Grija de cei morti

[nutucutu]

În prealabil postat de ludovic

Poti sa te rogi pentru morti, numai ca nu ii va ajuta cu nimic. Spunea cineva mai sus ca se roaga pentru morti pentru ca sa le fie iertate pacatele. Ori se ridica o intrebare ,daca pacatele pot fi iertate dupa ce mori prin rugaciunile celor vii atunci ce rol mai are pocainta? De ce suntem avertizati in intreg NT sa ne pocaim si sa avem grija la caile noastre daca oricum putem fi iertati dupa ce murim pe baza rugaciunilor celor vii?

Pocainta inseamna si faptul ca treci de egoismul persoanei proprii la implicare in ajutarea aproapelui. Iar ajutorul inseamna inclusiv a te ruga. A te ruga pentru ceilalti inseamna ca respecti cea mai mare porunca din lege: sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima, iar pe aproapele ca pe tine insuti. Iar pentru ca Biblia ne arata ca dupa moartea corpului sufletul ramine viu, ne rugam pentru sufletele celor decedati. Facind asta respectam ceea ce ne-a spus insusi Isus Cristos: sa-l iubim pe aproapele.

În prealabil postat de ludovic

In epistola catre evrei in cap 3 se spun urmatoarele lucruri:

Şi cui S-a jurat că nu vor intra întru odihna Sa, decât numai celor ce au fost neascultători?
"

Fragmentul pe care ni l-ati dat din scrisoarea catre evrei este un pic mai larg, iar concluzia este ca ziua de odihna este Duminica:
4. Căci undeva, despre ziua a şaptea, a zis astfel: "Şi S-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrurile Sale".
5. Şi în acelaşi loc, zice iarăşi: "Nu vor intra întru odihna Mea!".
7. Dumnezeu hotărăşte din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: "Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre".
8. Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă.
9. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu.

Firesc, tocmai evreilor trebuia Pavel sa le precizeze mai clar despre shimbarea zilei de odihna pentru ca ei tineau Simbata. Fragmentul dumneavostra completat cu versetele urmatoare arata ca Duminica e ziua de odihna, nu ca nu trebuie sa nu ne rugam pentru morti. Din contra: "Nu va invirtosati inimile voastre", spune apostolul Pavel, deci tocmai asta facem noi, rugindu-ne pentru morti: nu ne invirtosam inimile la suferinta celor decedati.

În prealabil postat de ludovic

Spune-mi si mie te rog, are rost sa te rogi pentru acei oameni care au murit in pustie pentru ca sa li se ierte pacatele?
"

La intrebarea aceasta raspunsul este acelasi ca la intrebarea: a avut rost ca Isus sa moara pe cruce pentru noi? Daca El a facut sacrificiul suprem pentru mine, pot sa fac si eu un sacrificiu cit de mic, rugindu-ma pentru cei care au decedat.

Sa afirmati ca nu are rost sa te rogi pentru o persoana, indiferent ca e decedata sau nu, inseamna sa contraziceti Biblia care spune ca DUmnezeu e Iubire.

[ludovic]

În prealabil postat de nutucutu

Pocainta inseamna si faptul ca treci de egoismul persoanei proprii la implicare in ajutarea aproapelui. Iar ajutorul inseamna inclusiv a te ruga. A te ruga pentru ceilalti inseamna ca respecti cea mai mare porunca din lege: sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima, iar pe aproapele ca pe tine insuti. Iar pentru ca Biblia ne arata ca dupa moartea corpului sufletul ramine viu, ne rugam pentru sufletele celor decedati. Facind asta respectam ceea ce ne-a spus insusi Isus Cristos: sa-l iubim pe aproapele.

Repet, poti sa te rogi, dar nu il va ajuta cu nimic. Iubirea o arati unui om cand traieste, nu dupa ce a murit. Cand Hristos a fost intrebat "cine e aproapele meu" a dat pilda cu samariteanul milostiv si in pilda respectiva e vorba numai despre oameni vii, nu morti.

În prealabil postat de nutucutu

Fragmentul pe care ni l-ati dat din scrisoarea catre evrei este un pic mai larg, iar concluzia este ca ziua de odihna este Duminica:
4. Căci undeva, despre ziua a şaptea, a zis astfel: "Şi S-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrurile Sale".
5. Şi în acelaşi loc, zice iarăşi: "Nu vor intra întru odihna Mea!".
7. Dumnezeu hotărăşte din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: "Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre".
8. Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă.
9. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu.

Firesc, tocmai evreilor trebuia Pavel sa le precizeze mai clar despre shimbarea zilei de odihna pentru ca ei tineau Simbata. Fragmentul dumneavostra completat cu versetele urmatoare arata ca Duminica e ziua de odihna, nu ca nu trebuie sa nu ne rugam pentru morti. Din contra: "Nu va invirtosati inimile voastre", spune apostolul Pavel, deci tocmai asta facem noi, rugindu-ne pentru morti: nu ne invirtosam inimile la suferinta celor decedati.

Imi pare rau dar gresiti. In pasajul din evrei care l-am redat intr-o postare anterioara autorul nu se refera nicidecum la ziua de odihna, nici la faptul ca dc nu ne rugam pentru morti ne invartosam inimile.
Ti se pare ca evreii care au murit in pustie au murit din cauza ca nu s-au rugat pentru morti sau au murit pentru ca nu au ascultat de Dumnezeu? Pasajul din evrei e f clar, au murit pentru ca nu au ascultat de Dumnezeu nu pentru ca nu s-au rugat pentru morti. Si daca citesti Iesirea ai sa vezi clar pentru ce au murit acei evrei in pustie(rebeliune, vitelul de aur etc).

În prealabil postat de nutucutu

La intrebarea aceasta raspunsul este acelasi ca la intrebarea: a avut rost ca Isus sa moara pe cruce pentru noi? Daca El a facut sacrificiul suprem pentru mine, pot sa fac si eu un sacrificiu cit de mic, rugindu-ma pentru cei care au decedat.

Sa afirmati ca nu are rost sa te rogi pentru o persoana, indiferent ca e decedata sau nu, inseamna sa contraziceti Biblia care spune ca DUmnezeu e Iubire.

A avut rost sa moara pentru noi ,dar noi putem accepta harul Lui cat suntem in viata, nu dupa ce am murit.
Daca Dumnezeu s-a jurat ca acei evrei nu vor intra in odihna Lui degeaba te rogi tu ca sa li se ierte pacatele.
Eu nu am afirmat sa nu te rogi pentru vii, nu imi pune in carca cuvinte care nu le-am spus.

[nutucutu]

În prealabil postat de ludovic

Repet, poti sa te rogi, dar nu il va ajuta cu nimic. Iubirea o arati unui om cand traieste, nu dupa ce a murit. Cand Hristos a fost intrebat "cine e aproapele meu" a dat pilda cu samariteanul milostiv si in pilda respectiva e vorba numai despre oameni vii, nu morti.

Daca ar fi sa nu-i ajute lui, imi va ajuta mie: ii voi arata Domnului si Dumnezeului meu,in ziua aceeia, ca mi-am iubit aproapele. Totusi, cu afirmatia pe care o faceti contraziceti Sfinta Scriptura:
(2Macabei12,43- 46).
43. Şi strângând bani după numărul bărbaţilor care erau cu el, două mii de drahme de argint a trimis în Ierusalim, să se aducă jertfă pentru păcat. Foarte bun şi cuvios lucru pentru socotinţa învierii morţilor!
44. Că de n-ar fi avut nădejde că vor învia cei care mai înainte au căzut, deşert şi de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei morţi.
45. Şi a văzut că celor care cu bună cucernicie au adormit, foarte bun dar le este pus.
46. Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat.

În prealabil postat de ludovic

Imi pare rau dar gresiti. In pasajul din evrei care l-am redat intr-o postare anterioara autorul nu se refera nicidecum la ziua de odihna, nici la faptul ca dc nu ne rugam pentru morti ne invartosam inimile.
Ti se pare ca evreii care au murit in pustie au murit din cauza ca nu s-au rugat pentru morti sau au murit pentru ca nu au ascultat de Dumnezeu? Pasajul din evrei e f clar, au murit pentru ca nu au ascultat de Dumnezeu nu pentru ca nu s-au rugat pentru morti. Si daca citesti Iesirea ai sa vezi clar pentru ce au murit acei evrei in pustie(rebeliune, vitelul de aur etc).

In continuarea pasajului pe care mi l-ati dat este specificat:
9. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu.

În prealabil postat de ludovic

A avut rost sa moara pentru noi ,dar noi putem accepta harul Lui cat suntem in viata, nu dupa ce am murit.
Daca Dumnezeu s-a jurat ca acei evrei nu vor intra in odihna Lui degeaba te rogi tu ca sa li se ierte pacatele.
Eu nu am afirmat sa nu te rogi pentru vii, nu imi pune in carca cuvinte care nu le-am spus.

Daca acceptam ca DUmnezeu e iubire, acceptam si ca se bucura daca noi facem fapte de iubire pentru aproapele. Cum nu ne-ati dat nici un argument biblic ca nu e bine sa ne rugam pentru morti, iar eu v-am dat citeva, voi continua sa fac acest lucru. Si, conform parabolei cu bogatul nemilostiv si Lazar cel sarac, ne vom ruga pentru toti bogatii nemilostivi care se afla pe lumea cealalta, pentru ca Domnul e plin de indurare: "Ma indur pina la al miilea neam de cei ce ma iubesc si pazesc poruncile mele"
Ipoteze:
1.rugindu-ma pentru morti Il iubesc pe aproapele meu? Da.
2. RUgaciunea pentru morti contravine poruncilor lui Dumnezeu? Nu
3. Avem credinta ca fiinta noastra e formata din trup, suflet si duh, asa cum spune apostolul Pavel? Da.
4. La moarte trupul ramine fara viata iar sufletul merge in rai sau iad? Da.

Concluzie: daca ne iubim aproapele sa ne rugam pentru el, indiferent ca e viu sau mort.

PUTEREA CELOR 40 DE LITURGHII ŞI PARASTASE

Din învătăturile părintelui Cleopa

Înainte vreme, când încă nu se ştia puterea celor 40 de Liturghii, lumea făcea pentru cei răposaţi câte 20, alţii câte 30 de Liturghii. Dar s-a descoperit că sunt mai puternice 40 de Liturghii decât 30. Si cum a fost?
Un preot bătrân dintr-un sat avea peste 80 de ani. El, săracul, nu mai putea sluji. A măritat o fată a lui, iar ginerele rămăsese în locul lui la parohie. Poporul avea evlavie la preotul bătrân, dacă l-a cunoscut, pentru că pe atâţia i-a botezat şi i-a şi cununat şi pe alţii i-a şi înmormântat; îl ştiau drept părintele satului, că era de mult timp acolo. Oamenii aveau evlavie la bătrân. Se mai duceau la spovedit, la citit, să le mai spună un cuvânt, şi tânărul era bucuros că bătrânul mai poate face ceva, de-l ajută pe el.
Dar pe preotul bătrân îl dureau picioarele, căci era bolnav de reumatism. Acum la bătrâneţe reumatismul îşi arată puterea, pe măsură ce slăbeşte omul tot mai tare. Şi i se umflaseră picioarele. Acolo în satul acela era un feredeu, o baie, care avea apă sărată, ce făcea bine la reumatism, la diferite boli.
Baia aceasta era într-o grădină mare, cu o livadă frumoasă.
Şi preotul ducându-se acolo să facă baie, se ducea cu nădejdea în Dumnezeu, că aşa-i datoria preotului şi a călugărului şi a creştinului când călătoreşte, mai ales singur, să zică rugăciuni pe drum. Zicea rugăciuni de acasă până ajungea în grădină.
Când ajungea acolo în grădină, întâlnea un tânăr plângând şi văitându-se foarte tare, dar care nu vorbea. Si mergea tânărul acesta cu preotul la baie şi arăta multă dragoste să-l ajute pe preot. Preotul bătrân, cât stătea în baie zicea rugăciuni, că el ştia rugăciuni multe pe de rost.
Când ieşea din baie, tânărul acela iar venea plângând. Plângea într-una. Ştergea picioarele preotului, îl încălţa, îi dădea haina şi-l petrecea plângând. Acuma bietul preot, văzând pe tânărul acesta că plânge, îl întreabă: "Tinere, de ce plângi?" Iar el nu grăia nimic. Atunci preotul s-a gândit să-i dea bani. Dar acela plângea şi n-a vrut să primească banii. De câte ori venea preotul, găsea pe tânărul ăsta care ieşea de undeva din livadă, că era livadă deasă cu pomi, plângând tare, şi mergea cu el la baie şi îl ajuta până ieşea preotul din grădină, iar el rămânea în grădina aceea.
Atunci, ce s-a gândit preotul? A pus nişte prescuri şi o sticlă de vin curat într-un şervet frumos şi a zis: "Eu am să-i dau prescurile acestea şi o sticlă de vin, poate acestea le va primi, că tare mult bine îmi face omul acesta".
Când a ajuns preotul, l-a întâlnit iar plângând. A mers la baie, acela iar l-a ajutat, şi când să iasă pe poartă, preotul zice:
- Ia legătura asta cu prescuri şi o sticlă de vin, să le mănânci, că le-am blagoslovit eu.
Atunci a vorbit tânărul acela:
- Oh, părinte, oh! Dacă ai şti cine sunt eu, nu mi-ai da prescuri să mănânc. Vai şi amar de mine!
Si atunci s-a speriat preotul:
- Dar cine eşti tu, fiule? De ce n-ai vorbit până acum, că de atâtea ori am venit eu în grădina asta şi tare mult m-ai ajutat?
- Oh, părinte sfinte, dacă ai sta sfinţia ta în grădina asta şi în baia asta toată viaţa, mare bine mi-ai face mie!
- Dar de ce?
- Că numai sfinţia ta când vii în grădina asta şi cât stai în baie zici rugăciuni, şi numai atât pot sta şi eu în grădina asta a mea.
Bătrânul când făcea baie se ruga şi zicea: "Doamne, pomeneşte şi iartă păcatele aceluia care a făcut baia aceasta", fiindcă era gratuită şi avea toate cele de nevoie.
- Dar unde eşti tu?
- Eu sunt în iad!
- Dar cine eşti tu?
- Eu sunt proprietarul acestei grădini. Grădina aceasta cu pomi a fost a mea şi baia aceasta am zidit-o pe cheltuiala mea şi am lăsat-o în folosul comunei, dar am murit în floarea vârstei, cu păcate grele şi m-am dus în iad. M-am mărturisit eu, dar degeaba, că n-am avut vreme când face canon. Si iată, părinte sfinte, sunt 80 de ani de când mă muncesc în iad. Si când intri tu, părinte sfinte, în grădina asta şi te rogi, îngerul Domnului vine si mă scoate din foc. Si toţi care stau în baie, numai răutăţi fac, si nu se gândesc la Dumnezeu. Iar dumneata şi când stai în baie şi când intri în grădină, intri cu rugăciunea. Asta dreptate mi-a făcut Dumnezeu, că trimite pe îngerul Domnului şi mă ia din foc, "cât va sta preotul în baie şi în grădină, pentru rugăciunile lui, fiindcă se foloseşte şi preotul, tu să stai în grădina ta". De aceea am spus, părinte sfinte, dacă ai sta mata în grădina asta până la sfârşitul vieţii, atâta stau eu afară din iad. Cum pleci mata, mă răpeşte îngerul Domnului si mă duce înapoi la munci.
Şi s-a speriat preotul. Şi a întrebat:
- Cum te cheamă, frate?
- Ioan mă cheamă.
- Da? Frate Ioane, şi cum pot eu să te ajut?
- O, părinte, mare putere au preoţii de la Dumnezeu! Multe suflete scot preoţii din iad.
- Dar cu ce?
- Dacă vrei, părinte sfinte, nu-mi da prescuri să mănânc, că eu sunt duh, eu mă arăt ţie aşa, dar eu nu-s cu tot cu trupul aici. Eu nu pot mânca şi bea acuma. Dacă vrei, ia prescurile şi vinul şi să faci pentru mine, părinte sfmte, 40 de Liturghii să mă scoţi din foc, că dacă mă ajuţi, mare plată ai să ai în ziua judecăţii, în ziua cea mare.
Şi cum a zis aşa, cum era cu preotul de vorbă în grădină, n-a mai văzut nimic preotul. I-au ţiuit preotului urechile, s-a speriat, a rămas în grădină şi a început a plânge: "Doamne, Doamne, cum mi-ai adus un suflet din iad ca să vorbească cu mine şi să-mi arate puterea celor 40 de Liturghii!” Până atunci se făceau 30 de Liturghii, cum am spus.
Atunci preotul a venit acasă plângând. Şi l-a văzut ginerele şi fiică-sa, şi l-a întrebat:
- Ce ai, tată, că eşti mâhnit?
Ştii, omul se cunoaşte.
- Dragul tatii, ce să am? Sunt supărat. Mă cam dor picioarele; de-acum văd că mi se apropie sfârşitul meu. Uite, măi băiete, ce vreau să fac. Eu, fiindcă am fost preot 60 de ani în comuna asta, vreau să mă duc pregătit din lumea asta. Să-mi dai voie să slujesc 40 de zile Sfânta Liturghie.
- Cine?
- Eu.
- N-ai să poţi, tată! Vezi, mata de-abia te duci.
- Cum va vrea Dumnezeu.
- El a vrut să slujească; să se ostenească el.
Şi atunci s-a minunat.
- Dacă ai să poţi, tată! Am să te mai ajut şi eu. Dar dacă poţi mata, noi te lăsăm să faci.
- Dar nu aşa cum slujiţi voi, numai duminica şi în sărbători, eu fac ca la mănăstiri.
Dar nu le-a spus taina ce a grăit acela şi ce-a văzut în grădină. Şi s-a apucat preotul, s-a. pregătit, s-a schimbat, s-a spălat, s-a mărturisit la cel tânăr, că nu poate sluji până nu se mărturiseşte. Si s-au minunat oamenii în satul acela: "Aţi auzit o veste? Preotul cel bătrân a zis că înainte de moarte vrea să facă 40 de zile slujbă".
Si trăgeau clopotul la biserică în fiecare zi dascălul şi cântăreţul. Oamenii, când auzeau, ziceau: "Hai, măi, că slujeşte preotul bătrân! Asta-i o minune mare!" Dar se minunau toţi cât de uşor făcea slujba. Toată rânduiala, şi în fiecare zi Liturghie, că el dacă se împărtăşea cu Preacuratele Taine în fiecare zi, Sfintele îl întăreau. Sfintele Taine sunt şi pentru întărirea trupului, iar preotul slujitor se împărtăşeşte în fiecare zi, când slujeşte. Şi se minunau toţi: "Preotul cel bătrân a întinerit! Hai să-l vedeţi cum slujeşte, cum cădeşte şi la urmă ţine predică si face panahidă si toate". Si oamenii, bucuria lor că a început preotul în fiecare zi să slujească. Aşa se slujea înainte în sat. Mergeau şi ei la biserică.
Si atunci a slujit preotul acesta bătrân vreo 20 de zile. La 20 de zile săracul a venit de la biserică foarte obosit. Si s-a dus în camera lui: "Eu mă odihnesc oleacă. Voi mânca când m-oi scula. Acum nu mi-e foame. M-am împărtăşit cu Sfintele Taine".
Şi preotul bătrân cum era încălţat cu ciubotele, a pus capul să se odihnească. Şi nici n-a adormit bine şi vede un râu mare de foc, de n-avea margine lăţimea lui. O mare de flăcări. Şi auzea fel de fel de vaiete şi ţipete şi scrâşniri din dinţi şi răcnete de disperare şi vedea cum ard oamenii şi cum îi întorc dracii cu furci în flăcări, şi cât de mare e chinul. Si s-a speriat preotul. Când aproape de malul acelui râu de foc, iaca vede pe Ioan al lui. Jumătate era ieşit din flăcări. Şi a început a striga, bătând din palme: "Părinte, părinte, nu mă lăsa. Eu sunt Ioan din grădină! Iată cu Sfintele tale Liturghii, jumătate am ieşit din foc". El făcuse jumătate din slujbe. "Nu mă lăsa, părinte sfinte, fă înainte şi mă scoate, că mare plată ai să ai în ziua judecăţii!"
Si preotul s-a trezit si n-a mai văzut râul de foc, şi s-a speriat. S-a sculat, şi mai tare s-a îmbărbătat. "Chiar de-oi muri, dar mai fac 20 de Liturghii", a zis bătrânul. A întinerit. Nici nu simţea că-i bătrân. "Ia uite, domnule, ce putere la el!"

*

continuare

Vezi, omul când ia contact cu lumea de dincolo, cât curaj are? Si a făcut bătrânul încă 20 de slujbe; 20 de Sfinte Liturghii. Şi se minunau oamenii: "Măi, să-l întărească Dumnezeu pe părintele nostru, săracul! La 80 si atâţia de ani face zi de zi!" - cum a făcut stareţu1 meu Liturghii aici până la 82 de ani. Stareţul care m-a călugărit pe mine, Ioanichie. Aici se vede şi credinţa! Credinţa îl întăreşte pe om.
Şi a făcut încă 20 de liturghii. Si când a ajuns la 40 de zile, la ultima Liturghie, pe când era cu sfântul pocrovăţ în mână şi cu sfânta linguriţă ca să consume Sfintele, după ce s-au împărtăşit credincioşii, preotul vede deodată intrând în sfântul altar un vultur frumos, cu pene în mii şi mii de culori. Lumea plecase din biserică, pentru că se dăduse anafura. Paracliserul era prin biserică. Şi preotul a strigat:
- Măi, Vasile, ia vino repede încoace! Când a intrat paracliserul şi a văzut vulturul aşa de frumos, grozav s-a minunat. A căzut cu faţa la pământ şi a zis:
- Vai, părinte, de unde-i pasărea asta aşa de frumoasă? N-am mai văzut o aşa pasăre!
Si atunci vulturul a început a vorbi:
- Părinte sfinte, eu sunt Ioan. Iată cu Sfintele şi dumnezeieştile tale Liturghii, 40 de Liturghii, m-ai scos din munca iadului. Eu zbor si mă duc la raiul desfătării. Şi să-ţi dea ţie Dumnezeu plată în ziua cea mare a judecăţii, că ai scos un suflet din muncile iadului. Să ştii aceasta, că prin mâinile preoţilor şi prin Sfânta Liturghie multe mii şi mii de suflete în fiecare zi ies din iad, cum am ieşit şi eu. Deci mare este puterea Sfintei Liturghii, dar de acum înainte să nu mai faci 30 de Liturghii, ci 40 de Liturghii.
Şi zicând aceasta, nu l-a mai văzut. Si apoi preotul le-a spus:
- Iată azi am terminat 40 de Liturghii. De acum să vă spun taina de ce am slujit.
Şi le-a spus la ai lui si au scris, că avem în prolog scris. "Scrieţi istoria asta, că am văzut-o cu ochii şi am auzit-o cu urechile. Iată cum s-a întâmplat cu mine ... ". Le-a spus de când mergea la baie. Si n-a mai făcut preotul baie la picioare pe urmă, l-a întărit Sfântul Duh. Si a mai trăit preotul trei ani de zile şi după trei ani s-a dus la Domnul.
Şi s-a făcut întâmplarea aceasta în Constantinopol, pe timpul împăratului grecesc Heraclie, împărat foarte credincios, acela ce a scos Sfânta Cruce de la Ierusalim, care a fost robită de perşi. Şi v-am spus aceasta ca să cunoaşteţi puterea celor 40 de Liturghii.

În prealabil postat de antoniap

Şi v-am spus aceasta ca să cunoaşteţi puterea celor 40 de Liturghii.

Multumim, Antonia, pentru efortul de a scrie si de a ne aduce aminte sa ne ingrijim de cei adormiti.