Scuze, iarta-ma, nu pot

[Yasmina]

În prealabil postat de sophia

N-as vrea sa intru in polemica, n-are sens. Poate tu traiesti la manastire, sau esti pur si simplu mult prea tanara ca sa stii ce inseamna viata si credinta.
Credinta este o optiune, dar grea. Este greu de dobandit si greu de dus.
Orice lucru pe lumea asta este in fond o optiune, poate insa sa fie usor, sau greu.
Si sportul este optiune si are riscul sau, si somnul sau mancatul este o optiune, dar este ceva simplu (cel putin pentru cei sanatosi).
Dumnezeu nu ne roaga, nu insista. Ne cheama doar, poate.
Noi suntem cei care mergem sau nu spre El.
Credinta, oricat am dori noi s-o atingem, s-o traim este grea, fiecare in felul ei.
Obstacolele si greutatile din viata noastra nu sunt subiective si nici aparente, Yasmine. Sunt realitati fara de care nu putem trai.
Asa a lasat Dumnezeu: sa muncim, sa invatam, sa avem o familie (sau daca nu, sa traim in manastire, si tot f.greu este si asta).
Si trebuie sa le dam importanta lor. Trebuie sa muncim ca sa capatam ceva de munca. Trebuie sa muncim ca sa ne castigam existenta (locuinta, hrana, haine, etc.) si nu vorbim aici de cariera. Trebuie sa avem un loc in viata, si eremitul si tot nu este chiar singur pe lume, asculta si el de cineva (de un schit de regula). Unii fac copii, altii devin calugari sau preoti.
Greutatea de care vorbeam eu este de a imbina viata reala cu cerintele credintei, sa ne impartim intre cele doua obligatii, caci sunt pana la urma obligatii, din momentul in care le-am imbratisat.
I-a incearca tu sa nu te duci la scoala, sau la serviciu , uite-asa, pentru ca vrei tu sa te duci la biserica. Ce crezi, ca ti se intampla? Ai necazuri la scoala, la serviciu si ti-ai facut si pacat la Dumnezeu ca nu ti-ai vazut de treaba.

Ma bucur ca nu vrei sa intri in polemica pentru ca nu este o optiune de-a mea si ar fi chiar pacat pentru timpul si motivul pentru care am ales sa vizitez acest site...
Fiecare vorbeste aici din proprie experienta,sau raportat la modelul propriu,deci daca am afirmat ceva am facut-o gandindu-ma la "eu ce am facut in conditia data?",deci nu am scris un scenariu stiintifico-fantastic!
Cunosc o gramada de oameni minunati pentru care Dumnezeu este principala prioritate,insa au o viata sociala absolut normala,cu diferenta ca nu se zbat nebuneste pentru mai multi bani,se gandesc mai mult la altii si mai putin la ei,si-au ales un partener de viata pe alte criterii decat frumusetea fizica sau starea materiala si sunt mereu in biserica!
Carcotasii pot spune ca sunt atatea de facut in secolul asta ca nu mai timp de Dumnezeu,oare?Cum este cand te indragostesti de cineva si iti faci timp numai pt persoana aia?Cum este cand ai un sport favorit sau o activitate si-ti faci timp s-o practici?
Am intalnit in SUA ,doua cupluri tinere care lucrau cu mine,iar dupa serviciu care era ocupatia sau hobby-ul lor?Putin TV,putin internet insa marea parte a timpului citit carti de rugaciuni sau carti religioase-pentru ca de biserici ortodoxe nici nu se pune problema aici;a insemnat foarte mult pentru mine sa intalnesc acesti oameni pentru ca mi-au dat si mie forta sa cred ca se poate si ca Dumnezeu poate sa existe ca prioritatea ta,numarul 1 fara ca sa nu fi integrat in societate!

Dupa cate stim,serviciile religioase au loc dupa-amiaza si dumninica dimineata(dupa orele de serviciu sau scoala) deci nu stiu in care conditii se poate intampla altfel??
Iar biserici sunt destul de multe,unele pe langa locul serviciului sau scolii,daca pleci cu 10 min mai devreme la scoala sau serviciu,poti sa intri in biserica pentru o rugaciune macar!

Sunt multe de spus,insa imi cer scuze daca nu m-am putut face inteleasa asa cum am vrut...