Despatimirea

[vsovivi]

În prealabil postat de Traditie1

Ovidiu, din mesajele tale se vede (dacă am înțeles bine) faptul că te-ai vedea păcătos. Eu cred că asta e tot o formă de mândrie, de când Sfinții Părinți au spus că ei se vedeau păcătoși, vrem cu orice preț să ne vedem și noi păcătoși (ca să ne amăgim că suntem sfinți).

Este deci o problemă a falsei conștiințe. Falsa conștiință ne complică viața, ne face să pierdem timp cu false probleme, cu tot felul de analize de gânduri întortocheate. Trebuie să facem lucrurile simplu, dintr-o bucată, așa cum procedează un țăran.

Iar ce am zis cu subconștientul și conștientul era poate o exprimare mai nepotrivită. Încerc să formulez din nou: mândria nu este doar un păcat ci și o stare. Starea de împătimire a inimii este o stare păcătoasă dar nu este un păcat faptic. Păcatele faptice ale mândriei, adică înălțările de moment ale minții, sunt ușor de controlat, așa cum spui și tu, dar ca să scoatem bestia din inimă, să devenim curați nu e suficient efortul nostru (e și el necesar) ci ca harul lui Dumnezeu să lucreze asupra noastră. Și ca El să lucreze trebuie să ne deschidem Lui, depășind autolimitarea adusă de încrederea în propria lucrare.

Cu alte cuvinte, trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să devină arhitectul lucării noastre lăuntrice căci ceea ce facem noi după capul nostru (sau chiar după sfaturi și cărți) nu poate aduce atâta roadă cât aduce lucrarea harului.

Cred că dumneata nu-l cunoști pe țăran, adică cum și cât poate fi de lacom săracul sărăcit care nu mai vrea să sărăcească ci să ispismuiască și să devină strângător... și de rău, cât de urât la suflet poate să fie... mai ales că e așa dintr-o bucată la faptă... obijnuit cu munca grea... la fel e și cu prostia lui și cu pofta. Dacă îi bagă cineva în cap pofta de a viola, de a se răscula, se vede și se închipuie mare, că știe socoti numai în favoarea sa, numai în minteresul său... că e hoț „cinstit” și se ceartă pe viață și pe moarte dacă te bănuie că i-ai luat ceva sau îi iei ceva din avere, dacă crede el că el ar fi meritat mai mult din ceva... deci țăranul nu e un țăran așa cum îți închipui dumneata idilic și foarte frumos despre el, ci defapt țăranul e mai rău ca boierul, căci în orice țăran stă în stare latentă modelul de arendaș, de vătaf sadic... de răzbunător și inchizitor necruțător.

Iar dacă ajunge prin politică și învață cearta politică, propaganda și viclenia, dacă îl face careva șefuț pe undeva dându-i posibilitatea unui câștig lesne, să vezi cum violează el fără probleme exact ca un tartore folosind formula desfrânării jidovești, te clătește cu îndreptări ca pe la partid, cu îndreptările altuia... adică, aprins și cu o falcă în cer și cu una-n pământ, negru la suflet de supărare, și visându-se mare... mare violator... te contrazice ca și cum te-ar îndrepta, ca și cum ar fi nemulțumit pentru o strâmbă dreptate sau o mare nedreptate și vine și te mustră cu o ură ieșită din minți dăruindu-ți o și mai nedreaptă îndreptare ca obligator s-o aplici și te și ridiculizează în public, tactica pe care prostul a învățat-o la orele de propagandă... cum să decredibilizăm persoanele cinstite și faptele lor din inimile oamenilor și să ne erijăm noi la bucate și la merite.

Deci aplică ei o nedreaptă și populistă îndreptare arătându-se indignați și foarte nemulțumiți, ca niște șefi competenți, plini fiind de pofta de violare și de vrednicia nemulțumirii și a urii pe cei care defapt au singurele merite în problema respectivă... și astfel omul, care aude și vede, crede, căci omul crede pe violator și pe mincinos și pe dialectic, adică pe cel ce te clătește cu îndreptări, pentru că omul e fricos și e și credul, și se satură să țină piept minciunilor și prostiilor la nesfârșit, vrea și el să violeze, să scape de Adevăr ca să fie în rând cu masele, cu masele ieșite din minți ce propagă minciunile... și chiar îi place fraierului ca să se lase violat... violat în credință... căci omului prost credincios îi place mai mult ca să susțină cu pătimășie ideile, altora, și convingerile sale, decât cu bună credință și umilință.

Ar fi simplu ca să ieși din starea asta, înlocuiești pătimăsia ideilor cu credincioșia, căci una este pentru trup și pofte, iar aialaltă e de la Dumnezeu. Dar țăranul, obijnuit cu pălincă și slănină și mămăligă și pită de casă și cărnărie și vin și alte bunătățuri gastronomice e ușor de rătăcit... e suficient să-i insufli pătimășia în credința lui... îi stârnești frica pentru pofte, groaza, criza, cataclismul iminent și patima nedreptății, pentru pofte, și gata... te crede, fiindcă vede că ești un foarte bun violator verbal. Scrâșnești perfect din dinții minciunilor.

Deci nu trebuie să fi ca țăranul! Cu niciun chip.

Iar cu mândria, ai dreptate, trebuie să lucrăm cu Harul, și nu să ne prefacem mereu. Că de aia zic de mine că sunt păcătos mereu că constat la nesfârșit cum se știe preface și exclam despre mine: „Doamne Doamne cum se știe preface, Doamne cât de bine se știe preface. Se preface perfect că nu se preface deloc. Se crede... mare violator, că crede că e ceva important și e chiar un model...”

E simplu, omul e credul și se crede... mare... se crește mare... duhul minciunii măririi de sine... iar la omul sărac și sărăcit care nu mai vrea să sărăcească apare perfecțiunea înșelătoriei, că am impresia că sunt și eu, nimeni altul decât exact ca:

BOGATUL-LAZĂR cel nemilostiv.