"Lui Hristos ii plac oamenii delicati"

[iustin10]

În prealabil postat de VladCat

Exista printre noi de multe ori, chiar si printre cei care se chestioneaza permanent asupra propriilor actiuni, ori poate mai ales printre acestia, un scurt dialog cu propria constiinta, in care replica noastra suna cam asa : "- II va face bine sa ii mai taie cineva din orgoliu", ori "- Nu e datoria mea sa ii menajez lui mandria" ori "- Chiar daca se ataca ii va face bine", etc.

Stiu sigur ca si altii gandesc treaba asta (si ca nu sunt singurul care o mai da in bara) fiindca adesea astfel de rationamente sunt chiar exprimate pe post de justificari ale unor replici mai "taioase".........cei care gandesc in maniera aceasta se folosesc adesea de citate precum "pui de vipere" ori "neam de naparci" ca sa isi legitimeze tonul de calau.
Tinand cont ca aceste exemple oferite mai sus sunt reale nu e greu sa realizezi ca in anumite situatii, in speranta de a trezi constiinta celor vizati de repros, aceste tehnici sunt recomandabile DAR sunt doua chestiuni care trebuie luate in considerare :

1. Aceste situatii sunt rare, in general lipsa de menajere a orgoliului celui caruia i te aderesezi soldindu-se cu cele mai urate si patimase reactii din partea sa (fie ca nu si le exprima), si neavind pe termen lung decat un efect de indepartare a aceluia fata de tine si ideile tale.

2. Cei care au folosit acest procedeu cu succes erau fie de o smerenie desavarsita (Hristos), fie de o smerenie care tindea catre acest punct (Ioan Botezatorul, Vasile cel Mare etc.)

Tinind cont de acestea, insuficienta atentie pt orgoliul celor din jur, pe temeiul faptului ca "ii face bine" imi apare ca un "procedeu" profund anticrestin. Avand in considerare poruncile evanghelice, atat luate ca atare cat si explicate de patristica,cred ca este datoria oricarui crestin ca in marea majoritate a cazurilor, sa menajeze pe cat posibil orgoliul celor din jur, sa aiba grija cum se exprima astfel incat ei sa nu "se atace", cu alte cuvinte sa fie delicat.
Daca sunt dimensiuni pe care considerati ca nu le-am luat in considerare apasati pe "post reply" :D...acelasi lucru faceti-l si daca stiti din cine este citatul pe care l-am folosit ca titlu fiindca eu am uitat complet....Doamne ajuta!

Fericiti cei blanzi,ca aceia vor mosteni pamantul
Exista oameni care in permanenta atrag atentia celorlalti,din dorinta de a ii indrepta,sau de a afirma mereu adevarul,de a judeca ei ce e bine.
Si exista altii,care ii observa pe cei care judeca,si spun:noi nu suntem asa,noi nu ne luam de nimeni.
In ambele atitudini exista orgoliu.Atitudinea corecta este sa iti vezi pacatele si greselile tale ,sa lupti pt desavarsirea ta,si doar cand esti desavarsit sa faci observatie celorlalti.
Ti se par cusurgii,bagaciosi,judecatori,atoatestiutori? Si tu esti ca ei . Chiar si numai daca te aperi de ei,le-ai si dat dreptate.
Dar daca nu intervii in nici un fel cum ii mai indrepti pe ceilalti?Prin puterea exemplului.Caci daca te vor vedea ca zici si si faci binele,mai mult se vor indrepta ceilalti,decat daca ii toci in permanenta cat de mare e binele,si cat de departe sunt ei de el.
Deci in ce situatie avem voie sa facem observatie celorlalti?In nici o situatie .Decat cand noi insine nu suferim de acel pacat si nici de altele,dar a considera asta,deja e lipsa de smerenie.
Dar ce vom face totusi cu multitudinea de rataciti,de oameni aflati in ratacire si cautare,certati cu propriul lor suflet,cu adevarul,cu Dumnezeu? Nu le vom atrage atentia?
Cred ca ar fi suficient sa afirmam adevarul,acela in care credem,fara sa le zicem neaparat lor cat de mult gresesc,sau ca gresesc.Caci mereu trebuie sa ne gandim ca poate si noi gresim.Daca nu in dogme,caci sunt copiate de la sf Parinti,macar in atitudinea fata de ceilalti