De ce existam?

În prealabil postat de Pippo_

Ne-am nascut pe pamantul asta pentru a inainta pe drumul spre sfintenie, nu pentru a bate pasul pe loc si a ne bucura cat mai mult de placerile vietii. Viata pe pamanat nu ne-a fost data pentru a lenevi si a ne simti cat mai bine, ci pentru a urca cat mai sus pe scara evolutiei.

Care e cea mai inalta treapta?Ultima?...E clar ca trebuie sa evoluam, dar pana cand domnule??? (Raspuns: pana nu-ti dau una!!!!! -apropos de palmele spirituale pe care le imparti aici )

[Pippo_]

În prealabil postat de Melissa

Care e cea mai inalta treapta?Ultima?...E clar ca trebuie sa evoluam, dar pana cand domnule??? (Raspuns: pana nu-ti dau una!!!!! -apropos de palmele spirituale pe care le imparti aici )

Ultima, numai Dumnezeu o stie. :) Iluminarea (sfintenia) e doar inceputul unei alte vieti, mult mai bogata, mai reala, mai frumoasa decat viata asta. Si se merge tot in sus. Dar imposibil pentru noi sa privim prea departe. Deja numai ceea ce intuim noi ca ar fi umatoarea viata este ceva incompresibil pentru mintea noastra. E ca si cum o furnica ar incerca sa inteleaga ce este omul. Ramane sa vedem. Si putem vedea doar mergand inainte. Cei ce au ajuns mai departe ne-au spus deja ca darurile, satisfactiile si frumusetea celeilalte vieti (cele iluminate, de sfant, viata care se situeaza la nivelul constiintei deasupra mortii fizice) nu pot fi descrise in cuvinte omenesti si imaginate la adevarata lor valoare, decat traindu-le.

[Langu]

În prealabil postat de Pippo_

Ultima, numai Dumnezeu o stie. :) Iluminarea (sfintenia) e doar inceputul unei alte vieti, mult mai bogata, mai reala, mai frumoasa decat viata asta. Si se merge tot in sus. Dar imposibil pentru noi sa privim prea departe. Deja numai ceea ce intuim noi ca ar fi umatoarea viata este ceva incompresibil pentru mintea noastra. E ca si cum o furnica ar incerca sa inteleaga ce este omul. Ramane sa vedem. Si putem vedea doar mergand inainte. Cei ce au ajuns mai departe ne-au spus deja ca darurile, satisfactiile si frumusetea celeilalte vieti (cele iluminate, de sfant, viata care se situeaza la nivelul constiintei deasupra mortii fizice) nu pot fi descrise in cuvinte omenesti si imaginate la adevarata lor valoare, decat traindu-le.

Ai dreptate,cati poeti au scris despre dragoste si nimeni nu o poate intelege,cati au scris despre iubirea unui parinte si nici un copil nu o poate intelege.De ce? Pentru ca nu apartine mintii.Trebuiesc traite,aceasta traire ne face fericiti si plini de viata.

[Pippo_]

În prealabil postat de Langu

Ai dreptate,cati poeti au scris despre dragoste si nimeni nu o poate intelege,cati au scris despre iubirea unui parinte si nici un copil nu o poate intelege.De ce? Pentru ca nu apartine mintii.Trebuiesc traite,aceasta traire ne face fericiti si plini de viata.

Mintea, intelegerea rationala DESPRE un lucru, nu este acelasi lucru cu a trai experienta in sine. Totusi, mintea este un instrument esential pentru interpretarea corecta a realitatii. Fara ca mintea sa ordoneze in mod inteligent senzatiile, ne lasam prada instinctului. Cred ca toate senzatiile si placerile actuale ne-au fost date pentru a pune in miscare inertiala (sa-i zicem) mecanismul de experimentare a vietii, mecanism care merge de la sine. Singurul lucru care se ridica deasupra automatismului animalic pe care il asigura instinctul, este intelectul (care poate este acelasi lucru cu creativitatea). Intelectul este partea cea mai inalta a omului simplu. Deasupra intelectului este iubirea. Iubirea nu este acelasi lucru cu dragostea provocata de atasament. Iubirea este mult mai mult. Atasamentul (dragostea) se gaseste tot la nivelul instinctului, pe care o observam oricum la toate animalele, inclusiv la om, care se manifesta puternic in adolescenta si prima tinerete. Deci asta este tot instinct.

E complicata problema, ma lupt cu ea :)

[Langu]

În prealabil postat de Pippo_

Mintea, intelegerea rationala DESPRE un lucru, nu este acelasi lucru cu a trai experienta in sine. Totusi, mintea este un instrument esential pentru interpretarea corecta a realitatii. Fara ca mintea sa ordoneze in mod inteligent senzatiile, ne lasam prada instinctului. Cred ca toate senzatiile si placerile actuale ne-au fost date pentru a pune in miscare inertiala (sa-i zicem) mecanismul de experimentare a vietii, mecanism care merge de la sine. Singurul lucru care se ridica deasupra automatismului animalic pe care il asigura instinctul, este intelectul (care poate este acelasi lucru cu creativitatea). Intelectul este partea cea mai inalta a omului simplu. Deasupra intelectului este iubirea. Iubirea nu este acelasi lucru cu dragostea provocata de atasament. Iubirea este mult mai mult. Atasamentul (dragostea) se gaseste tot la nivelul instinctului, pe care o observam oricum la toate animalele, inclusiv la om, care se manifesta puternic in adolescenta si prima tinerete. Deci asta este tot instinct.

E complicata problema, ma lupt cu ea :)

Ma refer la dragoste ca unire trup-suflet.Din pacate la noi s-a denaturat sensul.Atasamentul este de fapt o patima,dorinta de a avea.

[Pippo_]

În prealabil postat de Langu

Ma refer la dragoste ca unire trup-suflet.Din pacate la noi s-a denaturat sensul.Atasamentul este de fapt o patima,dorinta de a avea.

Da, am inteles. Cred ca cine reuseste sa inteleaga si sa manifeste iubirea, chiar si fara a o intelege rational, ci direct la nivel de perceptie a bucuriei, trece foarte usor peste problemele si confuziile mintii. Cred ca este calea cea mai scurta catre iluminare. Dar asta presupune un suflet cu totul special, altruist din nastere, suflet neschimbat de copil inocent :) Si nu cred sa fie prea multi pe pamant. Noi restul, trebuie sa procesam rational lucrurile, si sa ne dam silinta sa intelegem care sunt actiunile cele mai bune de facut. Cel putin eu, nu vad cum as putea deveni peste noapte un suflet de copil inocent. Noi avem deja mentalul facut varza de catre societate (pacatele parintilor) si trebuie sa-l indreptam. Pe langa asta, avem si conditionari genetice (patimi instinctuale - tot pacatele parintilor) pe care trebuie sa le controlam.

[anna21]

Sa va dau raspunsul copilului meu: "traim ca sa-L cautam si cunoastem pe Dumnezeu".

În prealabil postat de Pippo_

Mintea, intelegerea rationala DESPRE un lucru, nu este acelasi lucru cu a trai experienta in sine. Totusi, mintea este un instrument esential pentru interpretarea corecta a realitatii. Fara ca mintea sa ordoneze in mod inteligent senzatiile, ne lasam prada instinctului. Cred ca toate senzatiile si placerile actuale ne-au fost date pentru a pune in miscare inertiala (sa-i zicem) mecanismul de experimentare a vietii, mecanism care merge de la sine. Singurul lucru care se ridica deasupra automatismului animalic pe care il asigura instinctul, este intelectul (care poate este acelasi lucru cu creativitatea). Intelectul este partea cea mai inalta a omului simplu. Deasupra intelectului este iubirea. Iubirea nu este acelasi lucru cu dragostea provocata de atasament. Iubirea este mult mai mult. Atasamentul (dragostea) se gaseste tot la nivelul instinctului, pe care o observam oricum la toate animalele, inclusiv la om, care se manifesta puternic in adolescenta si prima tinerete. Deci asta este tot instinct.

E complicata problema, ma lupt cu ea :)

Iti dau aici raspunsul meu de pe alt topic,doar tu m-ai invatat cum sa il copiez:-) :

În prealabil postat de Melissa

Eu cred asa:
- iubirea si ratiunea nu sunt atributele aceluiasi element, deci nu le putem pune intr-o ierarhie.E clar ca iubirea este mai elevata decat ratiunea.Chiar daca au acelasi sens,sunt pe directii diferite,avand surse diferite.Iubirea este un produs al sufletului iar ratiunea, al mintii.

Iar atasamentul, eu zic ca e ceva negativ...Este inceputul posesivitatii.Nu trebuie sa ne atasam nici de oameni,nici de lucruri...Pe oameni trebuie sa ii iubim, iar de lucruri sa ne folosim..

În prealabil postat de Pippo_

Ultima, numai Dumnezeu o stie. :) Iluminarea (sfintenia) e doar inceputul unei alte vieti, mult mai bogata, mai reala, mai frumoasa decat viata asta. Si se merge tot in sus. Dar imposibil pentru noi sa privim prea departe. Deja numai ceea ce intuim noi ca ar fi umatoarea viata este ceva incompresibil pentru mintea noastra. E ca si cum o furnica ar incerca sa inteleaga ce este omul. Ramane sa vedem. Si putem vedea doar mergand inainte. Cei ce au ajuns mai departe ne-au spus deja ca darurile, satisfactiile si frumusetea celeilalte vieti (cele iluminate, de sfant, viata care se situeaza la nivelul constiintei deasupra mortii fizice) nu pot fi descrise in cuvinte omenesti si imaginate la adevarata lor valoare, decat traindu-le.

Foarte frumos..:-)