mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (VII)

După moartea Verginicăi a urmat la “proorocie” leliţa Maria. Nici discursul Mariei despre căsătorie nu s-a radicalizat. Căsătoria este în continuare “oprită” doar pentru cei care doresc să “aibă inimă pentru Domnul Pucios”, adică să adere la sectă, în care ei urmează să ducă o viaţă aparent “monahicească”. Aderenţii care acceptă “căsătoria albă” sunt avertizaţi că au printre ei vânzători, gata să-i “toarne” la autorităţile civile comuniste, pârându-i că “au făcut o căsătorie de formă, ca să le înşele vigilenţa lor revoluţionară, dar în realitate ei sunt mistici, habotnici şi obscurantişti”:

"... Cine are urechi de auzit, să audă, şi cine are inimă pentru Domnul, să înţeleagă. Domnul a oprit căsătoria pentru că nu mai e timp de întinare şi de pofte trupeşti, dar luaţi bine seama, că sunt între voi lupi îmbrăcaţi în piei de oi." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 18 aprilie/1 mai 1982)

Oprirea căsătoriei numai pentru adepţii pucioşi (denumiţi aici "creştini", în mod îngâmfat şi selectiv, pentru a scoate în evidenţă faptul că ei sunt singurii creştini care au mai rămas pe pământ) este confirmată şi prin intenţia declarată ca prin această manevră aceştia să se deosebească şi mai bine de ceilalţi oameni, "cei din lume", lumea deşartă, care doar se consideră creştini, fără însă să mai şi fie:

"Am oprit căsătoria şi întinarea la creştini. Prin aceasta îi voi deosebi de lumea cea deşartă care se întinează până moare. Cine nu-şi spală hăinuţa, nu se poate strecura la Domnul. În lume nu se mai foloseşte nici postul, nici rugăciunea, ci numai curvia. Vor fi trupuri care vor zăcea, şi sufletul nu va ieşi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 22 octombrie/4 noiembrie 1984)

O problemă "spinoasă" este aceea a căsătoriei preoţilor.
Se ştie că în Biserica Ortodoxă se aplică sfaturile apostolice ( “Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei...” - 1 Tim.3,2) care a dus la obiceiul (devenit între timp, regulă) ca preotul de mir să se căsătorească, pentru a rezista mai bine ispitei adulterului – în timp ce ieromonahii au rămas mai departe celibi, având în vedere opţiunea lor de a trăi izolaţi de societate.
Lelica Maria consideră însă că celibatul preoţilor trebuie neapărat generalizat: nu numai ieromonahii, dar şi preoţii de mir trebuie să renunţe la căsătorie. Lelica Maria nu scapă ocazia de a diaboliza însăşi instituţia preoţiei, folosind o asociere foarte dragă sectanţilor: "preoţimea este cea care L-a pus pe Hristos pe cruce!". Ea identifică astfel în mod intenţionat şi interesat ( dar ticălos şi fals) preoţia Legii Vechi şi preoţia cea nouă, cea creştină. În consecinţă, (spre deosebire de sora ei, Virginia, care-i îndemna stăruitor pe adepţii ei să nu părăsească sfânta Biserică) lelica Maria introduce o inovaţie importantă şi gravă prin consecinţele ei, atunci când susţine că adepţii ei pot foarte bine să nu mai meargă la slujbele preotului din biserică, ci să se adune în jurul ei, ca să-i asculte "cuvântul" , argumentând că "este mai importantă coborârea lui Hristos-Cuvântul", prin gura ei, la creştinii adepţi. Această "coborâre" a duhului vorbitor îi aşadar opreşte pe adepţi de la mersul în biserică, pe motiv că "duhul pucios este mai mare decât biserica" :

"... Astăzi sunt pline şcolile care pregătesc tineri să fie preoţi. De ce să fie preot? Pentru lume? Când iese preot, el trebuie să se căsătorească şi nu mai lucrează ce-i dau Eu. A ajuns la hop. Preot să te duci în lume? Preoţimea M-a pus pe cruce, că nu i-a plăcut cu ce am venit Eu. Chiar şi ucenicilor Mei nu le-a plăcut cu ce am venit Eu. Fiilor, nu vă îndoiţi că am coborât Eu şi n-aţi putut merge la biserică. Eu sunt mai mare decât biserica, şi tot biserică e şi când staţi de vorbă cu Mine." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25 noiembrie/8 decembrie 1985)

Atunci când fiii familiei Chivulescu, din cetatea Căprioru, cer de la lelica Maria să obţină pentru ei "de la Domnul" binecuvântare pentru a îmbrăca haina preoţiei, se izbesc de o condiţionare care nu-i prea încântă: obligaţia de a rămâne preoţi celibi. Adică, să îmbrace haina monahală doar de formă, dar nu cumva să primească şi tunderea în monahism şi să intre în mânăstire. Li se explică faptul că rejectarea căsătoriei este singura cale prin care un preot poate să rămână "în planul lui Dumnezeu":

"... Poţi să le împlineşti pe toate, dar trebuie să împlineşti şi curăţenia trupului. [...] Dacă vrei să îmbraci haina de preot, să îmbraci haina de monah. Nu în forma monahiei, dar vreau să te am ca un monah. Vrei? Nu prea vrei. Dar să te găsească venirea Mea acolo unde vrea Dumnezeu. Eu ţi-am dat cuvântul Meu dacă-l vrei. Nici unul dintre voi nu vreţi să îmbrăcaţi haina de monah? De ce nu vrei? Că vrei căsătorie. Dacă vrei căsătorie, înseamnă că ieşi din planul lui Dumnezeu." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20 ianuarie/2 februarie 1989)