se află pe drumul cel bun aşa ca voi cărora vă sunt cunoscute tainele Împărăţiei deoarece sunteţi în Credinţă... în Duhul, sunteţi Cereşti.

[costel]

E bine sa luam aminte ca samanta trebuie sa moara, ca sa aduca rod. Dar ea nu poate muri decat intr-un pamant sapat, lucrat. Asa ca e bine sa nu treaca zi, fara a da "cu sapa" in "pamant", adica in firea noastra.

[Marius22]

De fiecare data cand intalnim pilda semanatorului, sa ne amintim ca exista si o Zi a secerisului.

[George.m]

Ne place invatatura lui Hristos, cuvintele Lui ne par frumoase, inaltatoare, dar cand zarim propria cruce, uitam totul.
Asta-i semn ca inimile noastre sunt inca impietrite; e dovada faptului ca nu am permis Cuvantului sa rodeasca intru noi.
Inima omului nu e roditoare daca nu e patrunsa de duhul de jertfa. Daca am lasa Cuvantul sa fie viu in noi, am fi capabili de sacrificiu, nu am mai petrece in impietrire, invaluiti de duhul arid al comoditatii.

[costel]

În prealabil postat de George.m

Ne place invatatura lui Hristos, cuvintele Lui ne par frumoase, inaltatoare, dar cand zarim propria cruce, uitam totul.
Asta-i semn ca inimile noastre sunt inca impietrite; e dovada faptului ca nu am permis Cuvantului sa rodeasca intru noi.
Inima omului nu e roditoare daca nu e patrunsa de duhul de jertfa. Daca am lasa Cuvantul sa fie viu in noi, am fi capabili de sacrificiu, nu am mai petrece in impietrire, invaluiti de duhul arid al comoditatii.

Noi suntem obisnuiti sa-L vedem doar pe Hristos pe cruce. Si credem ca doar Lui I se cade acest loc. In realitate toti suntem chemati spre jertfa. Nu-L putem intelege pe Hristos si nu ne putem mantui daca nu-I urmam faptele - sa iubim pana la jertfa.

[stefan florin]

În prealabil postat de Marius22

De fiecare data cand intalnim pilda semanatorului, sa ne amintim ca exista si o Zi a secerisului.

da...mare drepatate ai prietene. Din pacate ne amintim, de multe ori, mult prea tarziu de Ziua secerisului. Doamne ajuta!

[costel]

Risipim foarte mult timpul, iar aceasta risipire face ca pamantul (fiinta noastra) sa nu mai fie capabila sa ajute samanta sa prinda radacini si sa rodeasca.

Nu e de ajuns ca samanta sa cada in pamant bun, este important ca el sa ramana tot timpul pamant bun. Degeaba samanta prinde radacini, daca pamantul nu o ajuta sa rodeasca. Intarirea sau pietrificarea pamantului, face ca samana sa moara, darurile sadite de Dumnezeu in om sa dispara.

[Marius22]

Cineva ar putea spune ca pilda semanatorului nu mai este de actualitate. Mantuitorul a vorbit oamenilor timpului Sau, care traiau intr-o societate agrara, pe limba lor. Generatiei Facebook ii sunt straine, la propriu, atat bucuria semanatului intru nadejde, cat si cea a secerisului la vreme sau chiar necazul unei recolte compromise.

Pilda se adreseaza insa oamenilor tuturor timpurilor. Intrucat astazi ne lipseste tot mai mult pespectiva Semanatorului, incetand a ne mai raporta la realitate prin "ochii" Sai, am ajuns sa pierdem si "perspectiva pamantului", faptul de a fi pamant insufletit. Altfel, spus, un pamant "primenit" de Sus, spre primirea semintelor vietii celei vesnice. Uitam adesea ca dupa roade se cunoaste nu numai pomul, ci si pamantul din care acesta rodeste.

[costel]

În prealabil postat de Marius22

Cineva ar putea spune ca pilda semanatorului nu mai este de actualitate.

Marius, omul contemporan este superficial. Nu mai mediteaza deloc asupra sensului lucrurilor. Se blocheaza in imediat. Asa ca eu cred ca daca si astazi ar fi fost de actualitate semanatul, neputinta de a se deschide lui Dumnezeu l-ar face pe om cel mult sa spuna "voi mari hambarele", desi cred ca cel din zilele noastre nu se mai gandeste nici la hambar.