mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

266. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” - Pucioasa (XVII)


“Judecata” pucioşească bântuie fantomatic în prezent şi suflă din greu peste tot pământul de la truda vânturării gâului în arie (dar curios lucru că n-o simte nimeni):

“O, s-au scurs vremile toate şi a venit vremea să vin cu zilele cele de apoi şi voiesc să-Mi culeg un popor şi să-l ocrotesc de vremea judecăţii, căci judecata suflă cu putere peste tot, şi Domnul este cu lopata în mână şi Îşi curăţă aria şi Îşi adună grâul în jitniţă, iar pleava în foc, căci aşa este scris despre vremea judecăţii şi a botezului cu Duhul Sfânt şi cu foc peste oameni...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” din data de 19-08-2010)

Uneori “Poporul” pucios este îndemnat să-i înalţe “venirii Domnului” o odă a bucuriei şi să se uşureze prin ea, şi cu nici un chip să nu fugă de ea, ci să fie fierbinte de aşteptarea şi de dorul ei:

“Aşa să Mă aştepţi şi tu, poporul Meu, şi să Mă mângâi întru venirea Mea la tine, că Eu vin mereu şi te pregătesc şi te înnoiesc şi te bucur ca să-ţi dau putere să te faci bucuria Mea, căci duhul bucuriei este putere de duh şi de suflet şi de trup în cel care are de la Domnul duhul păcii şi al bucuriei. Aşa să Mă aştepţi, poporul Meu, şi să oftezi cu bucurie, fiule, de dorul venirii Mele, şi să te uşurezi prin venirea Mea la tine şi să te prindă fiori uitându-te la cer şi aşteptându-Mă să vin, şi Eu voi veni şi te voi mângâia şi te voi uşura de aşteptarea Mea când voi veni. O, să nu fugi din calea venirii Mele, ci să fii fierbinte la dor şi la aşteptare, căci aşteptarea înseamnă pregătire mare, fiule.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

Alteori (şi cel mai adesea) îndemnurile sunt exact pe dos. “Poporul” pucios este îndemnat să fugă de bucurie şi să-şi întunece mângîierea venirii Domnului, plângând în pumni, cu lacrimi de crocodil, cu zdrobire de inimă şi cu apăsare, durerea care vine de la “omul minciunii” (care nu poate fi altul decât slujitorul Bisericii oficiale, adică preotul sau episcopul):

“Să plângi cu Mine, măi poporul Meu, de durerea Mea cea de la omul minciunii şi care se făţărniceşte că este martorul Meu, slujitorul Meu şi moştenitor scaunului Meu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 09-01-2010)

Bineînţeles că cei mai zdrobiţi de durere şi de plâns şi jale sunt tocmai liderii pucioşi (denumiţi conspirativ “copiii din porţi”) căci acolo în ei locuieşte “Duhul care plânge”:

“O, copii din porţi, voi sunteţi numai zdrobiţi cu inimioara, numai strânşi la sufleţel, numai într-o jale, tată, şi purtaţi durerea toată senini la faţă, ca să nu-i doară de la ea pe cei ce sunt poporul cuvântului Meu, cel mângâiat de Duhul Meu şi de duhul vostru, căci Duhul Meu locuieşte în voi cu toată duioşia lui, şi mare putere este în împărăţia Mea din om duhul duioşiei, duhul care plânge, fiilor!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 07-03-2010)

Pucioşii propun şi altora o experienţă inedită pe care ei au gustat-o din plin: cum să-ţi fie dor fierbinte de Cineva care este mereu cu tine, nedespărţit şi mereu comunicativ, încât “dialogul” cu El începe a da semne de pălăvrăgeală! De obicei dorul este asociat cu depărtarea în timp şi în spaţiu de o persoană iubită. Or, pucioşii pretind pe de o parte că “Dumnezeul” aflat de ei este mereu prezent şi comunicativ cu ei, pe de altă parte că au obosit de speranţă şi de dorul fierbinte ca să-L întâmpine, după o aşteptare care durează de mai bine de 2000 de ani:

“Duhul aşteptării Mele se face dor fierbinte în omul care află de Mine, Cel viu în vecii vecilor, şi dorul se face gătire în el, şi el se apropie cu dor de fructul aşteptării lui, de ziua venirii Mele, ziua când Eu voi fi pe pământ cu toţi cei ce M-au aşteptat şi Mă aşteaptă să vin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

“Cel ce este aşteptat să vină”, aşteptat cu dor fierbinte de către om ca să-L întâmpine, a venit o dată întrupat din Fecioara Maria ca să-i arate omului viaţa pe care trebuie s-o urmeze, şi iarăşi a mai venit o dată întrupat în Fecioara Verginica, în mare lumină, şi tot vine necontenit de atunci de când a venit:

“Şi iată, a trebuit să vin Eu, şi am venit şi i-am arătat omului viaţa Mea ca s-o urmeze şi să intre întru Mine, ca să-l ridic prin viaţa Mea în el. El însă cu greu trage spre umilinţă, şi iarăşi Eu am venit, şi vin în mare lumină, lucrând şi brăzdând cu lumina Mea întunericul de pe pământ şi din om, ca să ajung cu dorul vieţii veşnice la inima omului, şi să-l simtă omul, şi să-i simtă gustul şi fructul, capătul dorului omului.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

Deşi vine nevăzut, “Dumnezeul” Pucioasei are pretenţia ca omul să-L vadă venind:

“Bat la inima ta, ca să deschizi şi să Mă vezi că am venit după tine ca să suflu din nou peste tine, ca să fac din nou fiinţa ta.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)

Venirea nevăzută de la Pucioasa trebuie văzută de om, iar pentru aceasta omul trebuie să-şi spele ochii trupeşti care nu le văd pe cele nevăzute. Venirea nevăzută este o venire de facere din nou a omului, o venire care îl eschivează pe om de la Judecată, o venire de chemare a omului la “ştiinţa sfântă” şi de schimbarea a omului în “casă a venirii Domnului”:

“Am venit să fac din nou fiinţa ta. [...] Spală-ţi şi ochii, ca să vezi venirea Mea la tine. [...]N-am venit din cer să te judec. Am venit să te ajut ca să scapi de judecată. Am venit să te chem din noapte şi să te fac fiu al zilei, fiu al ştiinţei sfinte. Ieşi înaintea Mea şi Mă ia în tine, ca să fac din tine averea Mea şi casa venirii Mele, omule care ai uitat pe Dumnezeu. “(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 15-02-2000)