Este permis intr-o casatorie?

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Avertisment: Textul de mai jos conţine fraze şi idei cu referire la aspecte ale vieţii sexuale. Cei pudibonzi sau care trăiesc în stare de celibat sunt rugaţi să nu citească mai departe.

Se pare că există unele mici deosebiri de vederi în această privinţă între morala catolică şi morala ortodoxă.
Potrivit moralei catolice, sunt permise orice "jocuri" care să constea în atingerea zonelor genitale sau a zonelor erogene din alte teritorii, dacă sunt îndeplinite următoarele criterii:
-fie fac parte din preludiu, fie sunt făcute de partenerul care a finalizat actul conjugal asupra aceluia care nu a finalizat încă, în special bărbatul asupra femeii.
-nu reprezintă scop în sine, ci mijloc pentru atingerea celor trei scopuri ale căsătoriei.
-sunt consensuale, adică fie ambii parteneri sunt de acord asupra lor, fie unul este de acord şi celălalt nu se împotriveşte explicit.

Astfel, în discernerea unui act conjugal licit de unul păcătos, întrebarea cheie este: unde anume a avut loc finalizarea ? Numai dacă a avut loc intravaginal se poate spune că actul sexual a fost licit. Pe cale de consecinţă, alte tipuri de finalizare sunt mai mult sau mai puţin păcătoase, în funcţie de intenţie (adică, dacă acest lucru s-a petrecut cu voie sau fără voie).

Aceste ' jocuri ' au ca si scop sporirea placerii. Unul din scopurile casatoriei este nasterea de prunci. Pai, probabil, stiti foarte bine ca conceptia nu depinde de finalizarea actului conjugal al femeii. La fel si in cazul barbatului: ' jocurile ' sunt doar sporire a placerii, caci ' start-ul ' ar trebui sa-l dea doar simtamantul de iubire.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Ana-Maria N

Aceste ' jocuri ' au ca si scop sporirea placerii. Unul din scopurile casatoriei este nasterea de prunci. Pai, probabil, stiti foarte bine ca conceptia nu depinde de finalizarea actului conjugal al femeii. La fel si in cazul barbatului: ' jocurile ' sunt doar sporire a placerii, caci ' start-ul ' ar trebui sa-l dea doar simtamantul de iubire.

Corect, unul dintre scopurile căsătoriei este naşterea pruncilor, educaţia şi creşterea lor în Cristos. Chiar scopul principal. Dar noi credem că instituţia căsătoriei mai are şi alte două scopuri secundare, care nu trebuie pierdute din vedere: funcţia de ajutor mutual şi funcţia de remediu al concupiscenţei (Pius al XII-lea, Casti Conubii).

În cadrul acestei ultime funcţii, de remedium concupiscentiae, cei doi soţi trebuie să aibă grijă faţă de plăcerea lor şi mai ales a celuilalt şi să nu se oprească unul pe altul de la exerciţiul conjugal, afară de cazul că amândoi vor aceasta din binecuvântate pricini. După cum ne învaţă Apostolul, când spune că trupul bărbatului aparţine femeii, iar trupul femeii apraţine bărbatului ei. Este ceea ce morala catolică tradiţională numeşte "datoria conjugală".

În cazul specific (şi frecvent întâlnit în realitatea de pe teren) în care femeia ajunge la plăcere mai greu, eventual numai în urma unei stimulări de natură mecanică, noi credem că este absolut licit (=nu este păcat) ca bărbatul, dacă el a finalizat în mod licit actul sexual (adică: intravaginal), să o ajute să ajungă la maximul plăcerii ei, în cadrul datoriei conjugale.

În cazul unui bărbat care se află la limita potenţei sale, astfel încât pentru finalizarea licită a actului conjugal ar fi nevoie de stimulare mecanică sau de ceea ce numiţi "gomorie" (noi numim felatio), este, după părerea preoţilor noştri licit (nu este păcat) ca, în cadrul preludiului (şi numai în acest cadru) asemenea mijloace să fie folosite, dacă amândoi consimt.

Din punct de vedere medical, nu este exclus ca orgasmul femeii să aibă un anumit rol, chiar dacă secundar, adjuvant, în actul procreerii, prin secusele care ar favoriza progresul mişcării spermatozoizilor. Este, în orice caz, o teorie.

Prin urmare, noi credem că păcatul apare numai în cazul disocierii plăcerii, care ea însăşi este un scop secundar al actului sexual, de scopul său principal. Adică, disocierea plăcerii conjugale de posibilitatea procreerii. Marele Arhitect le-a proiectat împreună, deci, urmându-L, împreună trebuie să le lăsăm şi noi.

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Corect, unul dintre scopurile căsătoriei este naşterea pruncilor, educaţia şi creşterea lor în Cristos. Chiar scopul principal. Dar noi credem că instituţia căsătoriei mai are şi alte două scopuri secundare, care nu trebuie pierdute din vedere: funcţia de ajutor mutual şi funcţia de remediu al concupiscenţei (Pius al XII-lea, Casti Conubii).

În cadrul acestei ultime funcţii, de remedium concupiscentiae, cei doi soţi trebuie să aibă grijă faţă de plăcerea lor şi mai ales a celuilalt şi să nu se oprească unul pe altul de la exerciţiul conjugal, afară de cazul că amândoi vor aceasta din binecuvântate pricini. După cum ne învaţă Apostolul, când spune că trupul bărbatului aparţine femeii, iar trupul femeii apraţine bărbatului ei. Este ceea ce morala catolică tradiţională numeşte "datoria conjugală".

În cazul specific (şi frecvent întâlnit în realitatea de pe teren) în care femeia ajunge la plăcere mai greu, eventual numai în urma unei stimulări de natură mecanică, noi credem că este absolut licit (=nu este păcat) ca bărbatul, dacă el a finalizat în mod licit actul sexual (adică: intravaginal), să o ajute să ajungă la maximul plăcerii ei, în cadrul datoriei conjugale.

În cazul unui bărbat care se află la limita potenţei sale, astfel încât pentru finalizarea licită a actului conjugal ar fi nevoie de stimulare mecanică sau de ceea ce numiţi "gomorie" (noi numim felatio), este, după părerea preoţilor noştri licit (nu este păcat) ca, în cadrul preludiului (şi numai în acest cadru) asemenea mijloace să fie folosite, dacă amândoi consimt.

Din punct de vedere medical, nu este exclus ca orgasmul femeii să aibă un anumit rol, chiar dacă secundar, adjuvant, în actul procreerii, prin secusele care ar favoriza progresul mişcării spermatozoizilor. Este, în orice caz, o teorie.

Prin urmare, noi credem că păcatul apare numai în cazul disocierii plăcerii, care ea însăşi este un scop secundar al actului sexual, de scopul său principal. Adică, disocierea plăcerii conjugale de posibilitatea procreerii. Marele Arhitect le-a proiectat împreună, deci, urmându-L, împreună trebuie să le lăsăm şi noi.

Si eu am citit unele articole medicale in care era promovata ideea ca si orgasmul femeii poate ajuta intr-o anumita masura la conceptie. Ideea este ca nu trebuie cautata sporirea placerii prin nici un fel de 'jocuri'.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Ana-Maria N

Ideea este ca nu trebuie cautata sporirea placerii prin nici un fel de 'jocuri'.

Pe ce argumente solide (adică: biblice, patristice, liturgice sau magisteriale) vă bazaţi când spuneţi asta ?
Afirmaţia este generală (adică sunteţi de părere că nu ar trebui să căutăm sporirea plăcerii în general) sau se referă numai la viaţa intimă conjugală ?

[anna21]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Afirmaţia este generală (adică sunteţi de părere că nu ar trebui să căutăm sporirea plăcerii în general) sau se referă numai la viaţa intimă conjugală ?

Infranarea este un principiu general, nu se aplica doar relatiilor intime. Nu este bine sa cauti placerea (nu ti se cere nici sa o eviti sau sa nu o simti, ci sa nu o doresti, sa nu te atasezi de placere).


Citat din "Castitatea conjugala"
Am vazut, analizand patima desfranarii, ca ceea ce o caracterizeaza este abuzul de sexualitate, constand in folosirea ei de dragul placerii. Or, se poate vorbi in cadrul casatoriei despre o pervertire a acestei functii, care, prin fire, este destinata procrearii si care trebuie sa fie, fundamental, o manifestare a iubirii pe care sotia si sotul o au unul pentru celalalt, in stransa legatura insa cu celelalte modalitati de unire a lor, si indeosebi cu latura duhovniceasca a acestei uniri. Tamaduirea desfranarii si dobandirea castitatii pe acest plan tre buie sa se faca deci, mai inainte de orice, prin intoarcerea la aceasta menire fireasca si normala a legaturii trupesti dintre soti.

Cel dintai principiu, pentru soti, trebuie sa fie acesta: sa nu se uneasca in vederea placerii simturilor, sa nu faca din desfatare scopul si obiectul legaturii lor. Ei trebuie sa vegheze sa nu se lase stapaniti de placere, sa nu-si lipeasca inima de ea, sa n-o caute si, in cele din urma, sa nu mai fie in nici un chip atrasi de ea. "Cat timp simtim ca suntem manati de pornirile trupului, vom sti ca n-am ajuns inca pe cuhnile castitatii", scrie Sfantul loan Casian. Aceasta nu inseamna refuzul si excluderea placerii legate in chip firesc de legatura trupeasca, ci nealipirea de ea, refuzul de a face din ea un absolut al vietii in doi. Placerea este doar o urmare a legaturii dintre soti, un asupra de dar.

Legatura trupeasca, in care nu se cuvine sa se urmareasca desfatarea, tre buie sa-si gaseasca locul firesc in cadrul mai larg al iubirii pe care sotii o au unul pentru altul, infaptuind pe plan trupesc o unire asemanatoare celei care se implineste intre sufletele lor si care duce la unirea lor deplina, prin care, potrivit cuvantului Scripturii, ei devin "un trup" si un singur duh. Castitatea conjugala presupune ca unirea trupeasca sa nu fie nici ceva absolut, nici uni cul lucru important in sine pentru cei doi soti, ci sa fie parte a unirii lor mai profunde, sufletesti, de care depinde intru totul, si, mai mult, sa fie slujitoare supusa a unirii lor duhovnicesti. Cu privire la acest subiect, Sfantul Vasile al Ancirei scrie urmatoarele: "Atunci cand partea rationala a sufletului este pri ma care tine sufletele sub domnia ei si mai intai le uneste printr-o legatura in temeiata pe cele ce sunt de mai mare insemnatate, este firesc ca aceasta unire a lor sa se insoteasca de unirea legiuita a trupurilor in care locuiesc ele. Dar cand sufletele urmaresc in primul rand altceva, iar trupurile, cautand placerea si ingrijindu-se numai de ele, unesc doua suflete numai pentru a le pune in slujba patimii care le framanta, faptul ca sufletele sunt tarate de viciile trupului face nelegiuita unirea trupeasca".

De asemenea, castitatea conjugala presupune ca omul sa nu fie stapanit de pofta si manat de pornirile trupului, iar unirea trupeasca a sotilor sa nu se faca din pricina lor. Astfel, Clement Alexandrinul da acest principiu: "sa nu facem nimic manati de pofta". Unirea sotilor nu trebuie inspirata de in stinct, manifestare impersonala a naturii biologice, nici de dorinta, ci de iubi re, in acest sens castitatea conjugala presupune o anumita infranare, care consta intr-o permanenta stapanire de sine, pentru a infrana miscarile instinc tuale, pentru a potoli dorintele si a se feri de orice gand sau inchipuire lipsite de curatie. Astfel, Sfantul Grigorie de Nyssa ii indeamna pe soti "sa se folo seasca de casatorie cu cumpatare si masura", "cu multa grija si infranare", iar Sfantul Grigorie de Nazianz arata ca se cuvine sa fie cumpaniti si sa nu-i dea prea multa libertate trupului. Aceasta cumpatare este necesara pentru ca unirea sotilor sa nu devina un simplu mijloc de satisfacere a dorintelor si pentru ca persoana si libertatea fiecaruia dintre soti sa fie respectate; si, de asemenea, pentru ca omul sa nu devina "cu totul numai trup si sange", incetand astfel de a mai da intaietatea cuvenita duhului in viata sa. Caci nu este "mica primejdia", arata Sfantul Grigorie de Nyssa, ca omul, "amagit de gustarea desfatarii, sa nu mai pretuiasca vreun alt bine in afara de cel pe care l-a simtit cu trupul, in oarecare chip patimas, si sa nu devina cu totul trupesc, abatandu-si cu totul mintea de la dorirea bunurilor duhovnicesti, alungand de la el toata placerea care vine de la ele, ajungand "iubitor de desfatari mai mult decat iubitor de Dumnezeu" (2 Tim. 3, 4)". Sfantul Parinte arata ca mai ales puterea obisnuintei il alipeste pe om de voluptate si da ca pilda fap tul ca multi oameni, "odata dobandita o asemenea placere, dupa ce si-au in tors toata puterea dorintei lor spre asemenea lucruri (...) si si-au abatut nazu inta mintii de la realitatile dumnezeiesti, (indreptand-o) spre ele, si-au des chis larg sufletul pentru patimi, pana cand orice pornire spre cele de sus a in cetat cu totul, iar dorirea lor a secatuit, curgerea ei fiind intoarsa spre pa timi". De aceea el da aceasta regula de conduita: "Iata ce stim cu privire la casatorie: se cuvine sa se dea intaietate grijii pentru lucrurile dumnezeiesti si pentru dorirea lor".
................
Unul dintre semnele prezentei sale [a castitatii] este privirea fara patima si cu inima curata a lucrurilor care pot starni patima. Sfantul Ioan Scararul spune ca este cast "cel care a dobandit o desavarsita nesimtire fata de deosebirea dintre trupuri" si conchide: "Aceasta este regula si definitia desavarsita a atotcuratei curatii, sa fie cu aceeasi stare de suflet fata de trupurile insufletite si neinsufletite, cuvantatoare si necuvantatoare", Si tot el exclama: "Fericit cu adevarat este cel care a castigat o desavarsita nesimtire fata de orice trup, culoare, frumusete".

[anna21]

Articolul citat anterior este un extras din cartea Terapeutica bolilor spirituale.

Ea exista si in varianta audio (desi am impresia ca nu este intreaga) pe situl crestin ortodox si ortodoxia.md.
Este o carte foarte frumoasa, va recomand sa o ascultati.

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de anna21

Articolul citat anterior este un extras din cartea Terapeutica bolilor spirituale.

Ea exista si in varianta audio (desi am impresia ca nu este intreaga) pe situl crestin ortodox si ortodoxia.md.
Este o carte foarte frumoasa, va recomand sa o ascultati.

Cred ca raspunsul a fost dat.Multumesc pentru completare Ana

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de anna21

Infranarea este un principiu general, nu se aplica doar relatiilor intime. Nu este bine sa cauti placerea (nu ti se cere nici sa o eviti sau sa nu o simti, ci sa nu o doresti, sa nu te atasezi de placere).

Mi-e frică de asemenea concepţii. Oamenii care îşi fac un crez din ele sunt în pericol să îşi schimonosească frumuseţea sufletului.
Ce ne-am face, oare, fără plăcere ? Unde am ajunge dacă ne-am spune: "eu nu vreau să mă bucur de bucuria vieţii !" Atunci nici noi nu am mai fi o bucurie pentru ceilalţi, iar viaţa, cu toate frumuseţile ei, ni s-ar părea searbădă. Ceva care am dori să se termine cât mai repede.

Citat din "Castitatea conjugala"

Să analizăm extrasele patristice din sursa pe care aţi găsit-o.

"Cat timp simtim ca suntem manati de pornirile trupului, vom sti ca n-am ajuns inca pe cuhnile castitatii", scrie Sfantul loan Casian.

Pe culmile castităţii se află cei care nu au legătură sexuală de loc. Faţă de feciorie, căsătoria este ea însăşi un pogorământ. Unul făcut de către Cristos prin Biserică, dar totuşi un pogorământ. De aceea nu este căsătoria înaintea călugăriei în ordinea precedenţei, ci invers. Cine vrea să ajungă, cum spune Sf Ioan Cassian "pe culmile castităţii" şi să trăiscă precum îngerii, să nu se căsătorească.

Astfel, Clement Alexandrinul da acest principiu: "sa nu facem nimic manati de pofta".

Într-adevăr, nu pofta egoistă, ci dăruirea reciprocă şi grija pentru soţ trebuie să fie motivaţia celor două exemple pe care le-am dat: al felaţiei din preludiul actului conjugal şi al cunilincţiei de după el.

Astfel, Sfantul Grigorie de Nyssa ii indeamna pe soti "sa se folo seasca de casatorie cu cumpatare si masura", "cu multa grija si infranare", iar Sfantul Grigorie de Nazianz arata ca se cuvine sa fie cumpaniti si sa nu-i dea prea multa libertate trupului. Aceasta cumpatare este necesara pentru ca unirea sotilor sa nu devina un simplu mijloc de satisfacere a dorintelor si pentru ca persoana si libertatea fiecaruia dintre soti sa fie respectate; si, de asemenea, pentru ca omul sa nu devina "cu totul numai trup si sange", incetand astfel de a mai da intaietatea cuvenita duhului in viata sa. Caci nu este "mica primejdia", arata Sfantul Grigorie de Nyssa, ca omul, "amagit de gustarea desfatarii, sa nu mai pretuiasca vreun alt bine in afara de cel pe care l-a simtit cu trupul, in oarecare chip patimas, si sa nu devina cu totul trupesc, abatandu-si cu totul mintea de la dorirea bunurilor duhovnicesti, alungand de la el toata placerea care vine de la ele, ajungand "iubitor de desfatari mai mult decat iubitor de Dumnezeu" (2 Tim. 3, 4)". Sfantul Parinte arata ca mai ales puterea obisnuintei il alipeste pe om de voluptate si da ca pilda fap tul ca multi oameni, "odata dobandita o asemenea placere, dupa ce si-au in tors toata puterea dorintei lor spre asemenea lucruri (...) si si-au abatut nazu inta mintii de la realitatile dumnezeiesti, (indreptand-o) spre ele, si-au des chis larg sufletul pentru patimi, pana cand orice pornire spre cele de sus a in cetat cu totul, iar dorirea lor a secatuit, curgerea ei fiind intoarsa spre pa timi".

Aici, Sf Grigore din Nyssa vorbeşte, în mod evident, despre cei care au căzut în extrema de a nu vedea şi nici dori nimic mai mult decât cele ale trupului. Sunt cei încremeniţi în viziune orizontală. Şi, în final, înrobiţi. Ultimul citat este clarificator asupra a ceea ce spune, de fapt, sfântul:

De aceea el da aceasta regula de conduita: "Iata ce stim cu privire la casatorie: se cuvine sa se dea intaietate grijii pentru lucrurile dumnezeiesti si pentru dorirea lor".

Desigur că trebuie să se de întâietate grijii pentru cele dumnezeieşti. Aşa cum spuneam că fecioria are primatul asupra căsătoriei, tot aşa cele ale sufletului au primatul asupra celor ale trupului. Numai că "să se dea întâietate" nu înseamnă "să se dea exclusivitate", iar sfântul teolog e departe de a susţine aşa ceva. Noi nu trebuie să cădem în eroarea de a vedea sufletul şi trupul ca două realităţi antinomice, care se resping una pe alta. Nici nu trebuie înţeles că, dacă am avea grijă de trup, carevasăzică nu mai avem pentru suflet. Nu, iubiţilor ! Şi sufletul, şi trupul sunt daruri cu care ne-a dăruit Dumnezeu. Nici El, nici Biserica Sa nu ne-a spus că trebuie să ne ignorăm ori chiar duşmăni ori rău trata trupurile. Ci ne-a pus în gardă că trebuie să dăm mereu întâietate sufletului. Iar motivele pentru care trebuie să dăm întâietate sufletului acestea sunt:
-la învierea cea de obşte, trupurile vor merge acolo unde ne vor fi sufletele şi nu invers.
-sufletele sunt cele care ne leagă mai mult de Dumnezeu. Asemănarea cu El e mai mult după suflet ca după trup.

...............
Unul dintre semnele prezentei sale [a castitatii] este privirea fara patima si cu inima curata a lucrurilor care pot starni patima. Sfantul Ioan Scararul spune ca este cast "cel care a dobandit o desavarsita nesimtire fata de deosebirea dintre trupuri" si conchide: "Aceasta este regula si definitia desavarsita a atotcuratei curatii, sa fie cu aceeasi stare de suflet fata de trupurile insufletite si neinsufletite, cuvantatoare si necuvantatoare", Si tot el exclama: "Fericit cu adevarat este cel care a castigat o desavarsita nesimtire fata de orice trup, culoare, frumusete".

Termenul de "castitate" l-am întâlnit folosit cu două sensuri deosebite. Primul sens este inexistenţa relaţiilor sexuale. Călugării se presupune că trăiesc în ACEST fel de castitate. Şi la fel, laicii necăsătoriţi. Alteori, am întâlnit termenul de "castitate conjugală", cu sensul de "relaţii sexuale numai în cadrul căsătoriei". Care dintre cele două sensuri pentru "castitate" este cel avut în vedere de Sf Ioannes Climax, nu putem şti în absenţa contextului. Dar, ceva mă face să cred că se referă la castitatea monahală. Dacă soţii doamnelor creştine ar "dobândi o desăvârşită nesimţire faţă de deosebirea dintre trupuri" şi dacă ei ar "câştiga o desăvâşită nesimţire faţă de orice trup, culoare, frumuseţe", acest lucru ar trebui să le îngrijoreze tare mult: fie e ceva în neregulă cu ei şi cu mintea lor, fie, căsătorindu-se, şi-au ratat chemarea spre "nebunia în Cristos" a vieţii monahale, situaţie care e chiar mai tristă decât prima.

[anna21]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Mi-e frică de asemenea concepţii. Oamenii care îşi fac un crez din ele sunt în pericol să îşi schimonosească frumuseţea sufletului.
Ce ne-am face, oare, fără plăcere ? Unde am ajunge dacă ne-am spune: "eu nu vreau să mă bucur de bucuria vieţii !" Atunci nici noi nu am mai fi o bucurie pentru ceilalţi, iar viaţa, cu toate frumuseţile ei, ni s-ar părea searbădă. Ceva care am dori să se termine cât mai repede.

Iti dai seama ca deturnezi ceea ce am scris eu?
Eu nu am scris ca nu trebuie sa sa simtim placere, ci sa nu o cautam. In multe lucruri exista placere (nu numai in sexualitate), nu am zis ca trebuie sa ne chinuim sa nu o simtim, ci doar sa o consideram ceva supraadaugat, daca vrei.
(Eu nu stiu cum traiau mai demult oamenii, dar astazi sunt setati/ programati sa caute in permanenta placerea.. suntem cufundati in aceasta mentalitate si nu o mai percepem ca nefireasca. Daca are cineva curiozitatea sa fie atent cate lucruri face zilnic doar pentru placere, ar fi uimit. De la cafeaua de dimineata, parfumul, muzica din autoturism etc... in permanenta vanam placeri marunte.)

Într-adevăr, nu pofta egoistă, ci dăruirea reciprocă şi grija pentru soţ trebuie să fie motivaţia celor două exemple pe care le-am dat: al felaţiei din preludiul actului conjugal şi al cunilincţiei de după el.

Asta m-a dat gata.. daca nu v-as cunoaste din atatea postari, as fi spus ca va bateti joc.

Parerea mea, sper sa nu creez oroare aici.. sexul oral nu tine atat de stimulare, cat de un joc al dominarii si submisiunii.. Aceasta este sursa placerii, nu simpla stimulare. Cu aceste lucruri iesim din domeniul firescului, cred eu.
Cine practica astfel de lucruri stie ca un element esential este dominarea celuilalt prin placere.
Si de aici.. ce sa spun.. limita este data de limita imaginatiei. Chiar sunt curioasa: biserica catolica a stabilit daca alte lucruri.. stiu si eu utilizarea costumatiei, gheata, alcool, menta, striptease in fata sotului, muscare, lingere, zgariere, pene.. sunt practici admisibile cat timp finalitatea este "normala"?

Cand accepti placerea ca un scop pe care trebuie sa-l atingi, nu mai poti trasa limite ale comportamentului acceptabil vs. neacceptabil. Pur si simplu, nu poti. Pt ca erotismul/placerea izvorasc din imaginatia noastra si putem erotiza intreaga lume (ceea ce se intampla, de fapt - asta ne invata publicitatea) in satisfacerea placerilor noastre.
Si nu mi se pare corecta mentalitatea ca este un act de generozitate sa oferi sotului placere. Am mai spus, este o negociere: oferi placere, iei putere/ influenta (dupa cum obervase si alt user in postarile lui). Si daca stai sa observi femeia comuna care poarta fusta stramta, tocuri si ruj (apropo, ati ghicit cum decodifica creierul barbatului imaginea unei guri rujate?): toate acestea sunt incercari e dominare prin dorinta a barbatului. (Ma opresc aici ca sunt deja prea haotica).

[FiulRisipitor]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Mi-e frică de asemenea concepţii. Oamenii care îşi fac un crez din ele sunt în pericol să îşi schimonosească frumuseţea sufletului.
Ce ne-am face, oare, fără plăcere ? Unde am ajunge dacă ne-am spune: "eu nu vreau să mă bucur de bucuria vieţii !" Atunci nici noi nu am mai fi o bucurie pentru ceilalţi, iar viaţa, cu toate frumuseţile ei, ni s-ar părea searbădă. Ceva care am dori să se termine cât mai repede.

Sa inteleg ca asa se simt preotii catolici? Din acest motiv exista diversele reclamatii pe fond sexual in biserica catolica?
Sa nu-mi spui ca in cazul preotilor este alta situatie! La mantuire suntem toti chemati!