mesaj de la noul ierusalim

[vsovivi]

Așa o fi fost „bolnav” și blândul și sărmanul Moise, pentru care Domnul s-a milostivit ca să nu spulbere de tot poporul revoltat și nemulțumit și cârtitor... o fi fost bolnav de mărire de sine, la cei peste 80 de ani ai săi când a preluat sarcina trasată de Dumnezeu, și a mai trăit apoi încă 40 de ani... prin pustie... ca să-I ducă în Pământul Făgăduinței, pe ei cei foarte tari la cerbice... cerbicea roții molarului.

Of și câte o fi suferit și sărmana Mihaela de la gura târgului... de la nemulțumirea asta a noastră, de la pătimășia jignidoliceașcă... doarece omul pentru idolii săi se luptă cu Dumnezeu... iar idolii sunt programați de poftele cele rele... de om, și omul merge cu capul înainte ca să dea cu el în vițelul de aur... și dă mereu cu capul în el ca într-un zid... nu-i pasă și nu crede până nu-ți vede cucuiul... până nu vede nu crede... și apoi dacă i-au ieșit cucuiele, să vezi cum se compătimește și cum se miorlăie ca mâțele că nu sunt din vina lui ci a altora... și e gata să se ai de piept cu oricine îl jignește că n-are dreptate și îi spune că nu e el defapt victima nedreptățită ci... cel de care el e nemulțumit și are pretenții... mereu pretenții... și pentru ce altceva decât pentru poftele cele rele, poftele gLumeștii... ca savanții și lingvisviștii.

deci nu pot să-ți pun decât placa stricată a papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”


Și-ți mai fac o dedicație specială: pentru „tine” și pentru „mareșalul” Mihaela și Nicușor.

[mariamargareta]

281. Spiritismul se exacerbează din nou la “Noul Ierusalim”- Pucioasa (I)

La soborul sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil (pe stil vechi), liderii pucioşi au reuşit un nou număr de prestidigitaţie spirituală: aducerea de pe lumea cealaltă a spiritului lui nea’Mişu (Dănciucă Gheorghe, zis şi “păstorul Daniel”, decedat cu numai un an în urmă). Experimentul nu este deloc singular, pucioşii fiind experimentaţi în asemenea numere de iluzionism. Neobişnuită este însă virulenţa cu care spiritul lui nea’Mişu este manipulat pentru a înfiera cu mânie proletară pe cei care au îndrăznit în ultima vreme să facă dezvăluiri incendiare despre liderii pucioşi, “căpeteniile” Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu.

De la bun început se sugerează că oamenii care nu-i recunosc pe liderii pucioşi drept “căpetenii” nu sunt statornici şi nu au viaţă în slavă şi nu vor “să fie mici”:

“Eu sunt Cel ce sunt! Sunt Domnul Iisus Hristos şi Mă mărturisesc pe Mine Însumi cine sunt, căci Tatăl Meu Savaot Mi-a dat toată puterea în cer şi pe pământ, fiindcă M-am coborât din cer pentru om şi M-am întrupat în Fecioară ca să Mă nasc Prunc mic şi să-i dau omului pildă să fie mic şi să crească tot aşa, să nu crească mare, că el aşa a crescut şi aşa creşte şi nu rămâne statornic omul, că nu are căpetenie peste el ca să înveţe să fie mic, să fie statornic, să aibă viaţă în slavă, în ascultare ca a îngerilor, care au căpetenie peste ei şi sunt în slavă, în mare slavă, în mare aplecare, şi tot aşa şi lucrare.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Duhul ce se autointitulează “Mihail, căpetenia oştirii îngerilor” anunţă voalat tema zilei: vor fi judecaţi aspru cei care s-au dovedit în ultima vreme a fi cu multă încăpăţânare pentru susţinerea necredinţei lor în ideologia eretică de la Noul Ierusalim, şi pentru trădările celor care i-au părăsit pe liderii pucioşi şi au trecut la demascarea lor, şi pentru căderile lor din rangurile pucioşeşti, deţinute până nu demult de către cei care au dezertat:

“Mihail, căpetenia oştirii Domnului, îngerul Meu, strigă acum peste cei ce iubesc cuvântul Meu: Să staţi bine şi cu frică şi cu mare luare aminte să staţi şi să ascultaţi, că e vreme cu căderi şi cu încăpăţânare pentru necredinţă şi pentru trădări şi pentru căderi, iar Domnul vă învaţă salvarea!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Duhul pucios face apoi o paralelă cu episodul biblic în care Iisus îi somează pe ucenici să-şi exprime cu voce tare părerea despre persoana Sa şi să spună cine cred ei ce este Cel din faţa lor. După ce s-a autointitulat “Domnul Iisus Hristos”, duhul pucios pretinde ca cei adunaţi la Pucioasa să se exprime în acelaşi fel (public, adică) şi să răspundă la aceeaşi întrebare: “cine este acela care le vorbeşte?” Cu alte cuvinte, “mânăstire într-un picior, ghici, ciupercă, ce-i?” Analogia cu episodul biblic este însă viciată de câteva elemente esenţiale. În primul rând, ucenicii care erau întrebaţi de Iisus Îl aveau în faţă şi-L auzeau vorbindu-le cu vocea Lui. Adepţii pucioşi nu au pe nimeni în faţă, decât pe liderii pcucioşi, şi nu aud glas din cer sau din văzduh vorbindu-le, ci îl aud pe Nicuşor cum recită ca o poezie un text pe care-l citeşte de pe o foaie de hârtie. În al doilea rând, Iisus cel care pune întrebări ucenicilor Se făcuse pe sine cunoscut prin multe fapte şi minuni folositoare celor nevoiaşi şi suferinzi. În schimb, duhul pucios care vorbeşte prin vocea lui Nicuşor (care e pe post de lector, de intermediar) nu s-a făcut cunoscut prin nimic, prin nici o faptă bună sau rea, dar consecinţele învăţăturilor sale au fost dintre cele mai rele (creştini dezrădăcinaţi, smulşi din Biserică, familii destrămate, indivizi aduşi la deznădejde şi la rătăcirea minţii). Cei care ascultă provocarea duhului se împart în trei categorii: unii îi acuză pe liderii pucioşi că s-au făcut pe sine înşişi Mesia, alţii nu înţeleg de ce cuvântul de la Pucioasa este infestat cu proorocii mincinoase, iar alţii mărturisesc că duhul de la Pucioasa este Hristosul biblic, care S-a coborât a doua sau a treia oară din ceruri, după ce S-a dezbrăcat de trupul pe care şi-L luase singur la Înviere. Pentru cei care nu-l primesc ca Mântuitor peste ei pe duhul Pucios care se face “carte pe pământ” se pune în discuţie şi alegerea unor pedepse care să-i lecuiască de “necredinţă”:

“O, popor adunat lângă poporul Meu cel de la izvor, am pus acum două mii de ani o întrebare ucenicilor Mei cei de atunci şi le-am zis lor: "Cine zic oamenii că sunt Eu?". Vă pun şi vouă această întrebare acum, iar voi daţi răspuns şi spuneţi-Mi cine ziceţi voi că sunt Eu, Cel ce grăiesc? O, Eu sunt Cel ce am fost hărăzit de Tatăl Meu prin cuvântul cel proorocesc al Duhului Sfânt că voi fi spre ridicarea şi spre căderea multora, şi iată, aşa sunt. Cei cu inimă de evreu Mă dispreţuiesc şi zic că de la ei putere se dau Mesia cei care Mă aşează în carte cuvânt în zilele acestea. Alţii spun că nu pot cuprinde ei adevărul despre acest cuvânt, iar alţii Mă aud şi Mă mărturisesc că Eu sunt Hristosul, Mântuitorul celor credincioşi. Dar voi cine ziceţi că sunt Eu, Cel ce grăiesc vouă? O, ce să fac cu cei ce nu Mă primesc Mântuitor peste ei prin acest cuvânt ieşit din gura Mea şi care se face carte pe pământ?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Venirea duhurilor la Pucioasa se transformă într-o colcăială şi într-un freamăt al văzduhului, iar modelul de a avea căpetenii peste legiunile de îngeri care nu se văd, căci sunt ai întunericului, va trebui preluat şi pe pământ, de către adepţii pucioşi, care vor trebui să-şi aleagă nişte căpetenii cu nume de arhangheli (de exemplu, numele de “arhangheliţa Mihaela, căpetenia” ar putea fi un nume potrivit, căci vine de la “arhanghelul Mihai”, care este căpetenie peste îngeri):

“ Oştirea îngerilor e tot un freamăt aici, în văzduhul colinei slavei Mele cu poporul Meu slujitor venirii Mele acum cuvânt pe pământ. Pace vouă, şi fiţi ca îngerii, căci îngerii au căpetenii, şi aşa se fac ei slava Mea, iar văzduhul tresaltă de lucrarea slavei! O, nu numai îngerii trebuie să aibă căpetenii, ci mai mult oamenii trebuie să aibă, ca să se facă ei slava Mea. Arhangheli trebuie să fie şi între oameni, ca şi între îngeri […]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

[mariamargareta]

281. Spiritismul se exacerbează din nou la “Noul Ierusalim”- Pucioasa (II)


Duhul care ia numele de “Mihail, Arhanghelul”, subliniază că şi cei care vin ocazional la Pucioasa trebuie să se înveţe cu ideea că aici ei au nişte căpetenii care “cârmuiesc masa de cuvânt în numele lui Dumnezeu”, (cu alte cuvinte, chiar ei sunt autorii predicilor pucioşeşti intitulate “Cuvântul” de la Pucioasa) Apoi duhul dă cuvântul altui duh, care se prezintă a fi “duhul Verginicăi”, moartă în 1980:

“— […] O, să înveţe cei ce vin să se facă popor al Tău pentru venirea Ta, să înveţe de la îngeri, căci îngerii au căpetenii şi sunt ei slava Ta! O, iată câtă sărbătoare de cuvânt, iar eu cârmuiesc în numele Tău masa de cuvânt din ziua aceasta a îngerilor şi văd pe trâmbiţa Ta Verginica venită la popor, cu scump popor la masa Ta de cuvânt în mijlocul poporului Tău cel de pe pământ acum. Ea a venit, iar eu am privit şi am aşezat în ordine tot lucrul cuvântului de azi.
O, sună tu, trâmbiţă a Domnului, şi dă acum rând cetei tale! Amin.”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

“Duhul Verginicăi” anunţă la rândul lui un alt duh pregătit să ia cuvântul în Grădina Întâlnirii, şi anume duhul lui Dănciucă Gheorghe, zis şi nea’Mişu, cu numele conspirativ “păstorul Daniel”, de la care moarte se împlineşte un an şi care acum este răsplătit cu aşazarea lui în “ceata sfinţilor”:

“— O, binecuvântat eşti, Doamne, că ai ales dintre oameni rugători Ţie pe pământ şi în cer pentru împlinirile Tale, prin cuvânt proorocesc rostite şi pregătite ca să fie, iar eu am cu mine de mânuţă la masa de azi a îngerilor, am pe păstorul Daniel, că multă vreme a păstorit el spre Tine turma care s-a ridicat din cuvântul Tău cel de azi! Acum un an eu, trâmbiţa Ta, am venit cu îngerul Tău şi l-am adus înaintea Ta, ca să-l aşezi pe el între sfinţii Tăi rugători,[…] O, hai, păstorule Daniel, ia-ţi glasul cel păstrat în cer când Domnul ţi l-a luat mai din vreme şi hai să cuvintezi poporului de ieri şi de azi, căci cine păstoreşte cu credinţă şi cu nădejde pentru Domnul turma lui, acela nu moare niciodată, şi moare numai cel ce vrea să moară. S-a scurs un an de când ne-am întâlnit între cei din cer, şi vreau acum să împlinim grăire mare peste poporul acestui cuvânt.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Cuvintele “… ia-ţi glasul cel păstrat în cer când Domnul ţi l-a luat mai din vreme…” trebuie înţelese în contextul lor istoric. "Păstorul Daniel" a fost în ultimii săi ani mut, deoarece i-au fost extirpate de medici coardele vocale, în urma unui cancer în gât. Pe vremea când nea’Mişu încă mai trăia, Mihaela povestea că nea’Mişu n-a ascultat de ea, atunci când l-ar fi sfătuit să nu se ducă la operaţie, şi de aceea a rămas el fără glas (dar a mai trăit ani buni după aceea, ceea ce nu se ştie dacă ar fi putut dacă nu se opera) Aşadar, nu Domnul i-a luat glasul lui nea’Mişu, ci chirurgul i l-a luat, cu asentimentul său.

Acum , după moarte, “păstorul Daniel” este considerat de liderii pucioşi” un sfânt”, un “martor credincios al lui Dumnezeu, iar cei care îi ascultă cuvintele atribuite duhului lui (şi nu glasul, căci glasul este al lui Nicuşor, care citeşte textul aşternut pe hârtie) trebuie să o facă plini de credinţă şi de înţelepciune:

“O, frumoasă este grăirea între cei din cer, şi mare să fie credinţa şi înţelepciunea celor ce ascultă acum pe păstorul Daniel, pe martorul cel credincios al lui Dumnezeu-Cuvântul pe pământ, Domnul, Care vine şi grăieşte acum în mijlocul unui popor credincios pe vatra neamului român.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Nu acelaşi îndemn avea Mihaela pentru adepţii pucioşi pe vremea când nea’Mişu trăia încă. Ultimii ani buni ai vieţii lui au însemnat o marginalizare forţată şi o constantă vorbire de rău a celor doi “păstori” din partea Mihaelei, atunci când venea vorba despre acţiunile, iniţiativele şi mai ales firea “păstorilor Verginicăi”. Pe deasupra, învăţăturile eretice pe care le aducea Mihaela şi tendinţa ei tot mai evidentă spre separtism de Biserica Ortodoxă Română n-au fost deloc pe placul păstorilor. Prin 1981, după moartea Verginicăi, Mihaela încerca să se afirme ca “sol” al lui Dumnezeu, cu inovaţii din ce în ce mai năstruşnice. Una din veştile aduse de ea “poporului” era aceea că “nimeni nu trebuie să mai mănâce carne, căci aşa este de la Dumnezeu!” Expresia “aşa este de la Dumnezeu” era tipică Mihaelei, care o folosea pe atunci ca un fel de tabu, şi nimeni nu avea curajul să o comenteze sau să-i cerceteze originea sau autenticitatea. De aceea, acest îndemn al Mihaelei a fost luat ca atare, dar a stârnit mare tulburare printre “creştinii Verginicăi”, care ştiau că Verginica a mâcat toată viaţa carne (exceptând posturile, pe care ea le ţinea cu stricteţe). Această fierbere a ţinut până ce nea’Mişu (”păstorul Daniel”) a “luat taurul de coarne”. În Vinerea Paştilor, el a mers la creştinii din “popor”, trecând din casă în casă şi îndemnându-i ca de Paşti să mănânce carne: “Mâncaţi carne! Mâncaţi carne! Ce v-a zis Mihaela nu este de la Dumnezeu, ci este de la Diavolul!”

Mihaela n-a suportat afrontul. "Păstorii" nea’Mişu şi nea’Cristea, prin opoziţia lor făţişă la afirmarea “moldovencei” ca proorociţă autentică, deveniseră principalele obstacole în calea ascensiunii ei la conducerea sectei. Cu prima ocazie, Mihaela s-a răzbunat crunt. Pretinzând că ea este “Arhanghelul Mihail” din capitolul 12 al Apocalipsei, care a pornit război în cer cu balaurul, începând cu judecata “poporului” Verginicăi, l-a luat pe nea’Cristea şi l-a aşezat în mijlocul creştinilor pucioşi şi l-a făcut “Balaur” şi “Antihrist” şi “Satana”, iar nea’Cristea s-a supus perplex, ca un mieluşel hipnotizat la vederea cuţitului. Apoi, Mihaela l-a luat pe nea’Mişu şi, ca semn al reconcilierii lor, i-a pus pe cap o coroană de flori şi l-a făcut “regele David”. Nimeni n-a schiţat vreun gest de împotrivire, atât de sigură pe sine şi de convingătoare a fost pantomima Mihaelei. Din acest moment, nea’ Mişu a virat brusc în favoarea susţinerii formale a Mihaelei, iar nea’Cristea a fost împins în mod deliberat într-un definitiv con de umbră, nemaifiind de atunci antrenat în nici o “acţiune” pucioşească.
După această manevră dibace, Mihaela s-a mai folosit câţiva ani de nea’Mişu în acţiuni mărunte, apoi, când s-a instalat temeinic în fruntea bucatelor l-a trecut şi pe acesta pe linie moartă. Nu însă fără a reaminti celor ce o ascultau, cu orice prilej favorabil, “cât de mult rău i-au făcut ei păstorii, în special nea’Mişu”.

Tocmai de aceea surpinde acum faptul că “păstorul Daniel” este “scos de la naftalină” şi folosit de duhurile care pretind că el a făcut numai bine în “popor” şi că a fost mâna dreaptă a Mihaelei, pe vremea când el încă mai trăia, şi că “s-a dat cu totul ascultării” de Mihaela şi de cuvântul ei:

“— […] M-am dat cu totul ascultării de acest cuvânt, iar râvna aceasta am dorit-o mereu în toţi cei care au aflat izvorul lui Dumnezeu-Cuvântul, şi din pricina acestei suferinţe pline de aşteptare şi de răbdare am stăruit şi cu blândeţe, şi cu dojană peste cei greoi la mers şi la putere pentru cele cereşti, cerute de Domnul de la acest popor.”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Duhul lui nea’ Mişu foloseşte exact terminologia Mihaelei şi vizează exact obiectivele ei: adversarii Mihaelei “n-au stat frumos la crescut”, ca să crească mici prin cuvântul ei; n-au suferit dojana; n-au primit peste ei sfatul cel bun al “căpeteniei”; au căutat să aşeze peste ei bunătatea şi binele şi frumosul, în loc să alege după contrariile lor, ca acestea să-l pregătească pentru cer şi nu acelea; a voit să primească daruri din cer, în loc să fugă de ele, pentru că nu le merită:

“N-au stat frumos la crescut cei ce se năşteau în credinţă prin acest cuvânt. N-au stat mici, ci s-au mâniat pentru orice trezire, pe care dădeam mereu să le-o fac. Văd acum în cer, şi din cer văd cât de mult pierd cei ce nu caută dojana peste viaţa lor, şi mă doare în cer pentru tot ce n-am putut pentru viaţa fiilor acestui popor. Cei ce se nasc şi se vor mai naşte pentru Domnul prin acest cuvânt, să primească sfatul cel bun de a nu căuta bunătate pentru ei, ci altceva să caute ei, căci bunătatea nu-l poate pregăti pe om pentru cer, de vreme ce el, atât de semeţ cum este, dă să aştepte pentru el daruri, pe care nu le merită şi pe care nu e bine să şi le dorească, ci e bine să stea în oştire cu căpetenie peste ea şi în umilinţă fără margini să stea […]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

[mariamargareta]

281. Spiritismul se exacerbează din nou la “Noul Ierusalim”- Pucioasa (III)


Duhul lui nea’Mişu excelează şi în cugetări adânci, dar profunde totuşi; ca de exemplu, după acest an de şedere în cugetare după moarte, mintea lui s-a limpezit şi a înţeles în sfârşit cele neînţelese, ce sunt tainele lui Dumnezeu: tainele lui Dumnezeu sunt… sunt… sunt taine, adică nu sunt ceva ce se vede şi nu poate fi tăinuit, ci sunt ceva ce nu se vede, dar poate fi tăinuit:

“O, aş sta de vorbă cu mulţi fraţi, că mult am voit aceasta peste mulţi când am putut să voiesc. Le-aş spune multora din poporul acestui cuvânt înţelesuri tainice […] tainele lui Dumnezeu sunt taine, nu sunt din pământ sau din piatră sau din lemn sau din fier, ci sunt din duh şi din Dumnezeu […] Mi-e dor să grăiesc poporului pe cele neînţelese de el, de necredinţa lui […]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Duhul care se pretinde a fi “Mihail, căpetenia oştirii îngerilor” vede deodată ascuns printre alte duhuri un Aghiuţă mai de soi, un duh mărunţel care pretinde că este “duhul lui Adam”, apoi îi citeşte gândurile şi i le ia şi i le dă pe faţă. Adămuţă pretinde că şi-a iubit femeia mai mult decât pe Dumnezeu, pretext pentru a lansa erezia pucioşească despre bărbat şi femeie: “taina căsătoriei nu mai este taină, ci s-a făcut păgânie”:

“— Apropie, Doamne, slava învierii pentru toţi cei care au greşit prin păcatul meu cel din rai! M-am despărţit de Tine pentru femeie şi am iubit-o pe ea cu inima mea, şi pe Tine Te-am părăsit, şi nu mi-a fost de folos că am făcut aşa, ci îmi este durere pentru fiecare om care cade prin păcatul meu, căci omul nu-şi iubeşte femeia decât pentru păcat, iar Tu acum două mii de ani ai spus să-şi iubească omul femeia aşa cu Tu ai iubit biserica, căci taina căsătoriei s-a făcut păgânie […]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Liderii pucioşi sunt tulburaţi că predicile lor de “Cuvânt” nu sunt citite, iar între cei care mai citesc s-au ivit defăimători, care-i contestă cu duşmănie şi lipsiţi de pace pe ei şi pe “Dumnezeul” lor, scoţându-le la lumină toate inconsecvenţele şi amăgirile pe care le iscodesc ei, lipsiţi de duhul umilinţei şi cu iubirea lor bolnavă de adevăr:

“O, fiilor din porţi, nu citesc, tată, nu citesc cuvântul Meu cei ce vă defaimă pe voi şi pe cei ce stau de partea Mea, iar cei ce între ei mai citesc, se răvăşesc, se îndoiesc, judecă pe Dumnezeu şi pe voi, căci mintea lor s-a îmbolnăvit. Cine are iubirea bolnavă, tot aşa şi mintea o are, iar roadele iubirii nu mai pot odrăsli în el, căci duhul cel rău îi stăpâneşte mintea şi este duşmănie şi este loc fără de pace inima lui. O, cum să mai aibă loc lucrarea duhului umilinţei în cei ce vă defaimă pe voi şi pe cei ce stau de partea Mea şi a duhului mărturisirii, fiilor copii?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Dar cine sunt defăimătorii liderilor pucioşi? Ei sunt mai mulţi, dar Mihaela îşi concentrează în continuare tirul cuvintelor veninoase doar asupra câtorva dintre ei:

- Costel, vecin cu Veronica(Vasilica) Costache din Valea Voievozilor, nora lui nea’Cristea;
- Valerică, finul de la Târgovişte al lui nea’Mişu (zis “păstorul Daniel”);
- Dan de la Gheboieni, cel care “o ţine pe Maria”, o soră de-a Veronicăi Costache din Valea Voievozilor;
- Ionică Ţurloi, fiul lui nea’Toma de lângă Măneşti;
- Ionel de la “templul” din Pucioasa, ginere de-al Verginicăi, după una din fetele adoptate de ea de la sora ei Maria;
- Tanti Victoria Jaravete, naşa Mihaelei Tărcuţă.

Ca un făcut, s-au găsit acum cu toţii să-şi amintească scene picante din trecut, în care Mihaela era “regina necontestată a balului”, adică protagonistă pentru unele afirmaţii sau luări de atitudine de-a dreptul şocante.

Ionel de la “templu” pretinde că, înainte de a veni Nicuşor la Pucioasa, Mihaela îl alesese pe el ca să-i fie preferat şi protector, anunţându-i pe ceilalţi că “Domnul” a stabilit ca Ionel să o însoţească peste tot cu maşina, pe unde merge ea şi are treabă, ca un sfetnic credincios. Ionel mai pretinde că Mihaela a mers şi mai departe, şi odată a tras de el incitându-l cu cuvintele: “Domnul a zis că trebuie să-mi faci un copil, în locul aceluia pe care l-am pierdut”, mângâindu-l chiar în anumite părţi ale corpului. Ionel n-a fost convins de cuvintele Mihaelei că “aşa este de la Dumnezeu” şi a pârât-o în faţa păstorilor, dar Mihaela nu şi-a recunoscut fapta. Fiind pus într-o situaţie delicată şi riscând să apară drept un mare mincinos şi un obsedat sexual, Ionel ar fi propus:

- “ Hai să postim post negru amândoi câteva zile, şi să se arate de la Dumnezeu cine minte”. Mihaela i-ar fi răspuns:

- “ Eu nu fac asta! Să judece Dumnezeu…”

Valerică (finul de la Târgovişte al lui nea’Mişu) repovestind acest episod, adaugă că-şi aduce perfect aminte că pe vremea aceea Mihaela şi Ionel mergeau peste tot amândoi cu maşina, pe motiv că “aşa este de la Dumnezeu”.

Tot Valerică este descoperitorul prin întâmplare al tainei “Cuvântului lui Dumnezeu”. Era prin anii ’90, când cuplul Mihaela-Nicuşor mergea “prin cetăţi” cu “cuvinte din cer”, pentru a-i recupera pe “creştinii cei vechi” ai Verginicăi” şi a-i supune noilor “căpetenii” de la Pucioasa.
Povesteşte nea’Valerică:

“Eram într-un loc ferit şi-i văd deodată pe cei doi că trec pe lângă mine, plimbându-se cu un caiet în mână. Mihaela spunea:

- Ia citeşte, Nicuşor, să vedem cum sună!

El îi citeşte ceva, apoi ea spune din nou:

- Nu e bine aici. Ia modifică aşa.

Şi-i dictează ceva, iar el scrie.

- Ia citeşte acum! zice Mihaela, iar Nicuşor îi citeşte din nou. Mihaela se declară în sfârşit mulţumită:

- Acum e bine. Aşa să citeşti!

Am rămas îngheţat. Holbat şi dezamăgit până la scârbă. Va să zică, asta era şmecheria, aşa lua fiinţă “Cuvântul lui Dumnezeu”! De aceea sunt eu aşa de înverşunat împotriva acestor escroci, şi nimeni nu mă poate convinge că lucrurile stau altfel decât aşa cum le-am le-am auzit şi le-am văzut cu ochii mei.”

[vsovivi]

Nu ştiu de astea... ori de astea, ori de astea, ori de astea, nu ştiu... de astea... spirtiritiste.

...decât vine unda:

Cîntecul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

Că eu atâta ştiu... şi nu ştiu... ce mă fac cu tine.

Păi ''draga'' mea duşmancă, cine să îşi amintească cel mai bine sensurile şi înţelesurile pe care i le-a trasat Domnul... dacă nu proorocii Lui?

Şi aşa este de la Domnul, când domnul cere pentru El copii, abea atunci bărbatul dacă voieşte şi se hotărăşte ca să iubească femeia sa şi pe copilul său până la moarte sau în veşnicie, abea atunci e liber să facă copii, e liber de coşmarul răspunderii înaintea Lui Dumnezeu pentru sufletele încredinţate lui, căci este sigur abea atunci că nu vor fi lăsaţi de capul lor gLumii ori că vor fi lepădaţi prin avort... Altfel bărbatul, fie că e sau nu e căsătorit trebuie să se abţină de la a avea relaţii cu vre-o parteneră...

deci sigur ''aşa este de la Domnul!''. Amin.

şi astfel unda vine, prin pământ, prin iarbă verde, prin văzduh, mai ceva ca prin internet.

[mariamargareta]

281. Spiritismul se exacerbează din nou la “Noul Ierusalim”- Pucioasa (IV)

Tanti Victoria Jaravete, naşa Mihaelei Tărcuţă spunea că Mihaela a fost adventistă în tinereţe şi că ea a fost naşa ei, care a trecut-o la ortodoxie şi a botezat-o în biserică. Mai spunea că pe vremea aceea Mihaela se plângea că nu poate să stea în biserică, fiindcă nu se simte bine, nu suportă atmosfera, şi cerea mereu să iasă afară. De altfel, ca şi ea, mai sunt şi alţi pucioşi mai vechi şi mai încrâncenaţi care n-au mai păşit în vreo biserică ortodoxă de 15, 20, 25 sau chiar mai mulţi ani.

Labilităţile spirituale ale Mihaelei sunt aşadar explicabile. În plus, după ce ai trecut prin nişte experienţe psihotice tragice, cum ar fi pierderea unicului copil, şi care te-au ţinut cu anii prin spitalele de psihiatrie pentru o recuperare lentă şi incertă, e uşor să auzi cum îţi şuieră vântul şoapte dulci prin urechi şi ţi se zbat valurile mării prin tărtăcuţă şi-ţi sună apa în cap, şoptindu-ţi “cuvinte din cer”. Pucioşii sunt acum celebri prin experienţele lor psihedelice, aşternute pe mii de foi de caiet. În afară de Virginia Tudorache, clientă fidelă a ospiciilor (de unde se întorcea cu poveşti stranii cu şerpi care, pe ea o adorau şi-i lingeau devotaţi picioarele, iar pe alţii îi muşcau ca să cadă în apă şi să se înece), au fost şi alţii dintre pucioşi care au trăit experienţe inedite. Unul a ajuns să se îmbrace în femeie şi să fure orice nimicuri îi stăteau în cale, în crizele lui repetate de cleptomanie; altul, să se pensioneze cu o listă de diagnostice de la Psihiatrie, dar să declare sus şi tare că este perfect sănătos; alta a ajuns să se dea cu capul de pereţi şi cu fundul de pământ; alta să simtă permanent în tot corpul o hiperexcitabilitate sexuală, care o furnică din cap şi până-n tălpi; altul să încerce să se sinucidă, exasperat de răutatea liderilor pucioşi.

Denigratorii “Noului Ierusalim” pretind că pucioşii “sunt rătăciţi şi că sunt păcătoşi”, ca să-şi acopere necredinţa lor în “Cuvântul lui Dumnezeu” şi lipsa lor de umilinţă:

“ Îi aud pe cei ce vă dispreţuiesc şi vă hulesc […] iar limba lor împarte batjocuri […] şi vă vorbesc de rău unii altora, şi […] se dau apărătorii lui Dumnezeu când zic ei că voi sunteţi rătăciţi şi că sunteţi păcătoşi! O, păi cum să nu zică aşa când ei au nevoie să-şi acopere nestatura lor, necredinţa lor şi neîmplinirea cuvântului Meu, care le-a cerut lor despărţirea de lume, sfinţenie şi iubire, credinţă şi pace şi multă multă umilinţă?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Realitatea este că adepţii pucioşi care s-au pripăşit la Pucioasa s-au desprins de mult de păcatele lor anterioare şi acum se străduiesc din răsputeri ca să ducă o viaţă curată şi sfântă. Rămân totuşi inexplicabile sforţările Mihaelei de a le cosmetiza trecutul dubios al unora dintre preferaţii ei şi de a-i arăta lumii ca neprihăniţi şi feciorelnici. Nicu P. spre exemplu, care este prezentat lumii ca “feciorelnic”, a ţinut 2 femei înainte de a se pripăşi la Pucioasa. Altă “fecioară” de la Pucioasa este Miţi, care are şi ea la răboj un avort, făcut pe când era angajată la fabrică. Dar cea mai scandaloasă mistificare a fost sforţarea disperată a Mihaelei de a o prezenta ca “fecioară de Nou Ierusalim” pe una din febleţele sale, Doina D., una din fostele amante ale lui Ţăndărică. Mihaela a promovat-o pe Doina la Pucioasa ca pe copila ei de suflet, crezând că prin ea îl va câştiga definitiv la pucioşism şi pe Ţăndărică. Miza era grasă, dar stratagema Mihaelei n-a reuşit. Interesante sunt dezvăluirile lui Gheorghiţă, care povesteşte cum l-a surprins el pe Nicuşor făcându-i vizite Doiniţei la miezul nopţii, la “chilia” ei din Casa Întâlnirii, îmbrăcat sumar şi cu picioarele goale, ca să nu i se audă paşii. Descoperind se pare idila dintre “Nicuşor al ei” şi Doina D., Mihaela a reacţionat violent, expulzând-o imediat pe Doina de la Pucioasa la garsoniera ei din Bucureştii Noi (de fapt nu era a ei, ci a lui Ţăndărică, dar Ţăndărică s-a lipsit şi de garsonieră şi de amanta lui, care devenise pe neaşteptate o adeptă înfocată şi intransigentă a pucioşismului, forţându-l pe Ţăndărică la renunţări insuportabile pentru el şi basculând brusc în extrema cealaltă, definită de o maladivă insensibilitate la tandreţe şi o inapetenţă sexuală autoimpusă). Înainte de asta însă, pe vremea când idila dintre Nicuşor şi Doina D. nu fusese încă descoperită, Doiniţa o ducea la Pucioasa ca în rai, fiind protejata cuplului dictatorial pucios şi avînd acces liber la orice oră din zi sau din noapte în buncărul lor subteran de la “Legănuţ”, în Grădina Întâlnirii.

[mariamargareta]

281. Spiritismul se exacerbează din nou la “Noul Ierusalim”- Pucioasa (V)

Este antologică o întâmplare petrecută cu ocazia uneia dintre ultimele expoziţii ale Zidarilor, organizată în combinaţie cu liderii pucioşi. Este vorba de expoziţia “Anotimpuri”, deschisă la galeria ANAID pe 25 noiembrie 2004. În afară de exponatele lor artistice, Zidarii pregătiseră şi o scenetă, o pantomimă, în care 3-4 “fecioare” aduse de la Pucioasa urmau să mimeze “naşterea din nou a omului”. Îmbrăcate şi îmbrobodite de sus până jos în alb, ele trebuiau să plămădească într-o covată un copilaş de lut pe care apoi îl înfăşau şi îl legănau. Paradoxul a fost că printre “fecioarele” trimise de Mihaela de la Pucioasa se afla şi … febleţea ei, Doina D. Pusă în faţa faptului împlinit, Victoria Zidaru nu mai contenea să-şi verse năduful, de faţă cu nişte apropiaţi:

- E scandalos! Scandalos! Spuneţi şi dumneavoastră, nu mai putea Mihaela să mi-o trimită pentru scenetă decât pe Lipanca? Păi aici sunt numai artişti, deci precis mai mult de jumătate ştiu că Lipanca a fost amanta lui Ţăndărică, iar noi o deghizăm acum în “fecioară”! Mi-a şi spus cineva care o cunoaşte: “Ce faceţi dom’le, aţi înnebunit de o scoateţi pe asta în faţă? N-aţi mai găsit alta? Vreţi să vă daţi cu firma-n cap?” Dar sunt sigură că Mihaela a trimis-o pe asta intenţionat, ca să mă facă de râs şi să mă umilească pe mine, că ştia că nu pot s-o mai sufăr pe Lipanca de când desfrânata asta începuse să se dea la Marian, la atelier! Uitaţi-vă bine la ea, prefăcuta asta care acum e îmbrăcată în alb şi face pe mironosiţa!

Duhul cu numele de împrumut “Arhanghelul Mihail” îl invită apoi pe duhul lui nea’Mişu să ia cuvântul şi să-i mustre pe defăimătorii liderilor pucioşi, iar duhul lui nea’Mişu mărturiseşte că focul Duhului Sfânt arde în duhul lui (adică în duhul duhului lui nea’Mişu):

“Îi este dor păstorului Daniel de grăire cu poporul, şi-l las acum să intre, o, Doamne, că dorul celor din cer arde ca focul cel ceresc şi mână cerul pe pământ spre lucrare, şi aşa este dorul păstorului Daniel acum, şi ne scoală el la lucrul cuvântului cel de foc, o, Doamne. Amin.
— Da! Focul Duhului Sfânt arde în duhul meu şi în cuvântul meu, pe care acum cu foc îl cobor la poporul rămas pe pământ, şi care a venit şi m-a condus în ziua când m-am alăturat celor din cer, acum un an.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Duhul lui nea’Mişu pretinde că nu vrea să dea nume pentru defăimătorii liderilor pucioşi, dar nu reuşeşte să se abţină până la capăt. Deocamdată însă proferează nişte ameninţări şi-i ameninţă cu nuiaua, doar-doar îi va speria pe îndrăzneţi ca să-şi înghită limba:

“Grăiesc vouă, celor ce acum v-aţi desprins de lângă Domnul şi faceţi lucrare lăturalnică, dând să dărâmaţi pe ici, pe colo, pe cei credincioşi ai acestei lucrări. […] V-au făcut urâţi la suflet şi la trup aceste unelte diavoleşti, iar ceata voastră cade tot mai jos! Vai celui ce râde şi batjocoreşte mersul Domnului şi al credincioşilor Lui şi al cuvântului Lui! Nu vă spun pe nume, căci sunt îmbrăcat în duhul umilinţei în cer, dar va trimite Domnul carte în popor şi vă va arăta răzvrătiţi şi cu lucrare răzvrătitoare pe unde găsiţi inimi slabe. Curând, curând vă face Domnul oprirea, căci voi n-aţi ascultat să fiţi cuminţi, iar celui ce nu ascultă îi trebuie nuia.”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Îndată însă apar şi precizările. Mai întâi sunt “demascaţi” copiii săi după trup, care dau să-şi plece urechea la răzvrătirea celor duşmănoşi şi neastâmpăraţi cu limba lor:

“Îi rog din cer pe copiii mei cei după trup, să fie cuminţi îi rog. […] Căutaţi să vă întoarceţi mai mult cu faţa şi cu inima spre cuvântul Domnului, ca să ştiţi tot ce grăieşte El în zilele acestea, şi nu aplecaţi urechea la răzvrătirea celor duşmănoşi şi neastâmpăraţi cu limba lor!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Apoi este “demascat” Valerică, finul lui nea’Mişu de la Târgovişte, şi îndată Dan de la Gheboieni. Apoi cei din casa Verginicăi, în frunte cu Ionel de la “templu”:

“Mă doare, ca şi pe pământ mă doare necredinţa şi răutatea şi lucrarea cea răzvrătitoare a finului meu de la Târgovişte, o, şi mă doare necredinţa celor de la Gheboieni, hrănită ea de cei ce se cred drepţi, drepţii cei de la început. Mă doare de goliciunea lor şi a fiilor lor, mă doare de statura cea atât de mică, atât de puţină în Domnul a celor ce au rămas în casa trâmbiţei Domnului, şi care nu iau aminte la strigătul cerului pe urma lor, dându-se ei voinici cu mintea lor, şi care aduc ruşine în cer pe faţa poporului credincios trecut sus în vremea acestei lucrări.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Apoi este “demascat” Ionică, băiatul lui Toma de la Măneşti:

“O, mă uit de lângă Domnul la băiatul lui Toma şi la lacrima cu usturime a tatălui său, între cei trecuţi sus din popor. O, ce viteaz în răutate se dă acest fiu neascultător de cele ce trebuia să facă el pe pământ înaintea Domnului! N-a ascultat de sfaturile care i s-au dat la vreme. A fost îndărătnic şi a stat în duhul lui mereu, iar satana l-a făcut acum locaş al său şi al hulirii drumului Domnului. O, ce păcat! O, cum să vină el, oare, spre pocăinţă? Plata pe care şi-o adună el acum este grea. Ce va face el dacă va pieri hulind şi răzvrătind?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Liderii pucioşi au aflat şi ei de pe internet, în sfârşit, ceea ce trebuia să fi ştiut până acum de la “Domnul” lor: că multe informaţii care se vehiculează între supuşii lor le scapă, deoarece între ucenicii lor se practică de ani de zile o asiduă corespondenţă secretă, prin bileţele, care nu ajung la urechile “celor de la mijloc”. Singura reacţie a “celor de la mijloc” nu poate fi decât clasarea practicii respective drept “păcat”, pentru ca supuşii lor să se înfricoşeze şi să renunţe odată şi odată la ea:

“O, copii care-Mi purtaţi venirea, aduceţi-vă aminte, tată, că Eu am spus că tot ceea ce dă acest popor să nu ştiţi voi de la mijloc, ajunge la Mine cu păcat, şi iată, a fost adevărat ce-am spus, şi tot cuvântul Meu se adevereşte aşa cum a fost rostit, şi este adevărată lucrarea cuvântului Meu cea purtată cu voi pe masa poporului sfinţit. Cei ce se ascund de voi ca să nu ştiţi voi lucrarea lor, aduc aceia încercări şi dureri pe calea Mea cu voi, dar Eu sunt Cel ce trec cu voi prin toate şi singuri nu vă las.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 21 noiembrie 2010)

Duhurile pucioşeşti şi-au luat nume de sfinţi şi s-au prins în horă nevăzută şi au vorbit pe rând din văzduhul Pucioasei.

[vsovivi]

Cum se poate să fiţi aşa opaci după atîta vreme?

De ce vă e atât de greu ca să pricepeţi şi să credeţi că acolo grăieşte Dumnezeu?

Chiar atât de absurd vă este cugetul şi împietrită inima încât tot frecaţi erezia şi sectologia? Păi ce ştiţi voi ce e aia eres şi ce e aia sectă?

Nu faceţi decât să vă rătăciţi vorbind despre eres şi despre sectă căci voi sunteţi ereticii şi sectanţii... voi.

Pentru că nu ştiţi ce e aia biserică, ce e aia sfinţenie, nu ştiţi ce e aia sectă, nu ştiţi ce e aia erezie sau eres, nu ştiţi nimic dar aruncaţi ispisiskaa neagră şi puturoasă pe alţii... voi care nu sunteţi sfinţi judecaţi, voi care trăiţi ca păgânii vă scârbiţi şi dispreţuiţi, voi care trăiţi pentru mîncare şi pentru bani... căutaţi paiele din ochii altora.

Mi-e milă de voi dar nu se poate ca după atâţia ani voi de frica de bube de la cititul cărţilor eretice şi sectante nici măcar să nu vă fi început, căci iată nici nu aţi deschis cartea Cuvântului lui Dumnezeu cu vreun folos pentru voi... păi de ce vă e atât de frică?

Chiar nu ştiţi face deosebire între cărţi? Între învăţături, între fraze?
Chiar nu ştiţi decât să închideţi Cerurile şi Împărăţia împrăştiind marota ereziei şi sectologie creind groază şi panică?.. dar voi nu faceţi decât să frământaţi aluatul fariseilor şi saducheilor şi să-l mîncaţi mereu doar pe ăla dospispit, de frică... de frica vreunui nene străin cu patimă autohtonă ca nu cumva să vi se întâmple ceva, aşa ca dintr-un superstiţ, şi nu vă daţi seama că voi sunteţi în ballta cea mai spurcată...

Şi cum vă feriţi voi de aluatul fariseilor şi saducheilor? Necitind Cuvântul de la Dumnezeu Tatăl ci de la gLume, sau dacă-L citiţi Îl interpretaţi viceversa vicentroarsa viceglobul pămîntesc şi Îl socotiţi otrăvitor? Nu v-am zis că nu e glob ci e ieşit pământul din ape... din apele de sub Cer.

Nu pricepeţi văd oricât v-am spus, nu vreţi să pricepeţi... că acolo este Domnul şi Cuvântul este sfânt şi nu e nici minciună, şi nu e de la om, şi nici otrăvitor ci voi sunteţi otrăviţi complet şi paralizaţi şi nu puteţi deschide Cărţile cu bunăcredinţă ci aşteptaţi mereu ca să vă spună altcineva ca să citiţi... Dar eu v-am spus mereu să citiţi cu bună credinţă şi dragoste, şi v-am spus şi eu Cine este acolo, nu de alta, ci pentru că nu mai este cine să vă spună, nu mai este altcineva, căci toţi au dat bir cu fugiţii... iar eu vă spun că eu ştiu de sus, de la distanţă, că eu sunt la sute de kilometri... şi mai e şi unda.

Ce minuni şi ce semne aţi vrea voi?

Şi cine ziceţi deci că grăieşte acolo, şi cine ziceţi că este?

De frică o să muriţi în păcatele voastre căci v-a fost greu ca să vă lămuriţi... de frica idolilor voştrii pe care cu pătimăşie îi iubiţi pasional ca pe femeia desfrânată şi cu mare frică... deşi sunt doar nişte născoceli umane modelate în lut, în lemn sau în piatră şi apoi vopsite ca să ia ochii... nişte scenarii pe care nu le mai puteţi opri ci participaţi la visurile spurcate ca şi nişte scenarişti şi actori de film... dar e un film prost ce se va termina rău pentru voi... din păcate.

''Râde zgârciorb de boală spartă'' căci ''afară-i vhorroropsit gardul şi-n lăuntru leneopardul''... pătat.
Voi nu ştiţi că boala e mai bună ca sănătate dacă vrei ca să te mântuieşti?.. voi credeţi sănătatea cea vremelnică şi deşartă crezând voi că aia este... dar aia nu e, aia nu e! CI aia e bârfoa vortăciunilor.

[vsovivi]

Domnule, avea dreptate până şi profeteasa Hellen Wite, pe care au scos-o drept proorociţă mincinoasă şi nebună, căci ea susţinea că antichristul v-a schimba până şi ziua ţinerii sabatului.

Ia să vedem cine este deci antichristul dacă o tălmăcim pe ea corect şi nu aşa ca adventiştii sau neoprotestanţii jidoviţi, şi dacă credem drept bun ceea ce a zis ea... de sus, căci a zis bine până când s-a lăsat şi a fost păcălită de sfatul păcătoşilor baptişti şi mormoni şi alte curente neoprotestante... ca să hotărească ei când şi cum se ţine sabatul, căzând şi ei în ispită cu toţii şi părăsindu-i Domnul apoi, aşa cum au mărturisit şi ei că uşa li s-a închis.

Păi mie îmi e tot mai clar, că mutând cu 13 zile calendarul, ca data de 1 a lunii să devină data de 14 a lunii, nu avem 14 zile fixe între ci doar 13, deci dacă 1 ar fi fost Duminică iată că 13 cade sâmbătă, deci este exact ceea ce a proorocit Hellen, că antichristul v-a schimba şi iată că a schimbat sărbătorile şi sfinţii, căci sfânta Duminică a devenit sâmbătă în noul calendar, deci iată cum nimeni nu mai ţine sărbătorile corect afară de poporul Domnului... căci baptiştii şi neoprotestanţii, ei ţin în realitate vinerea, noi ortodocşii pe nou ţinem sâmbăta iar sfinţii şi poporul Domnului, doar ei ţin adevărata sfânta Duminică... adică sabatul cel veşnic restaurat de Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos.

Deci toţi ortodocşii care ţin anul pe nou, cică îndreptat după calculelele absurde heliocentriste ale antichristului, sunt rătăciţi... şi astfel iată că până şi Hellen White a avaut dreptate în viziunile ei, despre antichrist, dar s-a înşelat atunci când a acceptat ca să urmeze sfatul ereticilor baptişti, şi mormoni şi alţi neoprotestanţi.

Şi e clar că noi suntem cei înşelaţii, aşa cum au spus şi sfinţii trei ierarhi, către un părinte care a ispititi pe Domnul căci a zis că va posti până ce i se va da un semn de sus, şi atunci sfinţii trei ierarhi au venit la el în Duhul şi l-au mustrat că el trebuia să asculte de mai marii lui că a lor va fi vina dacă greşesc şi nu să socotească el crezând că trebuie să se certe pentru asta cu maimarii care au hotărât aceasta peste capul lui... neştiind defapt sărmanii ce-şi fac, căci s-au lăsat păcăliţi de teoriile heliocentrice sau geocentrice speculative ale explicaţioniştilor ştiinţifici şi savanţi care au lepădat Cuvântul Scripturii descoperind ei ''universuri'' şi ''pămînturi'' în Cer şi dând explicaţii fanteziste prostimii credule, explicaţii SiFi, căci ei nu au crezut că e coret şi adevărat aşa cum este scris la Facerea despre Creaţie... interpretând ei absurd şi mincinos spre a lor pierzare, lepădând pe Adevărul. Dar eu v-am tot explicat cu explicaţii de sus că nu există heliocentrism sau geocentrism şi cum se explică eclipsele şi că universul e finit şi e mic şi doar prin Domnul este poate fi el extins şi deci v-am explicat mereu că toată gLumea a minţit şi e minţită după teoriile ştiinţifice şi dialectice... ''demonstarte'' de mincinoşi prin minciună şi repetate la nesfârşit de propaganda şi difuzoarele şi uneltele ademenitoare ale lui antichrist.

Şi cei ce nu greşesc din punctul ăsta de vedere sunt cei ce ţin calendarul şi sfinţii şi posturile şi rânduielile mântuirii după vechi, după sfinţii din vechime... dar cu condiţia de a nu intra la ceartă cu maimarii peste ei sau cu ceilalţi care au trecut la alt calendar, căci dacă se ceartă nu fac altceva decât să-şi idolizeze patimile şi zilele, săptămînile, calendarele... şi ca şi orice idol ţinut cu pătimăşie pasională, te duce în desfrânare... şi or să ajungă farisei şi saduchei nemulţumiţi şi ''profesori'' crezând că ei sunt... dar în Adevăr doar Domnul este, căci Iisus este Domn şi al Sabatului.

Deci corect, sfânta Duminică, Sabatul cel vechi şi nou şi cel veşnic ţinut de Dumnezeu este de sâmbătă seara de la apusul soarelui până luni dimineaţa la răsăritul soarelui după calendarul vechi cel neândreptat căci el a fost rău îndreptat de maimari după ideile antichristului... adică a proorocul mincinos îmbrăcat în haină sfântă, în slujitorul Domnului.

[vsovivi]

Adică viceversa că mai sus am socotit greşit, că dacă ziua de 1 a lunii, cum e azi 1 Decembrie, care poate cădea Duminica pe vechi, a devenit Sâmbătă căci sunt doar 13 zile între ele, înseamnă că sâmbătarii pe calendarul nou ţin defapt sfânta Duminică a ortodocşilor, fiindcă e Duminică pe vechi adică după Adevăratul calendar, căci pe vechi şi în Adevăr e Duminică iar noi ortodocşii ţinând Duminica pe nou defapt ţinem lunea căci pe vechi şi în Adevăr e luni căci s-a mutat cu 13 zile între adică data de 1 a devenit 14.

Dar sfânta Duminică şi sabatul restaurat de Domnul este aşa:
-Domnul a înviat de Sabatul cel vechi la miezul nopţii, deci la mijlocul sabatului vechi a înviat căci ziua se socotea de la 12 la amiazi, cu soarele la zenit, până la 12 la amiazi ziua următoare, căci zilele în Vechiul Testament erau ''a fost o seară şi a fost o dimineaţă, ziua întâi''.
-Sâmbăta veche, Sabatul iudaic, a fost restaurată în mijlocul ei, şi din mijlocul ei a început noua creaţie, sau Creaţia Mântuită prin sângele Mielului Cel ce ridică păcatele gLumii, şi a început ea cu prima zi a săptâmânii, Duminica, ziua învierii, de la ora 12 noaptea în dimineaţa adâncă de învierea Domnului, deci o putem socoti Duminica Nouă sau Lunea Nouă după noul calendar, ca abea după 8 zile să se sfârşească sfânta săptămână complet restaurată în Duminica Tomei, adică în Sabatul cel veşnic şi complet restaurat căci iată că între cele două ospeţe Duhovniceşti cu ucenicii când a dăruit Domnul Pace de la Tatăl, căci între timp se curăţase de mortăciune, avem 7 zile pline complet mântuite şi restaurate, Noua Creaţie, şi Vechea Creaţie restaurată. Deci între cele două Duminici Sfinte prăznuite cu ucenicii deci în şi între cele 8 zile, avem Creaţia complet restaurată de Dumnezeu prim Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu şi prin Duhul Sfânt, căci a fost Trimis de Tatăl ca să împlinească lucrarea Lui.

Iar Sabatul cel Veşnic, Creaţia restaurată şi Veşnică, Vechea Creaţia Restaurată şi Noua Creaţie, Sabatul acestei Creaţii, deci Ziua Domnului se ţine de sâmbătă seara de la apusul soarelui şi până luni la răsăritul soarelui după socoteala pe vechi a sfînţilor şi a sărbătorilor şi a Ceaslovului.

Mi aşa îmi pare că ar fi de sus de la Domnul... oricât aş da-o la întors, numai aşa îmi iese drept pe Temeiul Duhului şi al Scripturii şi fireşte al Lui Dumnezeu, Sfânta Treime. Amin.

Deci azi este defapt miercuri Ziua Unirii, 1 Decembrie, îndată după 30 noiembrie când am sărbătorit pe sfântul apostol Andrei.