![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Vasile, un sfânt cu multe chipuri
Mulți români îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare ca patron al casei, fiind cunoscut ca ocrotitor al familiei, dar mai ales al persoanelor aflate în clipe de ananghie și al oamenilor nevoiași. În tradiția populară, el apare ca unul dintre sfinții care au făcut unele dintre cele mai mari minuni, căci are puterea de a ne păzi de năluciri și de duhuri rele. Se spune chiar că Mântuitorul poartă și numele acestui sfânt, pentru că, la o săptămână după ce s-a născut în Bethleem, chiar în ziua de Sfântul Vasile, Iisus a fost botezat după legile vechi, primind și numele sfântului. Datini străvechi de Sfântul Vasile Pentru a-l cinsti pe acest sfânt, creștinii ortodocși au obiceiul de a porni cu „uratul” pe 1 ianuarie. De unde acest obicei? Se spune că Sfântul Vasile l-a rugat pe Dumnezeu să-i dea o zi din an. A primit cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Drept mulțumire, Sfântul Vasile a luat un clopoțel, l-a legat cu o crenguță de busuioc, după care s-a urcat la Dumnezeu ca să-i ureze lucruri bune. Totodată, uratul este și un mod de a-l cinsti pe Sfântul Vasile care, de-a lungul vieții, a avut grijă să-i învețe pe creștini să-și iubească aproapele și a săvârșit multe fapte de caritate: a întemeiat biserici, spitale, cât și aziluri pentru săraci. Potrivit tradiției ortodoxe, Vasile cel Mare a avut o educație deosebită, în spirit creștin, fiind născut din părinți cu mare credință în Dumnezeu. De Sfântul Ioan, se deschid cerurile Tot în prima săptămână din an, pe 7 ianuarie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan, care a trăit pentru a le arăta oamenilor calea spre credință. Este o mare sărbătoare creștină, zi în care se deschide cerul, iar rugăciunile sunt mai puternice. De aceea, este bine să mergi la biserică și să te rogi pentru iertarea păcatelor. Chiar Sfântul Ioan a îndemnat la rugăciune, prin predicile sale. Oamenii veneau la el pentru a-i cere sfatul. Sfântul le spunea să se pocăiască, apoi îi boteza, pentru iertarea tuturor păcatelor. Sfântul Ioan l-a botezat și pe Mântuitor, în apele Iordanului. O viață pentru credință Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în Cetatea Orini, din Galileea, iar părinții săi, Zaharia și Elisaveta, au fost rude cu Fecioara Maria. Elisaveta nu putea avea copii, ceea ce însemna o mare supărare atât pentru ea, cât și pentru preotul Zaharia, soțul ei. Tradiția creștină spune că, pe când oficia o slujbă, lui Zaharia i s-a arătat Arhanghelul Gavril, care îi dă vestea cea mare: soția sa va avea un copil, care va purta numele de Ioan și care va fi sfânt. Și exact aceasta a fost viața pe care a dus-o, atrăgând mânia soției regelui Irod, la cererea căreia a fost ucis. |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| PENTICOSTARUL sau raiul anului | Mihailc | Sfintele Pasti - Invierea Domnului | 33 | 14.07.2013 01:18:15 |
| Încet, dar sigur: musulmanii încep să-i cinstească pe Sfinți | laurastifter | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 02.05.2012 00:55:01 |
| Biserica anului 2012= industrie | mihaitzaneicu | Morala Crestina | 48 | 07.03.2012 18:03:50 |
| Sfinți catolici ai secolului al XX-lea. | Mihnea Dragomir | Biserica Romano-Catolica | 6 | 15.12.2011 17:54:46 |
| Reincarnarea si primii Crestini | zsuleica | Generalitati | 12 | 19.01.2011 12:42:34 |
|
|