Cum sa ne comportam cu habotnicii?

[Traditie1]

În prealabil postat de heaven

Extremele nu sunt bune,oricare ar fi ele...calea echilibrului este cea mai indicata.

Evanghelia ne cere sacrificiul total, dedicarea totală nu calea echilibrului:

Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor. (Matei capitolul 5)

Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu. (Luca capitolul 14)

Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el;
Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. (1 Ioan capitolul 2)


Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Cel ce este Amin, martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:
Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte!
Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea. (Apocalipsa capitolul 3)



Și altele asemănătoare.



Să zicem că evanghelia greșește. Dar ce fel de echilibru predicați voi? Echilibrul între lume și Dumnezeu înseamnă o limitare a dedicării către Dumnezeu. A fi moderat în treburile religioase înseamnă a nu lua în serios credința, adică o absurditate.


Desigur, există și forme deviante de habotnicie, dar scrupulozitatea în problemele de credință nu poate fi decât benefică dacă e direcționată corect.


Modelul autentic de viață creștină este cel ascetic, al înfrânării trupului, al respingerii formalismului social. Nu se poate să te pui bine și cu lumea și cu Dumnezeu fiindcă lumea îți cere să te prefaci, trupul îți cere să-ți desfeți simțurile și prin acestea te faci vrășmaș al lui Dumnezeu.


Problema vine de la perspectiva din care este privită viața de credință. Pentru unii este văzută ca o preocupare secundară, treburile lumești fiind pe primul plan. Pentru alții însă (și această cale este în acord cu Evanghelia) viața de credință e preocuparea principală, celelalte fiind subordonate scopului slujirii lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte unii caută să-L iubească pe Dumnezeu din toate puterile prin împlinirea poruncilor, alții văd în El doar un ajutor, un servitor menit să le împlinească nevoia de distracții.



Dumnezeu nu ne cheamă la viață moderată ci la viață sfântă. Suntem chemați să ne curățăm de tot atașamentul față de cele lumești, să renunțăm la tot ce avem, să ne înfrânăm de la tot, să ne urâm chiar pe noi înșine. Moderații, leneșii, oamenii legați de lumea de acum nu vor intra în Împărăția Cerurilor alături de îngeri și Sfinți. Și asta nu intră în contradicție cu învățăturile despre smerenie. A fi smerit nu înseamnă a duce o viață pătimașă. Smerenia are valoare numai dacă viața e sfântă, de aceea Sfântul Siluan spune că pentru a dobândi smerenia trebuie întâi să omori trupul.

[andreicozia]

În prealabil postat de Traditie1

Dumnezeu nu ne cheamă la viață moderată ci la viață sfântă. Suntem chemați să ne curățăm de tot atașamentul față de cele lumești, să renunțăm la tot ce avem, să ne înfrânăm de la tot, să ne urâm chiar pe noi înșine. Moderații, leneșii, oamenii legați de lumea de acum nu vor intra în Împărăția Cerurilor alături de îngeri și Sfinți. Și asta nu intră în contradicție cu învățăturile despre smerenie. A fi smerit nu înseamnă a duce o viață pătimașă. Smerenia are valoare numai dacă viața e sfântă, de aceea Sfântul Siluan spune că pentru a dobândi smerenia trebuie întâi să omori trupul.

Ai inceput bine Andrei dar spre sfirsit ai dat cu bita-n balta.

Da, de acord, suntem chemati sa ne curatam de tot atasamentul, dar DOAR ATIT! si nimic mai mult
CU alte cuvinte daca sa zicem esti putregd de bogat si printr-o situatie neplacuta, un accident, un divort poate, pierzi totul, si trebuie sa o iei de la inceput, nu dezvolti nici o problema psihologica ci calm si seninatate mergi mai departe.

Sau si invers, daca iti pica din cer o suma mare de bani, acea schimbare nu iti va schimba in nici un fel fiinta si drumul pe care mergi!
Asta vrea Dumnezeu de la noi! nu sa ne urim, sa renuntam la tot si sa traim intr-o pestera.

Daca insa va fi nevoie sa trecem temporar si printr-o pestera" asa cum a locuit David o perioada, dupa care a revenit la fast si bogatii, atunci este de inteles...altfel este un fanatism habotnicie si afundare in aberatii

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de loveeverywhere75

Sunt persoane foarte zeloase, bigote, habotnice, care incearca sa iti bage credinta cu pumnul in gura. Sunt fanatici. Sunt persoane foarte orgolioase. Incearca sa te forteze sa crezi ca sa se mantuiasca ei - adica tot pentru binele lor.
Fac fapte bune dar ca sa primeasca o rasplata, nu din dragoste fata de aproapele.
Nu tolereaza decat credinta lor si tot ceea ce ei cred este adevarat, iar ceilalti gresesc sau sunt rataciti.

Chiar daca le spun mai multe persoane ca fac exces de zel, ei continua sa fie la fel.
E ingrozitor. O discutie civilizata si bazata de bun simt sau macar ratiune / intelect nu isi are rostul. Se sfarseste cu conflict verbal.
Desi se dau smeriti sunt foarte patimasi cand se contrazic.

Fac mai mult rau Bisericii pentru ca dupa ce ii vezi, nu prea iti mai vine sa mergi pe calea Bisericii.

Cel mai bine e sa ii eviti! Dar ce e de facut cand sunt de-ai nostrii? (adica rude, prieteni).
Cum trebuie procedat cu aceasta categorie de oameni?
Eu unul ii consider periculosi si raspandesc acest fanatism ca un virus si la altii.

Incearca sa iti forteze liberul arbitru. Tin neaparat ca tu sa gandesti ca ei si sa crezi ca ei.
Ce e de facut?
Ultima data am avut un conflict dur cu o astfel de persoana.

Prima problemă în faţa căreia suntem puşi este dacă în acel caz anume e vorba de habotnicie adevărată sau de zel pentru Cristos. Am cunoscut şi habotnici, şi oameni umpluţi de zel pentru Domnul nostru şi, la prima vedere, seamănă între ei. Dar la a doua nu mai seamănă. O habotnică din familia mea, nu numai că ţinea post, ceea ce trebuie să facă toţi creştinii care pot să facă asta. Dar fierbea toate cratiţele şi farfuriile. Nu, nu le spăla cu detergent, ci le punea într-o imensă albie de cupru, destinată fabricării dulceţii, şi le aşeza acolo, cu apă şi leşie (practic, soluţie de sodă caustică). Aceeaşi soartă tristă aveau furculiţele, cuţitele şi tot ceea ce ar fi putut intra în contact cu vreo moleculă de carne zilele trecute. Bârfea şi minţea de îngheţau apele, intrigile şi sădirea vrajbei erau principala ei îndeletnicire, dar fierbea vasele cu uluitoare minuţie de Lăsata Secului.
Am cunoscut şi din cei cu zel în credinţă. Aceştia erau oameni transformaţi înăuntrul lor. Nu erau ceea ce obişnuim să numim "om echilibrat", dar erau, în orice caz, oameni frumoşi. Nişte nebuni pentru Cristos.

Deci, pentru habotnici putem mai întâi să ne rugăm şi să sperăm că, aşa cum au descoperit forma credinţei, vor descoperi şi fondul ei. Să sperăm că nu se vor opri la Cele Zece Porunci, ci o vor practica şi pe a unsprezecea.

Mai apoi, putem să le oferim habotnicilor exemplul nostru personal. Ei fac rele. Dar şi noi facem. Ei postesc. Noi postim ? Ca să le dăm lor o lecţie de credinţă internalizată, mai întâi trebuie să o internalizăm noi înşine. Ca să fii calificat să-i faci unui habotnic teoria ortodoxiei, mai întâi trebuie să deprinzi ortopraxia.

În sfârşit, în cazul în care habotnicul este ruda noastră, avem posibilitatea să-i punem sporadic anumite întrebări, care l-ar putea face să vadă lucrurile într-o altă lumină decât până atunci. "Despre ce a vorbit părintele la biserică ?" "Despre pilda vameşului şi fariseului". "Ce însemnează asta pentru tine ? Te socoţi mai asemănător vameşului ori mai asemănător fariseului ?" etc.

[Ontario]

Intrebare: "Cum sa ne comportam cu habotnicii?"
Raspuns: Daca as fi ateu, ti-as raspunde: cu indiferenta;
Daca as fi habotnic, ti-as raspunde: cu mare pretuire;
Daca as fi sectant, ti-as raspunde: castiga-i de partea ta;
Daca as fi preot, ti-as raspunde: fii cu bagare de seama;
Daca as fi femeie, te-as ruga: mai da-le o sansa;
Daca as fi echilibrat, te-as indemna: nu fi habotnic;
Pentru ca sunt ortodox, ca si tine, te intreb: esti, cumva, habotnic?
Nu de alta, da' ca sa stim si noi ce sa-ti facem si cum sa ne comportam cu tine!
:)


Cu respect, just_inn33

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Prima problemă în faţa căreia suntem puşi este dacă în acel caz anume e vorba de habotnicie adevărată sau de zel pentru Cristos. Am cunoscut şi habotnici, şi oameni umpluţi de zel pentru Domnul nostru şi, la prima vedere, seamănă între ei. Dar la a doua nu mai seamănă. O habotnică din familia mea, nu numai că ţinea post, ceea ce trebuie să facă toţi creştinii care pot să facă asta. Dar fierbea toate cratiţele şi farfuriile. Nu, nu le spăla cu detergent, ci le punea într-o imensă albie de cupru, destinată fabricării dulceţii, şi le aşeza acolo, cu apă şi leşie (practic, soluţie de sodă caustică). Aceeaşi soartă tristă aveau furculiţele, cuţitele şi tot ceea ce ar fi putut intra în contact cu vreo moleculă de carne zilele trecute. Bârfea şi minţea de îngheţau apele, intrigile şi sădirea vrajbei erau principala ei îndeletnicire, dar fierbea vasele cu uluitoare minuţie de Lăsata Secului.
Am cunoscut şi din cei cu zel în credinţă. Aceştia erau oameni transformaţi înăuntrul lor. Nu erau ceea ce obişnuim să numim "om echilibrat", dar erau, în orice caz, oameni frumoşi. Nişte nebuni pentru Cristos.

Deci, pentru habotnici putem mai întâi să ne rugăm şi să sperăm că, aşa cum au descoperit forma credinţei, vor descoperi şi fondul ei. Să sperăm că nu se vor opri la Cele Zece Porunci, ci o vor practica şi pe a unsprezecea.

Mai apoi, putem să le oferim habotnicilor exemplul nostru personal. Ei fac rele. Dar şi noi facem. Ei postesc. Noi postim ? Ca să le dăm lor o lecţie de credinţă internalizată, mai întâi trebuie să o internalizăm noi înşine. Ca să fii calificat să-i faci unui habotnic teoria ortodoxiei, mai întâi trebuie să deprinzi ortopraxia.

În sfârşit, în cazul în care habotnicul este ruda noastră, avem posibilitatea să-i punem sporadic anumite întrebări, care l-ar putea face să vadă lucrurile într-o altă lumină decât până atunci. "Despre ce a vorbit părintele la biserică ?" "Despre pilda vameşului şi fariseului". "Ce însemnează asta pentru tine ? Te socoţi mai asemănător vameşului ori mai asemănător fariseului ?" etc.

Doamne ajuta!
Nu indraznesc sa analizez/critic habotnicia pt ca nu stiu ce inseamna. Am vazut definitia din dex dar nu spune nimic... Parerea mea este ca cei ce suntem mai slabuti in credinta spunem despre cei sporiti ca sunt habotnici, exagerati. Unii din ei ni se par chiar prefacuti. Este foarte posibil sa ne inselam. Eu, personal, nu cred in habotnicie. Este un cuvant, o expresie, inventat de cei putin credinciosi...
In ceea ce priveste habotnica din familia dumneavoastra, d-le Mihnea, dupa cum o descrieti, mie imi pare a fi un om obisnuit, cu pacate si neputinte, ca multi dintre noi... Cine nu barfeste, cine nu minte? Chiar si noi, acum. Ii barfim pe cei asa-zisi habotnici, comentam faptele lor, ii catalogam... nu facem bine... dar cam asta se intampla. Doamne iarta-ne!
Referitor la exagerarea acelei doamne, adica fiertul vaselor in lesie, eu cred ca nu-i nimic exagerat, si aceasta actiune nu mi se pare dovada habotniciei. Imi aduc aminte ca in copilaria mea, acest lucru il faceau toti oamenii din sat inainte de a incepe posturile (in principal Marele Post, al Invierii Domnului). O faceau si pentru un post alimentar corect si pentru o igienizare, curatire a veselei. Cei mai instariti aveau vase pe care le foloseau numai pt mancarea de post. Altii le spalau, fierbeau in lesie... Dar TOTI erau preocupati de asta.
Doamne ajuta!

[raisa2006]

Din ce am inteles din definitia habotnicismului , a fi habotnic inseamna a fi riguros in a respecta prescriptiile credintei.



As avea o intrebare pt crestinii practicanti si care sustin ca nu e bine sa fii habotnic:
Credeti ca Sfintii Parinti au fost sau nu habotnici?

[IonelS]

În prealabil postat de raisa2006

Din ce am inteles din definitia habotnicismului , a fi habotnic inseamna a fi riguros in a respecta prescriptiile credintei.



As avea o intrebare pt crestinii practicanti si care sustin ca nu e bine sa fii habotnic:
Credeti ca Sfintii Parinti au fost sau nu habotnici?

Eu cred ca noi toti ne aflam in cele doua ipostaze: habotnici sau calduti in credinta..Doar sfintii au masura intreaga. Deci sa nu-i judecam noi cei calduti in credinta pe habotnici !

În prealabil postat de raisa2006

Din ce am inteles din definitia habotnicismului , a fi habotnic inseamna a fi riguros in a respecta prescriptiile credintei.



As avea o intrebare pt crestinii practicanti si care sustin ca nu e bine sa fii habotnic:
Credeti ca Sfintii Parinti au fost sau nu habotnici?

Asa este, Raisa, aceasta este definitia cuvantului habotnic. Dar acest cuvant este folosit doar cu sens peiorativ, adica i se da un sens depreciativ, defavorabil, dispretuitor. De aceea spuneam mai inainte ca pentru mine nu exista cuvantul acesta. Sfintii parinti au fost SFINTI si daca ne gandim la sensul bun al cuvantului habotnic, da, au fost habotnici. L-au iubit pe Dumnezeu in mod TOTAL. Mai sunt si astazi astfel de oameni dar sunt catalogati drept habotnici.
Alta categorie de crestini suntem noi, caldiceii, care la teorie suntem buni, la dat sfaturi si corectii... echilibrati, moderati, dar putin credinciosi.

[IonelS]

Oare habotnic nu-i tot una cu fariseic ? "habotnic=riguros in a respecta prescriptiile credintei !"
Cu sufletul nu poti fi riguros. Poti fi riguros in a respecta prescriptiile credintei, dar nu este suficient.
Daca voi credeti ca va puteti mantui fiind doar rigurosi , nu aveti decat sa fiti habotnici !

[Rodica50]

În prealabil postat de raisa2006

Din ce am inteles din definitia habotnicismului , a fi habotnic inseamna a fi riguros in a respecta prescriptiile credintei.



As avea o intrebare pt crestinii practicanti si care sustin ca nu e bine sa fii habotnic:
Credeti ca Sfintii Parinti au fost sau nu habotnici?

Credeti ca Sfintii Parinti au fost sau nu habotnici?

Ce bine ar fi daca am urma Sfintilor Parinti!Erau de un mare rafinament in gandire, inspirati de Duhul Sfant. Au fost oameni echilibrati, invatati, cu o gandire mult peste epoca in care au trait. Dovada incontestabila este faptul ca ne folosim si sunt de mare actualitate scrierile lor.