Daca iubesti, ierti

[NECTARIE]

Iertarea este o floare rară tot mai greu de cules din sufletele ce zilnic devin tot mai mici. Ce folos că iertăm, dar nu uităm și când se tulbură apele inimii noastre ies la iveală uragane de reproșuri. Fierbem, dăm în clocot și apoi nu știm cum să mai punem mirodenii la ce a mai rămas. Oare așa face Hristos cu noi, ne iartă doar din vârful buzelor ? Cât de mult greșim noi lui Dumnezeu și cât de puțin ne greșește cel de lângă noi, nouă. De câte ori ne-a iertat pe noi Dumnezeu și ne va mai ierta, dacă ne ducem la El cu inima înfrântă și smerită, plină de pocăință, și cât de mici suntem noi și plini de neîndurare cu cei din jur ? Hristos iartă tot, șterge cu buretele, se comportă cu noi atât de nobil, ca și cum nu s-a întâmplat nimic, dar noi ? Nu iertăm, nu mângâiem, ci adăugăm întristare la întristare în cugetul inimii. Tolstoi spune că adevărata iertare e atunci când ierți tot, altfel nu e iertare.
Cum răspundem noi la cuvintele Sfântului Apostol Pavel care ne îndeamnă„Îngăduindu-vă unii pe alții și iertând unii altora... după cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi.“(Col. 3, 13) ? „Fiți buni între voi și milostivi, iertând unul altuia, precum și Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos.“(Efes. 4, 32)