![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Iată ce citim în Vechiul Testament, la II Macabei 12, 43-46: Și, făcând adunare de bani după numărul bărbaților care erau cu el, două mii de drahme de argint a trimis la Ierusalim, să aducă jertfa pentru păcat. Foarte bun și cuvios lucru pentru socotința învierii morților! Că de n-ar fi avut nădejde că vor învia cei care mai înainte au căzut, deșert și de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei morți. Și a văzut că celor ce cu bună cucernicie au adormit, foarte bun dar le este pus. Drept aceea, sfânt și cucernic gând a fost că a făcut ***ățenie pentru cei morți, ca să se slobozească de păcat. La acest text se adaugă toată învățătura Mântuitorului despre învierea morților și viața veșnică din Noul Testament, precum și faptul că toată această învățătură este bazată pe iubire, care nu dispare o dată cu moartea cuiva. Cele două alăturate arată limpede că dacă cei vii se roagă pentru cei morți, a căror judecată nu este încă definitivă, păcatele acestora pot fi „slobozite“.
Totuși, să observăm că cei care respectă porunca biblică o fac deseori cu prea multă osâr*die, adăugând ritualurilor bisericești elemente străine, care vin din tradiția populară și pe care - de multe ori - le aplică aproape fanatic. Astfel, pe lângă slujba de înmormantare și parastasurile rânduite de Biserică, mulți cre*din*cioși fac tot felul de bizarerii, cum ar fi uda*rea din belșug a mormântului, pentru ca ră*po*satul să nu sufere de sete! Iar dacă nu reusesc, trăiesc cu un imens sentiment de vinovăție, de ca și cum cel plecat ar avea nevoie de apa din această lume. Asemenea credințe primitive n-au nimic în comun cu ceea ce i se întâmplă sufletului după moarte și sunt moștenite din folclorul păgân, în care se crede că sufletul „neîmpăcat“ prin diverse practici va reveni pentru a se răzbuna pe cei care nu-l cinstesc cum se cuvine. Ar fi mult mai bine să învețe creștinii ceea ce spune Biserica, nu babele speriate de cine știe ce demoni din preistoria păgână, și să se roage pentru liniștea și iertarea celor morți ai lor, nu pentru prostiile spuse printre ulucii gardului. Căci, după cum se spune în Scriptură, cu adevărat deșertăciune este tot omul ce trăiește (Psalmi 37, 7). Abate ochii mei de la deșertăciuni și mă înviorează în căile Tale! (Psalmi 68, 37). Cel ce umblă după deșertă*ciune este om lipsit de minte. (Pilde 12, 11). |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
În ce privește tradițiile pre-creștine legate de înmormântare amintite de dvs., aveți dreptate. |
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#4
|
|||
|
|||
![]()
Ușurel, ușurel... n-am spus de VT, ci de Macabei. Chiar și Biserica Ortodoxă recunoaște că e o carte necanonică.
|
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
http://cleopasihastria.wordpress.com...-pentru-morti/ Dialog între preot și protestant pe tema asta ![]() |
#6
|
|||
|
|||
![]() |
#7
|
|||
|
|||
![]()
No problem. Din prea mult zel, mi se întâmplă și mie
![]() http://cleopasihastria.wordpress.com...-pentru-morti/ Mulțumesc. Dialogurile acestea fictive s-au mai luat în discuție. Eu ceream lucruri concrete (versete punctuale la subiect). |
#8
|
|||
|
|||
![]()
As remarca un aspect tehnic,fara nici un comentariu cu privire la continut:in ambele link-uri postate de dvs nu se foloseste cuvantul ,,protestant" ci ,,sectar"si ,,invatacel"(interesante diferente de viziune).Desi suntem,de regula,asimilati (de catre alti crestini) primei categorii(la gramada ca sa nu se supere nimeni..probabil) as remarca ca textele postate de dvs nu fac o referire expresa in acest sens.
Daca dvs doriti sa ne incadrati la sectari/eretici,sau orice alta categorie de acest tip,nu este nici o problema.In fata Celui de Sus vom vedea fiecare cat de corecte au fost atat judecatile cu privire la altii cat si cu privire la propria persoana.Va multumesc frumos pentru atentie,scuze pentru interventia mea. Last edited by Scotsman; 07.01.2011 at 14:53:55. |
#9
|
|||
|
|||
![]() Citat:
1Tim.2.1 Va indemn dar inainte de toate sa faceti rugaciuni, cereri, mijlociri si multumiri pentru toti oamenii… |
#10
|
|||
|
|||
![]()
Poate nimic nu constituie o dovada mai mare a iubirii lucratoare in Biserica, precum grija viilor pentru cei morti si grija mortilor pentru cei vii. Este dovada faptului ca moartea nu exista, iubirea fiind mai puternica decat moartea. Dar aceasta purtare de grija a unora pentru ceilalti se manifesta in Biserica prin rugaciune si milostenie.
Ne rugam pentru cei morti ai nostri dar ne rugam si sfintilor adormiti intru Domnul sa mijloceasca pentru noi. Rugaciunea uneste cerul cu pamantul, ea este puntea dintre lumea de aici si cea de dincolo. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Grija sotului fata de sotie ! | windorin | Nunta | 48 | 08.12.2012 01:38:38 |
Grija pentru mantuire | nico.dia | Intrebari utilizatori | 4 | 23.05.2010 19:26:41 |
Grija lui Dumnezeu pentru noi | giovaninnaa | Generalitati | 15 | 09.10.2009 08:47:49 |
425 de morti de holera | podolski_2 | Umanitare | 5 | 05.12.2008 00:04:45 |
|