"Daca faci psihologie iti pierzi sufletu"

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de timeea89

Sunt asa deznadajduita... Am ales si eu, ca tot omu' un domeniu in care sa lucrez mai tarziu, nu stiu daca-i bine, nu stiu daca-i rau, dar trebuia sa aleg. Pentru aceasa fac studii, si in loc de incurajare am auzit care mai de care cu pareri: unii spun ca e frums ce fac, altii ca o sa-mi pierd sufletu, altii, mai rau, isi bateau joc de mine cand invatam pentru olimpiade ca am pe "sfanta psihologie" si sa-i transmit o injuratura profesorului (precizez ca nu avea legatura cu continutul, ca nu stia ce invat, pentru a zice ca l-a deranjat ceva anume)... Cred ca in orice domeniu putem alege sa fim crestini sau sa ne pierdem, de ce trebuie sa aud asemenea reactii?

Oamenii care zic acestea nu-si dau seama de impactul pe care cuvintele il pot avea, se pot transforma in obsesii sau te pot impinge in deznadejde. Sunt acei oameni care or sa-ti spuna si ca stiinta e pacat, ca stiinta zice ca nu exista Dumnezeu...Va spun sigur ca un bun om de stiinta nu va putea spune NICIODATA ca Dumnezeu nu exista!!! Macar pentru simplul fapt ca acest lucru nu e demonstrabil, ceea ce se cere pentru o concluzie stiintifica.

Ma simt pierduta intre atatea pareri, cum stiu cine are dreptate si cine nu...

Vă pot spune câteva lucruri din proprie experienţă, fiind absolvent de psihologie ca a doua facultate.
Pe de o parte, ideea că făcând psihologie îţi pierzi sufletul este o exagerare evidentă şi reducţionistă. Noi credem că sufletul nostru, câştigat de Cristos prin sfânta Sa jertfă şi făcut viu prin Botez poate fi pierdut, numai că modalitatea de pierdere a lui se numeşte "păcat" şi nu "psihologie".
Pe de altă parte, ceva-ceva este adevărat: poate nici o altă "ştiinţă socială" nu a fost mai alterată de semnele timpului ca psihologia. Influenţa unui anumit mod lipsit de Dumnezeu de a privi lumea este enormă în psihologia de azi. Noi ne închipuim că psihologia, ca şi ştiinţa în general, operează cu date obiective. Eroare: psihologia e făcută de oameni pentru alţi oameni: cum ar putea fi obiectivă ? Chiar sub ochii mei, adică în ultimii 20 de ani, încadrarea unor afecţiuni s-a modificat, multe dispărând şi apărând altele noi. Spre exemplu, homosexualitatea, încadrată la "parafilii" în primele 3 ediţii ale DSM (un fel de Larousse al psihopatologiei) a dispărut din DSM ediţia a IV-a. Un reputat om de ştiinţă, profesor şi şef de catedră în SUA (Le Vay), care a făcut peste 1800 de autopsii arătând că există deosebiri importante între creierul de bărbat şi creierul de femeie, a fost zburat din Universitate deoarece teoria lui nu era conformă cu dogma ateistă a vremii. Ateii, care ne acuză pe noi că suntem dogmatici, suferă de un teribil dogmatism. Deosebirea este că, în timp ce dogmele noastre vin de la Dumnezeu, cele pe care se sprijină ateii nu aş putea preciza de unde vin. Ca orice lucru clădit pe nisip, şi psihologia este ceva cu geometrie variabilă, teoriile se năruie odată cu fiecare generaţie care a crezut în ele, fiecare considerând că a ajuns, în sfârşit, la "cunoaştere ştiinţifică".
În mod deosebit aş îndrăzni să atrag atenţia asupra psihoterapiei în general şi mai ales asupra psihanalizei. Cine face psihanaliză se joacă cu focul. Să nu uităm că diavolul nu are acces la domeniul spiritual, în schimb domeniul psihic este locul predilect în care acţionează.

Cu atât mai mult trebuie să apreciem eforturile şi succesele celor care practică psihoterapie pe bază creştină. Iată, aici, un exemplu de pe alte meleaguri: http://www.idpsy.com./

Să vă ajute Dumnezeu în toate câte faceţi spre gloria Lui !