Dragostea creştină, cea mai mare virtute teologică

Ne influenţează oare personalitatea celor cu care intrăm în contact?
Găsim în Sfânta Scriptură: “Cu cel cuvios, cuvios vei fi; şi cu omul nevinovat, nevinovat vei fi. Şi cu cel ales, ales vei fi; şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici.” (Psalmul 17, 28-29)
Iar în Epistola întâia către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel avertizează: “Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.” (Capitolul 15, versetul 33).
Ca să te vezi, trebuie să priveşti în ochii celuilalt. La propriu şi la figurat. Dar ochii celuilalt, sufleteşti sau trupeşti, sunt parte din fiinţa lui. Dacă fiinţa lui este rea, te vezi şi tu rău, căci aşa oglindesc ochii lui. Văzându-te rău, începi să crezi că aşa eşti, şi vei acţiona de acum încolo ca atare. “Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 6, versetul 43). Nu poate omul rău să te facă bun.
Sfinţii însă, prin iubirea şi blândeţea lor, au prefăcut fiare în oameni: tâlhari, criminali, prostituate. Ei le-au arătat iubire, le-au acordat demnitate şi cei căzuţi în cele mai murdare păcate au primit puterea de a începe o viaţă nouă. În Hristos. Să încercăm să avem în preajma noastră oameni care măcar încearcă să se apropie sincer de Dumnezeu. Să îi evităm pe hulitori, căci nu avem niciun avantaj duhovnicesc de la aceştia.
Sfinţii nu ieşeau la predicare decât după zeci de ani de nevoinţă în mănăstiri, în peşteri, în pustii, atunci când nu îi mai putea afecta personalitatea celor cu care intrau în contact căci erau întăriţi cu putere de sus. Noi nu trebuie să ne încredem în puterile noastre mai mult decât în cuvintele Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi. Mulţi au căzut şi dintre cei întăriţi. Noi să nădăjduim doar în mila lui Dumnezeu şi să îi cerem ajutor Măicuţei Domnului în viforul ispitelor ce ne înconjoară de-a pururi.