Vorbirea despre Dumnezeu

[George.m]

Prin generarea acestui topic am vrut doar sa-mi exprim punctul de vedere privitor la vorbirea despre Dumnezeu. Fiecare e liber sa creada ceea ce doreste. Daca avem viziuni diferite, nu inseamna ca trebuie sa ni le exprimam intr-un mod nepoliticos.

Am vrut sa punctez legatura stransa dintre vorbirea despre Dumnezeu si spiritualitate, sau viata in Hristos. Cel mai bine e sa vorbim despre Dumnezeu din propria noastra experienta, asa cum faceau sfintii parinti, ferindu-ne de speculatii.

Celor ce se lupta cu patimile mai folositoare decat vorbirea de Dumneze le este pocainta, rugaciunea fierbinte. Ioan Scararul recomanda celor ce se pocaiesc sa nu vorbeasca despre dogme, sa nu citeasca teologie, pentru ca nu le e folositor, alunga pocainta.

Referitor la acest subiect, spunea Parintele Savatie Bastovoi intr-un interviu ca Teologia este ultima treaptă a drumului spre desăvârşire. Vine după despătimire, după smerenie şi chiar după dragoste, este culmea de sus. Uitaţi-vă şi-n Scara lui Ioan! Din această stare au vorbit Părinţii şi au făcut dogmele.

Noi citim ceva despre smerenie şi ni se încurcă mintea. Noi, dacă citim la Pocăinţă şi la Lepădarea de lume, vedem că n-am făcut încă nimic. Noi acum suntem puturoşi şi cu totul împătimiţi. Pocăinţă nu avem, smerenie nu avem, cu dragostea nici nu înţelegem despre ce-i vorba, în schimb la teologie ne învârtim prin Treime, Biserică şi ni se pare că toate le ştim. Ne rătăcim!

Ne osândim, pentru că vorbim lucruri care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i place să ne suim mai sus decât suntem. Eu cred că dracii au făcut şcolile de teologie: "Hai şi-om grăi despre Dumnezeu!"

Noi acestea să le păzim: cum să scăpăm de gânduri, cum să ne rugăm, cum să avem smerenie... şi atunci Dumnezeu ne va învăţa teologie.