Istoria trecerii de la calendarul niceo-iulian la calendarul iulian indreptat

[paradosis]

În prealabil postat de Erethorn

Si iata un minunat exemplu al faptului ca ierarhii care au participat la acest "sinod ecumenic" habar n-aveau despre ce vorbesc.

Ce fel de sinod este acela in care se afuriseste un om de paie ?! In care ierarhii ataca si anatemizeaza o pozitie teologica pe care n-o inteleg ?!

S-a mai aratat de 100 de ori ca indulgentele nu inseamna iertarea pacatelor. Faptul ca ierarhii cu pricina nu cunosteau dogma pe care o atacau, ce ne spune despre ei ?

Iata ce spune Enciclopedia Catolica cu privire la Taina Penitentei:

“Jertfa impacarii cu Dumnezeu nu este o parte esentiala a tainei [penitentei] cum sint pocainta si marturisirea… dar este o parte integrala a acesteia pentru ca este necesara obtinerii efectului secundar – iertarea pedepsei temporare.”

Si mai departe:

“Chiar daca indulgentele sint strins legate de penitenta, ele nu sint parte a tainei [penitentei]; ele presupun marturisire si iertare si sint pe drept numite iertare extra – sacramentala a pedepsei temporare dobindite prin pacat.”

(Satisfaction is not, like contrition and confession, an essential part of the sacrament… but it is an integral part, because it is requisite for obtaining the secondary effect — i.e., remission of the temporal punishment.

Though closely connected with penance, indulgences are not a part of the sacrament; they presuppose confession and absolution, and are properly called an extra-sacramental remission of the temporal punishment incurred by sin. -

http://www.newadvent.org/cathen/11618c.htm, Satisfaction)

Deci, la romano – catolici Taina Spovedaniei este cunoscuta mai ales ca Taina a Penitentei, ceea ce arata ca, istoric, jertfa impacarii cu Dumnezeu trebuie sa fi avut un rol esential in cadrul acestei taine. Conform Enciclopediei Catolice, si aceasta este ideea pe care trebuie sa o retinem, caracterul esential al jertfei este negat, dar ea este totusi recunoscuta ca parte integrala a tainei penitentei. Iertarea vine ca si consecita a indeplinirii citorva parti sacramentale: pocainta (esentiala), marturisirea (esentiala) si jertfa de impacare (neesentiala, dar parte integrala si chiar obligatorie in conformitate cu deciziile consiliului romano – catolic de la Trent, care, practic, nu face decit sa confirme invatatura Sfintilor Parinti ai primului mileniu [*]) Acuma, indulgenta este un instrument extra-sacramental care vine sa anuleze (sa ierte de) o parte integrala (sacramentala) si obligatorie (dar neesentiala, sic!) a tainei spovedaniei - jertfa impacarii cu Domnezeu (canonul). Admitind cu mare efort o asemenea aiureala, ajungem la concluzia ca iertarea de pacat la romano – catolici se face in urma pocaintei, marturisirii, a jertfei de impacare cu Dumnezeu (satisfaction in textul in engleza) sau/si indulgente, cind acestea sint solicitate sau cerute. Deci, indiferent de caracterul mai mult sau mai putin sacramental al indulgentelor, acestea se pot substitui, complet sau pe alocuri, unei parti sacramentale devenind parte (integrala si neesentiala - ca sa fim consecventi genului de teologie promovata la Vatican) din procesul iertarii de pacat.

Asadar, domnul Erethorn, Patriarhii Ortodocsi mint cind spun ca Papa “poate ierta păcatele prin plata indulgenţelor” sau papii dumneavoastra calca in strachini incercind sa dovedeasca ca negrul este alb?


[*] “...the Council of Trent but reiterates the traditional belief and practice when it makes the giving of "penance" obligatory on the confessor” http://www.newadvent.org/cathen/11618c.htm, Satisfaction)

Consiliul de la Trent, Concilium Tridentinum, Al 16-lea Consiliu Ecumenic al BRC (1551–1552, 1559–1563)

[Erethorn]

"Ego te absolvo"....

Pacatul este iertat in momentul pronuntarii acestor cuvinte.

Dumneavoastra faceti doua mari confuzii, in primul rand, intre consecinta eterna si cea temporala a pacatului, iar in al doilea rand, in ceea ce priveste mecanismul indulgentelor, intre acordarea indulgentei de catre Biserica si dobandirea ei de catre penitent.

Daca penitentul, din motive independente de vointa sa, nu indeplineste canonul, acest lucru nu anuleaza caraterul expiatoriu al sacramentului. El ramane in stare de har, iar consecinta eterna a pacatului este inlaturata; daca moare, are certitudinea ca nu va ajunge in iad.

Distinctia dintre cele doua consecinte este enorma, aproape de neexprimat. Chiar daca purgatoriul este, pe buna dreptate, descris ca fiind o stare (sau un loc) deosebit de neplacut, iar perspectiva de a te curata de consecinta temporala a unei vieti de pacate este, pe buna dreptate, ingrijoratoare, totusi, orice asemenea grija trebuie sa paleasca in comparatie cu perpectiva de a petrece o eternitate separati de Dumnezeu.

Referitor la indulgente, acestea se acorda, ceea ce nu inseamna automat ca se si primesc, sau ca se si beneficiaza de ele.

Daca a fost acordata o indulgenta, ramane in sarcina penitentului sa faca cele necesare pentru a beneficia de ea (penitenta, post, rugaciune, pelerinaj, fapte de caritate etc., in functie de indulgenta respectiva), si, mai ales, sa se afle in stare de har, sa fie spovedit si sa nu mai pacatuiasca, ba, mai mult, sa respinga in inima sa pacatul.

Ca sa fac o analogie cu limbajul juridic, acordarea indulgentei reprezinta o oferta unilaterala de a contracta, care nu leaga ofertantul decat in masura in care este acceptata iar acceptantul isi indeplineste obligatiile contractuale pe care si le asuma.

[paradosis]

În prealabil postat de Erethorn

"Ego te absolvo"....

Pacatul este iertat in momentul pronuntarii acestor cuvinte.

Dumneavoastra faceti doua mari confuzii, in primul rand, intre consecinta eterna si cea temporala a pacatului, iar in al doilea rand, in ceea ce priveste mecanismul indulgentelor, intre acordarea indulgentei de catre Biserica si dobandirea ei de catre penitent.

Daca penitentul, din motive independente de vointa sa, nu indeplineste canonul, acest lucru nu anuleaza caraterul expiatoriu al sacramentului. El ramane in stare de har, iar consecinta eterna a pacatului este inlaturata; daca moare, are certitudinea ca nu va ajunge in iad.

Distinctia dintre cele doua consecinte este enorma, aproape de neexprimat. Chiar daca purgatoriul este, pe buna dreptate, descris ca fiind o stare (sau un loc) deosebit de neplacut, iar perspectiva de a te curata de consecinta temporala a unei vieti de pacate este, pe buna dreptate, ingrijoratoare, totusi, orice asemenea grija trebuie sa paleasca in comparatie cu perpectiva de a petrece o eternitate separati de Dumnezeu.

Referitor la indulgente, acestea se acorda, ceea ce nu inseamna automat ca se si primesc, sau ca se si beneficiaza de ele.

Daca a fost acordata o indulgenta, ramane in sarcina penitentului sa faca cele necesare pentru a beneficia de ea (penitenta, post, rugaciune, pelerinaj, fapte de caritate etc., in functie de indulgenta respectiva), si, mai ales, sa se afle in stare de har, sa fie spovedit si sa nu mai pacatuiasca, ba, mai mult, sa respinga in inima sa pacatul.

Ca sa fac o analogie cu limbajul juridic, acordarea indulgentei reprezinta o oferta unilaterala de a contracta, care nu leaga ofertantul decat in masura in care este acceptata iar acceptantul isi indeplineste obligatiile contractuale pe care si le asuma.

Nu, domnule, nu fac nici un fel de confuzie, dar dumneavoastra cu siguranta deviati intentionat de la subiect. Comentariul meu nu se refera la ce se intimpla in momentul absolvirii de pacat si mecanismul din metafizic in functie de conditia penitentului. Daca o sa aveti bunavointa sa recititi cele scrise de mine, o sa intelegeti ca doar analizam procesul de iertare, asa cum il prezinta Enciclopedia Catolica in Taina Penitentei. Pentru ca Papa sa ajunga sa spuna "Ego te absolvo", citeva conditii trebuie sa fie indeplinite:

1. pocainta
   
   
2. marturisire
   
   
3. darea de canon sau/si indulgente

Fara de acestea nu exista iertare. Ca indulgenta este sacramentala sau extra – sacramentala, mai putin conteaza, important pentru discutia noastra este doar ca face parte atunci cind este solicitata din procesul de iertare, ceea ce confirma din plin afirmatia ca Papa “poate ierta pacatele prin plata indulgentelor” (bineinteles, daca si celelalte conditii, pocainta si marturisire, sint indeplinite).