![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Citat:
Uniele femei pur si simplu nu s-au gandit ca poate nu este cuviincios sa porti pantaloni, haine mulate sau decoltate, ca este nepotrivit sa-ti sune telefonul, sa te lansezi in discutii cu cel de alaturi (socializare) etc. Cineva ar trebui sa-i sfatuiasca pe cei nestiutori. |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
|||
|
|||
|
CE TREBUIE SĂ ȘTIM DESPRE CONDUITA MORALĂ A CREȘTINULUI
11.11.2008 15:22 - Episcopul Petru de Hâncu Cum se salută mirenii Deoarece sînt egali în fața Domnului, credincioșii se adresează unul altuia cu „frate” și „soră”. Această formulă de adresare se utilizează destul de des în mediul bisericesc. Anume așa se adresează celor prezenți credincioșii: „Frați și surori”. Aceste cuvinte frumoase exprimă comuniunea profundă a credincioșilor, despre care se spune în rugăciune „Noi care ne împărtășim dintr-o Pîine și dintr-un Potir”. În sens larg și episcopul, și preotul sînt frați pentru mireni. De obicei bărbații cînd se întîlnesc își strîng mîna, apoi se sărută pe obraz. Femeile nu-și strîng mîna. Regulile stricte îngrădesc sărutatul dintre bărbați și femei. E suficient ca ei să se salute prin cuvinte și printr-o ușoară aplecare a capului. Chiar și la Paște se recomandă discreția și bunul simț, pentru a nu imprima sărutului pascal o notă pasională. Relațiile dintre credincioși trebuie să fie simple și sincere. Pentru orice nedreptate credinciosul se grăbește cu smerenie să-și ceară iertare. În mediul bisericesc sînt primite dialogurile scurte: „Te rog, de mă iartă, frate! (soră)”, „Dumnezeu să te ierte!”. La despărțire credincioșii spun ”Să te ferească Dumnezeu!”, „Doamne ajută”, „Înger păzitor!” ș. a. În lume adeseori apar situații jenante. Spre exemplu, e greu să refuzi pe cineva fără al supăra. În Biserică acest lucru se rezolvă în modul cel mai fericit: „Cer iertare, nu pot accepta aceasta, deoarece este un păcat”, sau „Cer iertare, dar nu am binecuvîntarea duhovnicului meu”. Astfel aplanăm cu ușurință situația tensionată. În lume ne-ar trebui mult efort pentru a rezolva o problemă. |
|
#4
|
|||
|
|||
|
CE TREBUIE SĂ ȘTIM DESPRE CONDUITA MORALĂ A CREȘTINULUI
11.11.2008 15:22 - Episcopul Petru de Hâncu Conduita în timpul discuției Atitudinea mireanului față de preot trebuie să fie plină de respect, deoarece preotul este purtătorul harului dumnezeiesc, pe care-l în timpul hirotoniei. El este pus să pască turma oilor cuvîntătoare. Adresîndu-se preotului, mireanul trebuie să fie atent ca vorbirea, gesturile, mimica, poza și privirea să fie decente. Vorbirea nu trebuie să conțină cuvinte expresive, și, mai ales, cuvinte vulgare, argouri cu care este bogată vorbirea noastră uzuală. Gesturile și mimica trebuie să fie calculate. Este bine-cunoscut faptul, că gesticulația săracă denotă educația omului. În timpul discuției nu avem voie să-l atingem de preot, sau să fim familiari. Trebuie să respectăm o anumită distanță. Nerespectarea distanței este o încălcare chiar și a normelor lumești. Poziția corpului nu trebui să fie jenantă, cu atît mai mult provocatoare. Nu se cuvine să ne așezăm, dacă preotul stă în picioare. Ne așezăm atunci cînd sîntem poftiți. Privirea cu greu se supune controlului conștient, totuși nu trebuie să fie fixă, iscoditoare, ironică. Adeseori privirea blîndă, smerită, aplecată denotă un om educat, în cazul nostru îmbisericit. În general, trebuie să discutăm fără al plictisi pe interlocutor cu vorbe lungi. Trebuie să luăm aminte că prin preot, ca slujitor al Tainelor Dumnezeiești, vorbește Însăși Domnul nostru Iisus Hristos. Din această cauză enoriașii sînt foarte atenți la vorbele duhovnicului. Nu trebui să amintim că și în lume oamenii trebuie să respecte aceleași reguli. |
|
#5
|
|||
|
|||
|
CE TREBUIE SĂ ȘTIM DESPRE CONDUITA MORALĂ A CREȘTINULUI
11.11.2008 15:22 - Episcopul Petru de Hâncu Masa la parohie Dacă ați întîrziat la masă, trebuie să vă așezați pe locul liber fără ai obliga pe ceilalți să se miște, sau pe locul indicat de paroh. Trebuie să cereți iertare și să doriți tuturor „Înger la masă”, apoi să vă așezați pe locul liber. De obicei în parohie nu există o delimitare strictă a meselor ca la mănăstire: prima masă, a doua etc. Totuși în capul mesei se așează parohul, sau cel mai mare dintre preoți. În dreapta lui se așează al doilea preot, în stînga parohului se așează preotul de rang inferior. Lîngă preoți se așează președintele consiliului eparhial, membrii consiliului, slujitorii bisericii (dascălul, declamatorul, slujitorul în altar), cîntăreții. Oaspeții de onoare sînt binecuvîntați să se așeze mai aproape de capul mesei. În linii generale mirenii urmează cuvintele Mîntuitorului despre smerenia la masă (v. Luca 14.7-11). Ordinea la masă de cele mai multe ori este ca la mănăstire: dacă e masă obișnuită, după binecuvîntarea preotului citețul citește în glas tare din Viața sfinților sau Învățături, pe care mesenii le ascultă cu atenție. Dacă este o masă festivă, la care sînt felicitați cei ce-și sărbătoresc ziua numelui, atunci se spun cuvîntări duhovnicești, toasturi. Este bine ca toastul să fie pregătit din timp. La masă trebuie să se respecte măsura în toate: vorbe, glume, durata mesei. Omagiatului i se aduc în dar icoane, cărți, ustensile bisericești, dulciuri, flori. El le mulțumește celor prezenți, iar aceștia îi cîntă „Mulți ani trăiască!”. Trebuie să se respecte măsura și atunci, cînd sînt lăudați cei care au organizat și pregătit masa, deoarece „Împărăția lui Dumnezeu nu este mîncare și băutură, ci bucurie în Duhul Sfînt”. |
|
#6
|
|||
|
|||
|
CE TREBUIE SĂ ȘTIM DESPRE CONDUITA MORALĂ A CREȘTINULUI
11.11.2008 15:22 - Episcopul Petru de Hâncu Cum invităm preotul Uneori trebuie să-l invităm pe preot pentru săvîrșirea anumitor ritualuri. Dacă preotul vă este cunoscut, îl puteți invita prin telefon. La telefon spuneți: „Binecuvîntați, părinte!”. Apoi expuneți foarte succint rugămintea dumneavoastră. Încheiați discuția prin a mulțumi și cereți iarăși binecuvîntare. Trebuie să întrebați preotul sau slujitorii bisericii ce trebuie să pregătiți pentru ritual. Spre exemplu, dacă preotul este chemat pentru a împărtăși un bolnav, trebuie să faceți cureat în cameră, să duceți cîinile în altă parte, să fie pregătite lumînări, o basma curată și apă. Pentru soborovenie e nevoie de lumînări, bețișoare cu vată, ulei, vin. Pentru prohod sînt necesare lumînări, cartea de rugăciuni, crucea funerară, o cuvertură, o icoană. Pentru sfințirea casei trebuiesc pregătite lumînări, ulei, apă sfințită. Produc o impresie proastă rudele care nu știu cum să se comporte cu preotul. O impresie și mai proastă o lasă televizorul pornit, muzica, lătratul cîinilor, tineretul sumar îmbrăcat. Dacă permite situația, după terminarea ritualului preotul poate fi servit cu ceai. Este o ocazie minunată pentru membrii familiei să discute cu preotul lucruri duhovnicești, să rezolve împreună cu el diferite probleme. |
|
#7
|
|||
|
|||
|
CE TREBUIE SĂ ȘTIM DESPRE CONDUITA MORALĂ A CREȘTINULUI
11.11.2008 15:22 - Episcopul Petru de Hâncu Cum trebuie să se comporte enoriașii care îndeplinesc ascultări în biserică Comportamentul enoriașilor care îndeplinesc diferite ascultări în biserică (vînd lumînări, icoane, fac curat în biserică, păzesc teritoriul bisericii; cîntă în cliros, slujesc în altar) este un subiect aparte. Se știe cît de importantă este ascultarea în biserică. Este o sarcină foarte grea să înfrunți slăbiciunile, făcînd totul în Numele Domnului. Aceasta se complică prin faptul, că omul se „obișnuește” foarte repede cu „sacrul”. Sentimentul de stăpîn (stăpînă) în biserică, cînd parohia pare a fi propria ta ocină, duce la disprețul a tot ce este străin, „din afară”. Sfinții părinți niciodată n-au considerat ascultarea mai importantă ca dragostea. Dumnezeu este dragoste și pentru a ne asemui Lui, trebuie să arătam dragoste. Frații și surorile care fac ascultare în biserică trebuie să fie un exemplu de blîndețe, smerenie și îngăduință. Ei trebuie să fie destul de educați. Spre exemplu, să poată răspunde la telefon. Pe de altă parte, oamenii trebuie să știe că biserica este o lume deosebită, cu reguli aparte. Din această cauză la biserică se vine decent îmbrăcat. Femeile nu trebuie să poarte pantaloni și să fie cu capul descoperit, să aibă buzele vopsite. Bărbații nu trebuie să poarte pantaloni scurți și tricouri, cămeși cu mîinicile scurte, să miroase a tutun. Nu este vorba doar de evlavie, ci de o etichetă elementară, deoarece prin încălcarea normelor de comportament putem stîrni o reacție negativă binemeritată a celor din jur. Dacă v-ați confruntat cu momente neplăcute la parohie trebuie să urmați acest sfat: ați venit la Dumnezeu deci Lui ați adus inima voastră, iar ispitele le învingeți prin rugăciune și dragoste. |
|
#8
|
|||
|
|||
|
Ma deranjeaza in sf.Biserica,faptul ca femeile si fetele se amesteca printre barbati,la miruire nu respecta randuiala,luind-o inaintea barbatilor,ba mai vin si impodobite,si multe dintre ele cu capul neacoperit.Aceste neoranduieli le incarca cu pacate grele,provoaca sminteala,tulburare si se stie ca cei care fac neoranduieli in sf.Biserica cad sub afurisenie.Biserica lui Dumnezeu este Ierusalim Ceresc,in care se pastreaza buna randuiala,nu Babilon prin amestecare,confuzii si neoranduieli.Nu as vrea sa supar femeile,dar orice invatatura divina si bisericeasca arata clar ca Dumnezeu a randuit ca femeia sa fie supusa barbatului ei in toate,asa cum Biserica este supusa Domnului IISUS HRISTOS.In acest scop al mantuirii,toate femeile trebuiesc sa imbratiseze minunata smerenie a Preasfintei Fecioare MARIA si ale tuturor sfintelor fecioare si femei din trecut.Sf.Apostol Petru poruncea femeilor,,Viata voastra sa fie curata.Podoaba voastra sa nu fie pe dinafara,in impletiirea parului,in poboabele de aur...si in gatelile cu haine,ci in omul dinlauntru,tainic,al inimii,bland si pasnic care e de mare pret la Dumnezeu''.
|
|
#9
|
|||
|
|||
|
Citat:
11.11.2008 15:22 - Episcopul Petru de Hâncu Cum se salută mirenii Conduita în timpul discuției Masa la parohie Cum invităm preotul Cum trebuie să se comporte enoriașii care îndeplinesc ascultări în biserică Multumim Cristi! Inca odata ai dovedit ca esti un ortodox de nadejde! |
|
#10
|
|||
|
|||
|
Aceasta marturie, preluata de pe http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...stantinopolul/, ,,adevereste starea jalnica si vrednica de plans a poporului'' din vremea monahului Iosif Vrienie, dascalul Sfintilor Marcu din Efes si patriarhului Ghenadie, ,,a carui marturie o aducem, caci era om sfant si iubitor de adevar" si pentru ca aceiasi stare jalnica o gasim si in zilele noastre:
,,Daca cineva, vazand vizitele pedagogice pe care Dumnezeu ni le face, este nedumerit, sa se gandeasca si la faptele savarsite de noi si sa se minuneze, caci pe drept se ingaduie sa ni se intample toate acestea. Caci nu exista rautate care sa nu o faptuim cu staruinta, toata viata noastra… Cei mai multi dintre noi nu numai ca nu cunosc ce inseamna a fi crestin, dar nu stiu sa-si faca nici cruce, sau stiu si nesocotesc a o face. […]Numele lui Dumnezeu care este hulit nu-l aparam, in vreme ce suntem datori sa murim pentru el... Pe noi insine si pe altii ii anatemizam in fiecare zi si ii supunem la multe blesteme. Deseori facem juramant fara teama si juram in numele infricosator si sfant al Dumnezeului si Mantuitorului nostru; si acestea le facem fara a avea nevoie de ele. Cartim impotriva lui Dumnezeu, uneori pentru ca ploua, alteori pentru ca nu ploua; pentru ca e cald, pentru ca e frig; pentru ca unora le-a dat bogatii, iar altora le ingaduie sa moara de foame. Pentru ca bate viforul, pentru ca a starnit crivatul, si printr-un cuvant devenim judecatori neinduplecati lui Dumnezeu. Inca multi dintre noi hulesc credinta ortodoxa, crucea, legea Sfintilor, pe Insusi Dumnezeu in public, ca unii care sunt lipsiti de orice respect. La hula adauga si lepadare de Dumnezeu, si nimeni din cei care aud nu se impotrivesc… Nu le e rusine sa se culce, nu numai barbatii, dar si femeile, goi ca in ceasul nasterii… Pe fete le invata de-ale stricaciunii, iar femeile lor se imbraca cu hainele barbatilor. Nu le e rusine ca la sfintele praznice sa cante din instrumente cantece satanice si sa joace, imbatandu-se si savarsind obiceiuri straine rusinoase... [...] si in martie purtam talismane, in mai ne punem cununi pe cap si bem licori facute de vrajitori, sarim peste focuri si mergem la ghicitori. Din ce in ce mai mult mergem la magi si vrajitori. Si la fiecare boala alergam la fermecatori (sau vrajitori) si legam sau dezlegam animale si oameni…, scaparea noastra sunt vrajitorii. Se inmulteste acum fuga de virtute si se imputineaza izgonirea pacatului, fapt ce face sa piara valoarea iubirii si sa vina uraciunea invidiei…. Milostenia s-a indepartat, compatimirea s-a micsorat, lasandu-ne prada urii si nerusinarii. Carmuitorii nostri sunt nedrepti, cei care supravegheaza si au putere peste lucruri sunt rapitori; judecatorii primesc daruri, cei ce se targuiesc mint, oamenii oraselor sunt batjocoritori, cei de la sate – lipsiti de judecata si jalnici cu totii. Fecioarele noastre sunt mai nerusinate decat desfranatele, femeile vaduve – foarte iscoditoare, cei casatoriti nu au cumintenie si nu pazesc credinta, tinerii sunt depravati, iar batranii – betivi. Lucratorii au nesocotit lucrul, preotii au uitat de Dumnezeu, monahii au parasit calea cea dreapta, iar laicii si-au iesit cu totul din fire... Chipul nostru a devenit nerusinat si pricina de pacat… si in vreme ce savarsim toate relele, credem ca nu se va intampla nimic. Au considerat cuvintele inteleptilor ca nefolositoare si povesti… Si mai mult sunt cinstiti acum nerusinatii, care petrec in desfrau, decat aceia care se nevoiesc, traindu-si viata intru virtute… Nu trece o zi sau un ceas fara sa ne afundam in insulte si osande fata de fratii nostri. Multi dintre noi traiesc in imbuibarea pantecelui, betii, desfranari, adultere, mizerii, lipsa de evlavie, vrajmasii, gelozii, invidie si talharii. Am devenit mandri, infumurati, iubitori de arginti, egoisti, nerecunoscatori, hoti, tradatori, necuviosi, nepocaiti, neinduplecati. Multi dintre clericii pacatosi se apropie si liturghisesc la Sfanta Masa. Iarta-ne, Doamne! Aceasta mai mult decat toate ne face neplacuti in fata lui Dumnezeu si vrednici a primi mii de suferinte. Si altele cate se savarsesc in public si pe furis de catre multi, iar noi tacem''. [...] |
![]() |
| Tags |
| atitudine, indiferenta |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Va rog haideti sa intindem iar mana | mara2008 | Umanitare | 0 | 17.12.2010 06:40:54 |
| Să luam atitudine impotriva reclamei Red Bull ce huleste Nasterea Domnului | colaps | Generalitati | 16 | 10.12.2010 22:17:27 |
| Sunt sectele foarte periculoase?Cum sa luam atitudine fata de ele? | tigerAvalo9 | Secte si culte | 443 | 04.08.2010 15:38:35 |
| Sunt sectele foarte periculoase?Cum sa luam atitudine fata de ele? | tigerAvalo9 | Generalitati | 5 | 03.05.2010 15:24:13 |
| Haideti sa ne cunoastem reciproc. Bine v-am gasit. | Remus-Emilian | Stiri, actualitati, anunturi | 3 | 20.01.2007 00:22:02 |
|
|