Istoria trecerii de la calendarul niceo-iulian la calendarul iulian indreptat

[ioannistor]

Partea 1 - Sursa: http://logos.md/2007/12/21/istoria-s...bisericesc-ii/

Partea a 2-a:

Latinii, care în adîncul lor sunt constienti de minciuna în care trãiesc, au gãsit de cuviintã a învãta cã diferentele lor fatã de Biserica Ortodoxã sunt nesemnificative. Aceasta se face ca o consecintã a tãcerii asupra adevãratei lupte pe care o duc împotriva Traditiei Ortodoxe care la rîndu-i se apãrã prin culmi dogmatice si adîncimi duhovnicesti în care latinii se împotmolesc.
Ei învatã cã sigura diferentã între noi si ei e nesupunerea canonicã, iar în ceea ce priveste diferentele dogmatice, sunt numai neîntelegeri din cauza formulãrilor incomplete. Ei au adaptat astfel uniatia, încît nu cer nimãnui convertirea imediatã, schimbarea credintei si a vietii, ci îi acceptã pe rãsãriteni numai dacã se supun Papei. Ei cred cã acest asalt pasnic este menit pentru a paraliza orice rezistentã ortodoxã. Aceastã vicleanã politicã a lor are înlãuntru o psihologie diabolicã. Ei stiu cã de pot convinge proprii credinciosi cã nimic esential nu îi desparte de ortodocsi, îi tin legati de turmã; iar dacã reusesc sã ne convingã cã ceea ce ne separã e nesemnificativ, ne cîstigã si pe noi, prin sufletele cãldicele care dintotdeauna au stiut de frica puterilor lumesti si sunt impresionati de marile scenarii.
Victimele acestei propagande latine sunt în cea mai mare parte teologii laici care au studiat, prin diverse burse sau doctorate, în mediul Apusean rationalist-iluminist, care i-a convins cã pentru a supravietui într-o lume a compromisurilor trebuie sã renunte la afirmarea adevãrurilor "grosolane si supãrãtoare" si sã se facã întelesi prin finetea filozofiei teologice reconciliante si împãciuitoare. Printr-o repetare frecventã si amestecatã a acelorasi cuvinte, unii ca acestia reusesc ca cea mai monstruoasã minciunã sã parã naturalã. Toate acestea se întîmplã cînd cei mai multi dintre credinciosii nostri de-abia s-au trezit din betia comunismului si astãzi sunt în pericol de a primi ideea cã drãgutii de catolici îmbrãcati în blãnuri de miel sunt într-adevãr tratati prea crud de noi, cã sunt fratii nostri neîntelesi de care am stat despãrtiti prea mult timp datoritã unor motive istorice neînsemnate.
Iatã de ce papistasii îsi pãstreazã cu tãrie titulatura de "Bisericã Apuseanã" si spun cã "nu sunt o bisericã doar cu numele, ci în realitate pãstreazã, în ciuda schismei si a devierilor dogmatice, harul preotiei si al tainelor."
Ei se bazeazã în afirmatiile lor pe urmãtoarele argumente:
1. Biserica Apuseanã a pãstrat succesiunea apostolicã în sacerdotiu.
2. Biserica Ortodoxã acceptã botezul romano-catolic prin stropire, de vreme ce nu reboteazã pe cei care vin la ei. Aceasta înseamnã, spun ei, cã Biserica Ortodoxã recunoaste validitatea tainelor catolice si apostolicitatea "Bisericii Apusene".
3. Nu existã, spun ei, o hotãrîre clarã a vreunui Sinod Ortodox care sã caracterizeze Biserica Apuseanã ca ereticã si deci despãrtitã de Una, Sfîntã, Soborniceascã si Apostoleascã Bisericã a lui Hristos.
4. În vechile documente patriarhale oficiale adresate Papei, biserica apuseanã este numitã "Bisericã", ceea ce înseamnã cã astãzi e recunoscutã ca fiind în esentã Bisericã de patriarhii care le-au scris.
Haideti sã vedem cît de stabile sunt argumentele lor si care este actuala pozitie a Bisericii Ortodoxe în aceastã problemã, pentru a putea contracara pãrerile iresponsabile care abundã în teologia actualã.
Poate fi real faptul cã apusenii au pãstrat succesiunea apostolicã în hirotonie? Vorbind de succesiunea apostolicã, nu e suficient cã noi ca ortodocsi putem demonstra continuitatea si neruperea firului ce ajunge la noi de la Mîntuitorul prin Sf. Apostoli. Biserica lui Hristos nu rãmîne în litera legii, pentru cã Duhul suflã oriunde voieste. Sã luãm asadar mãrturiile ce sunt clare si de nezdruncinat. Dacã cei ce hirotonesc nu au dreapta credintã, hirotonia nu e validã, si nu putem vorbi de succesiune apostolicã si har (Canonul 68 Apostolic). Nu ne îndoim cã punerea mîinilor episcopului dreptcredincios asupra pretendentului, transmite întreg harul Prea Sfîntului Duh. Oare Duhul Sfînt se pogoarã acolo unde e necredintã? Unde sade erezia?

Iatã ce spunea Sfîntul Vasile celor din Nicopole: "Eu nu voi numãra vreodatã cu adevãratii preoti ai lui Hristos, pe acela ce s-a hirotonisit si a luat purtarea de grijã a norodului din spurcatele mîinile ereticilor, spre spurcarea Dreptslãvitoarei Biserici."
Canonul 68 al Sfintilor Apostoli spune: "Dacã vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon ar primi a doua hirotonie de la oarecine, sã se cateriseascã si el si cel ce l-a hirotonisit. Fãrã numai de ar dovedi, cã de la eretici are hirotonia. Cã cei ce de unii ca acestia sunt botezati, sau hirotonisiti, nici credinciosi, nici Clerici este cu putintã a fi. [ref. Apost: 46, 47; Sobor 1: 8; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartagina: 57, 77, 101]"
Ce valoare are în acest caz numai un ritual apostolesc de punere a mîinilor, acolo unde din cauza ruperii de Bisericã prin erezie, Sfîntul Duh s-a depãrtat? Sfîntul Ciprian al Cartaginei a spus: "Unde este episcopul acolo este Biserica." Legãtura de nezdruncinat dintre Bisericã si episcop are la temelie chipul unirii lui Hristos Mirele cu Mireasa Bisericã. Atîta timp cît Biserica crede în capul Hristos, rãmîne Bisericã, iar episcopul cît rãmîne în dreapta credintã mãrturisitã la hirotonie si se aflã într-un Sfînt Sinod, rãmîne al Bisericii. Catolicii s-au spãimîntat de acest adevãr si au nãscocit în jurisdictia lor un canon care spune: "Un episcop hirotonit valid poate face la rîndu-i hirotonii valide." Dar Sfintii Apostoli si-au "validat" continuitatea tocmai prin mãrturisirea dreptei credinte si rãmînerea în sobornicitate, de aceea un episcop hirotonit valid (pînã în 1054) îsi rupe firul continuitãtii prin cãderea în eresul infailibilitãtii, continuînd a face hirotonii nevalide în biserica acefalã în care se aflã.
Cel de-al doilea argument catolic pentru a demonstra cã Papalitatea este Biserica Apostolicã, este considerat cel mai "greu" din toate teoriile lor: "Ca si Bisericã, ei spun, ortodocsii nu reboteazã catolicii ce vor sã devinã ortodocsi, ceea ce înseamnã cã preotia si tainele catolice sunt reale si valide."
Cu cîtã superficialitate este trasã aceastã concluzie! Dacã acest argument ar fi adevãrat, atunci ar trebui sã acceptãm cã si arienii si macedonienii nu sunt eretici, de vreme ce Biserica a primit pentru o vreme si botezul lor. Dar departe de noi aceastã blasfemie! Botezul ereticilor si al schismaticilor nu este botez. Tine doar locul Botezului si nu-l înlocuieste desãvîrsit decît numai atunci cînd prin iconomie Biserica îl primeste. "Un Domn, o Credintã, un Botez" învatã Sf. Apostol Pavel (Efes. 4,5). Si Sinodul Local de la Cartagina, primit de Sinodul Sase Ecumenic, explicã: "Pentru ca Biserica cea Universalã sã fie una si adevãratul Botez sã fie unul, cum se poate ca si ereticii si schismaticii sã aibã adevãratul Botez de vreme ce ei nu sunt în Biserica Universalã, ci s-au tãiat prin ereziile lor? Iar dacã botezul ereticilor si schismaticilor este adevãrat si Botezul Bisericii Ortodoxe este de asemenea adevãrat, atunci nu este un singur Botez dupã spusele Sf. Pavel, ci douã, ceea ce este absurd."
De asemenea, Sfîntul Vasile cel Mare în ale sale canoane nu acceptã botezul schismaticilor: "Cã necuviinta de acolo este arãtatã si vãzutã tuturor celor ce cît de putin stiu a socoti. Cei catari (curati) si ei sunt din cei dezbinati. Dar însã s-a pãrut celor din început, celor împreunã cu Ciprian zic, si cu Firmilian al nostru, pe toti acestia a-i supune unei hotãrîri. Pe cei curati [cataristi], si înfrînati [engratisti], si idroparastati, si apotactisti (adicã de sinesi lepãdati de la Catholiceasca[*] Bisericã). Cãci începutul despãrtirii s-a fãcut prin dezbinare. Iar cei ce s-au dezbinat de Bisericã, nu au mai avut Harul Duhului Sfînt peste dînsii. Cã a lipsit împãrtãsirea, pentru cã s-au întrerupt urmarea. Cã cei întîi ce s-au depãrtat aveau hirotoniile de la Pãrinti, si prin punerea mîinilor lor peste ei, aveau darul cel duhovnicesc. Iar cei ce s-au rupt fãcîndu-se mireni, nici de a boteza, nici de a hirotoni nu au avut putere, nici de a putea da altora Harul Sfîntului Duh, de la care ei au cãzut. Pentru aceasta ca niste botezati de mireni cei de dînsii botezati, au poruncit (Pãrintii) ca venind la Bisericã, cu adevãratul Botez al Bisericii de a doua oarã sã se curãteascã." (Canonul I al Sf. Vasile) (va urma)