![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]() Citat:
12. De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, așa și moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit în el. 13. Căci, până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se socotește când nu este lege. 14. Ci a împărățit moartea de la Adam până la Moise și peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greșelii lui Adam, care este chip al Celui ce avea să vină. 15. Dar nu este cu greșeala cum este cu harul, căci dacă prin greșeala unuia cei mulți au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul Lui au prisosit asupra celor mulți, prin harul unui singur om, Iisus Hristos. 16. Și ce aduce darul nu seamănă cu ce a adus acel unul care a păcătuit; căci judecata dintr-unul duce la osândire, iar harul din multe greșeli duce la îndreptare. 17. Căci, dacă prin greșeala unuia moartea a împărățit printr-unul, cu mult mai mult cei ce primesc prisosința harului și a darului dreptății vor împărăți în viață prin Unul Iisus Hristos. 18. Așadar, precum prin greșeala unuia a venit osânda pentru toți oamenii, așa și prin îndreptarea adusă de Unul a venit, pentru toți oamenii, îndreptarea care dă viață; 19. Căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoși cei mulți, tot așa prin ascultarea unuia se vor face drepți cei mulți. 20. Iar Legea a intrat și ea ca se înmulțească greșeala; iar unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul; 21. Pentru că precum a împărățit păcatul prin moarte, așa și harul să împărățească prin dreptate, spre viața veșnică, prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Asta spre intelegere a toata lumea. Nu este cu greseala lui Adam asa cum este cu harul. Pentru ca greseala a plecat de la Adam si a devenit osanda pentru toti oamenii (pacatul stramosesc), asa si prin ascultarea lui Isus oamenii primesc prisosinta harului.(prin botezul de intrare in biserica crestina, straveche, ortodoxa). Stai linistit Catalin2 ca nu ai contrazis Cuvantul lui Dumnezeu. Sunt oameni care au primit prisosinta harului si sunt oameni care nu au primit prisosinta harului. Dupa cum sunt oameni care isi inchipuie ca au prisosinta harului precum sunt oameni care au prisosinta harului dar nu vor sa arate. Dumnezeu nu e exclusivist. oamenii sunt exclusivisti. unii spun: cei multi au har, cei putini nu au. (``majoritara Biserică Creștină Catolică și în bogat reprezentate ramuri ale Protestantismului la nivel mondial, plasându-l exlusiv în minoritara Biserică Ortodoxă. ) dar noi stim ca: ca multi sunt chemati, putini alesi.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Cateva intrebari pentru neoprotestanti si protestanti. | Seraphim7 | Secte si culte | 104 | 23.10.2022 00:36:38 |
Profeti adventisti | NeInocentiu | Secte si culte | 592 | 07.05.2012 09:41:27 |
Cateva intrebari pentru sfintii preoti si crestini | RafaelMiticaPitulice | Despre Sfanta Scriptura | 25 | 02.08.2011 09:01:17 |
Despre Penticostali, Baptisti, Adventisti | danyel | Secte si culte | 741 | 11.08.2010 21:37:50 |
|