Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Maslul
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 12.01.2011, 21:46:35
NECTARIE NECTARIE is offline
Banned
 
Data înregistrării: 27.11.2010
Locație: BRASOV
Religia: Ortodox
Mesaje: 326
Implicit

Taina Sfântului Maslu este considerată de marii teologi ai Ortodoxiei ca fiind taina cea mai „smerită”, chiar dacă studiile și analizele teologice sunt extrem de puține în acest sens. Ea amintește de Împărăția Cerurilor, unde nu mai există boli și suferințe. Bolnavul trebuie să înțeleagă faptul că boala sa nu este un chin inutil, ci o cale spre desăvârșire. Afecțiunile nu ne sunt date ca pedepse trupești aspre pentru păcatele noastre, ci reprezintă singurele căi prin care Dumnezeu poate vorbi celui suferind. Deși boala, în general, survine fără vreun motiv fizic sau afectiv clar, ea are întotdeauna un sens. Iar sensul ei cel mai acut este acela de a trezi conștiința persoanei afectate. Participarea la slujba Sfântului Maslu este oricând benefică, fie că suntem bolnavi sau nu, fericiți sau triști, important fiind să gustăm din Potirul în care Dumnezeu împarte tuturor sănătate trupească și sufletească.Slujbele Sfântului Maslu au un tipic aparte, de care se ține seama cu sfințenie. Se începe cu rugăciunea pentru sfințirea untdelemnului, pe care o rostesc preoții, fiecare, pe rând, până când aceasta se săvârșește de șapte ori. Al doilea moment constă în cele șapte Apostole și Evanghelii, ce sunt urmate, fiecare, de ectenia întreită și de câte o rugăciune pentru sfințirea untdelemnului și pentru tămăduirea bolnavului. Cel de-al treilea moment constă în ungerea de șapte ori a celui bolnav cu untdelemn sfințit, rostindu-se de fiecare dată rugăciunea: „Părinte sfinte, Doctorul sufletelor și al trupurilor… tămăduiește și pe robul Tău acesta (numele) de neputința trupească și sufletească ce l-a cuprins…”. Apoi totul decurge conform rigorilor cuprinse în Molitfelnic.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 28.03.2011, 00:57:40
mela me's Avatar
mela me mela me is offline
Member
 
Data înregistrării: 25.12.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 98
Implicit

"ungerea de șapte ori a celui bolnav cu untdelemn sfințit, rostindu-se de fiecare dată rugăciunea: „Părinte sfinte, Doctorul sufletelor și al trupurilor… tămăduiește și pe robul Tău acesta (numele) de neputința trupească și sufletească ce l-a cuprins"…

Cum ii ajutam pe cei bolnavi care nu pot merge la biserica la slujba Sfantului Maslu? E suficient sa ii trecem pe pomelnic?
__________________
Nihil sine Deo.
Primim ceea ce oferim.

Last edited by mela me; 28.03.2011 at 00:58:13. Motiv: corectari gramaticale
Reply With Quote
  #3  
Vechi 28.03.2011, 01:23:28
Yasmina's Avatar
Yasmina Yasmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.076
Implicit

Si eu solicit lamuriri in acest sens(cum se procedeaza in lipsa bolnavului de la Sf.Maslu?)
Multumesc!
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 28.03.2011, 11:12:37
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

Cred ca puteti lua ulei sfintit in cadrul acestei Taine si il puteti unge acasa pe cel bolnav. Am vazut ca multi pun pe masa, la aceasta sluba, nu doar ulei, ci si faina, care se sfinteste si ea si se poate folosi la mancare. Cei care sunt miruiti primesc si niste betisoare imbibate cu ulei (cel putin asa am vazut la biserica mea) si niciodata nu mi-a dat prin cap ce se poate face cu acelea - dar iacata, se pot unge bolnavii. Am mai vazut si ca foarte multa solicita ulei din candela de la moastele Sfantului Nectarie tamaduitorul, de la Radu-Voda, pentru a-i unge pe bolnavi.

Acuma... daca situatia e chiar urgenta si daca va da mana, stiti ca puteti chema acasa niste preoti (cel putin 2, unul singur nu poate savarsi Taina), care sa slujeasca Sfantul Maslu la patul bolnavului...
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 28.03.2011, 11:30:38
costel's Avatar
costel costel is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.09.2006
Mesaje: 4.824
Implicit

Citat:
În prealabil postat de mela me Vezi mesajul
Cum ii ajutam pe cei bolnavi care nu pot merge la biserica la slujba Sfantului Maslu? E suficient sa ii trecem pe pomelnic?
E bine sa-i chemam pe preoti la casa bolnavului. Uneori boala este si o consecinta a pacatelor, iar in aceasta Taina se cere si iertarea pacatelor, nu doar vindecare trupeasca. Valoreaza mai mult savarsirea slujbei pentru acest bolnav, decat simpla ungere cu ulei binecuvantat.

E bine ca e trecut si pe pomelnic, dar mai important este sa fie spovedit si impartasit.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 31.07.2012, 18:29:16
ana.cozma ana.cozma is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 26.07.2012
Mesaje: 12
Implicit

Tin sa va multumesc pentru informatiile date despre Sfantul Maslu caci nu aveam decat informatii generale. Citind aceste posturi mi-am putut face o idee mai ampla despre acest subiect!
Reply With Quote
  #7  
Vechi 02.08.2012, 23:01:27
fallen fallen is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.03.2011
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.250
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru fallen
Implicit

Foarte important ca "bolnavul' sau orice crestin care vrea sa beneficieze de pe urma acestei sfinte taine sa fie spovedit!
Taina e aceeasi ca procedura dar lucrarea Duhului Sfant e individuala pentru fiecare 'bolnav" in parte. Si lucrarea se infaptuieste prin toate celelalte taine. Altfel, daca ne ungem cu ulei sfintit si atat, e ca si cum am lua si noi din medicamentul pe care i l-a prescris doctorul unei vecine. Desigur, poate fi un inceput, un prim pas. (Nu chiar, primul este Sfantul Botez.) Dar treptat, dupa puterea fiecaruia, trebuie facuti toti ceilalti.

Last edited by fallen; 02.08.2012 at 23:06:52.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 20.02.2016, 16:58:23
eeaotly eeaotly is offline
Member
 
Data înregistrării: 15.02.2011
Locație: Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 52
Implicit Cum rămâne cu bolnavii din străinătate?

Dar dacă bolnavul căruia i se face Sf. Maslu nu se află în România ci locuiește în străinătate? Adică este ortodox și nu are posibilitatea să meargă la o biserică ortodoxă. În cazul acesta, cum se procedează?
__________________
http://poeziereligioasa.devhub.com Poezie religioasa
Reply With Quote
  #9  
Vechi 13.01.2011, 22:48:10
Carmen FUNIERU's Avatar
Carmen FUNIERU Carmen FUNIERU is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.02.2010
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 357
Implicit

Sfântul Maslu face parte din cele șapte Taine ale Bisericii.
Este de folos să fie precedată de Taina Spovedaniei, pentru că multe boli au drept cauză păcatele noastre.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 27.01.2018, 15:23:26
Krautrock Krautrock is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.07.2016
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 199
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Carmen FUNIERU Vezi mesajul
Sfântul Maslu face parte din cele șapte Taine ale Bisericii.
Este de folos să fie precedată de Taina Spovedaniei, pentru că multe boli au drept cauză păcatele noastre.
Frumoasa idee: multe boli au drept cauza pacatele noastre. Numai ca nu e usor sa ne dam seama care anume e cauza unui lucru. Si cu atat mai greu e sa ne dam seama care din pacatele noastre e cauza unei boli pe care o avem. De altfel pentru a numi un lucru o cauza e nevoie ca mai intai sa stabilim care sunt efectele pe care acel lucru le produce. Numai dupa ce vedem ca lucrul respectiv produce intotdeauna acele efecte, doar atunci il putem considera cauza lor. Simpla coincidenta a doua fenomene nu implica neaparat o relatie cauza-efect intre ele. De exemplu daca ma imbrac cu o camasa albastra si ma calca masina nu inseamna neaparat ca acea camasa albastra reprezinta cauza accidentului. Daca insa de fiecare data cand imi iau camasa albastra sunt calcat de masina, ar trebui sa ma gandesc serios ca respectiva camasa are o legatura cauzala cu accidentele mele. Desigur, un asemenea lucru nu se intampla in realitate, insa a fost doar un exemplu despre cum gandim noi relatia dintre cauza si efect.

Iar acum legat de relatia dintre pacatele noastre si bolile de care suferim. Un lucru e clar: in fiecare zi facem cate o tampenie: mintim, fluieram in biserica, ne dam grozavi sau ii enervam pe celialti. De asemenea uneori ne imbolnavim. Daca de fiecare data cand am minti ne-am imbolnavi de gripa, daca de fiecare data cand am fluiera in biserica ne-am rupe piciorul si daca de fiecare data cand i-am enerva pe ceilalti am face tuberculoza, ar fi cazul sa ne gandim ca minciuna cauzeaza gripa, fluieratul unde nu trebuie cauzeaza fracturi, iar enervatul celorlalti cauzeaza tuberculoza. Insa lucrurile se pare ca nu stau asa. Sau macar daca de fiecare data cand facem o boacana ne-am imbolnavi de ceva, ar fi cazul sa ne gandim la legatura dintre pacat si boala. Sau fie si macar daca i-am vedea pe ticalosi stand prin spitale mai mult decat pe oamenii cinstiti, tot ar fi ceva. Insa ticalosii sunt la fel de bolnavi sau de sanatosi precum oamenii de treaba, mor la fel de des ca si acestia si nu dau deloc impresia ca o duc mai rau decat ceilalti.

Exista, nu e vorba, boli pe care ni le producem cu buna stiinta. Fumam si ne stricam plamanii. Mancam tot ce ne poate trece prin tractul digestiv si ne cauzam boli de inima, bem de ne stingem si ne miram mai apoi ca facem ciroza hepatica. Dar la o privire mai atenta, nu pacatul ca atare e cauza bolii noastre, nu placerea fumatului, nu lacomia mancatului si nu placerea betiei, ci substantele care ne intra in corp, adica: fumul de tigara, grasimile, colesterolul, zaharul in exces si nu in ultimul rand alcoolul. Lacomia de tot felul e doar un factor favorizant. Un om lacom de legume nu se va imbolnavi probabil niciodata decat daca mananca de-i crapa aparatul digestiv cu gandul precis de a se sinucide. Dar eu vorbesc aici despre oameni normali si nu despre cei dereglati mintal.

Citeam undeva o fraza care mi-a placut: o boala nu se vindeca, ci doar se trateaza. Lucrurile stau cam asa. Exista insa si cazuri in care nici tratamentul nu mai functioneaza si atunci oamenii apeleaza la leacuri magice, adica la leacuri despre care se spune ca vindeca, desi nimeni nu si-a pus problema cum se produce vindecarea. Maslul reprezinta un asemenea leac magic. La fel ca toate metodele magice de vindecare, el se foloseste de un panaceu universal, in cazul acesta uleiul sfintit. Uleiul e bun sa vindece de la boli de inima pana la reumatism, de la tumori maligne pana la depresii, adica toata paleta de boli incurabile pe care le poate avea un om. Si desigur, uneori se raporteaza cazuri de vindecare, reale sau fictive, nu conteaza, de altfel nimeni nu se va obosi sa verifice daca un caz de vindecare e intr-adevar real, mai ales ca va fi prezentat ca si ceva dincolo de orice indoiala de catre persoane care sustin ca au asistat personal la acea vindecare. Cu magia nu e de glumit. Daca te indoiesti cumva s-ar putea sa-i superi pe zei sau pe duhurile ori pe fortele vindecatoare. Si pentru ca vindecarile magice presupun nu numai folosirea unor anumite substante (uleiul, de exemplu), e nevoie si de repetarea unor formule magice, in cazul maslului lectura repetata a unor pasaje din Noul Testament, de un numar de ori egal cu o cifra magica, anume sapte. Desigur, ritualul maslului presupune si atingerea hainei preotului, iar aici avem un soi de magie prin contact.

Nu cu multa vreme in urma am citit o carte despre Egiptul antic in care intr-un capitol erau descrise practicile medicale de pe vremea faraonilor. Medicii egipteni tratau tot felul de afectiuni, de la fracturi pana la boli de plamani. Iar unele dintre remediile lor aveau chiar succes. Insa curatarea si pansarea, de exemplu, a unei rani era insotita de rostirea anumitor formule menite sa alunge infectia si febra. Chiar s-au pastrat papirusuri care contin asemenea tratamente.

Ramane sa tragem o singura concluzie: nimic nu s-a prea schimbat in ultimii 5000 de ani. Unui egiptean de pe vremea faraonului Khufu care ar participa la maslu i s-ar parea totul cat se poate de normal.

Last edited by Krautrock; 27.01.2018 at 15:26:01.
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Taina Sfantului Maslu acasa LuizaT Maslul 6 16.06.2013 00:15:05
Taina Sfantului Maslu dragos_c Maslul 46 20.11.2011 15:27:32
Despre Taina Sfantului Maslu strajeru Secte si culte 3 10.05.2009 19:01:38
Distinctii cu privire la taina sfantului maslu dan73 Generalitati 4 03.01.2009 01:22:26