Despre invidie

[glykys]

În prealabil postat de Miha-anca

glykys: Dar ce se intampla, daca cineva nu are acoperis deasupra capului, cum o scoate la capat cu invidia? Fara sa vrei te uiti cu jind la cel care are un acoperis, un pat al sau, o perna pe care sa-si odihneasca gandurile...
Ni se pare normal sa avem acoperis; dar daca nu am avea cum am fi?

Miha-Anca, una e sa fii invidios, ca si eu am momente (deloc rare) cand mandria mea nu imi da pace si ma cred superioara altora, ceea ce imi provoaca invidie fata de alte persoane, dar cu totul alta e sa il faci raspunzator pe Dumnezeu ca unii au mai mult si altii au mai putin. In viata nu suntem egali, nu ne nastem egali, avem doar o sansa egala la mantuire. Atata tot, ceea ce e ultra-suficient. Lui trebuie sa ii dam slava pentru toate, indiferent daca nu ne place ce (nu) primim. Si in general, am observat ca oamenii invidiosi nu sunt cei saraci, care nu au nimic al lor, ci cei mai instariti, care vor sa aiba si mai mult, si mai mult... Iar sarac e cel care nu se multumeste cu nimic.

Ionut, imi cer iertare daca mesajul meu te-a tulburat. Iti voi raspunde la mesajele de pe privat.
Incep doar prin a-ti spune, in public, ce sacrificii au facut bunicii mei, pe vremea lui Ceausescu, pentru a-si lua un apartament al lor, in jurul varstei de 40-45 de ani: au platit rate 15 ani (plus alti 7 ani mobila) aproape tot salariul lor, in ziua de Pasti si de Craciun mancau mancare de cartofi, ca nu aveau bani de carne, bunica in 15 ani nu si-a putut permite sa isi ia nici macar o rochie, la serviciu manca numai un covrig, cateodata nu avea bani nici de ciorapi si trebuia sa ii ceara surorii ei, in timp ce neamurile traiau bine mersi, nedorind sa ii ajute cu nimic si reprosandu-le ca nu le fac cadouri si mese festive la aniversari. Acolo locuiesc si eu. Tu stii ca bunicii mele i-a murit un copil mic, de doua luni, pentru ca nu a avut cine sa aiba grija de el, in spital, pentru ca rudele ei nu au vrut sa o ajute? Si bunica mea niciodata nu a fost nemultumitoare, desi a trecut printr-o gramada de greutati, dar i-a ajutat Dumnezeu de fiecare data sa treaca peste ele, pentru ca e femeie credincioasa si evlavioasa, mereu a facut bine, daca i-a stat in putinta, si cand a vazut ca altii o duc mai bine de cat ea, nu l-a facut raspunzator pe Dumnezeu, ci L-a rugat sa ii vina in ajutor.

Imi spune cateodata ca asa a invatat-o mama ei: daca vede pe una care are bluza mai nu stiu cum, sau bijuterii sau mananca ceva bun si ea nu are, sa nu tanjeasca sa aiba ce are persoana respectiva, ca nu se stie cum le-a dobandit: ori a furat, ori a curvit, ori i-a dat Dumnezeu pentru ca a fost buna si harnica... si sa limiteze mereu la ceea ce are ea. Si asa m-a invatat si pe mine sa fiu bunica. Voi continua pe privat.