umilitinta versus demnitate

În prealabil postat de camy_d

Extremele sunt periculoase şi în cazul virtuţilor, poţi avea o smerenie exagerată, o râvnă exagerată, care să-i smintească pe alţii etc. Nici religios nu-s bune extremele. Ajungi ori să-i sminteşti pe alţii, ori să te dai în spectacol cu virtuţile tale, ori amândouă. De exemplu, smerenia nu înseamnă să repeţi mecanic că eşti un păcătos, faci asta numai de faţadă.
Ori exagerezi în umilinţă ori exagerezi în felul cum vezi situaţia.

Ai spus foarte corect,pentru ca am observat si aici pe forum tendinta unora sa repete intruna ca ei sunt cei mai pacatosi si indiferent ce mesaj postaza,isi mai cer si iertare.Apoi nu asta e smerenia, spui bine.

[camy_d]

În prealabil postat de Melissa

Ai spus foarte corect,pentru ca am observat si aici pe forum tendinta unora sa repete intruna ca ei sunt cei mai pacatosi si indiferent ce mesaj postaza,isi mai cer si iertare.Apoi nu asta e smerenia, spui bine.

Ştiu asta pentru că citisem nişte pilde, una era pilda zilei, dar de mai demult, iar alta pe un site postat de cineva pe forum, dar nu mai ştiu nici userul, nici topicul.

,,Cel ce,in launtrul lui,a devenit smerit,nu se lasa furat de buze.Pentru ca de pe buze nu-i iese ce nu are in inima,asa cum de pe poarta nu iese ce nu se afla in casa.''

[georgeval]

De foarte multe ori pentru anumite persoane umilinta este sinonima cu smerenia. Din comentariile parintelui Staniloae am inteles ca smerenia presupune libertate, este un act al libertatii, iar umilinta anuleaza libertatea- atunci cand lipseste libertatea nu stiu daca mai pot vorbi despre virtute.

[LapetiteMoc]

Smerenia nu este acelasi lucru cu umilinta (care si ea are mai multe sensuri, date de context).

Smerenia in sens crestinesc o vad ca pe o lauda adusa atotputerniciei lui Dumnezeu si adoptatrea unei atitudini de viata conform acestei puteri absolute. Nimic nu putem implini fara Hristos, pentru ca noua nu ne sta nimic in putere. Ce faptuim nu realizam niciodata cu puterile noastre , ci cu puterile ingaduite noua de Domnul. Lui ne rugam sa ne dea putere in toate cate le dorim. Si Domnul ne da exact cat ne este necesar si de folos. Deci LUI sa-I aducem lauda si multumire pentru toate.

A sta cu capul plecat in fata semenilor este o autoumilinta. Suntem egali in fata lui Dumnezeu si nu avem de ce ne pleca unii in fata altora. Ceea ce ne datoram unii fata de altii este respectul, nu umilirea (care nu este deloc smerenie).

A ne cere iertare fata de cei carora le-am gresit este iar o virtute. Insa depinde foarte mult si cum ne cerem iertare. Daca situatia este reala, venita spontan, un simplu "iarta-ma" e binevenit si treburile se indreapta de la sine (cu ajutorul Domnului).

Dar sunt si persoane care creeaza intentionat situatii pentru ca apoi sa se mandreasca cu "iarta-ma" spus cu capul plecat, apasat si repetat, ca sa se faca auzit, de parca ar conta undeva, contabil, de cate ori ai rostit "iarta-ma" in viata. Sau pentru orice nimic, repeta intruna "iarta-ma" de ti se face lehamite sa mai stai in preajma lui. De parca ar cersi ceva si nu stii ce. Asta se numeste piatra de poticnire, e mai periculos decat un pacat savarsit fara voie. Cei din jur observa, nimeni nu e orb si nici nesimtit sa nu sesizeze diferenta intre o situatie reala si un scenariu creat artificial.

Smerenia fata de Domnul este o virtute, insa smerenia autoimpusa ca umilinta de dragul umilintei fata de semeni este masochism. Sa avem grija de noi sa fim naturali, sa nu vrem sa aratam lumii cu forta calitatile noastre pentru ca lumea nu e nici proasta, nici oarba si ne vede deslusit cum suntem.

[georgeval]

Prin smerenie stiu ca ma raportez la Dumnezeu si imi vad micimea sau constientizez conditia mea limitata. Prin smerenie ma micsorez pe mine in pornirile mele egoiste si Il las pe Dumnezeu sa creasca in mine- conform Apocalipsei "Dumnezeu sta la usa si bate" deci nu da buzna, nu trece peste libertatea mea- smerenia este strans legata de libertate. Nu cred ca pot sa vorbesc despre acelasi lucru in cazul umilintei.

[calator prin ploaie]

Ai dreptate LapetiteMOc.....falsa smerenie...este peste tot...Nu vezi ades si in biserici? Vin incarcate cu blanuri si bijuterii femeile....si stau de vorba intre ele cu tupeu in timpul slujbei si daca le bati pe umar ...te sfasie din priviri, sau cum a patit un cunoscut deunazi, i s-a replicat de o dansa ca este cuscra preotului asa ca....Sa ne ierte bunul Dumnezeu !

[Pippo_]

În prealabil postat de cristian67

,,Cel ce,in launtrul lui,a devenit smerit,nu se lasa furat de buze.Pentru ca de pe buze nu-i iese ce nu are in inima,asa cum de pe poarta nu iese ce nu se afla in casa.''

Cine a spus asta? E deosebit de interesant. Este vorba despre aruncarea mastii de care am pomenit mai devreme. Asta este de fapt smerenia oare? (sau macar o parte din ea) Aruncarea mastii?

Doamne-ajuta, de-ar fi asta, sunt pe drumul cel bun :)

[MariS_]

În prealabil postat de Pippo_

Cine a spus asta? E deosebit de interesant. Este vorba despre aruncarea mastii de care am pomenit mai devreme. Asta este de fapt smerenia oare? (sau macar o parte din ea) Aruncarea mastii?

Doamne-ajuta, de-ar fi asta, sunt pe drumul cel bun :)

Da, aruncarea mastii e prima faza. A doua e aruncarea mandriei. Si ultima e aruncarea egocentrismului, adica dorinta de-a te centra pe tine insuti. Trebuie sa fii centrat in Hristos.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Pippo_]

În prealabil postat de MariS_

Da, aruncarea mastii e prima faza. A doua e aruncarea mandriei. Si ultima e aruncarea egocentrismului, adica dorinta de-a te centra pe tine insuti. Trebuie sa fii centrat in Hristos.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Bun, multumesc. Asta inseamna ca sunt destul de stabil in ultima faza, considerand ca daca mai las inca putin din egocentrism, dau faliment :))

În prealabil postat de MariS_

2. duhovnicesc si atunci demnitate inseamna nerenuntare la Hristos chiar cu pretul vietii, cu alte cuvinte demnitate crestina = jertfa de sine.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Pentru mine demnitate inseamna neincalcarea principiilor. (atunci cand ele exista, bineinteles :) )