Importanta RUGACIUNII

[cristiboss56]

Prin rugaciune , punem stavila instrainarii noastre fata de Dumnezeu , ea find principalul izvor al bucuriei si al linistii noastre sufletesti . " Bucurati-va puerurea in Domnul . Si zic : bucurati-va " ( Filipeni 4 , 4 ) . Aceasta bucurie , si a dobandirii prezentei Duhului Sfant se realizeaza numai si numai prin rugaciune . Sfintii Parinti defineau rugaciunea ca " termometrul credintei " , sau " respiratia sufletului " ! " Straluceste in inimile noastre , Iubitorule de oameni , Doamne , lumina cea neanserata a cunostintei dumnezeirii Tale si deschide cugetul nostru spre cunoasterea evanghelicelor Tale propovaduiri ; pune intru noi si frica si fericitele Tale porunci , ca poftele trupesti cu totul calcandu-le , viata duhovniceasca sa petrecem , toate cele ce sunt spre placerea Ta cugetandu-le si facandu-le . Ca Tu esti luminarea si sfintirea si mantuirea sufletelor noastre si Tie slava inaltam : Tatalui si Fiului si Sfantului Duh , acum si pururea si in vecii vecilor . Amin !+ "

[T E O L O G U L]

Sfantul Marcu Ascetul spune: "Cand iti aduci aminte de Dumnezeu inmulteste rugaciunea, ca atunci cand il vei uita Domnul sa-si aduca aminte de tine". Ii tare fain! M-am gandit de multe ori la cuvantul acesta si fac o legatura intre el si ceea ce-mi spunea mama cand mergeam la scoala departe de casa: "Nu-ti uita de Dumnezeu, nu-ti uita de rugaciune". Parca ar fi fost un cuvant din Filocalie.
In Scara Sfantului Ioan Scararul se spune: "Rugaciunea este intarirea lumii", deci oamenii care se roaga intr-un fel sustin lumea aceasta. Ei Il fac pe Dumnezeu milostiv fata de lumea aceasta. Sigur ca Dumnezeu, daca a creat lumea aceasta, vrea sa fie milostiv fata de lume si s-o intareasca, dar contribuim si noi la intarirea lumii cu rugaciunea pe care o facem, rugaciunea fiind nu numai un mijloc de imbunatatire personala, ci si un mijloc de imbunatatire a societatii in care traim.

Rugaciunea are foarte mare importanta pentru lume in general, ca si pentru persoanele singuratice, in special; pentru cei sanatosi si in buna stare, ca si pentru cei bolnavi si in suferinta. Numai ca nu trebuie sa ramanem doar la rugaciune cand e nevoie de mai mult decat de rugaciune.
In Pateric se spune ca un parinte, care era mai mare peste o obste de zece insi, se ruga lui Dumnezeu ca si in viata de dincolo de mormant sa fie si ucenicii impreuna cu el. Conditia pentru aceasta a fost stabilita prin minune dumnezeiasca: "Sa fie ucenicii la masurile parintelui"; si atunci vor putea fi impreuna in vesnicie. In viata aceasta pamanteasca s-a constatat ca ucenicii nu erau la masurile parintelui, caci ei n-au ajutat pe un bolnav pe care l-au gasit pe cale, pe cand parintele, cu toate ca era singur, si-a dat toata silinta sa-l ajute pe acel bolnav, care de fapt nu era un bolnav obisnuit, ci era ingerul lui Dumnezeu, inchipuit intr-un bolnav fara ajutor.
Este interesant de observat ca cei zece ucenici ai parintelui, desi erau cu totii impreuna, nu s-au simtit indemnati sa faca ceva concret pentru cel ce se intamplase a le fi in cale, in timp ce parintele, singur fiind, s-a gandit sa-l transporte in spate si sa nu-l lase acolo unde il intalnise.
Pe mine, de la prima lectura a acestui pasaj din Pateric, m-a surprins felul cum a intampinat bolnavul de pe cale constatarea celor zece ucenici, ca n-au ce sa faca cu el. Bolnavul, ca si cum ar fi fost de acord cu ei, ca intr-adevar n-au cum sa-l ajute, a zis: "Duceti-va si rugati-va pentru mine". Mie, acest cuvant a continuat sa-mi ramana in minte ca o ironie. Bineinteles, are si rugaciunea rostul ei, dar ea nu inlocuieste si nu suplineste ceea ce s-ar mai putea face si ceea ce ar mai trebui facut, adica mila, ajutorul material efectiv.

Rugaciunea in care nu-ti pui inima pentru aproapele nu-i rugaciune, ci formalitate si profesionalism.

Numai la rugaciune putem sa stim ce legatura avem cu Dumnezeu, ce legatura avem cu oamenii. In rugaciune ne apar fel de fel de ganduri care arata cine suntem si ce suntem.

Sfantul Maxim Marturisitorul de pilda, in dialogul intre un batran si un frate, a raspuns la intrebarea cum Sfantul Apostol Pavel care avea atatea griji pentru a propovadui si pentru a ajuta Bisericile spune totusi "neincetat sa va rugati", cum se ruga el neincetat? Si Sfantul Maxim Marturisitorul, raspunzind la aceasta intrebare, nu spune ca Sfantul Apostol Pavel zicea mereu: "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", ci spune altceva. Zice ca: "Rugaciunea neincetata este sa ai mintea pururea lipita de Dumnezeu cu multa dragoste si cu dor, sa atarni cu nadejdea de Dumnezeu si sa te increzi in El in orice ai face si ti s-ar intampla". Acesta este raspunsul Sfantului Maxim Marturisitorul din care intelegem ca de fapt rugaciunea nu e de fapt o simpla repetare a unei formule de rugaciune, ci este o atitudine de rugaciune, o angajare spre slujirea lui Dumnezeu, sa simti ca esti lipit de Dumnezeu cu gandurile tale, sa simti ca atirni de El si sa ai nadejde in El si sa te increzi in Dumnezeu in orice ai face si ti s-ar intampla, si atunci aceasta stare sufleteasca ti se primeste de Dumnezeu ca o rugaciune.

[Aghioritul]

Intelepte sfaturi... peste tot! In carti, pe site-uri, fiecare vine cu MII de cuvinte de suflet!
UIMITOARE! Dar daca le tot postam facand „concureta” care pune citate care mai de care mai celebre, fiecare cu „sfantul preferat”, ajungem numai la forma!
Esenta trairii si implinirii lor, se dobandeste numai prin lucrarea lor! Sf.Vasile cel Mare dupa scolile pe care le-a studiat, dupa Teologia sa covarsitoare, a stat 13 ani la pustie incat sa puna in practica ceea ce invatase, ca sa SPUNA DIN TRAIREA LUI! a da citate de la Sf.parinti, sau a citi acasa fiecare din carti, sau ascultand predici de la N duhovnici si teologi, e folositor! Dar adevarata teologie se dobandeste IN RUGACIUNE! si comuniune cu aproapele! Sa ii rabzi toate neajunsurile, sa ii faci toate mofturile, sa NU tii suparare sau ura, sa fii mereu vesel si sa ierti fara sa aduci aminte, si sa te bucuri cu el si sa il ajuti in necaz! Apoi rugaciunea este dobandirea harului si smereniei! Numai asa de la lucruri mici ajungi la cele mari!
Teorii sunt peste tot! Dar cati facem ca Sf.Vasile cel Mare? nu tre sa mergi in pustie, ci sa lupti cu tine si aproapele la servici, la scoala, etc, la tine acasa! De acasa pleaca cei „7 ani” duhovniocesti! Din casa sufletului tau!
Doamne, sufletul meu tanjeste dupa Tine, dupa Iubirea Ta! Ajuta-ma sa Te cunosc prin Duhul Tau cel Safnt!

[cristiboss56]

Teofil Părăian, Dumnezeu să-l odihnească, într-o conferinţă a sa spunea că cel care se rogă îşi manifestă sufletul în rugăciune, în raport cu Dumnezeu , în raport cu lumea , în raport cu oamenii , în raport cu binele lui , cu nădejdea cu care o are. Pentru că rugăciunea , zice undeva, în Scara , Sfântul Ioan Scărarul , este "arătarea nădejdii şi secure împotriva deznădejdii". Nimic mai adevărat !

[NECTARIE]

Rugăciunea nu numai că îl apropie pe om de Dumnezeu, ci îl lipeşte de Dumnezeu şi îl face un duh cu El. Este ceea ce spune marele Apostol Pavel: Cela ce se lipeşte de desfrânată, un trup este cu ea... şi cel ce se lipeşte de Domnul, un duh este cu El. Sudura aceasta duhovnicească de a se uni omul cu Dumnezeu, se face pe calea rugăciunii.

[NECTARIE]

Aceea înseamnă rugăciune, cum zicea unul din Pateric: "Am poruncit minţii mele să se ridice trei zile în ceruri! Să nu se pogoare de acolo trei zile". Aceia-i rugăciune! Sau cum s-a rugat un bătrân din pustia scetică. Acesta, venind un frate la dânsul, l-a întrebat:
- Fiule, ce este pe la Alexandria? Ce face lumea?
- Părinte, îi mare secetă; a răspuns fratele.
- Da' de ce nu vă rugaţi? a zis bătrânul.
- Ba ne rugăm, părinte! Au scos şi sfintele moaşte şi icoanele, au venit preoţi, au făcut Sfântul Maslu cu arhiereii pe câmp, cu procesiune mare. Se roagă şi tot nu plouă! Dar bătrânul a zis:
- Arătat este că nu vă rugaţi! Bătrânul ştia adevărata rugăciune.
- Ba ne rugăm, părinte! stăruia fratele.
- Fiule, dacă-i aşa, hai să ne rugăm oleacă! - ca să-i arate care-i adevărata rugăciune. A ridicat bătrânul mâinile în sus şi s-au făcut degetele lui ca zece făclii de foc şi faţa lui ca soarele. Şi nu le-a lăsat în jos timp de un ceas. Şi în timpul ăsta, cum era senin şi secetă, au venit nori, s-au îngroşat norii, au început tunete şi fulgere şi a plouat aşa de tare, în jurul lor şi-n tot Egiptul, încât a strigat fratele: - Părinte, părinte, coboară mâinile în jos că mă îneacă apa! Şi atunci părintele, când a coborât mâinile, i s-a făcut faţa lui iarăşi ca mai înainte.

[NECTARIE]

Rugăciunea este o iarbă de vindecare şi de folos, dar, dacă nu ştim unde se cade s-o punem, nu vindecă boala noastră.

definiţie de Sfântul Ioan Gură de Aur