romania,tara fara fara reactie

[I.Calin]

În prealabil postat de Erethorn

1.Nu cred că aveţi dreptate. Atâta vreme cât dorim să vorbim despre o persoană sau despre un loc care aparţine altei culturi/limbi, este de datoria noastră să respectăm numele respectiv, aşa cum se pronunţă el în limba respectivă, atâta timp cât nu-l putem traduce rezonabil în română.
2.În fond, atunci când vorbim despre nume, trebuie să ne amintim că este vorba despre numele de botez al respectivului, şi chiar şi numai pentru acest motiv să nu ne permitem să-l stâlcim.
3. Argumentaţia dumneavoastră potrivit căreia americanii nu se străduiesc să pronunţe corect numele româneşti îmi aminteşte de logica lui "dacă toţi scuipă seminţe pe stradă pot să scuip şi eu". Dimpotrivă, să ne mândrim cu faptul că avem capacitatea de a învăţa să pronunţăm nume străine şi bunul simţ de a le pronunţa aşa cum trebuie. Să dăm exemplu americanului.
4. În sfârşit, în ceea ce priveşte împrejurarea că circumstanţele socio-politice şi economice duc la dominaţia unui anumit model cultural sau la impunerea unei anumite limbi ca limbă de circulaţie, acesta este un simplu fapt de viaţă, absolut normal.
5. Ce s-ar fi întâmplat dacă autorii Noului Testament s-ar fi agăţat de limba ebraică sau aramaică ? De ce au ales să scrie Scriptura în limba de circulaţie ?

1. Problemă de percepție, oricum discuția noastră nu va schimba nimic, nici măcar utilizarea diacriticelor de către vreo doi-trei useri în plus.

2. În momentul în care-l pronunți în limba proprie, nu-l stâlcești, dragul meu, ni se pare unora mai intelectualizați prin școli, obișnuiți de' cu marea cultură (e vorba de mine), că s-ar stâlci. Probabil că nu mai "sună"? Într-adevăr, ce aiurea sună "Jon, ce mai faci?" și nu "Gion, hau ar iu?" (a se citi how are you)

3. Analogia dvs. este total deplasată. Doar sunteți avocat..., glumesc. Nu comparăm sau facem analogii între mere și castraveți. Au în comun doar faptul de a fi alimente. Nu comparăm sau facem analogii între pronunțarea "corectă" a unor cuvinte și a scuipa pe stradă semințe. Au în comun doar faptul că numai oamenii pronunță cuvinte (in)corect și scuipă semințe pe stradă.
Și apropos, faptul că dvs. spuneți sarmale, bucureșteanul - sărmăluțe (lui îi cam place să diminutiveze cuvintele, de fapt, și timișorenilor), cel din județul Cluj sau Sălaj spune piroște, nu înseamnă că dvs. vorbiți corect românește, iar cel din Sălaj - nu. Deci, dacă americanul spune gion, după regulile gramaticii sale, eu nu-i stâlcesc numele spunându-i jon după regulile gramaticii mele, așa cum nici ungurul nu se sesizează că ar greși când pe românul Alexandru îl face Sandor. Cu atât mai mult cu cât eu, ca român, nu-i modific numele americanului și nu-l stâlcesc, îl scriu la fel, doar citesc în limba română, pe când ungurul...spuneți-mi, ce au în comun dpv ortografic și fonetic cele două nume: Sandor si Alexandru?

Și nu cred că ar trebui să ne mândrim că putem să devenim cel de-al nu-știu-câte-lea stat al SUA. Mândriți-vă, dacă doriți, e problema dvs. Sper să îmi ajute Dumnezeu să nu prind vremurile în care românii se vor mândri cu asta. (Ehei, veșnica problemă a pâinii și libertății).

4. E adevărat. Și asta ar trebui să mulțumească un popor cu pretenții la istorie și universalitate?

5. N-ar fi fost nimic. Ceea ce trebuia să se întâmple s-ar fi întâmplat, oricum. (Asta ca să rămân tot în sfera ipoteticului și a presupusului.) Oricum, judecățile ipotetice, adică propoziții de genul „ce-ar fi fost” sau „dacă” și „parcă”, nu sunt plauzibile într-o argumentare corectă.