cum ne educam copiii ?

[LapetiteMoc]

Am ceva experienta in lucrul cu copiii , am si citit destule ...

O metoda care da intotdeauna rezultate este cea a jocului . Insa aici parintele trebuie sa imite copilul . Aceasta atitudine il dezarmeaza complet. Daca plange , sa va prefaceti ca plangeti impreuna cu el . Va tacea foarte derutat . Apoi gasiti o explicatie jucausa , amuzanta si o faceti sa intre in jocul dumneavoastra (manipularea manipulatorului ). Daca striga , strigati si dumneavoastra , dar nu la ea , ci va adresati exact persoanei careia se adreseaza fetita (de regula dv insiva ). E mai complicat asa, teoretic. Practic, ideea este sa intrati perfect in jocul ei ca sa o puteti canaliza spre jocul dumneavoastra.

Copilului nu trebuie sa-i impuneti absolut nimic, pentru ca reactia fireasca este ce a opozitiei . E firesc si natural. Si un adult este tentat sa faca in primul rand ceea ce ii este interzis. Autocontrolul si ratiunea ne genereaza faptele, insa.

Va mai dau cateva exemple:

- un elev intra sub catedra in timpul orei in timp ce scriam la tabla, ma prefac a nu-l observa si continui lectia. Acolo , sub catedra , el este convins ca nu l-am vazut si se pregateste sa ma sperie cand ajung in dreptul ei. Este usor de ghicit intentia. Ma intorc la catedra, el se misca, eu ma fac ca nu aud , ca nu vad. Apoi, ma aplec si-l rog sa-mi faca si mie loc pentru ca am terminat lectia si am chef sa ma joc... A iesit de acolo si s-a dus in banca fara sa-i spun nimic altceva. Din banca ma privea foarte contrariat.

- eram intr-o vizita ... Acasa erau mama unei fetite de doi ani, fetita si bunica ei. Fetita plangea intruna pentru ca era obosita, cred , ori se saturase ca mama si bunica sa-i spuna intruna pe un ton sever si autoritar "stai cuminte!". Avea in mana o papusa. Iau papusa aproape de fata mea si ma prefac a plange. Fetita tace si se uita curioasa. "Acum ce facem, cum linistim papusica? Plange pentru ca plangi tu." A tacut in clipa aceea, a luat papusa in bratele ei si a inceput sa o legene.

Este foarte important sa va adaptati momentului si sa inventati pe loc o strategie. Curaj si multa intelepciune!

[dobrin7m]

În prealabil postat de LapetiteMoc

Am ceva experienta in lucrul cu copiii , am si citit destule ...

O metoda care da intotdeauna rezultate este cea a jocului . Insa aici parintele trebuie sa imite copilul . Aceasta atitudine il dezarmeaza complet. Daca plange , sa va prefaceti ca plangeti impreuna cu el . Va tacea foarte derutat . Apoi gasiti o explicatie jucausa , amuzanta si o faceti sa intre in jocul dumneavoastra (manipularea manipulatorului ). Daca striga , strigati si dumneavoastra , dar nu la ea , ci va adresati exact persoanei careia se adreseaza fetita (de regula dv insiva ). E mai complicat asa, teoretic. Practic, ideea este sa intrati perfect in jocul ei ca sa o puteti canaliza spre jocul dumneavoastra.

Copilului nu trebuie sa-i impuneti absolut nimic, pentru ca reactia fireasca este ce a opozitiei . E firesc si natural. Si un adult este tentat sa faca in primul rand ceea ce ii este interzis. Autocontrolul si ratiunea ne genereaza faptele, insa.

Va mai dau cateva exemple:

- un elev intra sub catedra in timpul orei in timp ce scriam la tabla, ma prefac a nu-l observa si continui lectia. Acolo , sub catedra , el este convins ca nu l-am vazut si se pregateste sa ma sperie cand ajung in dreptul ei. Este usor de ghicit intentia. Ma intorc la catedra, el se misca, eu ma fac ca nu aud , ca nu vad. Apoi, ma aplec si-l rog sa-mi faca si mie loc pentru ca am terminat lectia si am chef sa ma joc... A iesit de acolo si s-a dus in banca fara sa-i spun nimic altceva. Din banca ma privea foarte contrariat.

- eram intr-o vizita ... Acasa erau mama unei fetite de doi ani, fetita si bunica ei. Fetita plangea intruna pentru ca era obosita, cred , ori se saturase ca mama si bunica sa-i spuna intruna pe un ton sever si autoritar "stai cuminte!". Avea in mana o papusa. Iau papusa aproape de fata mea si ma prefac a plange. Fetita tace si se uita curioasa. "Acum ce facem, cum linistim papusica? Plange pentru ca plangi tu." A tacut in clipa aceea, a luat papusa in bratele ei si a inceput sa o legene.

Este foarte important sa va adaptati momentului si sa inventati pe loc o strategie. Curaj si multa intelepciune!

Exact asa e. Foarte frumos explicat.

[andreicozia]

În prealabil postat de dobrin7m

Exact asa e. Foarte frumos explicat.

Nu prea cred!

As avea si eu o intrebare pentru doamna profesoara LeMoc.
Are copii? si daca da, ea asa face, se baga dupa copii pe sub mese sa se joace cu ei, ii fugareste prin casa facind ca avionul cu lingurita de mincare.

Foarte multi care s-au luat dupa metodele moderne parca nu mai judeca, si mai tirziu se mira de ce au copii asa probleme mari de comportament civilizat.

Voi a-ti auzit de la parintii vostrii sa critice educatia fireasca si sa foloseasca cuvintul dresaj?
Foarte multi adulti ramin infantili!

[anna21]

Esti la primul copil si de aceea poti avea asteptari nerealiste de la el.
Si eu am facut greseli enorme cu primul copil deoarece am ascultat sfaturile altora..
Pe scurt eu eram prinsa intre sfaturile soacrei care aparent a avut copii "perfecti" care mergeau/vorbeau/stiau sa foloseasca toaleta de la 1 an!
Iar pe de alta parte aveam sfaturile mamei care spunea "dar, lasa-i draga sa se bucure de copilaria lor. Ce daca nu strange jucariile? Ce daca mananca cu mana? Mai bine un magar sanatos decat un savant ofticos".. Dar mama mea este credincioasa si crede ca un singur lucru trebuie sa-mi invat copilul: ascultarea de Dumnezeu. Si restul vin de la sine.

Ei, dupa ce mi-am terorizat primul copil (nu exagerez deloc) sa scot din el copilul perfect, am aflat cu stupoare ca de fapt soacra mea (dupa sfaturile careia ma ghidam) nici macar nu si-a crescut copiii! Ci sotul meu a fost crescut de bunica lui, care era foarte ingaduitoare!


Abia dupa al doilea copil am realizat cat de gresita era intreaga mea atitudine.
Sa-ti dau un exemplu: copilul cel mare este f dezordonat. Nici la 6 ani nu este capabil sa-si puna lucrurile in ordine (fara sa-i spun eu), zi de zi isi arunca hainele/incaltamintea pe jos, spre disperarea mea, zi de zi avem aceleasi discutii. Nu-l intereseaza ca e murdar pe maini, fata etc.
Al doilea copil este opusul: isi strange singur jucariile (a inceput sa faca asta cand nu avea inca 2 ani), pune lucruri in ordine (cuburile in cutia cu cuburi, masinutele in cutia cu masinute) si este f nelamurit cand nu stie unde este locul unui anumit obiect. Mai mult, il apuca cheful de strans cand celalalt se joaca cu jucarii (deci conflicte), ia jucariile din mana altor copii sa le puna "la loc", imi scoate obiectele din camara si le rearanjeaza dupa culoare/marime sau altceva ce i se pare lui potrivit... Deci am si cu el probleme de alta natura. Mai departe.. nu suporta petele, nu suporta sa fie murdar pe maini (ceea ce poate parea bine, dar NU este asa, ca nu vrea sa atinga mancarea dorita.. o prajitura sau ciocolata de teama ca se murdareste si este frustrat din cauza asta, prins intr-un conflict interior absurd).

Sunt diferiti radical si din alte puncte de vedere, dar am vrut sa subliniez un lucru. Ca de multe ori cand vrei sa institui obisnuinte te lupti poate chiar cu firea copilului. Ceea ce este usor pt unul (de ex. copilul mic face ordine cu placerea, ca asa este firea lui), pentru altul este f greu, iar pedeapsa poate fi nedreapta!

Fiecare copil este diferit si trebuie sa-l cunosti foarte bine pentru a sti ce functioneaza. Chiar in cazul copiilor mei, eu mai invat.
Pentru un copil mic, cea mai eficienta pedeapsa este retragerea afectiunii.. adica pur si simplu sa vada ca esti suparat.
Dar, un mare DAR.. indiferent ce pedeapsa ii aplici, fii atenta ca in timp se intoarce impotriva ta. Adica si copilul simte nevoia sa te "pedepseasca" si poate sa preia metodele tale. De ex. cu cel mare am aplicat "ignorarea" atunci cand comportamentul lui era indezirabil.
Ghici cum face el acum cand se "razvrateste": nu ma baga in seama. Vorbesc cu el ca si cu peretii si nici nu-mi acorda o privire. Dar deh, eu l-am invatat.

Cu cel mic am acum metoda "time out" adica il pun pe patul meu in dormitor cand nu se comporta frumos. Sta acolo cinci-zece minute si isi plange soarta.. apoi vine singur inapoi si este un pic mai ascultator.
Dar cu cel mare metoda aceasta nu functiona .. fiecare copil e diferit.

[camy_d]

În sfârşit o mamă care e dornică să înveţe, nu zice că metodele ei sunt cele mai bune,e conştientă că mai poate da şi greş. Eu dacă o să am copil, cred că am să-l bat la cap pe duhovnicul meu cu multe întrebări, pentru că şi mie mi-ar fi frică să n-o ia copilul meu pe drumuri greşite.
Totuşi să ştii un lucru, când copiii nu mai ascultă de părinţi, înseamnă că părinţii nu mai ascultă de Dumnezeu, deci ai mare grijă să nu calci voia Lui.