![]() |
![]() |
|
#21
|
|||
|
|||
![]()
" - Părinte, de unde vine îndrăzneala?
- De la Paris… [Joc de cuvinte foarte subtil al Cuviosului; în elenă la îndrăzneală se spune "i parrisia" (n. ed.).] Îndrăzneala este obrăznicie și alungă departe frica de Dumnezeu, ca fumul ce îl îndreptăm spre albine, ca să se depărteze de stup. [...] De obicei, după îndrăzneală urmează răzvrătirea, după ea nesimțirea și nepăsarea pentru micile păcate, cu care omul încet-încet se obișnuiește și le vede după aceea ca fiind firești, dar nu există odihnă în adâncul sufletului, ci numai neliniște. Unul ca acesta nici nu poate înțelege ce are, pentru că inima lui este împietrită și nu pricepe lucrurile strâmbe pe care le face." (din: “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003) si de aici http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...l-dumnezeiesc/ |
#22
|
|||
|
|||
![]()
1.Pentru ce s-au întărâtat neamurile și popoarele au cugetat deșertăciuni?
2.S-au ridicat împărații pământului și căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului și a unsului Său, zicând: 3. Să rupem legăturile lor și să lepădăm de la noi jugul lor. 4.Cel ce locuiește în ceruri va râde de dânșii și Domnul îi va batjocori pe ei! 5.Atunci va grăi către ei întru urgia Lui și întru mânia Lui îi va tulbura pe ei; 6.Iar Eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului. 7.Domnul a zis către Mine: "Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut! 8.Cere de la Mine și-Ți voi da neamurile moștenirea Ta și stăpânirea Ta marginile pământului. 9.Le vei paște pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi!" 10.Și acum împărați înțelegeți! Învățați-vă toți, care judecați pământul! 11.Slujiți Domnului cu frică și vă bucurați de El cu cutremur. 12.Luați învățătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul și să pieriți din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiți toți cei ce nădăjduiesc în El. |
#23
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Simplul fapt ca se tolereaza afirmatii grave la adresa ortodoxiei si a crestinismului in general, ar trebui sa ne dea de gandit. Dar noi ce facem? Mergem inainte "precum soldatul sovietic"... Poate ca si bocancii pe care ii primim sistematic in cap si coaste au rolul de a ne smeri. Poate. |
#24
|
|||
|
|||
![]() Citat:
"Toate religiile sunt expresii diferite ale aceluiasi sentiment religios puternic inradacinat in psihologia omului." Dar ortodoxia NU este religie. Dupa cum spunea minunat parintele Rafail Noica, ORTODOXIA ESTE FIREA OMULUI. Ortodoxia ne decopera cine suntem cu adevarat si care este viata noastra fireasca. Noi traim aici pe pamant, ne hranim cu pamant si ne intoarcem in pamant. Dar menirea noastra este a ne face fii ai Dumnezeului celui viu! Am fost creati pentru viata adevarata care doar la Dumnezeu este. In om exista sadita aceasta dorinta de a-L cauta pe Dumnezeu, de a inseta de viata si adevar. Dar cu mintea noastra si prin forte proprii noi nu putem ajunge la cunostinta Adevarului. Adevarul s-a intrupat si a venit El la noi, stiindu-ne neputinta. Noi nu avem altceva de facut decat sa-L acceptam. In lipsa cunoasterii Adevarului, omul si-a inventat propriile teorii si explicatii, care de care mai fabulatorii. Fiind roade ale imaginatiei, toate celelalte reprezentari ale lui dumnezeu sunt idoli.. Sunt produsul imaginatiei umane, la care oamenii se inchina ca la idoli. "Că toți dumnezeii neamurilor sunt idoli" spune Psalmul 95 (iar versiunea Anania traducerea spune negru pe alb ca toti dumnezeii neamurilor sunt demoni) Confuzia ta este urmatoarea: dorinta omului de a-L cunoaste pe Dumnezeu este diferita de cunoasterea lui Dumnezeu. Ca sa-ti dau un exemplu: Niste au un tata (evident, din moment ce exista). Au vazut ca un copil vecin spune "tata" unui nene si atunci deduc ca acela este si tatal lor. Cam asta este si atitudinea ta fata de religiile inventate. Nu este indiferent daca iti cunosti tatal real sau ii spui tata unei naluciri a imaginatiei (desi dorinta care sta la baza cautarii tatalui este aceeasi in toate situatiile). Repet: Dumnezeu poate fi cunoscut decat prin revelatie. Adica daca se face El cunoscut. Altfel este imposibil. Exemplul pe care-l dau eu copiilor mei este cu jocul de Lego: omuletii Lego din oraselul Lego isi imagineaza ca dumnezeu este tot din plastic, dar mult mai mare. Indiferent cat ar gandi un omulet Lego, el nu poate sa iasa cu mintea din lumea de plastic. Asa si noi: oricat ne-am stradui sa ne gandim si sa-L aflam pe Dumnezeu, noi putem doar sa facem idoli! Dumnezeu se face cunoscut prin revelatie, atat la nivel istoric, cat si in inima fiecaruia dintre noi. poate iti este de folos sa citesti si despre inchinarea la acelasi dumnezeu. |
#25
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Si mie imi place R Noica, este deseori foarte poetic 2. Asa este, INSA trebuie ca Dumnezeu sa creeze premizele unei REVELATI PERPETUE, care sa fie demonstrata fiearei generatii care vin valuri , valuri una dupa alta. Nu este CINSTIT sa ne bazam credinta noastra pe revelatiile unui grup restrins de oameni, nici macar pe a unei generatii intregi. 3. Idem, , iar termenul 'inima" este mult prea subiectiv ..si Dumnezeu stie asta. Last edited by andreicozia; 16.12.2010 at 22:01:17. |
#26
|
|||
|
|||
![]()
"E necesar, însă, să conștientizăm felul în care ne folosim libertatea și în ce fel de lume am ajuns să trăim, căci dacă în comunism lupta se ducea pe față, acum “lupii” ce vor a sfâșia creștinismul au îmbrăcat piei de oi!… Să învățăm a-i cunoaște pe aceștia! Să ne deprindem a-i demasca și a le zădărnici planurile perfide de descreștinare a unei lumi pentru care Hristos S-a întrupat în istorie!
[...] Să sărbătorim Crăciunul cu Hristos (...), nelăsându-ne nicicum derutați de curentele ce caută a ne înstrăina de adevăratul și mântuitorul creștinism adus în lume încă de acum 2000 de ani de Pruncul Sfânt născut în ieslea Betleemului!" http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...ece-arhieresc/ |
#27
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Nu ca am ceva cu ei dar nu AU CUM SA FIE OBIECTIVI, de ce? pe motiv ca ar afirma aceste lucruri pentru a-si asigura postul caldut si FOARTE BANOS pe care-l au ASIGURAT pe viata si pe care il vor transmite mai departe la neamurile lor, la copii si copiii lor. Eu nu zic neaparat ca asta ar fi regula, nu, deloc, pentru ca exista si oameni de treaba si induhovniciti, blinzi si milostivi, insa pentru obiectivitate trebuie sa fii NEUTRU!..din alta sfera de preocupari |
#28
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#29
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Exact asa si este. Daca nu ai realizat pina acum omul trebuie sa se cufunde in abstract, in stiinte si tehnologie pentru a isi intari partea pragmatica a fiintei sale care-l fereste de aiureli, inchipuiri, credulitate, si de ce nu, prostie. ...si stii ceva?, intreaba-l pe sotul tau, si ai sa vezi ce-ti spune...sa te cobori cu picioarele pe pamint! |
#30
|
||||
|
||||
![]() Citat:
De fiecare data ma intreb daca sa rad de tine sau sa plang pentru halul in care am ajuns noi oamenii. Revelatie Perpetua.... si cand ti se va spune ca de fapt este revelatie perpetua, vei zice "da, dar trebuie sa fie si personala (pentru fiecare om in parte)". Si sa sti ca ai avea dreptate ca fiecare om poate avea revelatia proprie, dar, mai trebuie sa sti ca oamenii fiind diferiti (unii mai buni si altii mai rai - si aici nu ma refer numai la crime sau hotie, ci la cele mai adanci ganduri si sentimente nebanuite) si revelatia este pe masura. Ce treaba are Dumnezeu cu cei rai? NIMIC. Atunci revelatia lor tot nimic va fi. Cum sti care este adevarul revealt? Simplu: pomul se cunoaste dupa roade. Asadar, dupa ce ai revelatia proprie nu o lua de buna, compar-o! Si nu cu cea a oamenilor de pe forum si cu cea a oamenilor cei mai sfinti. Compara-te cu Sfantul Ioan Gura de Aur, cu Sfantul Nicolae, sau cu care sfant crezi tu ca este mai aproape de adevar! Si nu lua numai ce-ti convine tie, ia totul, ca sa ajungi si tu sa faci tot atatea minuni cat a facut si sfantul respectiv. Asa sa ne ajute Dumnezeu.
__________________
"În zadar se numește creștin acela, care nu are dovadă sensibilă că Harul lui Dumnezeu sălășluiește în el" - Sf. Simeon Noul Teolog |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
IPS Teofan un antihrist? | mihailt | Biserica Ortodoxa Romana | 29 | 04.08.2014 16:25:08 |
Catolicismul= pregatirea lui antiHrist | myself00 | Generalitati | 51 | 09.08.2012 01:54:04 |
Semenle timpurilor de pe urma si venirea lui antihrist | ortodox4life | Generalitati | 80 | 27.04.2012 16:38:23 |
Sfintii Prooroci Ilie si Enoh luptandu-se cu Antihrist | vidoveczandrei | Din Noul Testament | 33 | 13.06.2011 14:48:47 |
Despre Antihrist | patinina34 | Din Noul Testament | 11 | 10.05.2009 23:06:25 |
|