Despre singuratate

[colaps]

Aici depinde foarte mult de firea omului în cauză. Pe unii îi apucă deznădejdea din pricina singurătății pe când pentru alții reprezintă o perioadă ziditoare și liniștitoare pentru suflet.

Creștini fiind nu putem fi niciodată singuri în adevăratul sens al cuvântului. Întotdeauna Îl vom avea pe Iisus Hristos și pe Preacurata Maica Sa și pe Sfântul înger păzitorul nostru. Niciodată nu se vor depărta de la omul botezat.

Vremurile fiind cele care sunt, nu m-ar surprinde să aflu că mulți prețuiesc acea clipă de singurătate și de acalmie sufletească când își pot organiza gândurile și cugetul. În ziua de astăzi ne mișcăm precum furnicile de colo-ncoace și ne grăbim să facem cele trupești dar niciodată nu stăm locului undeva liniștit pentru a cugeta. La ce? La orice, doar să cugetăm.

Veacul acesta întinat pricinuiește doar amăgiri mari; mai este necesară și o perioadă de singurătate pentru a ne dezrădăcina de modul acesta de trai și pentru a ne putea raporta la viață.